RSS

Arhivele lunare: Mai 2014

2014, Anul Universal al lui 7: Multe divorturi, schimbari si cautari de sine!

Soul of Planet earth is in each of us

Din punct de vedere numerologic, 2014 = 2+0+1+4 = 7. Asadar, 2014 este anul universal al lui 7, un an cu un impact decisiv asupra evolutiei constiintei colective, dar si cu o puternica energie spirituala.

Mai aproape de Dumnezeu, de natura si de noi insine

Aceasta energie spirituala va fi transfigurata sub forma intelepciunii, a mesajelor, a fenomenelor metafizice, a unei nevoi mai accentuate de a intra in conexiune cu Divinitatea. 2014 va fi anul in care oamenii se vor conecta mai mult la sufletele lor, dar si la natura. Prin urmare, in acest an, activitatile ecologice, cele precum rugaciunea, meditatia, yoga, petrecerea timpului in natura vor avea o influenta pozitiva asupra oamenilor.

Per ansamblu, 2014 va fi mai mult un an al introspectiei (cei care nu si-au gasit inca sensul vietii vor porni in cautarea unor raspunsuri), un an in care oamenii isi vor apara mai mult interesele in ceea ce priveste natura. Va fi evidenta dorinta oamenilor de a cunoaste mai bine lumea in care traiesc si de a o proteja. Va creste interesul pentru activitatile ecologice, pentru cele de conservare a mediului inconjurator, pentru agricultura ecologica. Infrastructura si ceea ce tine de apa vor fi in centrul preocuparilor umane. Totodata, se anunta progrese in lumea medicinei, a stiintei si a matematicii, dar si descoperiri semnificative.

2014 – Anul universal al lui 7

7 este unul dintre cele mai spirituale numere, un numar despre care se spune ca face legatura intre rai si pamant, fiind numarul creatiei si al relatiei dintre uman si Divinitate. 7 este numarul celui aflat in Cautare, al misticului, al celui care trebuie sa-si gaseasca propria cale si sa-si urmeze propriul adevar. Un simbol al unitatii, 7 aduce cu sine o nevoie aparte de a ne aduce mai aproape unul de celalalt. 7 mizeaza pe cuvinte cheie precum auto-analiza, concentrare, intelegerea unor adevaruri profunde ale vietii. La polul opus, aspectele negative ale acestui numar sunt reprezentate de:

-o sensibilitate sporita a elementului emotional

-sentimentul de singuratate si de oboseala

-inclinatia catre depresie si lipsa de speranta

-tendinta de revolta si rebeliune

– stare de neliniste

Pe de alta parte, numarul 7 este asociat in tarot cu doua carti si anume: Caleasca si Turnul Caleasca presupune gasirea unui anumit echilibru intre planul material si spiritual, dar si intre cel mental si emotional. Turnul in schimb este o carte ce face referire la evenimente neprevizibile, la nenorociri sau catastrofe subite ce au adesea drept consecinta intelepciunea, dar si o putere de intelegere superioara.

Influentat de energia lui 7, 2014 va fi un an surprinzator si interesant, poate chiar neobisnuit. El aduce cu sine transformare, schimbare, surpriza, consolidare. Uneori va parea ca realitatea este total diferita de ceea ce se vede la suprafata. S-ar putea in repetate randuri sa ai sentimentul ca lucrurile nu sunt deloc ceea ce par a fi si sa fii usor frustrat ca adevarul nu se afla la vedere. Surprizele nu sunt intotdeauna bune, iar schimbarile nu sunt intotdeauna rele. Marile schimbari economice din acest an pot atrage dupa el si schimbari politice.

2014: Schimbare, Calatorii, Divorturi, dar si Descoperire de Sine

Ca orice an, 2014 are influentele lui benefice, dar si pe cele mai putin benefice. Sunt incurajate extremele, dar in acelasi timp devenim mai constienti de natura distructiva a lucrurilor. Invatati sa directionati aceasta energie prin modalitati pozitive, cu efecte benefice pentru toata lumea.

Pe plan politic si institutional, in 2014 sunt posibile schimbari si rasturnari de situatii subite. Unele aduc speranta si sunt benefice, insa altele provoaca violenta si disperare. In anumite cazuri, extremistii pot incerca sa isi dovedeasca superioritatea. Consecinte? Oamenii se vor uni si mai mult la nivel global intru sustinerea pacii, a cooperarii globale si a unei guvernari eficiente.

Cum va fi resimtita influenta lui 2014 pe plan personal? Printr-o invitatie la actiune, printr-o invitatie la redescoperirea altor perspective ale vietii. 2014 te va ajuta sa iti pui mai mult in valoare potentialul si sa vezi oportunitatile noi care iti ies in cale. Alaturi de schimbari, 2014 aduce si noi experiente, planuri legate de calatorii, dar si un spirit competitiv mai puternic. Se intampla ca de multe ori aceste calatorii sa fie drumuri catre sine.

Divorturile si despartirile nu sunt putine in acest an. Va recomandam ca inainte de a forta anumite lucruri in a se intampla sau nu, sa va pastrati luciditatea emotionala. Relaxati-va cand simtiti ca nu mai puteti si interactionati cu ceilalti prin prisma bunavointei si a intelegerii.

Sursa: http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/15620/2014-anul-universal-al-lui-7.html

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000005pm 019000000pm, PM5000000Duminică în Astrele predispun, noi dispunem!

