RSS

Arhive pe categorii: Cercetari

Trauma este mostenita de la parinti!

trauma copil

Aceasta teorie a fost dezvoltata atunci cand au fost observati copii ai supravietuitorilor Holocaustului care nu au fost niciodata intr-un camp de concetrare si care totusi prezentau aceleasi simptome de stres post traumatic, asemeni parintilor lor; de asemenea, copiii lor, adica nepotii supravietuitorilor din campurile de concentrare, prezentau aceleasi simptome.

In ultimii 50 de ani, intelegerea naturii umane si studiile de psihologie au inregistrat o adevarata revolutie, iar ideea aceasta, ca noi nu mostenim doar trasaturi fizice ci si traumele emotionale ale strabunilor nostri este in aceeasi masura tulburatoare dar si eliberatoare. Consecintele acestei mosteniri creaza conditii care pana acum pareau de neinteles chiar si pentru specialisti.

Acest articol are la baza doua materiale aparute recent in presa internationala pe aceasta tema. Unul dintre acestea, publicat de Science and Nonduality, care incearca sa ne introduca in aceasta teorie despre trauma inter-generationala si al doilea, un material postat de Huffington Post de catre o mama – Kathleen Man Gyllenhaal care, in timpul sarcinii a pornit intr-o calatorie de documentare a acestei experiente si care a realizat documentarul Utero.

“Ceea ce nu iese la suprafata ca si constientizare, se intoarce la noi ca Destin.”, Jung

Primele idei pe aceasta tema au fost schitate chiar de catre Freud si Jung, dar trendurile din psihoterapie incep sa arate astazi foarte clar, nu doar catre trauma suferita la nivel individual, ci si catre evenimentele traumatice suferite in familie, intrand adanc in istoria sociala a unui om, pentru a face o imagine mai ampla asupra problemelor emotionale cu care se confrunta. Astfel, tragediile variind ca tip si intensitate – ca abandonul, sinuciderea si razboiul, sau moartea precoce a unui copil, parinte, frate – pot transmite socuri emotionale de la o generatie la alta, scrie Mark Wolynn, autorul cartii “It Didn`t Start with You” („Nu a inceput cu tine”), pentru Science and Nonduality.

Cercetarile recente din biologia celulara, neurobiologie, epigenetica si psihologie subliniaza importanta faptului de a explora cel putin trei generatii in istoria unei familii pentru a intelege mecanismele patternurilor (sabloanelor) traumatice si suferintei care se repeta.

Specialistul Mark Wolynn descrie mai departe experienta pe care unul dintre clientii sai a avut-o. Jesse avea aproape 19 ani cand a inceput sa aiba episoade agresive de insomnie. Curand, tanarul de nota 10 si cu talente atletice si-a pierdut pofta de viata si a ajuns la terapie dupa un an de insomnii. Mark Wolynn a descoperit impreuna cu pacientul sau faptul ca experienta tanarului avea de-a face cu experienta unei traume inter-generationale. Frica lui Jesse de a adormi si senzatia de frig care il cuprindeau in astfel de momente a fost, intr-un sfarsit corelata cu moartea tragica a fratelui tatalui sau, in mijlocul unei furtuni de zapada, frate despre care tanarul aflase abia recent de la mama lui. Deblocarea acestei emotii a fost cruciala in drumul spre vindecare.

Un baiat poate mosteni picioarele lungi ale bunicului, o fata poate avea nasul mamei, dar Jesse a mostenit frica unchiului ca nu se va mai trezi niciodata…

Aceasta teorie a fost dezvoltata atunci cand au fost observati copii ai supravietuitorilor Holocaustului care nu au fost niciodata intr-un camp de concetrare si care totusi prezentau aceleasi simptome de stres post traumatic, asemeni parintilor lor; de asemenea, copiii lor, adica nepotii supravietuitorilor din campurile de concentrare, prezentau aceleasi simptome.

In incercarea de a decodifica astfel de povesti de viata, oamenii de stiinta sunt capabili astazi sa identifice markeri biologici – evidente ale traumei transmise de la o generatie la alta. Rachel Yehuda, profesoara de psihiatrie si neurostiinte la Mount Sinai School of Medicine – New York, este unul dintre expertii lumii in psihologie post-traumatica. In numeroase studii, Yehuda a examinat neurobiologia stresului post traumatic, la supravietuitorii Holocaustului si la copiii lor.

Cercetarile sale care au ca subiect cortizolul (hormonul stresului care ajuta corpul nostru sa revina la normal dupa ce trecem printr-o trauma) si efectele sale asupra functionarii creierului a revolutionat intelegerea si tratarea stresului post-traumatic la nivelul intregii lumi. Oamenii cu stres post traumatic retraiesc sentimente si emotii asociate cu trauma in ciuda faptului ca aceasta s-a intamplat in trecut. Simptomele includ depresia, anxietatea, amorteala, insomnia, cosmarurile, gandurile infricosatoare, tresaririle.

Yehuda si echipa ei au descoperit ca fii supravietuitorilor Holocaustului, persoane care prezentau simptome ale stresului post traumatic, se nasteau cu un nivel scazut de cortizol, asemenea parintilor lor si avand astfel predispozitia de a retrai aceleasi simptome pe care le traia generatia precedenta.

Kathleen Man Gyllenhaal: “Sa nu le mai invinovatim pe mame!”

Cand aflam despre trauma inter-generationala nu putem sa nu ramanem blocati in realizarea pe care a avut-o si autoarea articolului din Huffington Post: „Ce m-a socat a fost sa ma gandesc la lunga istorie traumatica a umanitatii – razboi, sclavie, viol, persecutie si incepi sa te uiti in jur si intelegi ca suntem toti recipientii acestei istorii si in consecinta suntem traumatizati in diverse grade. Si de aici incepe sa se releve acest adevar proaspat si inviorator… ”

De asemenea, studiile mai arata ca structura neuronala si deci mintea procedurala a unui copil se formeaza prin influentele emotionale ale mamei si celor apropiati pe care le resimte intre 0-5 ani, asdar inca de dinainte de a se naste! Si astfel, avem tendinta de a cadea intr-o capcana malefica: „Mamele sunt de vina!”

