Statia metro L’ENFANT PLAZA din Washington, DC, intr-o zi friguroasa, pe 12 ianuarie 2007.
Un om cu o vioara a cantat sase piese de Bach timp de 45 de minute. In timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea statie,
majoritatea in drum spre serviciu. Dupa vreo trei minute un om intre doua varste l-a observat si s-a oprit sa-l asculte pentru cateva secunde, apoi a grabit pasul, manat probabil de programul sau strict.
Violonistul a primit primul sau dolar, o femeie i l-a aruncat in palarie fara sa se opreasca.
6 minute:
Un tanar se reazema de perete ca sa-l asculte, dupa care se uita la ceas si pleaca in trap usor spre peron.
Un copil de 3 ani se opreste in fata muzicianului dar maica-sa il trage grabita de hainuta. Copilul se mai opreste odata sa-l priveasca pe violonist
dar maica-sa il impinge nervoasa inainte, asa ca cei doi se misca, el inrorcand capul din cand in cand. Lucrul asta se repeta cu mai multi copii
iar parintii ii imping de la spate, grabiti sa ajunga la treburile lor.
45 minute:
Muzicantul a cantat in continuare. Numai sase oameni s-au oprit sa-l asculte pentru cateva momente. Circa 20 au aruncat niste bani.
Omul a colectat in total $32.
Dupa o ora:
El a terminat de cantat si s-a lasat tacerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat…
Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat cateva din cele mai dificile piese
scrise vreodata, pe o vioara estimata la $3,5 milioane. Cu cateva zile inainte, umpluse o sala de concerte din Boston .
Valoarea medie a biletelor $100.
Povestea este adevarata. Concertul din statia de mertro, a fost organizat de catre Washington Post ca un experiment social asupra perceptiei, gustului si prioritatilor oamenilor.
Problemele care s-au pus:
*Intr-un loc public, la o ora nepotrivita, santem in stare sa percepem frumusetea?
*Ne oprim s-o admiram?
*Putem, oare, sa recunoastem talentul intr-un context neasteptat?
O concluzie posibila in urma acestui experiment, ar fi aceasta:
Daca nu avem cateva momente sa-l ascultam pe unul dintre cei mai buni solisti ai lumii cantand cea mai buna muzica scrisa vreodata pe unul din cele mai bune instrumente facute vreodata,
Psihoterapeut si trainer NLP Laura-Maria Cojocaru (Catanoiu) 
dimmak
00000007am 005000000am, AM7000000Miercuri at 5:05 am
deci suntem niste parveniti ? consideram CALITATE doar ce considera restul ,,turmei,,?sau societatea ne-a hipnotizat sa nu mai vedem frumosul ?
psih.laura_cojocaru
00000007am 035000000am, AM7000000Miercuri at 9:35 am
Indraznasc sa spun ca am ajuns sa vedem frumosul doar intr-un anumit context. Cred ca da, poate fi vorba si despre o transa sociala colectiva.
DAN
00000007pm 056000000pm, PM7000000Marți at 9:56 pm
🙂 o sa fiu rau si o sa comentez: inca un experiment facut de dragul experimentului si fara obiective precise.
Problemele care s-au pus:
*Intr-un loc public, la o ora nepotrivita, santem in stare sa percepem frumusetea?
care frumusete? cine defineste criteriile frumusetii?
*Ne oprim s-o admiram?
care sunt parametrii care ne-ar putea face sa ne schimbam ordinea prioritatilor personale si sa ne oprim sa admiram o frumusete impusa?
*Putem, oare, sa recunoastem talentul intr-un context neasteptat?
in ce fel definim talentul? care sunt capacitatile noastre reale de a recunoaste talentul intr-un domeniu restrans?
acum o sa comentez experimentul.
Experimentul a identificat modul in care indivizii organizati intr-un grup social eterogen reactioneaza la o oferta exterioara nesolicitata (care nu face parte din lista proprie de prioritati la momentul ofertarii) iar modul in care a fost pus in aplicare a dus la un rezultat asteptat fara valoare sociologica.