 

Dieta calugarilor de pe muntele Athos – mod de viata sanatos

00000007-19784142_large

Hrana pentru trup si suflet este secretul! Calugarii ordocsi de pe muntele Athos se numara printre cele mai sanatoase comunitati de pe pamant si detin secretul longevitatii si al sanatatii fizice si mentale. Un studiu complex si intins pe parcursul a 10 ani vine sa ne uimeasca si sa ne demonstreze ca simplitatea este secretul de baza al longevitatii si al sanatatii indelungata. Rezultatele acestui studiu? Sunt pur si simplu fascinante. Se pare ca una dintre cele mai sanatoase comunitati de pe pamant este cea a calugarilor de pe muntele Athos. Sanatatea mentala si fizica a calugarilor greci, riscul scazut al bolilor cardiovasculare, dar si longevitatea se datoreaza unui stil de viata echilibrat si unui stil alimentar modest si sanatos.

Sigur, veti spune, nu ne aflam nici pe muntele Athos si nici nu avem la dispozitie timpul, vointa, aerul sau alimentele pure cultivate pe muntele sfant. Vremurile sunt de asta natura incat este aproape imposibil sa urmam intocmai aceasta dieta si stil de viata indiferent de cat de sanatosi ne-am dori sa fim. Dorim insa ca acest articol sa ne inspire in alegerile pe care le facem zilnic in ceea ce priveste alimentatia si sa optam, pe cat posibil, catre alimentele care ne aduc cat mai aproape de natura si de Dumnezeu.

Din cei 1500 de calugari care locuiesc in 20 de manastiri antice si a caror stare de sanatate a fost studiata intre 1994 si 2007, niciunul dintre ei nu a dezvoltat cancer intestinal si numai 11 au fost afectati de cancer de prostata. Cercetarile sunt cu atat mai uimitoare cu cat aflam ca media de varsta a calugarilor a caror sanatate a fost investigata era de 40-104 ani. Studiile ne arata ca monahii nu au dezvoltat practic boli de inima, ca nu s-au confruntat cu stopuri cardiace si nici cu atacuri cerebrale. Uluitor este si faptul ca incidenta bolii Alzheimer in randul acestei comunitati a fost de 0, iar cancerul (plamani, intestine, vezica) a fost inregistrat in rate neobisnuit de scazute. Din 1500 de calugari, doar un procent mic au dezvoltat cancerul. Niciunul nu a dezvoltat cancer la plamani sau la intestine.

Desi sexul frecvent este necesar pentru a reduce riscul cancerului la prostata – una dintre cele mai frecvente si mai de temut boli care afecteaza barbatii adulti – in cazul calugarilor, rata cancerului la prostata a fost mai putin de un sfert din rata internationala. Va recomandam documentarul “Mt. Athos: A visit to the Holy Mountain” produs de Harry Radliffe and Michael Karzis, ce ne ofera o privire obiectiva asupra stilului de viata si alimentatie de pe muntele sfant.

Traditiile si obiceiurile stilului de viata din manastirile de pe muntele Athos, pe care insusi Printul de Wales le viziteaza cu regularitate, sunt neschimbate de 1000 de ani. Se pare ca monahii ortodocsi au gasit echilibrul perfect intre a fi vegan si a fi vegetarian, introducand in alimentatia lor grasimi si proteine de buna calitate. Acestia consuma mancare proaspata preparata din alimente proaspete si constand mai ales in legume, fructe, boabe de leguminoase si cereale in moderatie. Mediul in care traiesc acestia este lipsit de stres si de poluare, iar comunitatea este una bine sudata, in care calugarii se sprijina si se ajuta reciproc. Dieta traditionala din posturi abunda in vitamine, antioxidanti, nutrienti si acid folic, avand in acelasi timp un continut sarac in grasimi animale saturate.

“Calugarii de pe muntele Athos nu mananca carne”, spune parintele Epifanios Miloptaminos in cartea “Cooking on Mount Athos” (momentan disponibila doar in Grecia). “Cuvantul unt nu este nicaieri mentionat in carte si nu adaugam faina pentru a ingrosa sosurile. Pur si simplu lasam ingredientele sa fiarba pana scad.”

Deoarece carnea este exclusa cu desavarsire din dieta calugarilor (consumata in cantitati mari este asociata cu un risc crescut de cancer intestinal), in weekend si de sarbatori se consuma in schimb peste sau fructe de mare. Dulciurile sunt consumate doar ocazional si sunt preparate in casa, cu ingrediente naturale cultivate chiar de calugari. Produsele lactate sunt consumate ocazional, in cantitati modeste. “Majoritatea dulciurilor sunt facute din zahar si altele din miere. Ne facem propriile bucati de halva de susan pentru perioadele de post si ne cultivam propriile legume si fructe”, a comentat calugarul Epifanios intr-un articol publicat pe greece.greekreporter.com.

calugarii-de-la-muntele-athos-vor-sa-fie-scutiti-pentru-totdeauna-de-taxe-93608-1Oamenii de stiinta asociaza sanatatea de invidiat a calugarilor de pe muntele Athos cu obiceiurile lor nutritionale si viata lor de calitate. “Cheia este dieta care alterneaza intre zile cu si fara folosirea uleiului de masline, plus o multime de proteine din plante”, afirma Harris Aidonopoulo, urolog la Universitatea din Thessaloniki, in ziarul “Independent”. “Nu este doar ceea ce numim dieta mediteraneana, ci si faptul ca inca mananca in stilul vechi traditional, al celor doua mese pe zi, una dimineata si una seara. Mesele simple cu pauze normale sunt foarte importante”, a adaugat acesta.

