RSS

Arhivele lunare: Mai 2010

O relaţie de iubire între doi oameni treziţi spiritual

Esenţa unei relaţii este spaţiul din ea.

Paula Coppel: Mulţi oameni spun că sunt nefericiţi şi totuşi nu doresc să-şi transforme starea. De ce rămân oamenii legaţi de nefericirea lor?

Eckhart Tolle: Deoarece ego-ul nefericit sau „eu, cel nefericit” a devenit o parte din identitatea lor. Acesta le spune continuu cine sunt sau cât de nefericiţi sunt. Ei nu vor să-i dea drumul deoarece se tem că îşi vor pierde simţul identităţii de sine. Ei au nevoie să li se arate că fluctuaţiile minţii nu îi reprezintă ca indivizi. Pentru unii oameni este începutul unei treziri spirituale atunci când aud sau citesc: „Aveţi o voce în capul vostru care nu tace niciodată. Aţi observat asta?” Şi brusc îşi dau seama că gândurile doar le trec prin cap, în timp ce înainte erau atât de identificaţi cu ele încât se considerau a fi ei acele gânduri.
Paula Coppel: Deci, un mod de a ne ajuta pe noi şi pe alţii este să observăm că acestea sunt doar gânduri şi să practicăm observarea mai degrabă decât ataşarea de ele?

Eckhart Tolle: Da. Înseamnă că toţi cei care citesc acest interviu şi găsesc că el are un sens, s-au trezit deja. Trezirea nu s-a produs încă pentru toţi cei care citesc acest interviu şi, de aceea, consideră că este de neînţeles. A recunoaşte adevărurile fundamentale ce sunt exprimate prin aceste cuvinte, înseamnă că acea mică deschidere trebuie să fie acolo deja, în interiorul vostru, deoarece doar acolo puteţi recunoaşte toate acestea.

Gândirea singură nu poate recunoaşte adevărurile spirituale, indiferent cât de dezvoltată este mintea. Este imposibil. De aceea, foarte des întâlnim oameni educaţi ce lucrează în domeniul mass-media şi care studiază cărţile spirituale, dar care sunt atât de identificaţi cu procesul gândirii lor încât nu prind esenţa lucrurilor. Ei scriu recenzii sau articole despre aceste cărţi, dar nu le înţeleg. Nu pot vedea esenţa.

Nu e vina lor – nu este despre ei personal. Este vorba de condiţia umană şi starea de identificare cu mintea. Inteligenţa, în sine, nu ajută. Puteţi avea două sau trei doctorate, dar asta nu vă apropie cu nimic de realizarea spirituală. De fapt, s-ar putea să vă îndepărteze.

Un mod de a vă îndrepta privirea către trezire este ca, atunci când vă gândiţi că aveţi probleme mari, să vă întrebaţi: „Ce problemă am în acest moment?” De obicei găsiţi că nu aveţi o problemă în acest moment, deoarece staţi aici şi respiraţi, vă uitaţi pe fereastră şi este bine. Este suficient aer. Chiar aţi şi mâncat suficient astăzi. Şi chiar dacă nu aţi mâncat suficient astăzi nu ar fi o problemă, dar ar putea fi o încercare. Astfel, încercările există, dar problemele sunt generate de minte. Încercările sunt situaţii ce pot fi abordate doar în momentul prezent şi solicită acţiune.
Astfel, dacă nu aveţi bani, puteţi să vă folosiţi mintea şi să spuneţi: „Ce acţiune să întreprind?” Apoi deveniţi liniştiţi. Să nu vă folosiţi mintea, deoarece, dacă începeţi să vă gândiţi renunţând la liniştea interioară, s-ar putea ca foarte curând să vă pierdeţi pe voi în propria minte şi asta se schimbă în îngrijorare. Îngrijorarea înseamnă că mintea vă controlează. Ea este întotdeauna fără sens. Din îngrijorare niciodată nu apare o soluţie.

Paula Coppel:
Deşi ne spunem că îngrijorarea este un lucru productiv, eficient!

Eckhart Tolle: Da, mintea vă va spune că trebuie să vă gândiţi la asta, altfel totul se va prăbuşi. Dar, de fapt, activitatea necontrolată a minţii este ceea ce vă opreşte de la a găsi soluţia. Găsiţi o soluţie doar atunci când ieşiţi din ea, deveniţi liniştiţi şi vă daţi seama că, în acest moment, nu există o problemă.

S-ar putea ca, datorită faptului că aţi fost în tărâmul liniştii, să vă vină realizarea bruscă a ceea ce puteţi face sau a ceea ce trebuie să faceţi, atunci când nu o căutaţi.

Paula Coppel: Este starea aceasta similară cu ceea ce spun oamenii: „Cele mai bune idei îmi vin când sunt la duş”?

Eckhart Tolle: Bineînţeles că mulţi oameni sunt prezenţi în minte chiar şi atunci când fac un duş, dar unii sunt capabili să se bucure de duş şi să aibă un moment de relaxare şi de linişte şi astfel le vine o idee, un gând original. Deci, trebuie să fiţi capabili să păşiţi în dimensiunea în care nu există gânduri pentru ca gândirea să devină puternică şi asta înseamnă să fiţi pe deplin conştienţi de momentul prezent.

