RSS

Arhive pe categorii: Cuplu si relatie

Legatura profunda dintre relatiile intime si energia aurica

energeticcouple

Este foarte important sa constientizezi cu cine iti impartasesti energia ta intima. La acest nivel de intimitate, energia ta aurica sa impleteste cu energia aurica a celeilalte persoane. Aceste conexiuni puternice, indiferent de cat de nesemnificative crezi ca sunt, pot lasa in urma reziduuri spirituale, in special in cazul persoanelor care nu practica niciun tip de curatare fizica sau emotionala.  Cu cat interactiunea dintre tine si o alta persoana are o durata mai lunga de timp, cu atat mai profunda este aceasta conexiune aurica. Iti poti imagina cum ar arata aura confuza a unei persoane care se culca cu mai multe persoane si care poarta in jurul sau aceste energii multiple. Ceea ce aceste persoane nu-si pot da seama este ca ceilalti pot simti aceasta energie, o energie care poate respinge energia pozitiva si care poate atrage energia negativa in viata lor.

“Eu spun intotdeauna, nu te culca cu o persoana pe care nu ti-o doresti cu adevarat.” – Lisa Chase Patterson

Modul in care Lisa descrie natura intima a schimbului de energie care are loc in timpul actului sexual este ceva ce am incercat sa le explic prietenilor mei apropiati timp de ani de zile. Suntem cu totii fiinte fizice, dar suntem, de asemenea, mult mai mult decat atat. Dincolo de aspectul fizic, exista un aspect mult mai profund, aspectul energetic. De aceea, putem spune, fara sa gresim, ca suntem fiinte energetice. Atunci cand intre noi si o alta persoana are loc un act intim, la nivel energetic fuzionam cu energia persoanei respective si invers. Indiferent daca este vorba de o proiectie astrala sau de un contact sexual (indiferent de tipul acestuia) – atunci cand intre noi si o alta persoana are loc un act intim absorbim o mare parte din energia persoanei respective si ea absoarbe o mare parte din energia noastra.

In cazul in care exista o relatie intima intre tine si o persoana plina de optimism, iubitoare, inaltatoare – acea energie iti este transmisa. De cealalta parte, persoanele depresive, negativiste, instabile, depresive iti vor transmite aceasta energie intr-o anumita masura. Este foarte important de retinut faptul ca in cazul in care o persoana intretine relatii sexuale cu o varietate de persoane, ea absoarbe din energia persoanelor respective. Un barbat sau o femeie casatorita absoarbe energia sotiei, respectiv sotului, energie care va fi amestecata cu energia ta, in cazul in care tu esti “celalalt” barbat sau ”cealalta” femeie.

Asa ca, este foarte important sa tii cont de faptul ca atunci cand te vei culca cu o alta persoana, cu exceptia cazului in care urmezi un program de curatare energetica cu regularitate, vei imprumuta din energia partenerului de viata al persoanei respective.

Aceasta descoperire nu este una noua, in crestinism find numita “legatura sufleteasca”. De asemenea, in studiul sexului tantric aceast aspect al existentei este discutat pe larg.

In cultura moderna ne asteptam ca noi si ca oamenii din jurul nostru sa aiba grija de igiena personala zilnic. De cealalta parte, foarte putini dintre noi suntem constienti de aspectul igienei energetice.

Sursa: http://www.e-dimineata.ro/

 

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 000000012am 035000000am, AM12000000Marți în Cuplu si relatie

 

Femeia fara destin

Bazar de Vise

Destinul nu exista. Si de ce as vrea sa cred in existenta lui cand ma pot bucura de credinta in mine insami? Eu sunt propria-mi viata. Asa cum aleg sa o am. Viata mea nu e frumoasa sau urata. Trista sau fericita. Viata mea e cum aleg sa fie. Viata mea o contruiesc. Prin alegeri. Prin asumare.

Nu cred in destin, pentru ca eu vreau si pot sa aleg. De ce sa imi reneg acest privilegiu? Ce bine ca pot gresi, pentru ca apoi sa invat si sa MA invat. Ce bine ca pot sa aleg a strabate drumuri necunoscute, privind uimita, curioasa imprejurul meu. Drumuri care exista apriori. Dar pe al meu, eu il aleg. Si tocmai de aceea nu ma plang. Sunt fericita si imi multumesc.

Nu cred in destin pentru ca vreau sa fiu mandra de mine. Tocmai in aceasta consta frumusetea alegerilor. Cele bune sunt un…

Vezi articol original 245 de cuvinte mai mult

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 000000010am 031000000am, AM10000000Duminică în Cuplu si relatie

 

De ce bărbaţii gândesc atât de altfel decât femeile?

men-womenO deosebire majoră între bărbaţi şi femei se observă în felul în care sunt dispuse conexiunile din creier: creierul masculin are mai multe conexiuni în interiorul fiecărei emisfere, în timp ce creierul femeilor are mai multe conexiuni între emisfere. Aceste diferenţe explică o serie de deosebiri dintre bărbaţi şi femei, observate în viaţa de toate zilele.

Rezultatele cercetărilor, realizate de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Pennsylvania, sugerează că, la bărbaţi, creierul este optimizat pentru abilităţi motorii, în timp ce creierul femeilor este optimizat pentru combinarea gândirii analitice şi a celei intuitive.

„În general, la bărbaţi sunt conectate mai putenic partea din faţă cu cea din spate a creierului, în timp ce femeile au un sistem mai puternic de conexiuni stânga-dreapta”, a explicat Ragini Verma, profesor de radiologie la Universitatea Pennsylvania. Dar ea a avertizat totodată că nu e cazul să fie făcute generalizări superficiale despre bărbaţi şi femei pe baza acestor rezultate.

Numeroase studii anterioare descoperiseră existenţa unor diferenţe comportamentale între bărbaţi şi femei; de exemplu, femeile au o memorie verbală mai bună şi capacităţi mai bune de cogniţie socială, în vreme ce bărbaţii au, în general, capacităţi motorii şi de gândire spaţială mai bune.

Studiile pe creier au arătat că femeile au în structura creierului un procent mai mare de materie cenuşie (asociată cu procesarea informaţiei), în timp ce bărbaţii au un procent mai mare de materie albă, „cablurile de legătură” din sistemul nervos.

Dar prea puţine studii au investigat modul diferit de dispunere a conexiunilor  din creier (conectomul) la cele două sexe.

În cadrul acestui nou studiu, cercetătorii au scanat creierele a 949  de copii şi tineri, cu vârste de 8-22 de ani (428 de participanţi fiind de sex masculin  şi 521 de sex feminin), folosind o metodă de imagistică prin rezonanţă magnetică denumită diffusion tensor imaging, în cadrul căreia este urmărită difuziunea moleculelor de apă prin creier. Cercetătorii au analizat întâi participanţii ca un singur grup, iar apoi ca trei grupuri separate, constituite pe criteriul vârstei.

În ansamblu, subiecţii de sex masculin aveau conexiuni cerebrale mai puternice în interiorul emisferelor cerebrale, în timp ce persoanele de sex feminin aveau conexiuni mai puternice între cele două emisfere, arată autorii în articolul publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Aceste rezultate erau valabile la nivelul encefalului („creierul mare”); în schimb, în cerebel (situat posterior şi cunoscut popular sub numele de „creierul mic”), care joacă un rol important în coordonarea mişcărilor muşchilor, situaţia era inversă: subiecţii de sex masculin aveau mai multe conexiuni între emisfere.

În mare, rezultatele confirmă multe dintre stereotipurile asociate cu modul în care judecăm bărbaţii şi femeile. Cercetătorii înşişi au fost surprinşi de aceste „potriviri”. Ceea ce au descoperit ei susţine  ideea că bărbaţii „sunt mai buni” în ceea ce priveşte abilităţile motorii, percepţia, activităţile coordonate, în timp ce femeile se descurcă mai bine cu analiza integrativă şi gândirea intuitivă, sunt ascultătoare mai bune şi se implică mai mult din punct de vedere emoţional.

Dar aceste rezultate sunt valabile în general, la nivelul populaţiei, nu pentru fiecare bărbat ori femei în parte, explică Ragini Verma. „Fiecare individ poate avea atât caracteristici masculine, cât şi caracteristici feminine”, a spus ea.

Când cercetătorii au comparat participanţii din diferite grupuri de vârstă, au constatat că diferenţele cele mai pronunţate între creiere la cele două sexe, înc eea ce priveşte dispunerea conexiunilor cerebrale, se observau la adolescenţi (14-17 ani), ceea ce sugerează că sexele încep să se diferenţieze din acest punct de vedere în anii adolescenţei, pentru ca, ulterior, diferenţele să se estompeze uşor.

La ora actuală, totuşi, cercetătorii nu pot cuantifica precis măsura în care un individ prezintă caracteristici feminine sau masculine ale conectomului cerebral. O altă chestiune nelămurită: diferenţele stucturale au drept consecinţă deosebiri în funcţionarea creierului sau deosebirile funcţionale sunt cele care determină diferenţele de structură?