Toti suntem de condamnat si toti suntem fara de vina

Mai departe, Kathleen Man Gyllenhaal puncteaza asupra aestui aspect foarte important care trebuie adus in discutie: „Cand aceste informatii sunt luate cu totul si cu totul gresit, mamele devin adesea tapii ispasitori. Cand de fapt este vorba despre noi toti. Trebuie sa ne oprim in a le mai ataca pe mame, fiindca ele nu sunt de condamnat. Suntem cu toii in aceasta dinamica, toti suntem de condamnat si toti suntem fara de vina.”

Fiecare barbat, femeie si copil (sau fetus) care a fost subiectul razboiului, saraciei, abuzului, dezastrelor naturale, nedreptatii, neglijentei – fie ca au provocat trauma sau au mostenit efectele ei – vor transmite mai departe aceasta trauma. Intrebarea pe care trebuie sa o adresam ar fi „Putem sa avem aceasta constientizare fara sa mai provocam mai departe suferinta? Putem invata din aceasta constientizare?”
Ne asteptam ca mamele, care se confrunta deja cu schimbarile psihologice ale sarcinii, cu tot disconfortul si anxietatile dintre controale, sau ce sa mai spunem despre mamele sarace care isi fac griji pentru ziua de maine, ne asteptam ca ele sa isi mentina echilibrul psihic ca sa nu influenteze viata intra-uterina a fatului… Sa incetam cu atacurile si invinuirile, spune Kathleen Man Gyllenhaal.

Nu putem incheia decat in aceasta nota ca fiecare ar trebui sa ne asumam responsabilitatea pentru istoriile individuale si de familie si sa devenim mai constienti, pe un drum al vindecarii:

Ridicandu-ne deasupra ramasitelor traumelor suferite de strabunii nostri, fiecare ajuta la vindecarea generatiilor viitoare. – Psichology Today.

Sursa: Iulia Sima, http://www.garbo.ro/

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10000008am 003000000am, AM8000000Luni în Cercetari

 

Experimente asupra ADN-ului uman

adn poponin

Atrăgeam atenţia într-unul dintre articolele mele asupra atitudinii pe care o avem faţă de ceea ce ni se întâmplă şi cât de important este să reuşim a întreţine o stare de fericire, de mulţumire. Aşa cum spune şi Abd-ru-shin, „A fi fericit în cel mai adevărat sens este într-adevăr cea mai mare mulţumire pe care i-o puteţi aduce lui Dumnezeu.”

Până de curând ideea că starea noastră ne influenţează sănătatea şi mediul înconjurător era un fapt care se baza doar pe o credinţă. Multă lume era de acord cu acest lucru, însă nu era un fapt recunoscut ştiinţific. Ei bine, iată că în ziua de astăzi putem vorbi şi despre o concluzie ştiinţifică, ca urmare a unor cercetări ştiinţifice,  precum că, emoţiile, sentimentele, gândurile acţionează asupra mediului înconjurător pământesc cât şi asupra sănătăţii omului.

ADN-ul este influenţat de cuvinte

Grazyna Fosar şi Franz Bludorf, arată în Vernetzte Intelligenz („Inteligenţă de tip reţea”) că ADN-ul poate fi influenţat şi re-programat prin cuvinte şi anumite frecvenţe.  Conform acestora, “ADN-ul uman nu este doar responsabil pentru construirea corpului nostru, dar serveşte şi ca depozit de informaţii şi cale de comunicare. Adică un fel de internet. Lingviştii ruşi au descoperit că întregul cod genetic, îndeosebi partea de 90 % declarată inutilă de occidentali, respectă aceleaşi reguli folosite în toate limbile umane. Astfel, ei au comparat regulile sintactice (modul în care cuvintele formează fraze şi propoziţii), semantice (studiul înţelesurilor într-un anumit limbaj) şi cele gramaticale de bază. Astfel, au descoperit că moleculele alcaline din ADN respectă regulile gramaticale obişnuite folosite în toate limbajele umane. Cu alte cuvinte, limbajele umane nu au apărut „la întâmplare”, ci sunt rezultatul ADN-ului.”

ADN-ul uman şi particulele de lumină, numite  fotoni

La începutul anilor 1990, dr. Vladimir Poponin, un bio-fizician rus, a efectuat mai multe experimente prin care arată clar cum ADN-ul uman influenţează lumea materială, printr-un aşa-zis câmp nou şi necunoscut până acum.

Primul experiment a constat în a crea vid într-un tub. Astăzi ştim că de fapt vidul nu este de fapt, aşa cum se credea până de curând, un gol complet. În vid există mici particule de lumină, numite fotoni. Cercetătorii au măsurat distribuţia acelor particule. Rezultatul obţinut a fost de fapt unul aşteptat, şi anume că acele particule de lumină erau într-o dispunere aleatoare. Deci, la voia întâmplării. Apoi au plasat un ADN uman în interiorul tubului vidat. Când au măsurat din nou fotonii, aceştia nu mai aveau o aşezare aleatorie, ei şi-au schimbat distribuţia, grupându-se după tiparul materialului genetic. Însă surpriza mare a fost după ce ADN-ul a fost scos din tubul vidat, când fotonii s-au comportat exact ca şi când ADN-ul ar mai fi fost încă în tub. Fotonii şi-au păstrat tiparul lor ordonat, croit de către ADN.

Poponin arată că prin intermediul acestui experiment (cunoscut şi sub denumirea de ADN-ul fantomă) a trebuit acceptată ipoteza precum că există un câmp energetic care a fost astfel evidenţiat. Aceste experimente demonstrează în condiţii de laborator existenţa unui câmp cuantic care ne uneşte pe noi oamenii cu tot ce este în jurul nostru.

ADN-ul uman, timpul şi distanţa

Cel de-al doilea experiment a constat, din nou, în prelevarea de ADN uman, care a fost plasat într-un dispozitiv cu care se puteau face măsurători. Aceste măsurători s-au efectuat în încăperi diferite, în cadrul aceleiaşi clădiri.

Persoana donatoare de ADN a fost supusă unor procese de stimulare emoţională, prin care i s-au creat diverse stări de bucurie tristeţe, supărare sau furie.