Când sunteţi în contact cu Prezentul, vă simţiţi acasă oriunde aţi fi. În schimb, dacă nu sunteţi aşa, atunci oriunde v-aţi duce, simţiţi întotdeauna că ceva nu este în ordine. Chiar şi aşa-zisele situaţii ideale au limitările lor. Aţi putea spune „Vreau să fiu ca Oprah”. De îndată ce sunteţi ca Oprah, veţi descoperi că nu mai puteţi să ieşiţi singuri în lume, să mergeţi la cumpărături sau să vă plimbaţi pe stradă deoarece sunteţi asaltat de oameni. Deci, brusc apare o limitare în viaţă şi mintea spune: „O, îmi doresc ca asta să nu se fi petrecut”.

Paula Coppel: Cum descrieţi o relaţie de iubire între doi oameni treziţi spiritual?

Eckhart Tolle: Există o lipsă a aşteptării cum că celalalt ar trebui să te împlinească sau să te facă fericit. Există o deschidere în care, pur şi simplu, te poţi bucura de celălalt şi îi poţi accepta limitele. Orice fiinţă umană are propriile sale limitări. Te poţi căsători, de exemplu, cu Buddha dar, după câteva luni, îi vei găsi în forma lui umană multe limitări. S-ar putea să existe aspecte la Buddha la care mintea ta să reacţioneze şi să te irite. De exemplu: „De ce stă acolo şi meditează?”

Atunci când accepţi limitele celuilalt, totul devine un dans între două forme şi o înţelegere a faptului că esenţa relaţiei este spaţiul prezent în relaţie. Astfel, întrebarea care este necesar să vi-o puneţi întotdeauna este: „Există spaţiu în această relaţie?” Spaţiul înseamnă, în mod real, nivelul de cunoaştere şi conştienţă sau prezenţă, nicidecum gândirea.

Deci, puteţi să vă priviţi fiinţa dragă şi să nu emiteţi gânduri? Două fiinţe conştiente îşi dau seama că esenţa unei relaţii este spaţiul din ea. Chiar şi când există o formă de ego, nu este dificil să străpungeţi acest strat şi să vedeţi ascunsă esenţa cea adevărată. Nu e nevoie să reacţionaţi la manifestarea ego-ului. Când nu reacţionaţi la el, nu-i daţi forţă.

Paula Coppel: Cum ne ajută faptul că suntem mai conştienţi, la abordarea întâmplărilor tragice din viaţa personală şi din lume? Există acolo un element de credinţă că dintr-o tragedie personală se va naşte şi ceva bun?

Eckhart Tolle: Da, atunci când formele încep să se năruie – forma fizică, situaţia de viaţă, relaţiile, orice – întotdeauna există o ocazie de pătrundere în profunzime. Prin aprofundare înţeleg ridicarea dincolo de forma care sunteţi. Uneori, oamenii trebuie să experimenteze o mare pierdere pentru a intra, cu adevărat, în profunzime.
Atunci când are loc o mare pierdere – moartea cuiva apropiat, sau apropierea de propria moarte – este o ocazie de a ieşi complet din identificarea cu forma şi de a realiza esenţa a cine sunteţi sau că esenţa oricui care suferă sau moare este dincolo de moarte.

Asta nu înseamnă că nu aveţi compasiune. Compasiunea are două aspecte. Când vedeţi în jurul vostru forma umană suferind sau dizolvându-se, sunteţi empatic faţă de nivelul uman. Împărtăşiţi suferinţa deoarece aceasta este în relaţie cu aspectul efemer al formei. Dar dacă acesta este singurul nivel care se activează în voi, nu treceţi de suferinţă. Doar la nivelul fiinţei realizaţi că cine sunteţi în esenţă este dincolo de formă şi că cine este cealaltă persoană în esenţă este dincolo de formă. Această înţelegere nu este intelectuală, este o percepţie sau o trăire. Apoi, priviţi cealaltă fiinţă umană şi suferinţa şi poate că plângeţi, dar în profunzime există pace şi putere.

Acea pace şi putere reprezintă, de asemenea, aspectul care aduce uneori vindecarea.

S-ar putea să vindece forma sau s-ar putea să vindece cealaltă persoană, în sensul că cealaltă persoană intră în contact cu nivelul său mai profund. Aceasta este cea mai importantă vindecare– să înţelegi cine eşti. Vindecarea pe planul exterior e bună, dar ea nu reprezintă esenţa vindecării.

Paula Coppel: Aţi spus în interviul cu Oprah: „Lumea nu există ca să vă facă fericiţi. Ea este aici, ca să vă facă conştienţi.” Oare această neînţelegere reprezintă rădăcina suferinţei umane?