Mesele dureaza in jur de 20 de minute, cate 10 minute fiecare. Nimeni nu vorbeste in timpul mesei si nimeni nu intrerupe masa. Singurul sunet care vine este de la un calugar care citeste texte sfinte. Ei nu au stilul nostru de viata si nu au nevoie de exercitii la sala fiindca sunt foarte activi. Nu stau pe canapea uitandu-se la televizor ore in sir. Din contra, se implica in diverse activitati de gradinarit, curatenie, gatit, cultivarea legumelor si de transportare de materiale de constructie din munti. Bineinteles, rugaciunea, reculegerea si conectarea cu Dumnezeu au si ele rolul lor de necontestat intr-o viata linistita, lipsita de stres.

Majoritatea alimentelor pe care le consuma sunt cultivate de ei insisi pe insula: legume verzi, verdeturi, rosii, dovlecel, praz, vinete, masline, linte, nuci, fructe (piersici, smochine, mere, rodii). Adesea consuma paine cu ceai la micul dejun, ocazional peste si un pahar de vin rosu provenind din productia proprie de struguri. Opteaza pentru plante si condimente pentru a inlocui sarea si ulei de masline pentru a inlocui untul. In zilele de luni, miercuri si vineri, se abtin de la consumul de vin, ulei de masline si lactate. In alimentatia monastica regasim si orezul si pastele.

“Calugarii au perfectionat dieta mediteraneana tipica care este bogata in fructe, legume, ulei de masline, paine, cereale, pastai si saraca in carne”, este de parere Maria Hassapidou, profesor de nutritie si dietetic in Thessaloniki, Grecia. “Pe muntele Athos, au facut un pas inainte in aceasta dieta interzicand carnea si doar ocazional consumand peste, ceea ce inseamna un continut scazut de grasimi saturate si unul bohat de acizi grasi omega 3, ambele contribuind la prevenirea aparitiei bolilor cardiovasculare”.

“Folosirea boabelor de leguminoase ca sursa de proteine este ceva de la care am putea invata cu totii. Avem tendinta de a ne baza mai mult pe carne, peste, oua si produse lactate pentru proteine. Boabele de leguminoase sunt diverse si furnizeaza multe fibre si fier”, spune Claire Williamson, nutritionist si om de stiinta la British Nutrition Foundation in publicatia globalphilosophy.blogspot.ro. Mazarea, fasolea boabe, lintea, soia, nautul reprezinta o sursa de proteine cu un continut scazut de grasimi.

Luni, Miercuri si Vineri:

– nu se consuma ulei, vin sau lactate

Sambata, Duminica, Marti si Joi:

-sunt zilele salatelor

-micul dejun este reprezentat de paine cu ceai

-pranz: paste sau orez, legume si ulei de masline

– cina: linte, fructe, salata, ulei de masline, vin rosu

Sarbatori:

Peste sau fructe de mare

Zilele de post (aproximativ 103 zile pe an):

– o dieta vegetariana stricta

Sursa: http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/14708/dieta-calugarilor-de-pe-muntele-athos.html

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000005pm 017000000pm, PM5000000Duminică în Terapii complementare

 

Paulo Coelho: 10 lucruri pe care le-am invatat din viata

1601003_781388251888614_649286812_n

  1. „Circumstantele si mediul ne influenteaza vietile, insa suntem singurii responsabili pentru noi insine…
  2. Nu trebuie sa ne schimbam prietenii daca intelegem ca prietenii se schimba.
  3. Rabdarea cere multa practica… Sunt oameni care ne iubesc, insa pur si simplu nu stiu cum s-o arate.
  4. Nu este intotdeauna suficient sa fii iertat de catre cineva, in majoritatea cazurilor trebuie sa te ierti pe tine insuti mai intai.
  5. Nu trebuie sa-i spui niciodata unui copil ca visurile sunt false, ar fi o tragedie daca ar sti asa ceva…
  6. Poate ca Dumnezeu vrea ca noi sa intalnim toti oamenii nepotriviti inainte de a intalni persoana potrivita noua…. pentru ca atunci cand in sfarsit il intalnim pe cel potrivit sa fim recunoscatori pentru darul respectiv.
  7. Indiferent de cate bucati din inima ta sunt frante, lumea nu se opreste ca sa le repare.
  8. Uneori persoana despre care crezi ca te va rani si te va face sa cazi se va dovedi a fi in schimb cea care te va ajuta sa te ridici.
  9. Trebuie sa iti controlezi actiunile sau ele te vor controla pe tine.
  10. Sunt momente in viata cand iti lipseste cineva atat de mult…incat iti doresti sa il iei din visele tale si sa il imbratisezi de-adevaratelea.”

Sursa: paulocoelhoblog.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000005pm 045000000pm, PM5000000Duminică în De prin lume adunate, pentru suflet

 

Cum iubesc zodiile ?

17949horoscop-dragoste-2012-1-(1)

 

Horoscopul italian reprezintă un stil vechi de citire a naturii interioare a celor din jur şi de a realiza anumite previziuni în functie de acestea. Ziua în care te-ai născut, îţi poate dezvălui multe secrete despre identitatea ta. Cei născuţi în zilele de 1, 6, 11, 16, 21, 26, 31 – aparţin tipologiei A1, cei născuţi în zilele de 2, 7, 12, 17, 22, 27 – aparţin tipologiei A2, cei născuţi în zilele de 3, 8, 13, 18, 23, 28 –aparţin tipologiei C3, cei născuţi în zilele de 4, 9, 14, 19, 24, 29 – aparţin tipologiei D4. În cele ce urmează obţii informaţii detaliate despre cele 4 tipologii ale horoscopului italian şi trăsăturile asociate acestora:


Cei născuţi in zilele de 1, 6, 11, 16, 21, 26, 31 – Tipologia A1 Curgere şi apa

Persoanele din categoria A1 au cea mai calda şi mai frumoasă viziune asupra iubirii. Pentru ei, întregul lor destin se rezumă la “a iubi”, iar dacă acest lucru nu li se întâmplă, ajung să se simtă nefericiţi, neîmpliniţi. Fără iubire, viaţa lor e inutilă, lipsită de sens.  Se îndrăgostesc de multe ori în viaţă. Nu le ia mult timp să li se aprindă călcâiele după cineva, iar de fiecare dată când Cupidon le săgetează inima, cred că o fac pentru prima şi ultima oară. Sunt capabili de a închega relaţii sentimentale de o natură neobişnuită, adesea furtunoase şi intense. Au o natură prietenoasă, adoră sa fie înconjuraţi de mulţime,  de viaţă, de agitaţie, forfotă. Sunt întocmai ca apele curgătoare  – dinamici, plini de viaţă, agili, se strecoară printre stânci şi oameni şi în ciuda obstacolelor reuşesc să iasă la suprafaţă. Chiar dacă nu realizează, au capacitatea de a-i modela pe ceilalţi, contribuind la evoluţia lor interioară. Sunt nestatornici, iar uneori, în ciuda unor calităţi remarcabile, prea umili, modeşti şi sensibili la comportamentul şi cuvintele celor din jur.


Cei născuţi in zilele de 2, 7, 12, 17, 22, 27 – Tipologia A2Foc şi visuri

Persoanele de tip A2 au visuri măreţe, aşteptări şi cerinţe de proporţii de la ei inşişi, iar viaţa lor întreagă se construieşte în jurul împlinirii ambiţiilor şi dorinţelor lor secrete. S-au născut să descopere noi orizonturi, să transforme în totalitate, să consume, sa nu se lase influenţaţi şi să nu îşi lase spiritul să se stingă. Sunt perfecţionişti înnăscuţi şi atunci când vine vorba de ceea ce-şi doresc rareori nu luptă până la capăt ca să-şi pipăie dorinţele.

Oameni A2 sunt precum focul… spontani, plini de farmec, puternici, creativi, cuceritori. Cred intens în propria putere, împunând respect şi admiraţie, dar totodată şi teamă în jurul lor. Cu greu incredinţează unei persoane încrederea lor. Pot fi numiţi oricum, numai naivi nu. Iubirea şi împlinirea sentimentală ocupă un loc important în viaţa lor. Îşi caută mult timp sufletul-pereche, iar această căutare pare adesea căutarea perfecţiunii.  Iubirea le survine pe o cale mai anevoioasă şi de multe ori constată cu tristeţe că au iubit cu adevărat atunci când relaţia respectiva se afla la marginea prăpastiei. E foarte posibil ca de-a lungul vieţii să devină egoişti, maliţioşi, insensibili, fără a avea exigenţe mari la adresa partenerului de viaţă.


Cei nascuti in zilele de 3, 8, 13, 18, 23, 28 – Tipologia C3 Aer şi libertate –

Persoanele de tip C3 sunt născute să fie libere, să-şi exprime sentimentele, să spună deschis ceea ce gândesc, să facă ce le trece prin cap, să călătorească, să cunoască oameni şi împrejurări noi, să experimenteze după legile propriului arbitru, să transmită mai departe cunoştinţele pe care le deţin. De multe ori, idealurile lor de viaţă nu cunosc o reprezentare concretă şi materială, ci sunt simbolizate de alte persoane. Oamenii C3 sunt totodată foarte pasionali şi impulsivi şi pot deveni dependenţi de cei pe care îi iubesc, având tendinţa de a-i sufoca, de a-i absorbi spiritual.

Chiar daca deţin arta stăpânirii şi a controlării emoţiilor, uneori deciziile pe care le iau îi sperie pe cei din jur prin necunoscutul şi controversele cărora le dau naştere. Dacă vrei să te iubească, nu le îngrădi libertatea. Sunt făcuţi să simtă, să vadă, să guste, să se delecteze cu tot ce este mai frumos pe lumea aceasta, să experimenteze senzaţii şi emoţii supreme. Cu greu pot fi legaţi de un loc, însă dacă îşi găsesc aici rostul, după lungi peregrinări, se întorc de bună voie la ceea ce au lăsat în urmă.


Cei născuţi in zilele de 4, 9, 14, 19, 24, 29 – Tipologia D4 Pământ şi stabilitate –

Persoanele de tip D4 sunt precum pământul -consistenţi, vitali, esenţiali pentru existenţa celorlalţi, stabili, exercitând un magnetism aparte, toleranţi până la extreme, cu o minte ascuţită şi pătrunzătoare. Sunt oameni practici, calmi, pacifişti, echilibraţi, cu un simţ al judecăţii şi al raţiunii foarte bine dezvoltat, stăpânindu-şi emoţiile şi exteriorizându-le doar în faţa acelor persoane pe care le consideră a avea o afinitate cu ei. Cred în prietenie, în stabilitatea ei şi o plasează adesea asupra tuturor celorlalte relaţii interumane. Sunt însă adesea greoi, prea cerebrali, lipsiţi de spontaneitate, luând deciziile cu mintea şi mai puţin cu sufletul.

Felul lor de a iubi este unul loial, stabilind relaţii de lungă durată cu o persoană care le aduce linişte şi armonie. Chiar dacă vor iubi intens şi se vor simţi atraşi de o persoană cu o personalitate opusă lor, vor avea tendinţa de a se retrage la primul semn de conflict sau neinţelegere. Foarte probabil că se vor retrage dintr-o relaţie prea pasionala sub pretextul că nu este ceea ce îşi doresc de la viaţă. Nu înţeleg flăcările, trăirea intensă şi pun pe prim plan trăirea echilibrată, armonioasă.