Tot în acest timp, se efectuau şi măsurători ale ADN-ului pentru a observa dacă acesta este afectat de emoţiile persoanei donatoare. Ceea ce au descoperit, a şocat mediul cercetătorilor. Căci, conform acestui experiment, în timp ce donatorul avea creşterile şi scăderile sale dictate de emoţiile insuflate, în una dintre camere, ADN-ul avea, exact în acelaşi timp, creşteri sau scăderi, într-o încăpere alăturată. ADN-ul se contracta şi se dilata conform stării persoanei în cauză. Şi mai interesant este faptul, că acelaşi lucru s-a produs şi când distanţa dintre donator şi mostră a fost mărită pâna la sute de km. Răspunsul dat de către ADN-ul uman era conform sentimentelor emise şi se producea exact în acelaşi timp.
Al treilea experiment a fost realizat în anii 1990 de către Institute of Heart Math, o organizaţie de pionerat de cercetare,  din nordul Californiei. Prin acest experiment s-a dorit să se demonstreze teoria conform căreia inima omului ar fi mai mult decât o simplă pompă care face sângele să circule prin corpurile noastre. Ei arată astfel că inimile noastre au cel mai puternic câmp magnetic înregistrat la nivelul corpurilor noastre fizice, iar campul electromagnetic, produs de inimile noastre, are un efect ce se extinde cu mult în afara trupurilor noastre.
Din nou, o mostra de ADN din placenta umană, a fost prelevată şi izolată. Au fost efectuate 28 de măsurători la 28 de persoane antrenate să genereze şi să simtă emoţii puternice. Astfel, au fost induse diverse emoţii de iubire, apreciere, compasiune, supărare, furie şi ură. Pe măsura ce aceste persoane aveau aceste emoţii, se măsura modul de răspuns al ADN-ului. Astfel, ADN-ul şi-a modificat forma odată cu emoţiile produse. Rezultatele au arătat că sentimente de apreciere, iubire, compasiune, iertare, au făcut ADN-ul să devină extraordinar de relaxat. Lungimea ADN-ului a crescut.  Pe când, sentimentele negative şi stresul au făcut ca  ADN-ul să se strângă precum un ghem, să devină astfel mai scurt şi chiar să-şi închidă multe din codurile sale. Imediat ce sentimentele au devenit pozitive, ADN-ul a revenit la forma relaxată, normală.

Acelaşi experiment a fost efectuat cu bolnavii de SIDA. S-a descoperit că sentimentele de iubire, apreciere, recunoştinţă au generat o rezistenţă de 300.000 ori mai mare în faţa bolii decât în lipsa lor. Fantastic! Avem acum şi explicaţia pentru care există persoane care sunt apărate natural în faţa unor boli contagioase: starea lor interioară crează un zid de apărare extrem de puternic.

Starea interioară şi pacea lumii

Efecte asemănătoare au fost obţinute şi printr-un altfel de experiment, efectuat în 1972 când, oameni antrenaţi să simtă o stare de pace au fost plasaţi strategic în douăzeci şi patru de oraşe din Statele Unite. Fiecare oraş avea o populaţie de peste zece mii de locuitori. Ceea ce s-a petrecut a fost că, în timp ce aceste persoane experimentau acele stări de pace, comunitatea din jurul acestora, dincolo de clădirile în care experimentau acele stări, au înregistrat statistic reduceri considerabile ale infracţiunilor. Atât crimele violente cât şi accidentele din trafic au scăzut considerabil. În unele oraşe precumChicago, s-au constatat chiar şi creşteri la bursa de schimb şi pe piaţa de acţiuni. Însă când acest experiment s-a încheiat şi oamenii angrenaţi în experiment nu au mai întreţinut interior acele stări de pace, toate statisticile s-au inversat, revenind la “normal”.

Toate fiinţele vii emit lumină

O altă descoperire relativ recentă este că toate celulele emit lumină. Profesorul Popp, biofizician german, spune că înnotăm într-un ocean de lumină. Cercetările sale arată că ADN-ul din celulele vii reţin şi eliberează protoni producând „emisii biofotonice” care radiază prin intermediul reţelei celulare. Biofotonii sunt emisii de lumină care sunt radiate de toate organismele vii. Un foton este o singură particulă de lumină. Plantele, animalele şi oamenii emit 100 de fotoni pe secundă pe centimetru pătrat. Lumina este prea slabă ca să poată fi vizualizată cu ochiul liber, dar este detectată de un aparat special. Conform prof. Popp, lumina este continuu absorbită şi remisă de moleculele de ADN, de fiecare celulă. Aceste emisii biofotonice nu au masă şi par a fi răspunzătoare de transmiterea informaţiilor în celulele individuale cât şi între celule. Aceste emisii pot deţine cheia înţelegerii bolilor şi sănătăţii corpului.

Toate aceste experimente şi descoperiri dovedesc că ADN-ul din corpul uman are un efect direct asupra mediului nostru înconjurător, asupra materiei pământeşti, cât şi asupra nivelului energetic, că emoţiile au capacitatea de a modifica structura ADN- ului. Iar distanţa nu modifică cu nimic efectul. Efectul rămâne acelaşi şi se produce instantaneu. În acest caz, nu suntem limitaţi de spaţiu şi timp.

Este însă greşit a crede că o substanţă materială poate sta la baza acestor influenţe. David Wilcock, un alt cercetător ştiinţific, arată că „Majoritatea oamenilor tind sa creadă că ADN-ul creează un câmp de energie fantomă, iar acel câmp de energie este cumva doar umbra ADN-ului. În orice caz, eu cred că unda este premergătoare ADN-ului. Singura explicaţie logică este aceea că energia ADN fantomă este de fapt creatoarea ADN-ului. De vreme ce s-a arătat că această energie eterică de torsiune a pătruns în toată galaxia, oriunde există materii care dau naştere vieţii, curenţii subtili, spiralaţi de presiune ai acestei energii vor agrega moleculele de ADN în existenţă”.

Autor: Doina Olariu

Sursa: http://www.lumea-graalului.ro/

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000001pm 026000000pm, PM1000000Duminică în Cercetari

 

Oamenii de stiinta au descoperit ca celulele copiilor traiesc in creierul mamelor lor

bebelus

Legatura dintre mama si copil este mult mai profunda decat credem. Un studiu recent efectuat indica faptul ca relatia fizica dintre acestia este chiar mai profunda decat si-ar fi imaginat oricine. Legaturile fizice si psihologice care ii unesc pe mama si pe copilul sau incep in momentul conceptiei cand mama reprezinta totul pentru fat, oferindu-i caldura si hrana, in timp ce bataile regulate ale inimii sale il calmeaza si-l linistesc.