„Este frapant cât de complementare sunt creierele bărbaţilor şi ale femeilor”, spune Ruben Gur, co-autor al studiului. „O harta detaliată a conectomului cerebral uman nu numai că ne va ajuta să înţelegem mai bine diferenţele dintre modul de a gândi al bărbaţilor şi cel al femeilor, dar ne va oferi şi o perspectivă mai aprofundată asupra originii unor tulburări neurologice, care sunt adesea specifice unui sex sau altul.”

Sursa: http://www.descopera.ro/

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000007pm 037000000pm, PM7000000Luni în Cuplu si relatie

 

Apel la iubire şi la o sexualitate normala

7972_2
Moto: Iubirea este dorinţa de contopire prin instinctul veşnicei unităţi a lucrurilor

Trăim o epocă a extremelor şi a paradoxurilor, unul dintre ele constând în faptul că, deşi aproape tot ce ne înconjoară capătă conotaţii erotice, educaţia sexual-erotică de calitate este un gol serios al societăţii contemporane nu numai în ţara noastră, dar şi în cele mai multe părţi ale lumii. Numeroasele publicaţii şi emisiuni “specializate” în acest domeniu “educă” viitorii adulţi în direcţia risipirii potenţialului fundamental al fiinţei – energia sexuală creatoare – şi a exacerbării instinctelor şi trăirilor grosiere. În acest context nici nu e de mirare că populaţia se confruntă cu probleme psihice, cu devieri comportamentale şi cu tulburări de dinamică sexuală, aproape toate fiind consecinţe ale secătuirii energetice şi ale frustrărilor generate în primul rând de o viaţă amoroasă neîmplinită.
Trăim într-o societate bolnavă!
Priviţi şi ascultaţi cu atenţie în jurul dumneavoastră! E posibil să descoperiţi că “sex” este unul dintre cele mai folosite cuvinte ale zilelor noastre. A fi “sexy” a devenit un criteriu sine qua non pentru aproape tot ce ne înconjoară…
Nimic rău în toate acestea! O primă concluzie care s-ar putea desprinde ar fi aceea că sexualitatea este un aspect foarte important al societăţii contemporane. Dar, dacă aprofundăm studiul acestei probleme, ne cuprind deopotrivă, tristeţea şi compasiunea. Iată ce spun statisticile:
– perversiunile sexuale sunt din ce în ce mai frecvente;
– vârsta la care se începe viaţa sexuală este în continuă scădere (din curiozitate sau pentru a fi în pas cu… “moda”);
– incidenţa bolilor cu transmitere sexuală şi a tulburărilor de dinamică sexuală e din ce în ce mai mare;
– durata actului sexual este, în medie, de 3 minute (cu variaţii între 30 de secunde şi 30 de minute);
– peste 50% dintre femeile active sexual din România sunt frigide sau, mai grav, unele dintre ele nu au avut niciodată orgasm.
S-au dus vremurile în care tinerii îşi furau iubitele de la casele părinteşti, sau cele în care bărbaţii cântau serenade sub balcoanele muzelor lor. Acum se claxonează sub balcon, iar muzele îi preferă numai pe cei cu maşini “bengoase” şi cu buzunare “verzi”. Totul se vinde şi se cumpără. Cele mai multe căsnicii încep din interes şi sfârşesc într-un divorţ rapid, după numai câteva luni sau câţiva ani.

Iubirea, acest remediu miraculos…
Toate acestea sunt, credem noi, semne ale unei boli sociale grave – consecinţa extirpării sentimentului de iubire şi a înlocuirii lui cu interesul meschin şi cu egoismul extrem.
Soluţia pe care o propunem este, evident, cea spirituală, începând cu reîntoarcerea la Natură, la o viaţă armonioasă şi plină de iubire faţă de tot ceea ce ne înconjoară.
Cel mai puternic instrument de transformare în bine a unui om este iubirea totală şi necondiţionată. Numai cei care nu au iubit şi nu au fost iubiţi mai pot crede în surogate. Căutând – orbiţi de propriul lor întuneric – fericirea în afara lor, ei trăiesc cu nădejdea că data viitoare va fi mai bine.
Dar fericirea nu vine din afara noastră şi nici nu se poate baza pe ceva exterior, material. Adevărata fericire vine din noi şi are ca suport unic iubirea necondiţionată. Căci ea (Iubirea) este, chiar şi atunci când nu bănuim, suprema lege a Universului: o lege misterioasă, care guvernează şi orânduieşte totul, de la atomul neînsufleţit şi până la unirea în cuplu a fiinţelor raţionale; de la ea pleacă şi spre ea converg, adeseori ca spre un centru divin de irezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiunile noastre.
Tot aşa cum Soarele este indispensabil vieţii, Iubirea este indispensabilă fericirii. Asemenea Soarelui, Iubirea nu pregetă să trimită razele ei în egală măsură către cei buni şi către cei răi căci, la izvoarele Ei, în Inima lui Dumnezeu, noţiunile de „bine” şi de „rău” nu-şi au locul… acolo dualitatea lasă locul Unicităţii. De aceea şi aici, pe Pământ, iubirea adevărată este liantul cel mai bun, capabil să apropie şi să unească contrariile.

Sexualitatea, iubirea şi integrarea socială sunt strâns legate
De aceea, credem noi, unirea sexuală trebuie să fie doar încununarea unei iubiri adevărate şi împărtăşite. Numai aşa ea poate fi un act înălţător, divin, prin care contrariile (bărbatul şi femeia) se abandonează pentru a forma din nou Unicul.
În lipsa iubirii, actul sexual este doar o satisfacere individuală a plăcerilor, pentru că, deşi e realizat în doi, fiecare e prezent acolo doar pentru el însuşi, fără a se dărui celuilalt. Acest tip de sexualitate amplifică egoismul, aducând fiinţa umană la nivele chiar sub-animalice de conştiinţă.
Amintiţi-vă de momentele în care eraţi îndrăgostiţi! Cu siguranţă că nu vă păsa de nimic altceva decât de următoarea întâlnire. Mâncarea, banii, stresul cotidian erau probleme dispărute ca prin farmec. Această stare este asimilată de către toţi aceia care au trăit-o cu o mare fericire, fericire care culminează cu fuziunea amoroasă.
Bine – veţi întreba – dar ce legătură există între sexualitate, capacitatea de a iubi, fericire şi viaţa socială, în general? Wilhelm Reich, eminent psiholog de origine austriacă şi discipol al lui Sigmund Freud, a constatat în urma unor studii experimentale aprofundate că sănătatea psihică depinde de puterea orgastică sau, cu alte cuvinte, de capacitatea de a te dărui profund în timpul actului amoros şi de a trăi plăcerea erotică. Tot el a arătat că la baza puterii orgastice stă capacitatea de a iubi intens. Psihologul austriac a dovedit fără putinţă de tăgadă că, în cazul incapacităţii orgastice, energia sexuală, creatoare, este inhibată, devenind sursa a tot felul de comportamente iraţionale. Tulburările psihice sunt, deci, de cele mai multe ori, efectele perturbărilor sexuale care decurg din structura societăţilor pervertite, în care iubirea a devenit un obicei desuet. Ancorarea psihică într-o civilizaţie mecanizată şi autoritară le anulează, astfel, indivizilor încrederea în ei înşişi, diminuând până la dispariţie spontaneitatea şi capacitatea de manifestare liberă a conştiinţei lor. Reich spunea în această direcţie: “A face din bani conţinutul şi scopul vieţii contrazice orice sentiment natural. Lumea cere şi formează oamenii în conformitate cu această exigenţă, educându-i într-un anumit mod şi creându-le anumite situaţii. Astfel, prăpastia care, în mod evident, separă în ideologia socială morala şi realitatea, cerinţele naturii şi pe cele ale culturii, se deschide în mod egal în interiorul indivizilor. Pentru a putea să reziste în această lume artificială a socialului, ei luptă şi distrug în ei înşişi tot ceea ce este mai adevărat, mai frumos şi mai autentic.”
Vindecarea acestor tulburări implică, în primul rând, redescoperirea şi amplificarea capacităţii naturale de a iubi, capacitate care depinde, la rândul ei, atât de condiţiile sociale, de cele psihice individuale şi colective, cât şi de angrenarea fiinţei pe o cale spirituală a cunoaşterii de sine.
Trăirea plenară a fericirii prin iubire amplifică energiile benefice ale fiinţei, îi luminează inima şi mintea, o scoate din atitudinea de subordonare şi manipulare, îi revelează minunea din ea însăşi, eliberând-o de sub controlul planului material şi plasând-o pe orbita evoluţiei conştiente.
Dacă sunteţi permanent nemulţumiţi de dumneavoastră şi de cei din jur, dacă aveţi probleme de integrare în colectivul în care lucraţi, dacă credeţi că primiţi mai puţin decât meritaţi, întrebaţi-vă cum este viaţa dumneavoastră amoroasă! Iubiţi cu adevărat fiinţa cu care faceţi dragoste? Este fericirea lor mai importantă decât propria dumneavoastră fericire? Vă dăruiţi cu adevărat în timpul actului amoros şi în viaţa de zi cu zi? Cât durează, de obicei, actul amoros la dumneavoastră? De obicei  acordaţi importanţă preludiului şi ambianţei?
Dacă predomină “nu”-urile, atunci e clar că e necesar să vă transformaţi radical!
Şi ar fi bine să nu vă sperie acest lucru. Veţi fi fericit că aţi făcut-o!
sursa: Dr. Florin Hiru, www.mirabilys-magazin.ro