Cei născuţi în zilele de 5, 10, 15, 20, 25, 30 – Tipologia E5 Lemn şi comunicare

Persoanele de tip E5 sunt neprefacute, sincere, naive şi cred în  existenţa unei laturi pozitive în fiecare din oameni. Vor fi foarte îndrăgiţi tocmai din cauza drăgălăşeniei şi a naivităţii lor. Dar pentru că au prea multe aşteptări de la ceilalţi, vor gusta multe dezamăgiri în viaţă. Experienţa este cea care îi poate învăţa să fie mai critici, mai puţin sensibili, mai puţin modelaţi de dorinţele celor din jur. Nu-şi pierd însă puritatea sufleteasca şi, cu oarecare efort, vor reuşi să-şi păstreze neschimbată şi bunătatea interioară.

Se tem de viaţă.  O percep prea scurtă, prea fragilă, prea neprevăzută pentru a realiza tot ceea ce îşi doresc. O iubesc însă şi încearcă să profite de fiecare clipă pe care o trăiesc. Cred în fatalitate şi în coincidenţe, având o inclinaţie către lucrurile mistice, spirituale. Uneori se percep pe ei înşişi ca pe nişte inadaptaţi. Anii copilariei sunt cei care vor influenţa în mod decisiv dezvoltarea şi evoluţia personalităţii lor. Pun pasiune în orice lucru mărunt pe care îl fac. Nu  privesc iubirea ca pe o experienţă oarecare, ci ca pe una cu totul şi cu totul deosebită. Chiar dacă îşi găsesc cu greu sufletul pereche, relaţia cu persoana iubită va fi unică prin esenţa sa.

sursa: https://crinapopa.wordpress.com/

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000005am 005000000am, AM5000000Marți în Astrele predispun, noi dispunem!

 

Suntem fiinte spirituale: 5 Rugaciuni din intreaga lume

effective-prayers

“Nu suntem fiinte umane care au o experienta spirituala.

Suntem fiinte spirituale avand o experienta umana”. – Pierre Teilhard de Chardin

Avem nevoie de spiritualitate in viata, iar rugaciunea este calea de comunicare cu Divinitatea. Este o forma de meditatie si de regasire a linistii. Acestea sunt rugaciuni care apartin culturilor lumii, toate de o frumusete incredibila. Trebuie sa fim deschisi la diversele forme de conectare la sacralitate, sa rezonam in toate modurile posibile cu ceea ce este frumos, bun, sfant.

O rugaciune budista pentru iertare

Daca am ranit pe cineva, in orice mod, fie constient, fie inconstient
Din cauza nesigurantelor mele, ii cer iertarea.
Daca m-a ranit cineva, in orice mod, fie constient, fie inconstient
Din cauza propriilor nesigurante,
Il iert.
Si daca exista vreo situatie pe care nu sunt inca pregatit/a sa o iert,
Ma iert pentru aceasta.
Pentru toate modurile in care imi fac rau
Negandu-ma, indoindu-ma de mine, minimalizandu-ma,
Autojudecandu-ma sau ne fiind bland/a cu mine
Datorita nesigurantelor mele,
Ma iert.

Rugaciunea islamica a seninatatii

Dumnezeu mi-a daruit seninatatea
De a accepta ceea ce nu pot schimba;
Curajul de a schimba ceea ce pot schima;
Si intelepciunea de a vedea diferenta.
Traind fiecare zi, la timpul ei;
Bucurandu-ma de fiecare moment la timpul sau;
Acceptand momentele grele, ca o cale catre pace;
Acceptand, asemenea Lui, aceasta luma pacatoasa
Asa cum este, nu cum mi-as fi dorit-o eu;
Fiind increzator/oare ca El va face totul bine,
Daca ma supun vointei Lui;
Ca voi fi fericit/a in aceasta viata
Si in mod suprem fericit/a cu El
Acum si pentru totdeauna,
Amin

Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca astazi toata ziua sa am grija sa ma leapad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac, si astfel, tinand la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase ajuta-mi ca rugaciunea Prea Sfant Numelui Tau sa-mi lucreze in minte mai repede decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, ca iata mint in tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin intunerec. Patimile au pus tina pe ochiul mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, si asa risipim in desertaciuni zilele noastre, umiliti si dosaditi pana la pamant.

Citeste si:

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi. Pune foc temnitei in care Te tinem, aprinde dragostea Ta in inimile noastre, arde spinii patimilor si fa lumina sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi. Vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si cu Duhul, ca Duhul Tau cel Sfant Se roaga pentru noi cu suspine negraite, cand graiul si mintea noastra raman pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca nu ne dam seama ce nedesavarsiti suntem, cat esti de aproape de sufletele noastre si cat Te departam prin micimile noastre, ci lumineaza lumina Ta peste noi ca sa vedem lumea prin ochii Tai, sa traim in veac prin viata Ta, lumina si bucuria noastra, slava Tie. Amin

Rugaciune maya

De la Est, Casa Luminii,
Fie ca intelepciunea sa se coboare in noi
Astfel incat sa vedem toate lucrurile cu claritate.
De la Nord, Casa Noptii,
Fie ca intelepciunea sa se aprinda in noi
Astfel incat sa cunoastem totul din interior.
De la Vest, Casa Transformarii,
Fie ca intelepciunea sa se transforme in actiunea corecta
Asa incat sa facem ceea ce este de facut.
De la Sud, Casa Soarelui Etern,
Fie ca ceea ce facem corect sa hraneasca ogoarele,
Asa incat sa ne bucuram de fructele existentei Planetare.
De Sus, Casa Cerului,
Acolo unde oamenii stelelor si Stramosii se aduna
Fie ca bine-cuvantarile lor sa vina spre noi Acum.
De dedesubt, Casa Pamantului,
Fie ca bataia inimii sale,
Sa ne bine-cuvanteze cu armonie si sa inceteze tot razboiul.
Din Centru, de la Sursa Galactica,
Care este pretutindeni si in acelasi timp,
Fie ca totul sa fie cunoscut.
Precum lumina iubirii reciproce
Oh Yum Hunab Ku Evam Maya E Ma Ho,
Sa se pogoare Armonia Mintii si a Naturii.