Legatura fizica dintre mama si fat se face prin intermediul placentei, un organ alcatuit atat din celulele fatului cat si ale mamei, care intermediaza schimbul de nutrienti, gaze si reziduuri. Celulele pot migra prin placenta intre mama si fat, fixandu-se pe multe organe din corp, inclusiv plamani, tiroida, muschi, ficat, inima, rinichi si piele. Acestea pot avea o gama larga de efecte, de la repararea tesuturilor si prevenirea cancerului pana la declansarea unor afectiuni imunitare.

Este remarcabil faptul ca este atat de obisnuit pentru celulele unei persoane sa se integreze in tesuturile unei persoane cu totul distincte. Suntem obisnuiti sa ne consideram indivizi unici si autonomi, iar aceste celule straine par sa contrazica aceste considerente, sugerand ca cei mai multi dintre noi suntem, de fapt, alcatuiti din parti componente ale altor persoane. Pe cat de remarcabil este acest lucru, si mai uimitoare sunt rezultatele unui studiu recent care arata ca celule de la alte persoane au fost gasite in creier.

In acest studiu, celule barbatesti au fost descoperite in creierul femeilor si traiesc acolo, in unele cazuri, timp de cateva zeci de ani. Care ar fi putut fi impactul acestora este in prezent o simpla presupunere, insa studiul arata ca aceste celule sunt mai putine in creierul femeilor ce sufera de Alzheimer, ceea ce sugereaza ca ar putea avea legatura cu starea de sanatate a creierului.

Cu totii ne consideram corpul ca fiind o creatie unica, si poate parea ciudat sa fim gazdele unor celule ce apartin altor persoane. Mai ciudat este ca, desi stim ca actiunile si deciziile isi au originea in activitatea creierului nostru propriu, celule de la alti indivizi traiesc si functioneaza si ele in aceasta structura complexa. Amestecul celulelor de la persoane distincte genetic nu este un lucru cu totul nou. Aceasta stare este numita himerism, dupa Himera aruncatoare de flacari din mitologia greaca, o creatura o treime sarpe, o treime leu si o treime capra. Exista si himere care apar in mod natural, fara sa fie atat de fatale precum aceasta, intalnite la mucegaiul de noroi si corali.

Microhimerismul este prezenta continua a unor celule distincte din punct de vedere genetic in acelasi organism. A fost prima data sesizata la oameni cativa ani in urma, cand au fost descoperite celule cu cromozomi barbatesti “Y” in sangele femeilor care au nascut. Fiind genetic barbatesti, nu puteau fi ale femeilor, dar cel mai probabil fusesera preluate de la bebelusii acestora in timpul sarcinii.

Intr-un studiu recent, cercetatorii au observat ca celulele microhimerice nu sunt prezente numai in sange, ci si in componenta creierului. Ei au examinat creierul unor femei decedate, cautand urme de celule cu cromozomul barbatesc “Y”. Au gasit astfel de celule in peste 60% din creiere si in diferite zone ale creierului. Avand in vedere ca Alzheimer apare cu predilectie la femeile cu sarcini multiple, cercetatorii au presupus ca numarul de celule fetale era mai mare la femeile cu Alzheimer comparativ cu cele ce nu prezentau simptome de boli neurologice. Rezultatele insa au demonstrat contrariul: celulele straine au fost mai putine la femeile cu Alzheimer. Motivele nu sunt clare.

Microhimerismul apare de cele mai multe ori in urma transferului de celule prin intermediul placentei in timpul sarcinii, insa dovezile arata ca celulele se pot transfera de la mama la sugar in timpul alaptatului. Pe langa transferul de celule dintre mama si fat, mai este posibil si transferul de celule intre gemeni in utero si intre un copil si fratele /sora mai mica a acestuia pe cand se afla in uter, prin intermediul placentei. Femeile pot avea celule microhimerice atat de la mamele lor cat si de la propriile sarcini, si exista chiar si dovezi care confirma competitia dintre celulele de la bunica si cele de la bebelus in corpul mamei.

Ce anume fac celulele fetale microhimerice in corpul mamei nu este foarte clar, dar exista cateva teorii. De exemplu, celulele fetale microhimerice seamana cu celulele stem datorita capacitatii acestora de a deveni tesuturi diverse si de a contribui la repararea acestora. Un grup de cercetatori a investigat aceasta posibilitate urmarind activitatea celulelor fetale microhimerice la o mama sobolan dupa ce inima acesteia fusese ranita: au descoperit ca celulele fetale au migrat catre inima mamei si au devenit celule cardiace contribuind la vindecarea ranii. In studiile efectuate pe animale, celulele microhimerice au fost descoperite in creierul mamelor unde s-au transformat in celule nervoase, sugerand ca pot functiona ca parte componenta a creierului. Acelasi lucru poate fi valabil si pentru celulele din creierul uman.

Aceste celule microhimerice pot influenta si sistemul imunitar. O celula fetala microhimerica dintr-o sarcina este recunoscuta de sistemul imunitar al mamei ca apartinand mamei, pentru ca fatul este pe jumatate identic cu mama din punct de vedere genetic, dar si partial strain, datorita contributiei genetice a tatalui. Acest lucru “pune in garda” sistemul imunitar in legatura cu celulele care sunt identice cu corpul din care acesta face parte, dar prezinta si diferente genetice.

Celulele canceroase care apar ca urmare a mutatiilor genetice sunt exact acest tip de celule, si exista studii care sugereaza ca celulele microhimerice provoaca sistemul imunitar sa indeparteze tumorile. Mult mai multe celule microhimerice sunt prezente in sangele femeilor sanatoase comparativ cu cele care sufera de cancer la san, de exemplu, ceea ce sugereaza ca celulele microhimerice previn formarea tumorilor. In alte situatii, sistemul imunitar se intoarce impotriva lui insusi, cu efecte distrugatoare. Microhimerismul este mai des intalnit la pacientii ce sufera de scleroza multipla decat la fratii/surorile sanatoase, ceea ce sugereaza ca celulele himerice pot avea un impact negativ in cazul acestei afectiuni, probabil datorita faptului ca provoaca un atac autoimun.

Acest domeniu de cercetare este abia la inceputuri si promite dezvaluiri de amploare, precum si aplicatii practice. Dar ne reaminteste si de legaturile interumane extrem de stranse si complexe.