Eckhart Tolle: Dacă oamenii cred că lumea este aici pentru a-i satisface pe ei, atunci ori de câte ori încep să-şi atingă limitele, vor deveni din nou nefericiţi.

Ei nu-şi dau seama că lumea – şi prin asta vreau să spun orice din lumea formei, forma fizică, unele forme mentale sau forme emoţionale – nu le poate da împlinire durabilă, satisfacţie, sau să le spună cine sunt.

Ei nu-şi dau seama că ceea ce caută se află pe nivelul fără de formă.

Ei caută la nivelul formei şi asta duce la frustrarea din existenţa umană.

Astfel, lucrul important de care trebuie să vă daţi seama este că lumea nu e aici pentru a vă face fericiţi. Când nu pretindeţi ca situaţia, locul, sau persoana să vă facă fericiţi, atunci, de fapt, situaţia, locul sau persoana vă satisfac pe deplin.

Paula Coppel: Învăţăturile dumneavoastră contribuie la o transformare globală a conştiinţei. Cum percepeţi ceea ce se petrece?

Eckhart Tolle: Un număr imens de oameni trec prin procesul de trezire spirituală – unii în etapele iniţiale, alţii în cele finale şi e minunat să văd asta. Ia ceva timp până când procesul se va filtra prin structurile economice, politice şi sociale. Tendinţa oamenilor care conduc aceste structuri este să fie încă total identificaţi cu ego-ul lor. Deci, va lua ceva timp până va ajunge la politicieni … deşi, cine ştie?
Ocazional, deja apar unii politicieni relativ conştienţi şi există şi oameni normali, cu bun simţ (comparativ cu politicienii inconştienţi de dinainte).

Paula Coppel: Faptul că se petrece această trezire spirituală transmite un simţământ de speranţă pentru lume?

Eckhart Tolle: Da. Întrebarea este: „E nevoie ca vechea conştiinţă să continue până când va duce la propria prăbuşire prin haos şi năruire? Sau noua conştiinţă ce se ridică poate să înlocuiască treptat vechea conştiinţă, fără distrugeri excesive?”
Nu cunosc răspunsul. Va trebui să asteptăm şi vom vedea.
Tot ceea ce putem face este să ne asumam responsabilitatea pentru propria viaţă.

Fragmente din interviul luat de Paula Coppel, jurnalistă la Unity Magazine, scriitorului Eckhart Tolle – primit pe mail.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000005pm 035000000pm, PM5000000Duminică în Cuplu si relatie

 

Succesul din spatele esecului

“Esecul este o experienta capitala si fecunda”, scria Cioran in “Tratat de descompunere”. Dar, inainte sa poti aprecia beneficiile, trebuie sa depasesti senzatia de frustrare, enervarea, depresia, senzatia de vinovatie, rusinea si umilinta, angoasa si teribilul senstiment de neputinta care, toate, insotesc esecul. Afectiv sau profesional, esecul este la fel de dificil de suportat.

Un fel de doliu intern


Este o rana psihica si sufleteasca care, dupa modelul oricarei alte rani, are nevoie de timp pentru a se vindeca. Important, pentru a ajunge la beneficiile de care vorbea Cioran, este sa gasesti puterea si energia – tu cu tine, fata in fata – de a transforma durerea intr-o lectie de viata.

“Cea mai buna cale prin care poti depasi un esec este acceptarea unei perioade de doliu. Un doliu psihic”, afirma Jane Turner, psihoterapeut specializat in dezvoltarea personala si profesionala, in cartea “Cine suntem noi?”.
Prin doliu, ea intelege retragere, rezerva in manifestari, analiza interioara. „Perioada de doliu este o perioada de menajare, de protejare a propriei fiinte. Este calea pentru etalarea unui nou eu”, explica Turner.

“Doliul intern este faza care precede procesul de restauratie. Dar, atentie, nu este chiar asa de usor pe cat pare. Ideal este ca ‘esec’ sa fie un cuvant care sa-ti lipseasca din vocabular. Beneficiile trecerii printr-un esec major se vad tarziu si inseamna experienta de viata, dar drumul ‘dincolo’ de esec este greu si implica multa suferinta, dar si vointa, ambitie si exacerbarea orgoliului propriu”, afirma Jane Turner.

“Nu te feri sa spui ‘nu sunt buna de nimic’, dar nu o repeta prea des, pentru ca este posibil ca, in final, chiar sa crezi ca nu esti buna de nimic”, concluzioneaza Jane Turner.

Transforma-l intr-o experienta


Psihoterapeutul spune ca, inainte de a-ti plange de mila, sa te gandesti care sunt motivele, care este contextul si care au fost factorii favorizanti care te-au adus in fata esecului.

“Se spune despre catastrofe ca nu vin pur si simplu, ci ca sunt consecinta unei serii de elemente care contribuie la producerea lor. La fel este si in cazul unui esec. Exista o serie de factori care il determina, il provoaca, il anticipeaza. Toate aceste elemente trebuie analizate si evaluate pentu ca altfel esecul nu te va ajuta cu nimic. Daca depasesti aceasta faza, se poate spune ca ai castigat, de pe urma esecului, o experienta care te va pune la adapost, mai tarziu, in situatii asemanatoare”, spune Jane Turner.