Rugaciune evreiasca pentru raspunsul lui Dumnezeu la ruga

Asculta-ne vocea, O Doamne; iarta-ne si ai mila de noi.
Accepta ruga noastra in mila, cu gratie.
Pentru ca esti Dumnezeul care asculta rugaciuni si rugamintile umile.
O Domnul nostru, nu ne indeparta de prezenta ta,
Pentru ca Tu asculti rugaciunile poporului lui Israel cu mila.
Fii bine-cuvantat, O Doamne, care asculti rugaciuni.

Sursa: http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/16360/5-rugaciuni-din-intreaga-lume/pagina-5.html

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000005am 028000000am, AM5000000Marți în De prin lume adunate, pentru suflet

 

Dialogul dintre Einstein si Tagore: Exista Dumnezeu?

index

Acesta este unul dintre cele mai provocatoare texte pe care le veti citi vreodata. Este vorba despre o intalnire istorica intre doi oameni geniali ai secolului XX – Albert Einstein, marele fizician si Rabindranath Tagore, marele filosof indian (pe care l-a intalnit si Eliade – va amintiti? Intalnirea este redata in „Maitreyi”).

Textul pe care dorim sa il facem cunoscut reda un dialog incitant, in mod profund filosofic, in care cei doi savanti dezbat existenta lui Dumnezeu sau natura Adevarului.

Poate ca acest dialog reflecta, in mod simbolic, prapastia, dar si puntea de lagatura care exista intre Mintea vestica – capabila sa produca revolutii stiintifice remarcabile, totusi incorsetata de o conceptie limitativa cu privire la OM si DIVINITATE; si mintea Orientului, ancorata intr-o filozofie a lui „Tot Ceea ce Este” prin care existenta umana este binecuvantarea de trai in acord si prin integrarea Divinitatii, nu independenta de ea.

Nu este nici un secret ca Albert Einstein a fost nu doar unul dintre cei mai mari oameni de stiinta ai lumii ci si un om foarte ancorat in religiozitate, dar o religiozitate de tip european, care vede Divinitatea ca pe o forta independenta de om… „Crezi in Divin ca entitate izolata de lume?”, il provoaca Einstein pe Tagore. In mod paradoxal, stiinta din zilele noastre pare sa il contrazica pe Einstein, dandu-i dreptate lui Tagore.

„Einstein: Atunci eu sunt mai religios decat tine!

Tagore: Religia mea este reconcilierea Omului supra-personal, spiritul uman universal, in propria-mi fiinta individuala.”

Porniti in aceasta incursiune fascinanta prin care doi mari ganditori dezbat cu privire la „Adevar” si esenta umana.


Einstein:
Crezi in Divin ca entitate izolata de lume?

Tagore: Nu izolata. Infinitul personal al Omului intelege Universul. Nu exista nimic ce nu poate fi subsumat personalitatii umane, iar aceasta arata ca Adevarul Universului este Adevarul Uman.

Citeste si:

Am luat un fapt stiintific ca sa explic cest lucru – Materia este compusa din protoni si electroni, cu goluri intre elemente; dar materia pare solida. In mod similar, umanitatea este compusa din indivizi, totusi ei sunt interconectati la nivelul relatiilor umane, ceea ce da unitate omenirii. Intregul univers este in conexiune cu noi, intr-o maniera similara, este un univers uman. Mi-am exprimat acest gand prin arta, literatura si prin constiinta religioasa a omului.

Einstein: Exista doua conceptii cu privire la natura universului: (1) Lumea ca unitate dependenta de umanitate. (2) Lumea ca realitate, independenta de factorul uman.

Tagore: Cand universul nostru este in armonie cu OMUL, eternul, pe care il cunoastem ca Adevar, il simtim ca frumusete.

Einstein: Aceasta este o conceptie pur umana a universului.

Tagore: Nu poate exista o alta conceptie. Aceasta lume este o lume umana – viziunea stiintifica a acestei lumi este tot una a omului stiintific. Exista un anume standard al motivatiei, al placerii, care ne da Adevarul, standardul Omului Etern ale carui experiente sunt prin experienta noastra.

Einstein: Aceasta este o conceptie a entitatii umane.

Tagore: Da, o enetitate eterna. Trebuie sa o indeplinim prin emotiile si activitatile noastre. L-am realizat pe Omul Suprem care nu are limitari individuale prin limitarile noastre. Stiinta este preocupata de acel ceva care nu are limite pentru indivizi; este lumea umana impersonala a Adevarurilor. Religia realizeaza aceste Adevaruri si le ataseaza celor mai adanci nevoi ale noastre; constiinta noastra individuala a Adevarului capata semnificatie Universala. Religia aplica valori Adevarului si cunoastem acest Adevar ca bun prin armonia noastra cu el.

Einstein: Adevarul, deci, sau Frumusetea nu sunt independente de Om?