Sursa: http://viataverdeviu.ro/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000001am 017000000am, AM1000000Marți în Cercetari

 

Psihologie Jungiana: Scurta introducere in interpretarea psihologica a viselor: 12 Simboluri comune intalnite in vise

vise jung

“Visul este precum o usa ascunsa catre cele mai profunde si secrete cotloane ale sufletului, deschizandu-se in acea noapte cosmica care era psihicul, inaintea unei constiinte egotice si care va ramane spirit indiferent de cat de mult s-ar extinde mintea egotica.” – Carl Jung

Visurile ne ofera posibilitatea de a privi in adancul subconstientului nostru si ne permit o intelegere mai profunda a psihologiei si transaformarilor noastre, manifestate in timpul vietii. Mult din studiul stiintific cu privire la interpretarea stiintifica a mesajelor care ne apar in vise i se datoreaza lui Carl Gustav Jung, cel care a pus bazele in acest domeniu al psihologiei. Jung credea ca visele sunt compuse din simboluri care se revarsa din mintea subconstienta sub forma visului.

Interpretarea viselor iti poate oferi o perspectiva mai adancita asupra propriului sine. Mai jos sunt 12 dintre cele mai comune manifestari ale visului. Totusi, trebuie sa fim constienti ca nu putem sa desprindem orice simbol, de visator si ca interpretarea unui vis trebuie sa aiba in vedere numeroasele aspecte ale vietii celui care viseaza.

  • „Nici un simbol nu poate fi separat de individul care il viseaza si nu exista o reteta predefinita de interpretare a unui vis” – Carl Jung in „Omul si Simbolurile sale”

1. A visa ca esti urmarit – A nu da atentie cuvenita unei probleme

Rememoram adesea vise in care se facea ca suntem uramriti, vise in care ne simteam infricosati si anxiosi. In general, astfel de vise incearca sa iti atraga atentia asupra faptului ca fugi de ceva. Mintea iti da un hint in legatura cu faptul ca trebuie sa iti indrepti atentia catre ceva si nu sa fugi.

2. Oameni in vis – Caracteristici ale sinelui

Aparitia foarte clara a unor personaje in visele tale inseamna de fapt o reprezentare a unor diverse aspecte ale Sinelui. Aceasta poate da idei celui care viseaza cu privire la anumite nevoi emotionale care au nevoie de mai multa atentie. Daca visezi anumiti oameni, inseamna un indice cu privire la anumite aspecte interpersonale asupra carora trebuie sa te focusezi si sa le gasesti o rezolvare in viata de zi cu zi.

3. Casa in vis – Mintea visatorului

Exista mai multe straturi ale constiintei care compromit mintea. Intr-un vis, o casa inseamna reprezentarea mintii vizatorului, cu diverse camere, care reflecta diverse aspecte ale psihicului. De exemplu, un subsol poate sa simbolizeze ceva ce ai neglijat sau ceva ce nu este in mod deplin constientizat de catre visator in viata de zi cu zi. Dormitoarele pot sa simbolizeze ganduri intime, sentimente si amintiri. Diverse activitati desfasurate in casa simbolizeaza modul cum visatorul utilizeaza structura mintii ca sa obtina si sa interpreteze informatiile.

4. Mancarea in vis – Cunostinte

In lumea fizica, mancarea ne hraneste si ne energizeaza corpurile. In lumea visului, mancarea este o reprezentare a ingrijirii mintii noastre pe care o hranim cu mai multa cunoastere. Sa visezi mancare poate fi interpretat si ca mintii ii este „foame” de noi intelesuri si dezvoltare intelectuala.

5. Scoala in vis – Invatarea

Cand o scoala sau o sala de clasa ne apar in vis, sau apar vise cu privire la diverse aspecte ale invatarii, cum ar fi faptul ca dai un test inseamna ca viata noastra este marcata de un proces intens de invatare spirituala. Inseamna ca trebuie sa inveti ceva dintr-o situatie trecuta sau prezenta sau ca trebuie sa iti faci o auto-examinare serioasa a sinelui.

6. Nuditatea in vis – Onestitate si deschidere

Cand cineva iti apare gol in vis inseamna ca numite aspecte sau emotii ale vistorului sunt exprimate deschis, fara limitare, chiar pana in punctul in care visatorul se simte expus sau vulnerabil.

  1. Sexul in vis – Expresia sexualitatii, Unificarea, Creatia

Cand cineva viseaza un contact sexual, poate semnifica unificarea unor dorinte neconstientizate cu emotii si trairi constientizate. Sa visezi ca te afli intr-un act sexual inseamna de asemenea crearea unei noi relatii intime cu o anumita persoana sau chiar cu tine insuti. De multe ori, a visa ca faci sex cu cineva inseamna chiar exprimarea simbolica a unor dorinte intense.

  1. Vehiculele in vis – A oferi sau a primi experienta

Daca visam vehicule, aceastea simbolizeaza unelte de intelegere a evenimentelor pe care le experimentam in viata de zi cu zi. Cat de mult control avem asupra evenimentelor? Cat de mult control avem asupra durumului vietii, pe care intalnim diverse obstacole.

Marimea si tipul vehicolului indica diverse mesaje. De exemplu, un vehicul mare simbolizeaza mediul care faciliteaza experimentarea unor experiente, senzatii – cum ar fi cadrul companiei unde lucrezi sau biserica. O ambulanta poate sa semnifice nevoia de vindecare si de salvare si o maisna a politiei nevoia de mai multa disciplina.

9. Bebelusul in vis – Ceva nou

Sa visezi un bebelus simbolizeaza o noua idee sau o situatie din viata de zi cu zi care faciliteaza evolutia cu privire la diverse aspecte ale constiintei.

  1. Moartea in vis – Schimbare

In limbajul mintii, moartea simbolizeaza de obicei trecerea de la o stare a fiintarii la o alta. Chiar daca majoritatea ar putea percepe moartea in vis ca pe ceva inspaimantator sau negativ, de obicei astfel de vise sunt corelate cu schimbari dramatice sau tranzitii care se petrec in viata visatorului.

  1. Animale – Obiceiurile visatorului

Considerand faptul ca functionarea animalelor este bazata mai mutl pe instincte, prezenta animalelor in viata noastra sunt o reprezentare a obiceiurilor visatorului. Sa visezi animale poate fi de ajutor pentru a gasi intelesuri patternurilor tale de zi cu zi dar si cu privire la cele mai ascunse dorinte ale tale. Tipul animalului este din nou foarte important, ce face si habitatul sau, toate aceste aspcte pot influenta mesajul care este comunicat de catre mintea inconstienta.