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000007am 053000000am, AM7000000Miercuri în Cuplu si relatie

 

Relația Conștientă

10-reguli-pentru-o-relatie-fericita-tu-cate-dintre-ele-respecti_size1

Cele mai mari provocări ale transformării interioare se manifestă în relații. Durerea apare tocmai acolo unde iubim, acolo unde ne pasă. Relațiile ne obligă să ne auto-definim în raport cu celălalt, oricine ar fi. Ne obligă să ne asumăm o identitate, o mască, un mod de a fi. Cu alte cuvinte, într-o relație umană ne asumăm un rol. Creăm un aspect al ființei noastre, de-obicei inconștient. Întrăm într-un joc al identităților care se caută una pe alta, se auto-definesc, se rafinează și în cele din urmă se osifică în relație, câtă vreme aceasta nu este una conștientă. Durerea devine inerentă, pentru că orice identitate ne-am asuma, este una parțială și presupune o restrângere a Ființei la dimensiunea, starea, experiența limitată a unui rol. Această limitare care vine din inconștiență, din identificare, este ceea ce erodează orice relație. Tindem să jucăm mereu aceleași roluri unii față de ceilalți, să purtăm aceleași măști complementare, schimbul de energie, de atenție, felul în care modulăm relația devine rigid și uscat. Un fel de auto-limitare în interiorul relației, care nu mai are nimic viu în ea. Devine constrângere și închisoare.

Singura, absolut singura ieșire din închisoarea unei relații a aspectelor, este Conștiența, care conduce la regăsirea adevăratei anverguri a Ființei fiecăruia. Astfel, relațiile noastre pot deveni extraordinare instrumente ale transformării interioare, instrumente ale Conștienței și ale schimbării de paradigmă. 

Pentru a înțelege cu adevărat cum funcționează orice tip de relație trebuie să aruncăm, din nou, o privire asupra felului în care suntem alcătuiți pe dinăuntru. Este un subiect vast pe care doar îl vom schița aici, având convingerea că aceia dintre voi care ajung să citească aceste rânduri sunt, sau vor fi în cele din urmă niște experimentatori ai conștiinței, căci nu este suficientă o înțelegere mentală a acestor spații. Ele se cer explorate în călătorii de interioare. O hartă nu este același lucru cu teritoriul pe care-l reprezintă. În același fel, rândurile de mai jos sunt o invitație la experiment.

Arhitectura interioară a Ființei

Majoritatea oamenilor aflați în experiența de a fi în corp din carne și sânge experimentează realitatea din perspectiva dualității. Se cred în primul rând separați de restul Creației. ”Eu și restul lumii.” Separare. A doua caracteristică a experienței lor este aceea că privesc realitatea de la nivelul identificării exclusive cu spațiul mental. Experiența realității este pentru ei, de fapt, o transpunere mentală a experienței. Nu trăiesc viața, ci o gândesc. Este echivalent cu a alege umbrele de pe pereți în defavoarea realității care generează acele umbre. Este urmarea credinței adânc înrădăcinate că ”eu sunt mintea mea”. Această convingere conduce la o a treia caracteristică importantă, auto-limitarea propriei identități la o imagine de sine construită din experiențe mai vechi și din concluziile asupra lor, din sisteme de credințe și convingeri, din idei despre sine dobândite în copilărie, în raport cu părinții, etc. Pe scurt, tot ceea ce constituie identitatea asumată la un moment dat este o sumă de concepte, idei, imagini, amintiri, convingeri, credințe, informații, concluzii. Totul se află în spațiul mental. Este gândire a realității și gândire despre sine, gândire despre context și gândire despre celălalt.

Procesul de transformare interioară implică experiența directă a celorlalte spații ale Ființei, nu numai a minții. Devenim conștienți de natura energetică a ansamblului Ființei noastre și descoperim că mintea noastră, emoțiile, energiile vitale ale corpului și corpul însuși nu sunt decât paliere de energie de diferite densități, pe care le experimentăm mai mult sau mai puțin conștient. Apoi descoperim faptul că fiecare gest pe care îl facem în aceste spații interioare este un gest de creație. Pur și simplu, în fiecare moment al experienței noastre ca umani încarnați, creăm experiența realității. Realitatea, literalmente ”curge” din noi înșine, pe nenumărate paliere de densitate în același timp, interferând cu realitatea creată ceilalți, cu care ne aflăm în relație. În ultimă instanță își face loc ceea ce mulți numesc ”noua paradigmă”, adică un nou mod de a ne percepe pe noi înșine și întreaga realitate, care schimbă nu numai felul în care ne raportăm la realitate, ci, mai ales, felul în care ne percepem pe noi înșine. 

În această nouă paradigmă, ne descoperim pe noi înșine ca pe niște ființe sferice, un spațiu care, în momentele de Conștiență are un Centru fundamental de atenție în jurul căruia este articulată întreaga noastră realitate, corporală, energetică, emoțională, mentală și spirituală. Aceste realități de diferite densități curg unele în celelalte, interferează într-un dans de o extraordinară complexitate și frumusețe: Viața însăși. Descoperim că perspectiva sferică asupra realității este validă în toate dimensiunile acestei Creații, pentru o ființă umană, pentru o galaxie, ca și pentru un atom. ”Ce este sus, este și jos, ce este înafară este și înăuntru.” A fi conștient înseamnă în primul rând a percepe. Devenim conștienți de diferitele dimensiuni ale propriei ființe și, încetul cu încetul descoperim modul magic de a exista în această lume, modul creator de a funcționa, mai întâi în spațiile lăuntrice, și în cele din urmă ne eliberăm de imaginile fixe, restrictive din care ne-am construit identitatea.

Această percepție sferică asupra propriei realități este proprie Maestrului Interior, așa cum numim noi în Călătoria Inimii acest nivel de conștiință, mai larg decât spațiul mintal, dar cuprinzând în sine acest spațiu.   

Percepția asupra întregii arhitecturi interioare a Ființei se schimbă, și acest lucru schimbă felul în care relaționăm, în primul rând cu noi înșine, și apoi cu întreaga realitate, inclusiv cu ceilalți oameni.

Roluri și aspecte ale Ființei

Căutarea ”spirituală” conduce în acest punct la o imensă revelație. Totul este spiritual, toate dimensiunile ființei noastre, de la corp – partea cea mai densă a Ființei noastre, la energiile vitale, emoții și gândire, până la cele mai rafinate spații pe care umanitatea le-a numit ”dumnezeu”, fac parte din noi înșine și, în același timp, din Întreg. Descoperim că interferăm cu ceilalți, în orice moment al experienței noastre, în mii de moduri, că suntem legați prin mii de fire de energie de diferite densități, și mai mult decât atât, că avem capacitatea uluitoare pentru mintea noastră, de a modula aceste energii. Treptat descoperim o nouă Încredere în noi înșine, proporțională cu profunzimea percepției sau a Conștienței noastre despre realitate. Toate dimensiunile noastre sunt prezente, în orice moment, disponibile experienței. Singurul lucru care ne separă de explorarea lor este această capacitate de a percepe, numită aici Conștiență.

Începem să devenim conștienți de diferitele identități pe care ni le-am asumat în trecut, despre felul în care am construit roluri și aspecte ale propriei noastre Ființe și felul în care acestea relaționează cu ceilalți. Toate relațiile noastre cu ceilalți oameni sunt întemeiate pe asemenea identități parțiale. Față de părinții noștri suntem într-un fel, față de șefii noștri în alt fel, față de subordonați în alt fel, față de perechea noastră într-un alt fel. Zeci de măști sau aspecte sau identități devin evidente și descoperim cum fiecare dintre ele are propriul său mod de a vedea lucrurile, de a se raporta la realitate. Nenumărate sisteme de credințe și convingeri se revelează în fața conştienţei exploratorului interior. Descoperim cum fiecare experiență pe care am trăit-o vreodată, în această viață sau în altele, ne-a modelat pe dinlăuntrul nostru, ne-au sculptat cumva spațiul interior, alcătuind identități.  Descoperim deasemeni influența formidabilă a unor relații fundamentale, precum aceea cu părinții noștri și felul în care acestea ne-au modelat, felul în care am preluat, fără să fim conștienți, conținuturi trans-generaționale majore pe care le purtăm cu noi în relațiile noastre. 

Pe scurt, descoperim că ceea ce noi am crezut că este o identitate fixă, așa-numitul ”eu”, nu este decât o construcție foarte relativă, articulată mental, care se sprijină în mod liniar pe experiențe vechi. Deci, pe trecut. Descoperim că experiența noastră în dualitate este mereu o prelungire a trecutului și o proiectare a acestui trecut într-un viitor neclar și că așa am funcționat mereu, de când existăm în această dimensiune încarnată.