Iata de ce:
Atunci cand esti in fata unui public, indiferent de structura acestuia, ai nevoie de:
1. “captarea atentiei” acestuia fata de ceea ce se intampla
In cadrul experimentului s-a considerat ca:
– BACH (un compozitor baroc a caror piese pentru vioara sunt greoaie din punct de vedere a muzicalitatii caracteristice “vulgului”, care pentru a fi ascultate cu placere necesita fie o atractivitate nativa – rara in plan social – fie cunostinte specifice – rara in cadrul grupurilor sociale eterogene – si care necesita o tehnica foarte buna pentru a fi interpretata) este un factor de captare a atentiei – FALS (am dat explicatiile)
– Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii (a carui notorietate este valabila NUMAI in randul persoanelor care au preocupari in domeniu) este la randul lui un factor de captare a atentiei – FALS (am dat explicatiile)
– Carisma personala a interpretului (http://www.youtube.com/watch?v=hnOPu0_YWhw aici sunt cateva minute din experiment) nu e e necesara asa ca interpretarea lui a fost profesionista asemeni celei din sala de concert– FALS fiindca in sala de concert deja captarea atentiei se face in randul CELOR INTERESATI prin compozitor, piesa, solist, etc (grupul tinta a fost stabilit anterior iar oferta este specifica)
2. “schimbarea ierarhiei prioritatilor” fata de activitatea curenta planificata
Uneori, chiar daca nu reusesti sa captezi atentia pentru a forma grupuri cu care sa comunici, pentru schimbarea ierarhiei prioritatilor te poti folosi de reactiile de baza ale indivizilor (mila, simpatie, infatuare, dorinta de imagine, etc)
In realitate, experimentul a luat uul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii, l-a plasat intr-o zona a carei specific este TRANZITUL , l-a pus sa cante piese grele din punct de vedere al interpretarii si fara o muzicalitate specifica slagerului (linie melodica simpla, usor de retinut la prima auditie) in fata unei populatii care nu avea timp alocat pentru asta si a carei cultura muzicala era departe de ceea ce oferea experimentul. Rezultatul era previzibil.
Concluzia ta finala
Oare, de cat de multe alte lucruri minunate ne lipsim in existenta noastra?
Este foarte adevarata, dar nu cred ca are legatura cu experimentul. Cel mai bun muzician, cea mai buna muzica, cel mai bun instrument sunt doar etichete subiective. Modul in care ele ne impresioneaza le dau valoare. Iar ele ne impresioneaza fie instinctiv, determinat de caracteristicile noastre personale, fie ca urmare a educatiei primite. Experimentu a folosit aceste etichete eronat.
Cred ca singura concluzie reala a experimentului ar putea fi urmatoarea:
Piesele lui Bach din lista interpretata in cadrul experimentului, nu atrag atentia publicului larg nici daca sunt interpretate de unul din cei mai buni muzicieni ai lumii.
psih.laura_cojocaru
00000007am 047000000am, AM7000000Miercuri at 9:47 am
Ma bucur ca ai fost „rau” si ai comentat. Sunt de aceeasi parere cu tine. Nu erau concluziile mele, am primit pe mail acesta postare si chiar m-am intrebat ce reactii au si alte persoane la aceste concluzii. Clar ca publicul tinta si mai ales prioritatile fiecaruia din momentul respectiv erau total nepotrivite. Si eu m-am intrebat daca in drum spre cabinet, stiind ca peste 5 min sa zicem incep o sedinta de terapie si in drumul meu intalnesc cantaretul meu preferat care canta melodia mea preferata, ce fac? Sincer, cred ca m-as duce la cabinet! Pentru acel cantaret probabil ca-mi voi lua un bilet la un concert!
Sigur, parerea mea este ca experimentul avea ca scop sa arate cat de mult dam valoare anumitor lucruri din viata noastra doar intr-un anumit context si ca de multe ori uitam sa ne bucuram de ciripitul unei pasari, de susurul unui izvor, de razele soarelui, chiar de cativa stropi racorosi de ploaie si de multe alte lucruri aparent neimportante, in graba noastra de a fi, de a face, de a ajunge, de a gandi, de a analiza, etc.