Asuma-ti responsabilitatea esecului


Turner spune si ca trebuie sa accepti esecul ca fiind al tau. Tu l-ai creat, tu l-ai produs, asa ca trebuie sa-l suporti. Nu da vina pe altii. Indulceste etapa, intrebandu-te daca obiectivele pe care ti le-ai propus nu depaseau capacitatea si puterea ta. Analizeaza ce si unde nu a mers si incearca sa-ti raspunzi la intrebarea: Cum folosesc aceasta situatie neplacuta pentru a obtine, data viitoare, beneficii?

„Formula magica este ‘data viitoare’. Expresia trebuie folosita in pledoariile tale interioare, in analiza, in teoretizarea esecului, in autocompatimirea pe care ti-o aplici, cat mai des cu putinta. Unii ar spune ca este o banala teorie a gandirii pozitive, dar este mult mai mult decat atat. Este perspectiva spre viitor, spre momentul in care o vei putea lua de la capat”, spune Jane Turner.

Cere ajutor celor din jur


Nu toti reactionam la fel in fata esecului. Vei vedea ca ori te inchizi in sine, ori dezvolti o ambitie exagerata care, daca nu este bine controlata, te poate duce din nou in fata esecului.

“Putem depasi mai repede sau mai greu un astfel de moment si cu ajutorul celor din jur. Nu este nevoie sa primesti ajutor concret. Este posibil ca simpla lor companie sa fie suficienta”, explica Jane Turner.

Fereste-te de recidiva!


Se poate spune ca faza de soc a esecului este depasita in momentul in care gasesti resurse ca sa te mobilizezi din nou. Daca reusesti sa te autoanalizezi, daca reusesti sa te intrebi: cine sunt?, ce vreau?, cum o iau de la capat?, inseamna ca esti pe calea cea buna si procesul de vindecare este aproape finalizat.
Ideal este ca, dupa un esec, sa iti stabilesti teluri mici, pe care sa le parcurgi constiincios si de al caror succes sa te bucuri insutit. Dovedeste prudenta, pentru ca ar fi foarte neplacut, pentru tine si pentru psihicul tau, sa fii nevoita sa treci printr-o noua incercare. Adica nu te inscrie la Olimpiada, dar castiga mica competitie a competentei la tine la serviciu, in departamentul tau. Nu incerca sa-l cuceresti pe Fat-Frumos, dar bucura-te de o cina cu amicul banal cunoscut la o petrecere.

articol primit pe mail

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000005pm 037000000pm, PM5000000Vineri în Think about!

 

Terapia prin postul tacerii

“Tot ce creeaza tace. Natura-si deschide florile in cea mai adanca tacere. Numai distrugerea vrea galagie”, arata Alexandru Vlahuta.

Cei din vechime au gasit ca un mijloc eficient si magic de a trata dezechilibrele sufletesti: Tacerea. Ea era socotita o divinitate si i se consacra un anumit cult:

–         la egipteni, Horus, copilul care tace:

–         la greci, Harpocrates, un copil cu degetul in gura:

–         la romani, Tacita, zeita cu statui si temple.

In secolul al VI- lea i. Hr., una dintre conditiile pentru a intra in scoala cunoscutului filozof grec Pitagora o reprezenta a tacea timp de 4 ani. Cugetarea lui Pitagora: “Trebuie de tacut sau de spus ceva mai bun decat tacerea” apare ca un model de a vorbi, de a comunica.

Inainte vreme, calugarii si novicii faceau legamantul tacerii in manastiri. Pustnicii si sihastrii plecau in munti, se izolau in pusti sau paduri si taceau luni sau ani in sir. In sufletul lor se instalau pacea si armonia si puteau medita in cea mai profunda liniste asupra marilor probleme ale lumii. Intorsi printre oameni, ei vor propovadui nu numai moralitatea, dar vor aduce cu ei idei novatoare in filozofie, religie, stiinta.

Cugetarea: “Tacerea e de aur, iar vorba e de argint” isi dovedeste permanent valabilitatea. Publilius Syrus afirma: “Simonide spunea ca niciodata nu s-a cait ca a tacut, dar a regretat adesea ca a vorbit”. Alte aforisme completeaza sensul celor spuse mai sus: “Tacerea e ca mierea”, “Tacerea nu sparge capul” si “Tace si face”.

Psihologii moderni au descoperit ca “postul tacerii” reprezinta un mijloc terapeuti eficient. Studiile medicale au aratat ca multi bolnavi de afectiuni grave cardiace, de ulcer, gripa, cautand calm si echilibru, se izoleaza si fac de la sine “postul tacerii”. Experienta arata ca terapeutica prin tacere a dat rezultate excelente in: nevroze, hipertansiune arteriala, migrene, comotii cerebrale, schizofrenie si chiar in epilepsie.