Relațiile noastre sunt reflexii complementare ale propriei noastre identități. Celălalt joacă mereu un rol complementar față de propriile noastre roluri. Ne alegem drept pereche, de pildă, oameni cu care ”ne simțim compleți”. Ca și cum ceva ne-ar lipsi nouă, și celălalt are acel ceva pe care noi nu-l avem. Este expresia pură a dualității  și a credinței în incompletitudine. Separarea de noi înșine, ruptura interioară care operează prin identificarea cu spațiul mental, este compensată în relația cu celălalt. Celălalt ”mă face să mă simt complet”, căci ”eu”, în identitatea pe care mi-am asumat-o, mă simt incomplet.

Această explorare a arhitecturii interioare a Ființei este fundamentală pentru noi în ceea ce numim Calea Maestrului Interior. Mai multe abordări experienţiale tind să deslușească ghemul de identificări ale rolurilor pe care le jucăm în raport cu ceilalți. Teatrul Arhetipal și Chemarea Străbunilor sunt vârfurile acestor abordări care vizează conștientizarea diferitelor aspecte cu care ne identificăm și instrumente ale relativizării acestor roluri.

Despre psihologia aspectelor am putea să scriem o carte, căci este un domeniu de o complexitate extraordinară, dar, în acest context, important de reținut este faptul că disconfortul, durerea, fie ea emoțională (frică în diverse forme), energetică, mentală sau corporală, este o urmare a identificării cu diferitele roluri pe care ni le asumăm. Un rol pe care-l jucăm față de ceilalți și față de noi înșine, este o creație mai mult sau mai puțin conștientă și presupune o identitate, adică o limitare a Ființei într-o anumită formă. Disconfortul vine din această limitare, și, așa cum scriam în Alchimia Durerii, are în ultimă instanță menirea de a ne aminti adevărata noastră anvergură, de ființe integrale. Din această perspectivă, diferite noastre roluri și aspecte nu sunt lucruri cu care să ne luptăm, nu sunt lucruri ”rele”, nu sunt erori sau rătăciri, ci fac parte din experiența umană. Subliniem acest lucru, căci este foarte ușor să cădem în capcana ”luptei” lăuntrice, a negării unor părți din propria noastră Ființă, iar acest lucru nu ar face decât să amplifice dualitatea și ruptura interioară. Aceste roluri, chiar dacă de multe ori ne conduc în spații ale durerii, ale fricii, ale frustrării, ale însingurării, nu sunt altceva decât moduri de funcționare ale Ființei în care învățăm ceva despre noi înșine. 

Crizele prin care trecem ca oameni nu sunt ghinioane sau condamnări ale ”destinului”, ci consecințe ale acestor identificări lăuntrice pe care noi le creăm. Sunt experiențe fundamentale ale Ființei, din care învățăm exact relativitatea oricărei identități pentru a descoperi capacitatea infinită a Ființei de a crea orice identitate în interiorul său. Cumva, identificarea cu diferite aspecte ale Ființei noastre este un joc al Creatorului interior, în care fiecare își trăiește ca experiență propria creație.

Relațiile dualității

Orice relație tinde să dea un răspuns la întrebarea ”cine sunt eu?”. Relația cu celălalt este o experiență care răspunde la această întrebare. Mă manifest față de celălalt ca o identitate, sunt într-un anumit fel, decupând în mod inconștient din integralitatea ființei mele un set de atribute și, în același timp, îl aleg pe celălalt decupând din marea sa Ființă, părțile pe care le pot percepe și care, întotdeauna în jocul dualității, vor alcătui o identitate complementară cu cea asumată de mine. ”Mi se potrivește.” Extrapolând, orice experiență umană este un răspuns la întrebarea ”cine sunt eu?”, pentru că orice experiență cuprinde în ea relaționarea cu o parte a realității. Am o relație în cuplu, dar și una cu mama, am o relație cu câinele meu, dar și una cu ”dumnezeu”, și așa mai departe, și în fiecare dintre acestea identitatea mea se transformă. Această multiplicitate a identităților, laolaltă, constituie ceea ce numim ”ego”. Este o construcție formidabilă de identități, norme, concepte, structurate de gândire. Unii spun că ”ego” este o iluzie. Și este, căci nu are o existență independentă. Este o abstracție. Dar manifestarea sa în relațiile umane este o experiență care generează realitate. Experiențele noastre nu sunt iluzii. Durerea, emoțiile generate de mecanismele de gândire, felul în care ne simțim, căutările, disperarea, singurătatea, dezamăgirea, bucuria și toate celelalte nu sunt iluzii. Experiența este realitate. Interesant: o abstracție precum ”ego” generează realitate și experiență.

Câtă vreme nu suntem conștienți de natura Ființei și a acestei construcții egotice, cu alte cuvinte cât suntem identificați cu aceste structuri mentale, realitatea experimentată pare independentă de noi înșine. Pare că lucrurile decurg așa cum vor ele, după legități pe care nu le înțelegem și pe care nu le putem stăpâni. Nu ne dăm seama că realitatea este consecința identificării și a propriei noastre conștiențe, nici că noi înșine suntem creatorii acestora. Aceasta este dualitatea, ruptura, alienarea. Aici suntem în punctul în care exploratorii conștiinței afirmă în mod inocent: ”mă caut pe mine însumi”. Ce expresie mai evidentă a rupturii față de adevărata natură a Ființei există, decât această formulare. Sentimentul că ”nu sunt eu însumi” derivă din tocmai din identificarea cu construcția numită ”ego”, articulată de mental.

Relațiile la acest nivel – la care trăiește cvasi-totalitatea umanității – sunt relații între structurile egotice. De aceea, dinamica acestor relații este, mai devreme sau mai târziu, una dureroasă. Ego, în diferitele sale forme de articulare, se simte întotdeauna incomplet, inconsistent, întotdeauna îi lipsește ceva ”pentru a fi fericit”, întotdeauna se simte atacat, ne-luat în seamă, gata de luptă pentru a obține ceea ce-și dorește, sau pentru a apăra ceea crede că îi este amenințat. Este instabil – în funcție de identitatea asumată, și incapabil de creație, este monoton și rigid, are principii, norme fixe pe care se sprijină în fața curgerii infinite a vieții, care îl sperie. Are nevoie de repere, de legi, de părerile celorlalți, de autoritate, căci fluiditatea Existenței îl înspăimântă. El cere de la ceilalți și de la realitate, stabilitate, tocmai pentru că esența sa este inconsistentă, numai că natura realității nu este stabilă, ci fluidă, curgătoare. Pentru ego, curgerea în fluxul vieții este terifiantă, căci îi amenință ”stabilitatea”.

Nu e de mirare că în cele din urmă, relațiile sale devin dureroase. Este incapabil să danseze cu viața. Dacă ar dansa, s-ar dizolva. (apropos, abordarea Călătoriei Inimii numită Dansul Sferic al Inimii, care o are la centru pe AmmaRa, este una dintre cele mai simple și cele mai spectaculoasă căi de a ieși din structurarea egotică și a regăsi marele flux, marea curgere a vieții și a Ființei. Ego nu suportă curgerea. Natura sa este rigiditatea, închiderea, singurătatea, lupta necontenită de a structura și de a păstra identități.)

În mod deliberat am evitat să ne referim până aici exclusiv la relația de cuplu, deși în acest tip de relație pot fi deslușite cel mai ușor căderile noastre în identificare. Relația de cuplu strânge sub umbrela sa și manifestă un spectru imens de identificări, de moșteniri mai mult sau mai puțin conștiente, scoate la suprafață conținuturi personale, transpersonale și karmice cu o forță extraordinară, pentru că în relația de cuplu investim o imensă energie, o imensă pasiune, o imensă speranță. În cuplu se manifestă conținuturi ale inconștientului mai mult decât în orice alt tip de relație. De aceea, relația de cuplu în starea de inconștiență, de identificare, se uzează cel mai repede, se osifică și produce în cele din urmă durere. Dar, în același timp, poartă în sine potențialul unei uriașe transformări interioare, potențialul imens al descoperirii de sine și a celuilalt, ca ființe integrale. Relația de cuplu are un uriaș potențial de revelație. Cu cât o relație este mai profundă între două ființe, cu atât mai mari sunt șansele ca acea relație să reziste durerii inerente a identificării, transformând acea durere în oportunitatea de a renunța la diferitele roluri care articulează experiența cuplului, prin Conștiență.

Relația de cuplu este o permanentă ocazie și provocare de a merge dincolo de ego, dincolo de structurile inconștiente auto-asumate, dincolo de identificări și imagini despre sine, în curgerea infinită a Ființei. Nu este o metaforă. Magia ”îndrăgostirii” vine tocmai din abandonarea identității, din ieșirea din ego. Iar tocirea iubirii, tocmai din re-crearea unei identități. Marile iubiri umane, așa cum sunt descrise de poeți, sunt acele iubiri care reușesc să mențină deschisă poarta către integralitatea ființei și să nu se prăbușească din nou în identificarea cu structurile ego-ului.