  1. Caderea in vis – Intoarcerea la starea de control/ Trezirea la Constiinta

In general, daca visezi ca te afli in cadere, in timpul visului tau, aceasta simbolizeaza intoarcerea la starea de constiinta. De cele mai multe ori, in timpul caderii, visatorul nu ajunge sa atinga un final ci se va trezi inainte sa ajunga „jos”. Exista si o alta interpretare a caderii in vis – aceea ca in viata de zi cu zi nu ne-am simti in deplin control asupra unei situatii sau ne este frica sa renuntam la ceva.

sursa: http://www.garbo.ro/

 
2 comentarii

Scris de pe 00000001pm 017000000pm, PM1000000Vineri în Cercetari

 

De ce te uiti sub pat dupa ce ai vazut Exorcistul?

Euristicile judecatii

Remarcati cat de practice sunt ideile urmatoare : « daca o ecuatie sa afla intr-un manual de fizica, inseamna ca e corecta », « mai multe capete sunt mai bune decat unul singur », « daca o persoana este bronzata, inseamna ca si-a petrecut vacanta la mare », « expertii sunt demni de incredere », etc.

Aceste reguli simple nu cer un rationament profund, e de ajuns sa le aplici ca sa obtii deseori un rezultat corect.

Cercetatorii au numit « euristici » aceste judecati accelerate care, desigur, ne permit sa rationam rapid, dar, din pacate, adesea intr-o maniera aproximativa (Kahneman, Slovic si Tversky, 1982).

Exista mai multe tipuri de asemenea judecati, iar una dintre ele este numita « euristica disponibilitatii ». Aceasta este o judecata care utilizeaza nu frecventa reala de aparitie a unui eveniment, ci « disponibilitatea » sa in mintea noastra …

Lichtenstein si colaboratorii sai (1978) le-au cerut unor persoane sa evalueze probabilitatea ca anumite evenimente sa se produca. Cercetatorii au aratat ca oamenii supraestimau frecventa anumitor fapte. Participantii isi imaginau, de exemplu, ca :

• tornadele fac mai multe victime decat crizele de astm (in realitate, lucrurile stau invers, in Statele Unite se inregistreaza de 20 de ori mai multi morti din cauza astmului decat din cauza tornadelor)

• mor la fel de multi oameni in accidente ca si din cauza bolilor (si aici situatia e diferita, inregistrandu-se de 16 ori mai multi morti rapusi de boli decat de accidente).

Explicatia acestor rezultate tine de faptul ca tornadele si accidentele constituie mai frecvent subiectul principal al jurnalelor decat astmul si bolile in general.

Exemplele cele mai disponibile in mintea noastra nu sunt intotdeauna cele mai pertinente pentru a emite o judecata. In plus, ele pot antrena si comportamente irationale:

–         ne uitam in urma noastra, pe stada, dupa ce am vazut la cinema un film cu criminali in serie;

–         punem zgomotele din casa pe seama unor spirite agitate, dupa ce am vazut un film cu fantome;

–         credem ca o marca de masina este cea mai populara, pentru ca putem numi rapid cativa indivizi care o poseda;

–         nu lasam copilul sa se intoarca singur de la scoala, pentru ca am auzit la stiri ca o fetita de 8 ani a fost violata si asasinata, chiar daca asta s-a intamplat la 600 de kilometri distanta de noi;

–         ne imaginam ca o parte importanta din totalul deceselor pe sosele se produc in urma carambolajelor, pentru ca acestea apar pe primele pagini ale ziarelor, in timp ce, in realitate, ele sunt extrem de rare: accidentele implicand cel putin trei vehicule nu reprezinta in Franta decat 9% din numarul victimelor din 2001. Ne imaginam, de asemenea, ca pe sosea, pericolul este intotdeauna “celalalt”; totusi, aproape 40% dinte cei care isi pierd viata la volan ajung singuri in aceasta situatie, fara implicarea unui alt vehicul (exemplu: iesire de pe sosea).

Euristica disponibilitatii ne conduce la supraestimarea aparitiei unor evenimente improbabile. Astfel, atunci cand va bazati pe memorie pentru a evalua o probabilitate oarecare, nu uitati ca exemplele cu cele mai multe sanse sa va vina in minte sunt:

–         cele care au fost imagazinate recent in memorie;

–         cele care sunt incarcate afectiv (evenimente dramatice, surprinzatoare);

–         cele care se potrivesc cu cerintele voastre;

–         in sfarsit, cele mai cunoscute, cele mai familiare.

Numeroase cercetari indica si faptul ca recurgem la euristici (judecati accelerate) mai ales atunci cand nu suntem puternic motivati sa emitem o judecata fiabila.

De exemplu, in legatura cu un discurs a carui tema este foarte importanta pentru noi, ne putem forma o parere plecand nu de la argumentele prezentate de persoana care se exprima, ci de la indicii precum lungimea mesajului (“Cu cat mesajul e mai lung, cu atat este mai credibil”; Wood, Kallgreen si Priesler, 1985), credibilitatea sursei (“Este un expert, sigur are dreptate”; Hovland si Weiss, 1951), numarul de argumente (“Cu cat exista mai multe argumente, cu atat e mai adevarat; Maddux si Rogers, 1980), atitudinea auditoriului (“Daca toata lumea aplauda insemna ca e bun”; Silversthone si Mazmanian, 1975), atractia fizica a sursei (“Oamenii frumosi sunt mai credibili decat ceilalti”; Pallak, 1983; Debono si Telesca, 1990) sau aspectul “monolitic” al discursului (Dorna si Bromberg, 1985).

In schimb, cand predomina grija pentru exactitate (de exemplu, cand tema discursului este importanta), indivizii se centreaza mai mult pe calitatea argumentelor decat pe indicii “periferice” discursului. Ei utilizeaza atunci mult mai putine euristici pentru a-si forma o parere.

Ciccotti (2004) a pus in evidenta faptul ca, atunci cand auditoriul nu este foarte implicat de tema mesajului, activitatea sparancenelor locutorului poate antrena o adeziune la discurs, independent de forta argumentelor.