Tagore: Nu.

Einstein: Daca nu ar mai exista nicio fiinta umana, atunci Apollo din Belvedere nu ar mai fi frumos.

Tagore: Nu.

Einstein: Sunt de acord cu aceasta conceptie despre Frumusete, dar nu in legatura cu Adevarul.

Tagore: De ce nu? Adevarul este cunoscut/realizat prin om.

Einstein: Nu pot sa demonstrez ca parerea mea este buna, dar este religia mea.

Tagore: Frumusetea este armonia perfecta care exista in Fiinta Universala; Adevarul, intelegerea perfecta a Mintii Universale. Noi, indivizii ne apropiem de aceasta prin greselile si gafele, prin experientele noastre acumulate, prin constiinta noastra iluminata – cum, altfel, am putea cunoaste Adevarul?

Einstein: Nu pot demonstra in mod stiintific ca Adevarul poate fi conceput ca Adevar independent de Umanitate; dar cred in el cu fermitate. Cred, de exemplu ca, Teorema lui Pitagora din geometrie stabileste ceva ce este doar in mod aproximativ adevarat, independent de existenta omului. In orice caz, daca exista o realitate independenta de om, exista de asemenea un Adevar relativ fata de aceasta realitate; si in acelasi timp, o negatie a primului genereaza o negatie a celui din urma.

Tagore: Adevarul, care este unul cu Fiinta Universala, trebuie in mod esential sa fie uman, orice realizam noi indivizii ca adevar, nu poate niciodata fi adevarat – cel putin Adevarul descris in mod stiintific si care poate fi atins doar printr-un proces logic, cu alte cuvinte, printr-un organ al gandurilor care este uman. Potrivit Filosofiei Indiene, exista Brahma, Adevarul Absolut, care nu poate fi conceput prin izolarea de mintea individului sau poate fi descris prin cuvinte, dar poate fi printr-o fuziune completa a individului in infinit. Dar un asemenea Adevar nu poate sa apartina Stiintei. Natura Adevarului despre care discutam este in aparenta – sa o spunem astfel, ceea ce apare a fi adevarat mintii umane si atunci este adevarat si poate fi denumit maya, sau iluzie.

Einstein: Deci, potrivit conceptiei tale, care poate fi conceptia Indiana, nu este iluzia individului, dar a umanitatii ca intreg.

Tagore: Speciile apartin de asemenea Unitatii, umanitatii. Atunci, intreaga mintea umana realizeaza Adevarul; mintea Indiana sau Europeana se intalnesc intr-o indeplinire comuna.

Einstein: Cuvantul <<specie>> este folosit in limba Germana pentru toate fiintele umane, de fapt chiar si maimutele si broastele ar apartine acestui cuvant.

Tagore: In stiinta traversam o disciplina a eliminarii limitarilor personale de mintile individuale si astfel ajungem la la acea intelegere a Adevarului care este in mintea Omului Universal.

Einstein: Problema apare daca Adevarul este independent de constiinta noastra.

Tagore: Ceea ce numim adevar sta in armonia rationala dintre aspectele subiective si obiective ale realitatii, amandoua apartinand unui om supra-personal.

Einstein: Chiar si in viata noastra de zi cu zi, ne simtim obligati sa ne punem in seama unei realitati independente de om prin obiectele pe care le folosim. Facem acest lucru ca sa conectam experientele simturilor noastre intr-un mod rezonabil. De exemplu, daca nimeni nu este in aceasta casa, totusi aceasta masa ramane acolo unde este.

Tagore: Da, ramane in afara mintii individuale, dar nu si in afara mintii universale. Masa pe care eu o percep este perceptibila prin aceeasi constiinta pe care o posed.

Einstein: Daca nimeni nu ar fi in casa, masa ar exista in acelasi mod – dar aceasta este deja ilegitim din punctul tau de vdere – pentru ca nu putem sa explicam ce inseamna ca acea masa se afla acolo, independenta de noi.

Punctul nostru de vedere natural cu privire la existenta adevarului independent de umanitate nu poate fi explicat sau demonstrat, dar este o credinta pe care nu ii poate lipsi nimanui – nici macar fiintelor primitive. Ii atribuim Adevarului o obiectivitate supra – umana; ne este indispensabila, aceasta realitate care este independenta de existenta noastra si existenta noastra si mintea noastra – cu toate ca nu putem spune ce este.

Tagore: Stiinta a demonstrat ca masa ca obiect solid este o aparitie si deci, acel lucru pe care mintea umana il percepe ca masa nu ar exista daca mintea ar fi nimic. In acelasi timp trebuie admis ca expresia realitatii fizice ca nimic altceva decat o multitudine de centre de forte electrice in rotire, apartine in acelasi timp mintii umane.

In intelegerea Adevarului exista un conflict etern intre mintea umana universala si aceeasi minte limitata in individual. Procesul perpetuu de reconciliere este purtat in stiinta noastra, in filozofia, in etica noastra. In orice caz, daca ar exista orice Adevar in mod absolut nerelationat umanitatii, atunci, pentru noi este in mod absolut o non-existenta.

Daca nu este pentru noi dificil sa ne imaginam o minte pentru care secventa lucrurilor nu se intampla nu in spatiu ci in timp, precum secventa notelor in muzica. Pentru o asemenea minte, o asemenea conceptie a realitatii este apropiata realitatii muzicale si in care, geometria Pitagoreica nu poate avea nici un sens.