Adâncimile unei Relații Integrale

Reluăm aici imaginea sferică asupra Ființei. Un om este o sferă de energie de nenumărate densități, structurate sferic. Corpul uman, este energie condensată, densă. Înăuntrul său și înafara sa sunt sfere de energie întrepătrunse de diferite densități, din ce în ce mai subțiri și mai sensibile, mai largi și mai conectate cu marea Realitate. Unele sisteme mistice numesc aceste spații sferice, ”corpuri” subtile. Metafizica unei ființe umane are legile ei de articulare, la fel de precise ca și legile fizicii dense.

Dintre atributele Ființei, vom vorbi aici despre două, esențiale pentru arhitectura relațiilor între ființe. Primul ar fi Rezonanța. Al doilea ar fi capacitatea de a crea prin experiență.

Imaginați-vă două ființe umane, să spunem un bărbat și o femeie, văzute din perspectiva sferică asupra Ființei. Am vedea doi nori de energie având în centrul lor formele corporale, și, de jur împrejurul formei corporale, transparente, structuri sferice, de densități din ce în ce mai subțiri și întinderi din ce în ce mai largi. Cei doi sunt față în față, privindu-se. 

1. Mai întâi se simt doi străini. Nu pot percepe decât forma corporală a celuilalt și nu pot decât să judece ceea ce văd. Urât/frumos, mare/mic, interesant/neinteresant. Gândesc despre celălalt. Singurul lucru care există în această relație incipientă, este corporalitatea. O relație minoră ca profunzime, importanță și putere transformatoare. Nu pot percepe nimic din felul în care Ființele lor mari, sferice, interferează deja pe nenumărate planuri. Asta scapă percepției lor pentru moment, dar nu înseamnă că nu există. Noi toți interferăm în felul acesta nevăzut, dar nu ne dăm seama.

2. Pasul doi, se naște ceva. Să-i spunem ”atracție”. Ei încep să rezoneze între ei într-un mod primar, elementar. De-obicei acest lucru se manifestă la nivelul energiilor vitale care animă corpul fizic. Sexualitate. Mmmm! Interesant! Relația mentală, de gândire, intră într-o nouă fază de profunzime. Sexualitatea este un tip de relație mai profund decât doar a ne gândi unul pe celălalt. Dacă o relație este construită pe sexualitate și doar atât, este într-adevăr o relație, dar una limitată. Nu va dura mult, căci conexiunea este doar pe nivelul corporal și pe cel al energiilor vitale, sub forma sexualității. Din nenumăratele feluri în care Ființele lor interferează, cei doi vor percepe doar două, cele mai dense.

3. Ceva mai adânc îi mână însă, un fel de recunoaștere care scapă cuvintelor. Ei o simt undeva, la nivelul plexului solar. Un fel de emoție, un fel de ardere, de cutremurare interioară, mai profundă decât simpla sexualitate. Un nou palier de rezonanță, un nou câmp de forță între cei doi, care intră în Conștiență, în percepție. Un nou nivel al relației deasemeni și, deja, cei doi ar numi această rezonanță, această atracție pe trei niveluri, ”iubire”. Ea cuprinde palierul corporal, energetic – ceea ce conduce la crearea primelor roluri pe care cei doi le joacă unul față de celălalt, în mod complementar, iar aceste roluri sunt însoțite de o componentă emoțională comună. Interferența dintre ei devine și mai profundă și o pot simți din ce în ce mai clar.

Aleg să rămână față în față, în relație, să o adâncească.

4. Poate că trăiesc deja împreună în dimensiunea liniară, creând o realitate experiențială comună. Sunt încă în faza de descoperire a celuilalt și interesul vine din faptul că fiecare dimensiune și aspect descoperit al celuilalt, revelează noi aspecte și dimensiuni ale propriei ființe. Magia iubirii! Celălalt e un mod de a mă descoperi pe mine într-un mod pe care nu-l știam! Cei doi rămân împreună. Descoperă că trupurile, energiile, emoțiile lor au încă un substrat comun, ancorat undeva în câmpul gândirii. ”Gândim la fel! Aceasta este iubirea!” Rezonanță pe patru niveluri. Devin conștienți de faptul că interferența între ei atins un nou nivel de intensitate și profunzime. E bine. Iubirea merge de la sine. Un timp. Cam acesta este nivelul maxim al unei relații ”norocoase” în dualitate. ”Gândim la fel, avem emoții asemănătoare, ne plac aceleași lucruri, facem sex, mergem de mână.” Interferența între sferele de energie ale celor doi se stabilizează undeva la nivelul pieptului, al inimii. Se simte.

De-aici lucrurile încep de-obicei să involueze pentru că este punctul maximum al unei relații inconștiente, în care se joacă piesa aspectelor și rolurilor. Pe măsură ce se întâmplă acest lucru, experiența celor doi revelează în celălalt – desigur, aspecte neprevăzute. Fiecare descoperă în celălalt bagajul inconștient cu care a venit în relație, condiționările, influențele, sisteme de referință incongruente, intelectuale, morale, trans-generaționale, educaționale, rigidități la care celălalt nu vrea să renunțe pentru că ”așa sunt eu”. Identificări. Iubirea începe să se erodeze, sciziunile afectează inclusiv ceea ce părea pentru totdeauna, adică sexualitatea, elementul de noutate dispare, mintea fiecăruia începe să-l sudeze pe celălalt în imagini fixe, în clișee, refuzând să accepte diferitele sale aspecte aflate în perpetuă schimbare și, mai ales, neputând să perceapă funcția de oglindă răsturnată a pe care o reprezintă celălalt pentru sine. Crize succesive se declanșează. În absența unui demers comun spre Conștiență, din relație nu va mai rămâne de cele mai multe ori decât o convenție dureroasă , frustrantă, limitativă. Comuniunea emoțională, corporală, energetică se reduce până la un teatru trist.

Totuși, acesta este punctul în care cei doi, față în față, au ocazia să folosească diferitele aspecte ale ”crizei”, pentru a intra într-o relație conștientă. Această Conștiență presupune în primul rând a fi dispuși să renunțăm la rigiditatea conceptuală asupra noastră și a celuilalt, să ieșim din imaginea prefabricată despre noi înșine, la acel basorelief interior al propriei identități, la jocul rolurilor dintre noi. Presupune să devenim conștienți de aceste roluri și să alegem altfel decât ne cer ele, în orice moment al vieții noastre. Presupune, cu adevărat, accesarea unui nivel încă și mai subtil al propriei ființe, fără ca vreunul dintre nivelurile rezonante deja să fie pierdut. A-l gândi pe celălalt se transformă în a-l simți pe celălalt, doar că asta nu e posibil fără a ne simți pe noi înșine. A-l accepta pe celălalt așa cum este – o formă rafinată a iubirii, care nu mai este exclusivă, ci inclusivă, presupune a ne accepta pe noi înșine așa cum suntem. Acest salt calitativ al relației, care conferă o nouă profunzime, este un salt, pur și simplu, ”spiritual”. Un salt de conștiință. Iubirea umană își transcende propria stare. Cei doi încep să se perceapă la nivelul larg și minunat al Ființei. Este începutul Relației Integrale.

Dimensiunea spirituală a Relației

Desigur, aici, cuvântul ”spiritual” are ghilimele pentru că, de fapt, nu există nimic în această creație care să nu fie ”spiritual”. Indică însă spații foarte rafinate ale relației și ale rezonanței dintre cei doi, dacă aceștia au reușit să rămână încă față în față și nu au ales rămânerea în roluri sau despărțirea. Următorul palier care intră în rezonanță îl numim, în Calea Maestrului Interior, nivelul bucuriei.

5. Principalele sale atribute sunt acelea că cei doi se recunosc și se acceptă pe ei înșiși exact așa cum sunt, în orice moment. Aceasta deschide porțile autenticității, ale creativității, ale jocului, ale expresiei de sine. Acestea sunt stările care deschid porțile unei mari relații conștiente și ale bucuriei intrinsece a Ființei de a fi în experiența umană. Se naște aici un fel de respect pentru unicitatea și frumusețea ființei celuilalt, care nu este posibil decât odată cu respectul față de propria unicitate și frumusețe. Se naște aici o formă unică de libertate interioară relației. ”Sunt așa cum sunt, și îi permit celuilalt să fie așa cum este”, într-un dans creator de realitate cum nu a mai fost experimentat niciodată. Provocările nu au dispărut, nici rolurile în care cei doi intră uneori, dar capacitatea de a fi conștient în ceea cele privește face posibilă alegerea de a rămâne identificați cu ele, sau nu. Tendințe din ce în ce mai vechi ale ființei fiecăruia ies la iveală, dar acest palier al relației și al iubirii este foarte solid, căci toate celelalte paliere, inclusiv cel al minții, sunt integrate și converg către acest splendid dans al libertății, frumuseții și adevărului comun. Cei doi devin conștienți din ce în ce mai mult de adevărata anvergură a Sinelui și a celuilalt, de dimensiunile colective ale acestei creații extraordinare care este o relație integrală. Fără nici o îndoială, relația devine o comuniune splendidă, fără să piardă nimic din dimensiunile sale umane. Corpul, energia, sexualitatea, emoția, mintea fiecăruia sunt acordate într-o curgere comună. Identitățile asumate devin mai fluente și mai transparente, iar ființa colectivă a Relației devine conștientă. Pronume NOI devine mai important decât EU. Întrebarea la care răspunde experiența, pentru prima dată, devine ”CE sunt eu”, mai degrabă decât ”CINE sunt eu”. Expresia de Sine devine fundamentală. Un nou palier de Conștiență, de libertate interioară, de frumusețe, de adevăr interior se manifestă în dimensiunea liniară a existenței și pentru prima dată devine posibilă, la nivel personal, transpersonal și al relației, Creația Conștientă de Realitate. Și, mai mult decât atât, această Creație este un comună, colectivă.