Intr-un experiment, un grup de studenti trebuiau sa-si exprime parerea in legatura cu o modificare a sistemului lor de notare. Aceasta schimbare era propusa de o persoana (Dna Fournier) ce se prezenta ca fiind consilier ministerial. Pentru a manipula interesul participantilor fata de chestiune, intr-o conditie (“implicare puternica”) se spunea ca aceasta schimbare va interveni in anul urmator (atingandu-i astfel direct pe studentii sondati) si ca opinia participantilor va parveni ministerului. In alta conditie (“implicare slaba”), studentilor li se spunea ca schimbarea se va opera peste cinci ani, iar parerea lor nu va depasi cadrul studiului respectiv.

Pentru a justifica schimbarea pe care voia sa o initieze, Dna Fournier folosea fie trei argumente slabe (“schimbarea ne permite sa nu cadem in rutina”) insotite de ridicari din sprancene si incretiri ale fruntii, fie trei argumente puternice, fara expresii faciale deosebite.

Rezultatele au aratat ca persoanele slab implicate de tema erau in mai mare masura de acord cu comunicatoarea atunci cand prezenta trei argumente slabe insotite de ridicari din sprancene, decat in fata a trei argumente puternice lipsite de aceste semnale nonverbale. In schimb, la persoanele puternic implicate, care ascultasera cu atentie argumentele, s-a remarcat un acord mai mare cu propunerea prezentata prin trei argumente puternice fara indicii nonverbale, decat cu trei argumete slabe insotite de miscari ale sprancenelor.

In opinia lui Ciccotti, exista probabilitatea ca persoanele slab implicate sa nu se fi aratat atente la argumente si sa fi preferat, din lene (vom spune din economie cognitiva), sa-si formeze o parere doar plecand de la expresia fizica a sursei, utilizand o euristica de genul: ”Oamenii expresivi sunt convinsi de ceea ce spun, inseamna deci ca au dreptate”.

Nu este si cazul persoanelor puternic implicate. Acestea nu au tinut seama de expresia comunicatoarei si s-au centrat doar pe forta argumentelor pentru a-si stabili pozitia.

Concluzie

Euristicile ne permit rapid sa emitem o judecata sau sa facem o alegere, dar trebuie sa fim constienti ca erorile sunt posibile si ca aceste scheme nu sunt intotdeauna potrivite. Din cauza “euristicii majoritatii”, credem ca o carte este buna pentru ca a fost cumparata de milioane de persoane. Din cauza “euristicii temporale”, credem ca un proiect este de mai buna calitate pentru ca intocmirea lui a necesitat mult timp. Amintim si “euristica recunoasterii”, din cauza careia credem ca orasele cele mai cunoscute sunt si cele mai populate (Volz, Schooler, Schubotz, Raab, Gigerenzer si Von Cramon, 2006).(…)

In numeroase situatii, judecam adesea ca suficienta informatia pe care ne-o furnizeaza aceste scheme. Nu ne obosim intotdeauna sa mergem pana la capat, cautand alte informatii pentru a emite o judecata si, mai grav, inainte de a lua o decizie. Acesta lipsa de informatii este in mod cert sursa multor esecuri si ne face adesea sa ne asumam multe riscuri.

Pentru a ilustra acest pericol intr-un mod amuzant, iata un exemplu referitor la transcrierea unei comunicatii radio intre un vas al marinei americane si autoritatile canadiene in largul coastelor Newfoundland-ului, in octombrie 1995:

Americanii – Va rugam sa va abateti cu 15 grade spre nord pentru a evita o coliziune. Stop.

Canadienii – Ar fi mai bine sa va abateti voi cu 15 grade spre sud pentru a evita o coliziune. Stop.

Americanii – Va vorbeste capitanul unui vas al fortelor navale americane. Repet: modificati-va cursul. Stop.

Canadienii – Nu, modificati-l voi, va rog. Stop.

Americanii – Suntem portavionul US Lincoln, a doua nava ca importanta din flota Statelor Unite ale Americii. Suntem insotiti de trei distrugatoare, trei crucisatoare si numeroase vase de escorta. Va cer sa va deviati cursul cu 15 grade spre nord, altfel vor fi luate masuri constrangatoare pentru a asigura securitatea navei noastre. Schimbati cursul acum! Stop.

Canadienii – Nu putem, pentru ca noi suntem farul din Newfoundland. Stop.

Evident, in acesta poveste, militarii americani nu avusesera grija sa culeaga toate informatiile necesare.

Serge Ciccotti

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000003am 020000000am, AM3000000Miercuri în Cercetari

 

Efectul Barnum

(…) Acest fenomen a fost pus in evidenta de psihologul Forer (1949). El va numi “efect Barnum¹ ” aceasta tendinta a oamenilor de a accepta o vaga descriere de personalitate ca potrivindu-se perfect la ei insisi, fara sa-si dea seama ca aceasta descriere s-ar putea aplica la fel de bine oricui altcuiva…

Forer a aplicat un test de personalitate studentilor sai. A aruncat rezultatele la cos si a copiat textul unei analize de personalitate luat dintr-o revista, de la rubrica “Astrologie”. Cateva zile mai tarziu, le-a dat fiecaruia dintre studenti acest text: “Ai nevoie sa fii iubit si admirat, totusi esti critic cu tine insuti. Exista puncte slabe in personalitatea ta, dar stii in general sa le compensezi. Ai un potential considerabil pe care nu-l folosesti in avantajul tau. In exterior, esti disciplinat si stii sa te controlezi, dar in interior ai tendinta sa fii preocupat si nu foarte sigur de tine. Uneori, te intrebi serios daca ai luat decizia buna sau daca ai facut ceea ce trebuia. Preferi o anumita doza de schimbare si varietate si devii nesatisfacut daca ti se impun restrictii si limitari. Te consideri un spirit independent si nu accepti opinia altuia decat daca e demonstrata corespunzator. Crezi ca e nepotrivit sa te dezvalui prea usor celorlalti. Sunt momente cand esti foarte extravertit, vorbaret si sociabil, dar si unele cand esti introvertit, circumspect si rezervat. Unele dintre aspiratiile tale tind sa fie destul de nerealiste”.

Studentii nu stiau ca au primit cu totii acelasi text. Forer le-a cerut sa noteze aceasta evaluare cu puncte de la 0 la 5, pentru a afla in ce masura apreciau ca rezultatele testului reflecta bine personalitatea lor. Forer a fost impresionat de rezultate : intr-adevar, media de 4,2 demonstra un acord important.