Fara a vorbi, fara a consuma inutil energie, pacientul isi armonizeaza fizicul cu mentalul, ceea ce va realiza o imbunatatire esentiala a sanatatii organismului. Cura de tacere are virturi terapeutice de exceptie pentru omul modern, stresat permanent, obosit de viata, innebunit de problemele tranzitiei care nu se mai termina si agresat de o societate barbara.

Noi va recomandam urmatoarele terapii:

a)      la sfarsit de saptamana – un post de tacere de una-doua zile, care va va induce o stare de calm, va va elimina anxietatile si va va revigora fizic si mental;

b)      o saptamana de post al tacerii in vacanta, care va va odihni si va va revigora: veti constata ca afectiunile de care suferiti se vor ameliora si unele chiar se vor vindeca;

c)      o cura de tacere de o luna, recomandata in cazul tratarii unor afectiuni foarte grave.

Starr Daily arata ca tacerea are forta de a vindeca spiritul, iar acesta vindecat reactioneaza ca un tonic asupra organismului, insanatosindu-l.

Tacerea elimina consumul energetic prin vorbaria cotidiana inutila, stresanta si obositoare, impiedica certurile si agresiunile verbale care produc emotii, tulbura psihicul si creeaza stari de nervozitate, impiedica sacaielile soacrei, cicalelile nevestei si elimina conflictele.

Ca o concluzie: postul tacerii il recomandam tuturor semenilor nostri.

Victor Duta, „Psihoterapie”

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000005am 041000000am, AM5000000Miercuri în Think about!

 

Cele 10 experiente de viata ale lui Tom

1.Tu esti centrul universului, ramai acolo.

Ca tanar marinar am invatat ca atunci cand te afli intr-un oras strain, trebuie sa iei coltul strazii cu atentie si sa iti tii mainile afara din buzunare. Cu alte cuvinte, este nevoie sa ramai echilibrat, vigilent si pregatit sa reactionezi la surprize.
Gandeste-te la aceasta, este o foarte buna regula pentru orice situatie necunoscuta. Pastreaza-ti echilibrul si ramai centrat.

Credintele omului despre realitate sunt fie arbitrare, fie accidentale. Alege sa fie arbitrare, atunci cand este posibil. Este intelept sa alegi credinte care iti intaresc sanatatea, sustin fericirea. Astfel, chiar daca lucrurile se intampla sau nu pentru un motiv anume, eu aleg sa cred ca da. Ma consoleaza si ma face sa fiu mai resemnat in a jongla cu suisurile si coborasurile inevitabile ale vietii.

Exista un motiv pentru care fiecare traditie spirituala, in istorie, necesita rugaciunea si meditatia – ele sunt un antidot fata de confuzie. Protejeaza-ti propriile limite si respecta-le pe ale celorlalti.
Fii atent pana unde „esti” tu si de unde incep ceilalti. Ramai centrat.

2. Experimentezi viata aproape la fel de mult ca oricine altcineva.

Acest lucru mi l-au spus un episcop, in timpul unui zbor la clasa intai, si o prostituata in Atena, cu ani in urma, si este adevarat.
Cu totii ne confruntam cu rani si dureri, iubiri si temeri. Respiram acelasi aer, stationam in acelasi trafic, urmarim aceleasi programe la TV si pasim pe acelasi pamant. Cu toate acestea suntem alimentati si stresati in legatura cu diferentele dintre noi. Oamenii de pretitindeni au mult mai multe lucruri in comun, decat diferente. Daca te centrezi pe aspectele noastre comune, vei fi mult mai sociabil, mai comunicativ.

3. Actiunile tale deservesc teama sau iubirea. Tu alegi!

Actiunile noastre sunt dirijate fie de teama, fie de iubire. Teama de consecinte reale sau imaginare este, intr-un fel, raspunzatoare pentru o mare parte din tragedia, tristetea umana. Pe de alta parte, iubirea este cea care ne conduce catre creatie, catre a creste si a darui. Gandeste-te care dintre acestea vrei sa-ti guverneze viata.

4. Nimeni nu-si doreste sa fie personajul negativ al povestii.

Fiecare este pentru sine „personajul pozitiv”, fiecare este actorul propriului sau film si are motive pentru care face un anumit lucru chiar daca nu este in regula, sau daca nu functioneaza, sau daca este in totalitate rau.
Asa ca, nu-ti irosi timpul plangandu-te despre ei – fa in asa fel incat sa gestionezi situatia, sa-i tolerezi sau sa-i eviti.

5. „Nimeni nu face nimic”

Aceasta inseamna ca majoritatea oamenilor sunt atat de distrati si dezorganizati incat ei realizeaza doar lucrurile care sunt mai importante, mai critice sau familiare in vietile lor. Ei functioneaza pe „pilot automat”in majoritatea timpului.
Tu esti atat de sigur ca nu este si cazul tau? Prioritatile tale nu sunt si ale lor, asa ca nu o lua personal atunci cand esti ignorat, nemultumit sau apelului tau nu i se raspunde. Fiecare isi asculta propria statie de radio interioara. ( „Ce-mi iese mie din asta?…”).
Propriul interes este natural si sanatos si poti sa te folosesti de aceasta pentru a intelege cum sa te orientezi catre sau in jurul dorintelor celorlalti. Egoismul, dus la extrem, este totusi un viciu cu un pret teribil.