Este prima oară în experiența unei ființe umane când cuvântul banal ”iubire” merită atributul de ”spiritual”, în sensul că transcende condiționările ego-ului și implică dimensiuni ale Ființei foarte rafinate.

6. De-aici mai departe, nici nu merită rostite prea multe cuvinte, căci cei doi intră în spații de experiență care, fără frica de a greși, pot fi numite ”iubire mistică”. Relația devine o explorare împreună a unor dimensiuni ale Ființei de o splendoare și o lărgime a viziunii și a percepției, care nu pot fi descrise ușor prin cuvinte. În esență cei doi, față în față, fiecare conștient de propria sa unicitate și totuși experimentând realități comune pe atât de multe niveluri, încep să creeze în mod conștient realitate, o realitate care-și are centrul bipolar, feminin/masculin, în propriile lor inimi. Sau, mai bine spus, cei doi relaționează la nivelul arhetipal al principiilor realității. Încorporează polaritățile universale creației, în experiența umană. Le devin accesibile în percepție dimensiunile cele mai rafinate ale realității. Relația dobândește o puternică componentă transpersonală, arhetipală, conținuturi fundamentale ale conștiinței umanității articulează o experiență umană deschisă către spațiile vaste ale conștiinței. Acest nivel are o profundă legătură cu experiența mistică a realității. Cei doi oameni sunt conștienți de dimensiunea transcendentă a fiecăruia, comuniunea devine una a Sufletelor, în aceeași măsură cu umanitatea lor. A experimenta în corp omenesc această stare de conștiință este un dar inimaginabil pentru starea ordinară de conștiință, pentru cei identificați cu structurile egotice. Cea mai importantă perspectivă a acestui nivel este probabil aceea că experiența umană a celor doi capătă o imensă profunzime. Fiecare act, fiecare gest, este personal și transpersonal deopotrivă, căci nu mai gesturile unui bărbat și ale unei femei, ci ale Bărbatului și ale Femeii arhetipale. Cei doi au conştienţa faptului că experiența lor este una care traversează întreaga poveste a Umanității.  Sferele de energie și experiență care-și au centrul în inima fiecăruia, interferează creând o nouă realitate, de o putere pe măsura conştienţei lor. Polaritățile feminin/masculin descoperă în această experiență felul în care fiecare este o reflexie a celeilalte și cum, în ultimă instanță, chiar și acestea sunt niște roluri asumate pe niveluri foarte adânci. Textura realității experimentate se rafinează, înțelegerile, intuiții și percepțiile devin de o acuitate fulgerătoare. Nimic nu poate fi comparat în experiența umană cu ceea ce se numește Iubirea între două ființe conștiente.

Capcane

E ușor de crezut – de la nivel mental, că o relație ajunsă la profunzimea de uniune mistică, este una lipsită de consistență, inefabilă, ”spirituală” în sensul că exclude corporalitatea, densitatea acestui plan de experiență. Nimic mai fals. Conștiența nu anulează nici una din dimensiunile experienței de a fi uman, în corp, ci dimpotrivă revelează adâncimea fiecăreia. Starea de Conștiență Integrală are încorporată în ea Prezența în corp, locuirea completă a fiecărei dimensiuni a Ființei. În mod paradoxal, iubirea mistică nu anulează corporalitatea și sexualitatea, ci dimpotrivă, le amplifică. Trăirea arhetipală a iubirii între doi oameni conferă acces la înnoirea permanentă a imaginii despre sine și despre celălalt. Nu mai este vorba despre ”o poveste de dragoste” între un bărbat și o femeie, ci despre toate poveștile de dragoste care au fost trăite vreodată de vreo ființă umană în această dimensiune. Nenumăratele imagini ale Femininului și Masculinului devin accesibile trăirii și arhetipurile celor două polarități interferează între ele într-o experiență ale cărei descrieri nu pot fi rostite decât în muzică sau poezie. Actorii acestei experiențe devin conștienți că pot juca orice rol uman, fără a se confunda însă cu nici unul. Acest joc al conștiinței deschide porțile percepției către întreaga istorie a Umanității.

Marea capcană a acestui spațiu este aceea de identificare cu aceste spații rafinate și de a pierde dimensiunea umană, încarnată, corporalitatea, sau oricare alt spațiu de experiență din integralitatea Ființei. O ființă conștientă la acest nivel ”navighează” în spațiile conștiinței, experimentează pe orice nivel fără să-și piardă umanitatea fundamentală.

Sexualitatea face parte din această umanitate fundamentală, căci toate experiențele noastre sunt sexuate, sau mai bine spus poartă amprenta identificării noastre cu ”rolul” propriei polarități asumate. În mod foarte interesant, disoluția sexualității într-o relație atât de profundă nu este decât semnul identificării și al recăderii în roluri, și ocazia descoperirii unor noi paliere de rafinament al acestor roluri.

Rolurile și identificările nu dispar. Nimic din ceea ce a fost trăit vreodată nu dispare, ci există, pentru totdeauna în stare latentă în Ființă. Cu cât o ființă umană devine conștientă de spații mai rafinate și mai largi ale propriei conștiințe, cu atât rolurile care se activează sunt mai rafinate și mai greu de deslușit ca fiind ”roluri”. De fapt, survine descoperirea că orice rol asumat de o ființă umană are o reflexie, o corespondență pe absolut toate palierele de densitate ale conștiinței. Efortul de a rămâne în transparență, de a alege, în permanență, anvergura cu care experimentăm Realitatea, este cea mai mare provocare.

În aceste spații de experiență a realității Ființei survin uneori șocuri – inclusiv cognitive, referitoare la identitate, în sensul că ultimele redute ale identității sunt măturate de experiență. Percepând jocul cosmic al Creației, descoperim că, de fapt, chiar și identitatea Feminină sau Masculină nu este o realitate ultimă, căci Femininul și Masculinul sunt polarități diferite, modulări ale unei singure energii, unei singure Surse care dansează în ea însăși creând Realitate și Experiență, în Sine. Acceptarea relativității acestor identificări foarte adânci și foarte rafinate, este un pas dificil. Dincolo de identificarea Masculin/Feminin nu mai există decât aceea, inimaginabilă în afara experienței directe, care se referă la polaritatea Existență/non-Existență, sau, în terminologia Căii Maestrului Interior, polaritatea Zero/Unu. Ultima transcendență J.

Ne vom opri aici cu descrierea capcanelor acestui nivel, căci nu prezintă interes decât pentru foarte puțini oameni, pentru moment. Cu mult mai interesante sunt provocările și capcanele care se manifestă până la nivelul al patrulea al unei relații, cel al deschiderii inimii. Iată o descriere succintă a acestora.

Refugiile Fricii

Natura oscilantă, mișcătoare a Conștiinței intră, perpetuu, în conflict cu tendința acesteia de a se identifica cu formele propriei Creații. Atunci când suntem identificați cu unul sau mai multe aspecte ale propriei Ființe, cu rolurile noastre, suntem supuși unei presiuni contradictorii. Pe de-o parte dorim să rămânem fixați în formă, în rol, căci aceasta pare să ofere un punct de referință stabil într-o realitate curgătoare. Pe de-altă parte rămânerea în identificare creează sentimentul de închidere și de incompletitudine. Le dorim pe amândouă în același timp, și pare că una o exclude pe cealaltă. E o capcană. De fapt, nimic nu exclude nimic. Stările coexistă. Acceptarea acestei coexistențe, acestei dualități interioare intrinsece Ființei, deschide porțile saltului de conștiință.

Un exemplu concret. Identitatea mea numită Horia Țurcanu, care are anumite caracteristici, coexistă în același timp cu identități mult mai largi, din ce în ce mai cuprinzătoare și mai colective. Am numit unul dintre aceste niveluri, foarte larg, Agnis. Horia Țurcanu nu este anulat de către Agnis, ci este conținut de către acesta. Horia Țurcanu nu o poate vedea pe soția lui, Elena, decât dintr-o anumită perspectivă, destul de îngustă și condiționată de sisteme sale de referință, de experiență, de convingeri etc. Agnis însă are acces la dimensiunea arhetipală a Elenei, numită AmmaRa. Relația Agnis/AmmaRa nu este non-umană, ci trans-umană, în sensul că are acces la o experiență umană foarte largă. A alege funcționarea pe acest palier nu înseamnă anularea dimensiunii umane Horia/Elena, ci dimpotrivă, potențarea ei. Horia și Elena, ca ființe umane încarnate și care au propria lor identitate, se transformă încetul cu încetul sub puterea revelatorie a conştienţei lui Agnis și AmmaRa.