Acest experiment a fost repetat de multe ori, intotdeauna cu acelasi succes. Astfel, Ulrich, Stachnik si Stainon (1963) au constatat ca, din 57 de persoane, 53 estimasera ca bilantul ce le fusese permis constituia o excelenta interpretare a personalitatii lor. In acest studiu insa, cercetatorii au remarcat un fapt si mai ciudat : desi, dupa experiment, subiectii au aflat ca atribuirea profilurilor era identica pentru toti, unii dintre ei au persistat in « efectul Barnum ». Un subiect a formulat chiar fraza urmatoare : « Cred ca in cazul meu, aceasta interpretare se adapteaza individual, caci exista prea multe fatete care imi corespund pentru ca aceasta sa poata fi o generalizare »

Cum se explica efectul Barnum? Potrivit lui Dickson si Kelly (1985), care au studiat totalitatea cercetarilor consacrate acestui fenomen, se pare ca in primul rand ne plac flatarea si discursurile care ne valorizeaza. Apoi, deseori nu percepem intr-o analiza decat ceea ce ne convine.

Asadar, din diferitele studii reiese ca trasaturile de caracter care ne avantajeaza sunt mai usor acceptate ca o descriere precisa a personalitatii noastre decat trasaturile dejavantajoase. Faceti voi insiva experienta, spuneti de exemplu cuiva: ”Cred ca ai un puternic simt al dreptatii, nu-i asa?”. Veti vedea ca raspunsul va fi intotdeauna: “Da, asa e …”

Cercetarea lui Dickson si Kelly subliniaza totodata faptul ca efectul Barnum este prezent in mai mare masura la persoanele cu o mare nevoie de aprobare sau cu tendinte autoritare.

Pericolul “efectului Barnum” consta in aceea ca riscam sa apreciem ca pertinenta orice metoda de evaluare a personalitatii, sa acceptam declaratii hazardate sau chiar false despre noi insine, admitand ca le consideram suficient de pozitive sau de flatante. O falsa descriere a personalitatii noastre ne poate parea precisa si specifica, in vreme ce ea este vaga si se poate adapta la numeroase persoane. (…)

Serge Ciccotti

1. Barnum : fondatorul circului. I se atribuie doua aforisme. Primul : « In orice spectacol, fiecare trebuie sa creada ca exista acolo ceva, cat de mic, special pentru el ». Al doilea : « In fiecare minut, se naste un fraier… »

 
2 comentarii

Scris de pe 00000003pm 037000000pm, PM3000000Vineri în Cercetari

 

Homofobie si excitatie sexuala

Psihanalistii au considerat multa vreme ca homofobia (adica aversiunea si ostilitatea fata de homosexuali) este rezultatul unei homosexualitati reprimate. Pe scurt, ca homofobii sunt homosexuali care isi ignora aceasta natura. Astfel, homofobului i-ar fi teama de celalalt, caci ar vedea in el un semen care ii evoca propria dorinta. Oamenilor de stiinta nu le mai ramanea decat sa verifice aceasta ipoteza. Este ceea ce au facut adams, Wright si Lohr in 1996.

Acesti cercetatori au incercat un experiment cu 70 de barbati, toti heterosexuali declarati. Cercetatorii au reperat intai participantii care erau homofobi si pe cei care nu erau. Pentru aceasta, le-au cerut sa raspunda la un chestionar ce masura homofobia (Hudson si Ricketts, 1980) si care continea intrebari de tipul: “ M-as simti nervos intr-un grup de homosexuali?” (da/nu). Adams si colaboratorii sai le-au prezentat apoi filme pornografice celor 35 de subiecti evaluati ca homofobi, precum si celorlalti 29. Aceste filme (prezentate intr-o ordine intamplatoare) contineau scene fie heterosexuale, fie homosexuale masculine, fie homosexuale feminine.

Gradul de excitatie sexuala a subiectilor a fost inregistrat prin intermediul unui inel fixat in jurul penisului participantilor, care permitea masurarea variatiilor si a nivelului circumferintei peniene (pletismografie peniana). Rezultatele arata ca barbatii din cele doua grupuri au fost excitati aproximativ in aceeasi masura la vizionarea filmelor heterosexuale si homosexuale feminine. In schimb, o diferenta neta a aparut intre cele doua grupuri in timpul proiectiei filmului homosexual masculin: barbatii homofobi au prezentat o crestere a circumferintei peniene mult mai mare decat celalalt grup. Un numar mult mai mare dintre ei erau excitati urmarind filmul (54%), comparativ cu persoanele care nu erau homofobe. Mai precis, in timpul filmului homosexual masculin, mai mult de jumatate dintre barbatii homofobi (54%) au manifestat o excitatie evidenta (cresterea circumferintei cu peste 12 milimetri), 26% au prezentat o excitatie moderata (6-12 milimetri) si doar 20% nu erau excitati deloc (0-6 milimetri). La barbatii nehomofobi, s-au inregistrat rezultatele urmatoare: excitatie manifesta (24%), excitatie moderata (10%) si nici o excitatie (66%).

Dupa difuzarea filmelor, cercetatorii le-au cerut participantilor sa-si evalueze in mod subiectiv nivelul de excitare pentru fiecare dintre cele trei proiectii. Raspunsurile furnizate de barbatii celor doua grupuri au fost destul de realiste si apropiate de ceea ce cercetatorii au constatat cu ajutorul pletismografiei peniene, cu o exceptie: barbatii homofobi au subestimat in mod semnificativ gradul lor de excitare in raspunsul referitor la filmul homosexual masculin (…)

Concluzie

Homofobia este o atitudine discriminatoare care nu se limiteaza la o aversiune afisata fata de homosexuali. Persoanele homofobe sunt, in general, si mai agresive decat celelalte fata de homosexuali. Acest fapt a fost dovedit intr-un experiment mai recent: barbatii homofobi au administrat in mai mare masura socuri electrice adversarului lor, atunci cand credeau ca au de-a face cu un homosexual, comparativ cu barbatii nehomofobi (Bernat, Calhoun, Adams si Zeichner, 2001).

In definitiv, daca, asa cum sugereaza cercetarea lui Adams, homofobii au realmente dorinte sexuale reprimate, se pare ca fiinta umana il poate agresa pe celalalt, admitand ca descopera in celalat ceea ce detesta cel mai mult la ea insasi…

Serge Ciccotti

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000003pm 030000000pm, PM3000000Vineri în Cercetari