6. Multi oameni se ingrijoreaza ca sunt „deschisi” .

Esti constient de tine? Majoritatea oamenilor sunt ingrijorati cum ca cineva ar observa ca le lipseste un nasture, ca ar observa coafura nereusita sau contul mic din banca. Si vor aprecia persoana care le va spune, cu cuvinte sau prin fapte, ca ii accepta asa cum sunt.
Nimeni nu e perfect. Cei mai siguri pretendenti sunt, de fapt, cei mai nesiguri in interior.

7. Tu-ti creezi obisnuintele, apoi acestea te creeaza pe tine.

Cea mai mare si importanta influenta in viata ta o au micile actiuni zilnice –  a face exercitii, a medita, a spune multumesc, a saluta, a zambi. Sa faci lucrul potrivit, chiar daca e marunt, la momentul potrivit, inseamna mai mult decat gesturi mari facute prea tarziu. Cele mai importante calitati in viata sunt conduse de aceste mici actiuni zilnice, spirit, sanatate, bunastare, relatii si formarea propriului caracter.
Toate sunt create de obisnuinte zilnice si nu de catre un gest dramatic singular.

8. Exista un „iad” si incepe devreme …

Oamenii isi „deseneaza” propriul „iad” cu slogane morale, regrete despre oportunitati ratate, resentimente, vina. La acestea adauga gelozie si invidie, si asa patrund in suburbiile iadului si incep sa piarda toata bucuria vietii. Cei care evita sa faca orice ar presupune efort, exercitii fizice, sau sa ierte sau sa faca ceva pentru altcineva, devin tot mai posomorati si mai inflexibili/rigizi pe zi ce trece.

Cand ajung in centrul iadului, au o atitudine destul de proasta despre aproape orice, e ca si cum lumea nu-i iubeste. Si au dreptate… nu-i iubeste pentru ca este „toxic”sa-i ai in preajma. Destul de repede sistemul lor imunitar preia mesajul si incep sa aiba diferite afectiuni, relatiile lor sunt dezolante si devin nefericiti… Cand privesc inainte, viitorul lor se aseamana cu trecutul si tot asa mai departe… Si acesta este „iadul”.

9. Exista „rai” si iata cum sa ti-l creezi .

Atunci cand alegi aceasta abordare, viata ta se va transforma in paradis, putin cate putin. Nu-ti ia mult timp, doar ceva atentie zilnica. Investeste in amintri frumoase alegandu-ti comportamentele zilnice in asa fel incat sa te poti bucura privindu-ti viata retrospectiv.
Iti creezi propriul paradis prin mici acte de generozitate fata de altii, facandu-i sa zambeasca si sa se simta mai bine. Il creezi prin mici acte de curaj- facand lucrul potrivit, si nimeni in afara de tine nu va sti vreodata ca ai facut-o. Aceasta iti aduce respect fata de propria persoana. Faci asta spunand adevarul chiar daca e deranjant si jenant. Aceasta aduce credibilitate si incredere. Si te face atent la ceea ce faci sau ceea intentionezi sa faci.
Stii ca te apropii de paradis atunci cand observi numarul surprinzator de lucruri pentru care trebuie sa fii recunoscator in viata, chiar daca multumesti in tacere.
Construiesti raiul fortandu-ti limitele uneori, incercand ceva nou sau putin inspaimantator, invatand astfel ca esti mai flexibil decat ai fi crezut. Oamenii sunt cele mai flexibile fiinte de pe aceasta planeta si se simt bine atunci cand sunt egali cu ei insisi.
Pe masura ce imbatranesti, raiul va capata o influenta tot mai mare in viata ta si a celor din jurul tau. Razi mult, si savurezi mai multa satisfactie si liniste decat ai crezut vreodata ca fiind posibil.

10. Niciodata nu este prea tarziu. Trebuie doar sa decizi!

Iti poti schimba viata intr-o clipa luand pur si simplu decizia de a o face mai buna. Poti oricand invata ceva care sa-ti schimbe viata, si poti incepe sa-ti schimbi viata imediat. Experienta vine in momente… si momentele vor continua sa vina spre tine pana cand se vor opri. Cum vrei sa fie urmatoarele momente?
Fiecare moment este un dar, iar sansa sa faci o alta alegere vine spre tine in fiecare secunda. Asadar alege, si permite ca viata ta sa devina o sarbatoare!

traducere dupa un articol de Tom Hoobyar

sursa: http://www.nlpexplorer.eu/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000005pm 011000000pm, PM5000000Luni în De prin lume adunate, pentru suflet

 