Aceasta este realitatea hartiei, infinit diferita de realitatea literaturii. Pentru acea minte posedata de molia care mananca hartia, literatura este absolut non-existenta, totusi, pentru Mintea umana, literatura are o mare valoare de Adevar, decat hartia in sine. Intr-o maniera similara daca ar exista un Adevar care nu are nicio legatura senzoriala sau o relatie rationala cu mintea umana, ar ramane ca nimic atata timp cat noi ramanem fiinte umane.

Einstein: Atunci eu sunt mai religios decat tine!

Tagore: Religia mea este reconcilierea Omului supra-personal, spiritul uman universal, in propria-mi fiinta individuala.

sursa: www.garbo.ro/

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000005am 032000000am, AM5000000Vineri în Think about!

 

Testul ochiului sacru! Cel mai interesant pseudo-test de personalitate

Prin intermediul privirii comunicam emotii si vorbim despre noi insine. Ochiul simbolizeaza claritatea, concentrarea si scopul. De exemplu, in Egiptul Antic, Ochiul lui Horus simboliza protectia, puterea roiala si sanatatea.
Ochii ne fascineaza si ne atrag. Alege ochiul ce iti place cel mai tare si in felul acesta, afla mai multe despre personalitatea ta. Poti alege mai mult decat un desen pentru ca esti o persoana unica si deci, ai o individualitate complexa. Vei intelege mai multe despre felul tau de a fi, deosebit si valoros in acelasi timp. Acest test este de asemenea, destinat amuzamentului. Pentru ca ochiul este din vechi timpuri un simbol al sacralitatii, am denumit acest test, „testul ochiului sacru”. Lasa-te fascinata de privirea care te atrage cel mai tare.

 

 

Daca iti place ochiul numarul 1:

Atunci, in adancul sufletului, esti o persoana deschisa. Esti genul de persoana care ar primi cu bratele deschise, aproape pe oricine in inima sa. Crezi ca este mai bine sa iti asumi riscuri si sa fii ranit/a, decat sa te inchizi lumii. De asemenea, nu esti genul de persoana care sa arate celorlalti fricile si insecuritatile sale. Crezi ca problemele trebuie gestionate in privat. Incerci sa te implici foarte mult atunci cand cineva are nevoie de ajutorul tau, chiar daca si tu, in adancul sufletului, suferi. Sa ii ajuti pe ceilalti este vindecarea ta si iti aduce fericire.

Daca iti place ochiul numarul 2:

Esti o persoana constiincioasa. Esti genul de om care incearca tot timpul sa faca o impresie buna, sa faca “ceea ce trebuie” si sa nu dezamageasca. Dar asta poate fi adesea, dificil, fiindca nu ii putem niciodata “impaca” pe toti.

Cel mai bine este sa iti cauti forta interioara si increderea in ceea ce esti, indiferent de parerile celorlalti. Vezi in jurul tau multa nefericire si nedreptate, ceea ce te revolta profund. Iti doresti tot timpul sa devii cea mai buna persoana posibil. Crezi ca actiunile tale fac o diferenta in vietile oamenilor, oricat de neinsemnate ar fi si de aceea incerci din rasputeri sa ajuti.

Daca iti place ochiul numarul 3:

In adancul sufletului esti o persoana care sufera inca pentru intamplari dintr-un trecut tumultos ce si-a lasat urmele. Incerci sa iti gasesti pacea ori de cate ori poti si nu impartasesti si cu ceilalti cele mai intunecate ganduri ale tale, de teama sa nu ii afectezi; dar poate este mai bine sa comunici uneori, sa te descarci si sa cauti sprijin in cei apropiati.

Ceea ce este absolut admirabil in ceea ce te priveste, este faptul ca reusesti sa te ridici de jos, oricat de greu ti-ar fi in viata. Esti precum o pasare phoenix care stie sa renasca si sa ii inspire si pe ceilalti cu puterea si magia sa.

Daca iti place ochiul numarul 4:

Esti o persoana filosofica. Iti doresti sa atingi mesajul ascuns al lucrurilor. Iti place sa te pierzi in ganduri si sa lasi ca minunatia naturii sa te patrunda. Traiesti intr-o lume a ta, ce uneori pare de neinteles de catre cei din jur.

Dar esti o persoana minunata si avem atat de multa nevoie de astfel de oameni sensibili care reusesc sa creeze sensul unei lumi mai frumoase! Vezi viata ca pe un puzzle si iti place sa te joci cu piesele, pana cand acesetea se potrivesc.

Daca iti place ochiul numarul 5:

Esti o persoana misterioasa, nu ai reusit sa descifrezi cine esti, ce te defineste cel mai tare, dar nu-i nimic, aceasta calatorie nu poate fi decat una foarte placuta !

Chiar daca in tine traiesc multe contradictii, esti o persoana speciala chiar din acest motiv. De aceea sunt multe persoane care raman fascinate in preajma ta. Daca vei invata limbajul empatiei si al bunatatii, vei reusi sa gasesti mai usor calea catre ceea ce esti. In acelasi mod, preferi sa observi si sa ii analizezi si pe ceilalti, inainte de a-i primi in lumea ta.

Daca iti place ochiul numarul 6:

In adancul sufletului esti o persoana foarte sensibila. Esti genul de persoana care observa totul si nu uita. Esti foarte conectat/a la lume. Simti in profunzime si uneori, chiar si cele mai neinsemnate lucruri te afecteaza. Razi cu usurinta, dar la fel de usor plangi.

Ai capacitatea de a anticipa ceea ce se va intampla in viata ta. Chiar daca adesea vulnerabilitatea ta se vede, nu iti place sa arati lumii fragilitatea ta. Dar iti place sa le arati oamenilor bunatatea si deschideraea ta.

sursa: http://www.garbo.ro/