Ceea ce ar putea împiedica acest proces ar fi doar frica lui Horia formulată așa: dacă nu mai sunt ceea ce sunt acum, poate că nu voi mai fi nimic, poate voi dispărea. Frica de neant. Sau de anihilare a identității.

În orice relație care tinde către Conștiență, identitatea este, la un moment dat aparent amenințată. Atunci apare această Frică și tendința de a găsi un refugiu. Refugiul este Rolul, sau aspectul. Cu alte cuvinte refugierea în Identitate. 

Marile iubiri, precum spuneam mai sus, amenință identitățile noastre ordinare, ne fac să ne deschidem, să abandonăm identitatea, să trecem peste frica de neant, presimțirea completitudinii, irezistibilă, ne face să lăsăm deoparte, cel puțin pentru moment, orice prudență, orice armă, orice apărare. Ne face să ieșim din Ego, în ciuda fricii de a deveni ”nimic”. Acestea sunt relațiile mistice între două ființe umane, relația transformatoare și miraculoasă.

Există o singură capcană. Aceea de a ceda în fața Fricii. De a alege siguranța iluzorie a identității stabile. Aceasta erodează Iubirea.

Nenumărate sunt refugiile Fricii.

Frica este aceea care ne face să fim prudenți în fața celuilalt, suspicioși, să ne simțim atacați, sau ignorați, sau neauziți. Frica este aceea care ne face să cădem în credințe vechi, care nici măcar nu sunt ale noastre, ci aparțin părinților noștri și strămoșilor noștri. Frica de curgere, de deschidere, de ieșire din structură creează atitudinea de a fi defensivi. Iubirea este expansivă. Mmmm! Dacă am pune alături, pe două coloane, atributele Fricii și ale Iubirii, am descoperi rapid că ele sunt, precum Întunericul și Lumina, perfect complementare. Pe măsură ce survine Iubirea, Frica dispare. Și invers. Același raport îl descoperim, exprimat din perspectiva Ființei. Iubirea vine cu renunțarea la identitate, sau mai bine spus la Ego, pe când Frica vine cu refugierea în identități fixe, cunoscute. Iubirea vine cu deschidere, curgere, transparență, Frica vine cu închidere, rigiditate, opacitate. Iubirea vine cu bucuria intrinsecă a experienței libere, Frica vine cu tristețea și singurătatea armurii conceptuale, separatoare de ceilalți. Căci identitate este egal separare. Iubirea se conjugă cu verbul A Fi, Frica se conjugă cu verbul A Gândi. Iubirea plonjează în experiența curgerii și a fluxului existenței, Frica gândește strategii de supraviețuire, crezându-se amenințată de ceva. 

Transferați toate aceste afirmații simple în propria voastră experiență a vreunei relații. Orice relație. Căci toate relațiile între oameni sunt supuse acelorași legi ale Ființei.

Există relații transformatoare și relații, dimpotrivă, care tind să ne osifice în identități mai vechi. Și nu e vorba aici doar despre relația de cuplu, ci despre orice fel de relație între doi oameni. Relația de cuplu este doar o aplicație a modului în care două ființe, mai mult sau mai puțin conștiente, creează realitate împreună, oglindindu-se în relație. Celălalt reflectă ceva din propria ființă, astfel încât orice relație este o oportunitate de auto-investigare, de clarificare a interiorului. Chiar și cele mai dificile relații sunt ocazia de a privi ce anume declanșează ca proces lăuntric. Părțile din noi care se simt rănite, atacate, nesigure într-o relație, sunt doar aspecte care pot fi conștientizate și astfel pot genera noi alegeri.

Numai că această atitudine făcând parte din procesul de transformare al ființei umane, necesită dorința de transformare. Fără această dorință, procesul de transformare este dus înainte de un singur lucru: durerea, de orice fel. Durerea este generată întotdeauna de rezistența la curgerea naturală a Ființei conștiente. Crizele noastre existențiale nu sunt decât procese dureroase de transformare care durează cu atât mai mult cu cât rezistența este mai acerbă. 

 

Cea mai mare parte a relațiilor noastre sunt refugii ale fricii. Rămânem în relație tocmai pentru că nu dorim schimbarea, tocmai pentru că relația ne confirmă identitatea unui aspect și ne face să ne simțim într-o iluzorie siguranță. Este o siguranță a ego-ului. Ne luptăm să menținem într-un fel sau altul elemente ale trecutului, în noi și în celălalt. Este tendința naturală a ego-ului, de a conserva structuri de realitate, chiar și atunci când acest lucru devine o luptă generatoare de durere. Ba, mai mult decât atât, de multe ori conservăm această durere în forme menținute mental, retrăind la nesfârșit trecutul și pierzând astfel singurul lucru care contează: prezentul.

O adevărată relație conștientă își asumă, de ambele părți, transformarea permanentă, redescoperirea neîncetată a celuilalt și a propriei identități, curgerea, care este un atribut fundamental al Ființei. Astfel, relația conștientă este un mediu pentru creația conștientă de realitate, este un dans al vieții care nu cunoaște încremenirea.

Iubirea, adevărul, autenticitatea, creația necontenită, bucuria intrinsecă a existenței, toate acestea și multe altele încă, însoțesc orice relație care tinde către Conștiență. Căderile în aspecte sunt inerente, căci identificarea cu conținuturile și tendințele propriei conștiințe sunt inerente, dar procesul odată început, nu mai poate fi oprit.

Horia Francisc-Țurcanu

Sursa: http://www.calatoriainimii.net/

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000006pm 004000000pm, PM6000000Marți în Cuplu si relatie

 

Aspirând la relaţia de iubire ideală…

Cute-Love-Desktop-Backgrounds-Wallpapers-51

Aproape toţi aspiram să întîlnim acea fiinţă minunată a cărei prezenţă vă putea trezi în noi Magia, Misterul, Iubirea şi Fericirea Fără Măsură… Şi, cu certitudine, „Ileana Cosînzeana” sau „Făt Frumos” există! Dar ca să putem atrage iubirea unor astfel de fiinţe extraordinare, trebuie să devenim noi înşine un Făt Frumos sau o Ileană Cosînzeana… Nu există altă cale!

Alegerile noastre exprimă ceea ce sîntem la un moment dat. O vrabie îşi va alege întotdeauna ca pereche în viaţă o altă vrabie! Poate că vrabia noastră visează la cîntecele privighetorii, la călătoriile în ţările calde pe care le face o rîndunică sau la forţa imperială a zborului unui vultur, dar atunci cînd va veni momentul unei alegeri ea va alege tot o vrabie ciufulită şi gălăgioasă precum este ea, sperînd că universul de pene cenuşii în care îşi va continua existenţa îi va aduce fericirea. O vrabie nu va putea face o altă alegere! Desigur, va fi încîntată de trilurile privighetorii, va visa cu ochii deschişi la călătoriile fascinante peste mări şi tari pe care le-ar putea face alături de o rîndunică, i-ar plăcea nespus să se bucure de protecţia unui vultur… În scurtele momente de relativă luciditate, mintea îi va spune că o astfel de pasăre va putea cu adevărat să o împlinească dar, pînă la urmă, va simţi să aleagă la fel ca în trecut. Este inevitabil! O vrabie nu se va simţi în largul ei decît în compania unei alte vrăbii. Trilurile privighetorii o vor complexă, pînă la urmă; perspectiva unui zbor de mii de kilometri îi va tăia orice elan; prezenţa unui vultur o va umple de teamă, pentru că ea nu este dăcît o vrabie!…

Şi atunci în ce fel va putea o vrabie să-şi împlinească zborul interior? Doar transformîndu-se! Pentru a se transforma însă e nevoie să fie conştientă, e nevoie ca în ea să pulseze viu elanul către albastrul cerului! Pentru a trăi împlinirea unei relaţii superioare, vrabia va trebui să îşi alchimizeze în aşa fel natura inferioară, prin identificare cu idealul pe care îl are, încît să devină ea însăşi o privighetoare, o rîndunică, un vultur…

Revenind din această alegorie, să ne imaginăm o scară de la unu la zece, în care la unu găsim omul primitiv, la cinci, omul obişnuit, iar la zece, fiinţa care a atins desăvîrşirea. Luînd în discuţie condiţia omului obişnuit, unul dintre laitmotivele lamentărilor acestuia va fi acela că „nu ştie cum se face”, dar în toate relaţiile pe care le-a avut nu a întîlnit decît femei profitoare sau bărbaţi neserioşi şi mincinoşi. De unde concluzia irefutabilă că toate femeile sînt uşuratice, eufemistic vorbind, respectiv că toţi bărbaţii… s-au născut în coteţ.

Desigur, experienţa tristă şi limitatoare a omului ne-conștient nu poate fi un reper decît pentru adevărul său mic şi inconsistent. Dintr-o perspectivă mai înaltă, putem înţelege că, atîta vreme cît noi rămînem în aceeaşi condiţie existenţială, vom face aceleaşi alegeri pe care le-am mai făcut şi acum douăzeci de ani; şi oricît de diafane vor fi proiecţiile noastre, realitatea ne va lovi frontal şi fără menajamente într-o bună zi, dărîmînd încă o dată toate castelele de nisip pe care ni le-am construit.

