RSS

Arhivele lunare: Noiembrie 2012

A fi sau a nu fi monogam? Raspunsul consta in marime…

 monog

Doar 5 % dintre speciile de mamifere sunt monogame, restul fiind poligame.

La inceputul acestui deceniu un studiu asupra vietii amoroase a doua specii de soareci a oferit informatii pretioase asupra mecanismelor cerebrale ale monogamiei. S-a descoperit ca soarecii-de-camp sunt campioni in relatiile de cuplu, formand perechi monogame, relatii pe viata dupa copulatiile maraton. Pe de alta parte soarecii-de-munte trec de la un partener la altul fara a se stabili vreodata la unul anume. Dupa cum au descoperit oamenii de stiinta, diferenta rezida in faptul ca soarecii-de-camp au o gena a monogamiei, un fragment de ADN care le lipseste soarecilor-de-munte. Aceasta este o gena care codifica un anumit tip de receptor de vasopresina la nivelul creierului. Soarecii-de-camp care prezinta aceasta gena au mai multi asemenea receptori decat soarecii-de-munte; prin urmare ei sunt mai receptivi la efectele de stabilizare a unei legaturi, imprimate de vasopresina.

Cand cercetatorii au injectat aceasta gena lipsa in creierul soarecilor de munte, masculii care aveau in general un comportament promiscuu au adoptat instantaneu unul de tip monogam, devenind parteneri de cuplu stabili si parinti legati de camin.

Masculii care au o versiune mai dezvoltata a genei receptorului de vasopresina manifesta un comportament monogam mai sustinut si isi dedica mai mult timp actiunii de ocrotire si de spalare a puilor. Ei arata, deasemnea, o preferinta mai mare pentru partenera chiar si atunci cand au ocazia de a se cupla cu o femela mai tanara, mai fertila si mai jucausa. Masculii cu cea mai a lunga varianta a genei sunt partenerii si tatii cei mai de incredere.

Potrivit oamenilor de stiinta, in cadrul regnului uman, barbatii manifesta un spectru larg de comportamente, de la poligamie totala pana la monogamia absoluta. Se considera ca genele si hormonii diferiti sunt responsabili pentru aceasta diversitate. Gena umana are cel putin 17 lungimi diferite. Asa se face ca gluma care circula in mod curent printre oamenii de stiinta de sex feminin este ca, femeilor, ar trebui sa le pese mai mult de lungimea genei de vasopresina decat de orice alta lungime sau sa se intrebe daca barbatul ei este soarece de munte sau de camp? Monogamia masculina poate fi, asadar, oarecum prestabilita in cazul fiecarui individ si transmisa genetic generatiilor urmatoare. S-ar putea ca devotamentul tatilor si fidelitatea partenerilor sa fie trasaturi innascute, nu capatate sau modelate sub influenta exemplului patern. Iar pentru barbati acest lucru poate sa fie o scuza buna atunci cand calca stramb: Nu e vina mea! E genetic! Gena mea pentru receptorul de vasopresina este prea scurta…

Sursa: http://www.geneticlab.ro/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 100000011pm 027000000pm, PM11000000Vineri în Cuplu si relatie