Matrix

(…) In filmul MATRIX, ni se prezinta o lume dupa un razboi intre oameni si roboti superinteligenti, unde robotii sunt invingatori. Ei au totusi nevoie de oameni pentru a rezista, asa ca oamenii sunt tinuti in rezervatii si adormiti. Oamenii sunt programati intr-un vis colectiv, ca sa nu realizeze ce li se intampla. Visul pare foarte real si ei nu au constiinta starii lor de fapt, cu exceptia unora dintre ei, care au reusit sa se trezeasca si sa scape din rezervatie. Cei treziti au reusit sa gaseasca o cale pentru a intra in visul colectiv al celorlalti si sa le poata oferi sansa de a se trezi la fel ca ei. Dupa cum va puteti insa imagina, celor adormiti le vine greu sa creada povestea celor treziti si nu sunt siguri daca merita efortul de a se trezi si ei, la randul lor. (…)

http://www.mirabilys-magazin.ro/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000005pm 025000000pm, PM5000000Marți în Think about!

 

Prostia se plateste!?

“Genialitatea poate avea limitarile sale, dar prostia nu are acest handicap.”

Elbert Hubbard.

O definitie a prostiei? Sa fie lipsa de inteligenta sau, poate doar trepte/nuante ale ei: ignoranta, naivitate, sau lipsa unui antrenament intelectual? Oricine poate da libertate uneia dintre aceste manifestari cel putin o data in viata. Insa a ramane in manifestare probabil ca aceasta este adevarata prostie.

Raporturile cu oamenii din jurul nostru definesc locul ce ni se cuvine in lume. Uneori suntem “in fata” si dam din coada pentru ca ni s-a dat o responsabilitate, deci suntem buni! Suntem administratori ai unei situatii sau al unui context si suntem atat de mandri ca nici nu simtim sforile din spate care ne directioneaza si a caror vrere o indeplinim. Foarte rar, puterea este neaparat in mainele persoanei “din fata”. De cele mai multe ori “fata” este doar marioneta.
Prostia e puternica, ea vine si calca totul in picioare, si mai tragic este ca ea de fapt calca in picioare propriile sentimente, dorinte, nevoi, propria libertate de decizie si mai ales de exprimare a … prostului insusi.

Se spune ca daca prostia ar durea, s-ar auzi multe tipete. Nu va culcati pe urechea asta! Prostia doare cu adevarat iar strigatele ei se aud foarte bine. Si de aceste strigate profita din plin cei care abia asteapta avantajele, in special materiale. Acestia au un “auz” special al tipatului prostilor, au frecventa acordata la ei.

Poate v-ati intrebat vreodata: “ ei si ce? ce mare lucru prostia?” Este mare lucru! Prostia poate duce la moarte: mentala, emotionala, psihica pana la cea fizica. Iar cei cu o idee mai destepti stiu sa se foloseasca de asta.
Uneori trecutul si contextul in care ne aflam ne pot influenta anumite reactii. Durerea, disperarea, trauma, dezechilibrul emotional in general, pot duce la prostie. De aici e chestiune de “bafta”, ori iti trece cu timpul, ori te duci la un terapeut care te ajuta sa depasesti momentul, ori ajungi la unul care sare intr-un picior de fericire: “inca o sursa de bani” si se hraneste si la propriu si la figurat cu dezechilibrul tau.

Ce ar trebui sa se intample in cazul acesta ca sa te trezesti? Poate doar o trauma si mai mare sa te trezeasca din prostie.

In timp afli ca, inevitabil, unii oameni sunt mai prosti decat altii. Si te intrebi daca prostia lor provine doar dintr-o trauma sau este un mod propriul lor de a fi.

Daca nu ar exista oameni care sa aprecieze atat de mult prostia pentru simplul fapt ca pot profita de pe urma ei, ar fi oare posibil ca si prostia sa fi fost supusa rasturnarii valorilor?

Eu cred ca atata timp cat suntem constienti de scanteia divina din noi, putem invinge chiar si prostia. Sau poate doar sper. Dar, poate, daca speram mai multi …

Cica nu te pune cu prostul ca are mintea odihnita! Daca nu i-o oboseste cineva cu 5 minute mai destept ca el! Deci stati linistiti, prostii sunt inofensivi, de-asta au si aparut parazitii care se straduiesc sa-i aduca la acest nivel pe aia care mai au o umbra de sclipire. Pentru a-i face inofensivi!

Dupa cum ii placea sa spuna, destul de des, unui vechi prieten al meu: “prostia se plateste”. Da, se plateste … tot timpul si probabil ca nu este nici o sansa sa deschizi ochii decat dupa ce ai simtit durerea pretului. Asta daca ti-a mai ramas vreo urma usoara de sanatate mintala, daca nu ai inghitit pana la capat terapia cu prostire. Daca nu, ramai bolnav pe veci si mai si scoti bani din buzunar pentru cel destept care-ti gadila orgoliul si slabiciunile (ca sa nu zic prostia).

Increderea poate fi o forma usoara de prostie numita naivitate, esti sub apanajul nestiintei, deci ai cumva dreptul ignorantului de a si-o fura, dar cand stii de la bun inceput ca rahatul pute si tu te arunci si te balacesti in continuare in el, asta e prostie crunta! Sau poate ca ai inceput sa puti la fel si de-aia nu mai faci diferenta!

Sau poate cineva te-a convins de prostia ca nu mai poti schimba nimic. Prostia indusa si cultivata este o boala si primul pas pe care trebuie sa-l faca bolnavul spre vindecare este sa devina constient de boala sa. Dar: “prostul pana nu-i fudul parca nu e prost destul”. Oare ce resort ii trebuie unui prost sa inceapa sa vada, pentru ca si prostia are nuantele ei, deci ar putea exista o mica sansa?!

Prostia are talentul de-a fi insistenta”, spunea Albert Camus. A renunta la insistenta statului in rahat pana la gat, ar putea fi o dovada a inceputului iesirii din prostie. Atunci cand esti intrebat “De ce ai facut asta?“ si ajungi la explicatia cauzala indiscutabila: “De prost”, atunci probabil ca ai inceput sa mijesti ochii. Pana atunci ramai doar ce esti, un prost absolut, dar … « fericiti cei saraci cu duhul … » !

Cine stie si stie ca stie, e intelept. Asculta-l!

Cine stie si nu stie ca stie, e adormit. Trezeste-l!

Cine nu stie si stie ca nu stie, e neinstruit. Instruieste-l!

Cine nu stie si nu stie ca nu stie, e PROST. Ocoleste-l!

Si nu uitati ca: “Intelepciunea striga pe strazi dar … raspunde numai cine vrea.”,

Solomon.

 
2 comentarii

Scris de pe 00000005pm 014000000pm, PM5000000Luni în Poezii si reflectii personale

 

La judecator

Un barbat e adus în fata judecatorului pentru ca a omorât-o pe sotia lui.

– Fapta dumneavoastra e sub orice critica. Daca aveti intentia ca tribunalul sa nu va condamne la închisoare pe viata, trebuie sa ne expuneti motive cât de cât plauzibile care sa va poata reduce pedeapsa.

– Domnule judecator, sotia mea era asa de proasta încât nu am putut sa ma controlez si a trebuit sa o arunc de la balcon.

– Declaratia dumneavoastra este o obraznicie nemaiauzita si daca nu doriti ca juratii sa va condamne înainte sa continuam procesul trebuie sa aveti argumente cu adevarat plauzibile.

– Pai sa va povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje la ultimul etaj si la parter locuieste o familie de pitici. Parintii au 1 metru si copii, cel de 12 ani 70 de cm si cel de 14 ani are 90 de cm.

– În ziua respectiva i-am spus sotiei:

– E teribil sa fii pitic. Saracii vecini de la parter, toti sunt asa mici!

-Da, raspunde sotia sunt o adevarata specie de pirinei.

– Pigmei ai vrut sa spui!

– Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele si de la care se alege cu pistrui.

– Aia se numeste pigment.

– Ma lasi ? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.

– Ala se numeste pergament.

– Cum poti draga sa fii asa de incult? Pergament e când un scriitor publica o parte din ce a scris.

– Domnule judecator, va închipuiti ca mi-am înghitit cuvântul „fragment” ca sa nu mai continui discutia asta aberanta. M-am asezat pe fotoliu si am luat un ziar sa-l rasfoiesc. Nici nu m-am asezat bine ca apare sotia mea lânga mine cu o carte în mana si îmi spune:

– Uite draga, asta e ceea ce scrie un scriitor si se numeste carte , daca nu aveai idee ce e aia. Ia si citeste Veranda de la Pompadur.

Iau carte în mâna si îi spun „Draga mea, asta e o carte în limba franceza Marchiza de Pompadour, nu trebuie sa interpretezi numele în româna” .

– Asta e buna draga, îmi dai tu lectii de franceza, mie care am facut meditatii cu un vector de la facultate !!

– Ala nu se numeste vector, se numeste lector.

– Esti prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.

– Ala a fost Hector si era troian.

– Hector e unitate de masura a suprafetei blegule.

– Ala e hectar draga mea.

– Ma uimesti cu incultura ta. Hectar e o bautura a zeilor.

– Ala se numeste nectar spun eu oftând din adâncul sufletului.

– Habar nu ai, eu stiu sigur ca era si o melodie pe tema asta pe care o cântau doua prietene în duo.

– Nu se spune duo se spune duet.

– Ma scoti din sarite, cum dracu de esti asa de încuiat? Duet e când doi barbati se bat cu sabiile

– Ala se numeste duel.

– Pe dracu, duel e gaura aia neagra din munte de unde apare trenul.

– Domnule judecator, aveam tunel pe limba dar am simtit ca mi se face negru în fata ochilor si nu m-am mai putut stapâni si am aruncat-o pe geam.

Liniste în sala. judecatorul ia ciocanelul de pe masa, loveste cu el puternic si spune:

– Esti liber, a fost un caz clar de legitima aparare. Eu o aruncam deja de la Hector.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000005pm 036000000pm, PM5000000Luni în Bancuri "terapeutice"