Căci cum ar putea omul de la nivelul de conştiinţă al lui „cinci” să aleagă cu toată fiinţa, ca pereche în viaţă, omul de la nivelul „nouă”?! Sînt lumi atît de diferite, cu atît de puţine punţi de trecere… Prin urmare, indiferent de speranţele sale, el va alege tot omul cu o condiţie asemănătoare – omul de „cinci”, de „şase” sau de „patru”. Şi chiar dacă va avea ocazia să stea în compania omenilor superiori aflaţi pe treptele cele mai înalte ale acestei scări, fiinţa obişnuită nu îi va recunoaşte. Da, îşi va spune, poate: „ce om deosebit!” dar, la puţin timp după aceea, se va arunca cu speranţa tot în braţele unei fiinţe care este după chipul şi asemănarea sa. Iar acest ciclu al dezamăgirilor va continua fără oprire pînă în ziua în care, sătulă de suferinţă, fiinţa în cauză va ridica în sfîrşit capul din mocirlă şi va privi către cer pentru a găsi singurul reper fix care o poate călăuzi cu adevărat prin această lume iluzorie. Este momentul în care poate începe centrarea în sine şi ruperea condiţionărilor întreţinute cu înverşunare atîta amar de vreme. Este momentul în care procesul alchimic se poate demara, este clipa în care Scînteia Divină din sufletul ei îşi face simţită căldură!…

Acum poate începe transformarea conştientă; iar primul lucru care trebuie îndepărtat este frică de singurătate. Este un moment privilegiat în care este de preferat să fii singur, indiferent de tristeţile ce îţi pot umbri pleoapele uneori. Ce-ai putea să rezolvi rămînînd într-o relaţie fără perspective? Trebuie să fii puternic şi determinat pentru că nu este uşor să lupţi cu toate ataşamentele şi condiţionările pe care le cari după tine, cu toate greşelile care vor striga după compensare… Dar dacă reuşeşti să-ţi menţii faţa către stele, Cerul îţi va întinde mîna şi te va trage spre El! Şi dacă în aceste momente de graţie sufletul îţi va fi inundat cu iubire adevărată, iubeşte oricum, cu toată fiinţa ta, şi nu te preocupa foarte mult dacă vei fi iubit la rîndul tău! Gîndeşte-te la toate greşelile ştiute şi neştiute pe care le-ai făcut şi nu te aştepta să obţii împlinirea interioară fără obstacole; dar fii sigur că iubirea pe care o vei lăsa să curgă prin tine, şi care nu este a ta, te va transforma, te va apropia tot mai mult de izvorul fericirii!

Iar într-o bună zi vei fi un Om Nou… În acea zi vei înţelege că tu îţi construieşti realitatea, că fericirea adevărată este parte a naturii tale, că nimic nu îţi vine din exterior pentru că tu eşti Totul. În acea zi, o altă fiinţă minunată ca tine te va cuprinde în braţele sale, iar tu o vei recunoaşte că fiind asemenea ţie…

De aici totul devine o poveste magică cu Feți Frumoşi şi Ilene Cosînzene, cu zboruri printre stele şi regăsire de Sine!… Dar doar de aici!

Extras din romanul ezoteric MAGICIANUL ALB

sursa: http://www.artadeatrai.ro/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000004am 002000000am, AM4000000Marți în Cuplu si relatie

 

Despre atractivitatea barbatilor. Calitatile caracteristice ale maturitatii psihologice.

chris-hemsworth

Despre atractivitatea barbatilor. Calitatile caracteristice a maturitatii psihologice.

Daca barbatul nu s-a pregatit pentru relatia cu femeia, atunci, in astfel de relatii, el niciodata nu va reusi sa devina barbat, ramanand aproape tot timpul o femeie de sortul doi. Acesta va fi de sase ori mai slab decat femeile iar atunci cand la ea vor incepe manifestarile negative a naturii feminine – isterii, suparari, capricii, etc. , atunci mintea lui va incepe sa vibreze in ritmul femeii in loc sa ramana linistita, stabila si sa controleze situatia. Dupa cateva astfel de “Scene”, femeia va inceta sa isi respecte propriul “barbat”.
Fara respectul din partea femeii iubite, barbatii inceteaza treptat sa fie respectati de cei din jur. In cele din urma, barbatul isi pierde atractivitatea odata cu pierderea puterii si a importantei. Este binecunoscut faptul ca ceea ce numim noi karma unei femei, este mult mai grea decat cea masculina. Corpul femeii este calculat si construit in sensul prelucrarii karmei, pe cand corpul masculin este calculat si orientat in directia crearii unei noi karme. Barbatul, prin natura sa, o ajuta pe femeie sa treaca mai usor peste obstacolele karmei proprii cat si a soartei complicate.
Barbatul, inconstient, ajuta femeia sa inainteze aducand in viata acesteia prin el insusi, ceva nou. ( Femeii ii ajung puterile pentru a-si anula (stinge) proprila karma. Lui insa, Creatorul i-a daruit puteri pentru a se ingriji de sine cat si de femeia iubita, incercand sa ii ofere acesteia fericirea). Din aceasta cauza, femeia, inconstient , alege un astfel de barbat care detine puterea interioara suficient de mare pentru ca el sa fie capabil sa se ispraveasca nu doar cu problemele lui ci si cu soarta potrivnica ce cauta a se manifesta prin constructia mintii, simtirilor si emotiilor specifice femeii. Momentul alegerii barbatului de catre femeie, are o importanta colosala in viata acesteia si este bine ca fiecare femeie sa cunoasca ca momentul hotarator in aceasta alegere este nu atractivitatea fizica a barbatului ci calitatile acestuia, potentialul psihic, caracterul si maturitatea psihologica. Maturitatea psihologica a barbatului in sensul cel mai profund o va ajuta in mod real pe femeie sa isi traiasca deplin si in mod fericit viata. Nu bunastarea materiala a lui, nu atractivitatea fizica, nu pozitia lui sociala, nimic nu o poate ajuta in mod real pe o femeie decat maturitatea psihologica a barbatului. Conform cunoasterilor vedice, barbatul nu trebuie da fie mai scund decat femeia, o astfel de diferenta de inaltime, reprezinta un factor nefavorabil, ce nu va aduce bunastare. Insa cu toate acestea, daca iubirea dintre un el si o ea este adevarata, demna, atunci, diferenta de inaltime nu trebuie considerata si luata in seama ca un factor creator de obstacole de nedepasit in construirea relatiilor. Pur si simplu este binecunoscut faptul psihologic ca atunci cand barbatul este mai scund decat femeia, aceasta va avea deficiente in a se simti protejata in spatele barbatului. Insa, sentimentul de protectie si siguranta pentru o femeie este foarte important.
Uneori, unei femei ii este suficient o singura privire pentru a stii daca barbatul care ii place este capabil sa o protejeze sau nu, pe cand a stii daca acel barbat detine calitatile necesare si suficiente pentru a o face pe ea fericita si daca acesta o va respecta, o va aprecia, o va admira, femeia are nevoie de timp indelungat. Unoeri, acest timp poate duce chiar pana la 3-4 ani.
Barbatul nu trebuie sa se raporteze la infatisarea sa fizica in mod ignorant dar nici sa fie obsedat de aceasta. (Apropos, tendinta multor reprezentanti al sexului puternic catre o ingrijire exagerata a infatisarii, le indeparteaza pe majoritatea femeilor.)
Barbatii trebuie sa stie ca femeile sunt inclinate sa aprecieze mijlocul de aur, adica, ele apreciaza barbatii care sunt undeva la mijloc, nici sa te ingrijesti ca o femeie, dar nici sa cazi in extrema cealalta si sa devii un mojic. Si din acest motiv, foarte putine femei se arunca dintr-o extrema in cealalta in aceasta directie. Capacitatea de a controla emotiile si comportamentele reprezinta elementele importante prin care o femeie isi poate da seama de calitatile unui gentleman adevarat. Aceasta calitate, in mod profitabil, il diferentiaza pe un barbat de ceilalti reprezentanti ai sexului tare, iar femeile discrimineaza un astfel de barbat dintre ceilalti, cu mult mai mare usurinta, intr-un mod intuitiv. Manierele barbatului, discursul, timbrul vocal, comportamentele- vorbesc de la sine.
Barbatul este pregatit sa creeze o familie abia atunci cand este matur psihologic si a inceput sa simta gustul fericirii care nu depinde de relatiile familiale. Cu alte cuvinte, un barbat este matur psihologic, numai atunci cand prin el insusi a cunoscut gustul fericirii. Autosuficienta este o manifestare a manifestarii masculine. Un barbat autosuficient si multumit de sine totdeauna va fi atragator atat pentru el insusi cat si pentru femei.

Cum trebuie sa fie un barbat. Psihicul masculin.

Psihicul barbatului este tesut din aspiratii, el nu poate trai pur si simplu. barbatul, permanent are nevoie de o aspiratie, nazuinta sau scop. Barbatul trebuie sa doarma pe ceva tare, sa se caleasca cu apa rece, sa se trezeasca devreme si sa porneasca la drum. Functia femeii este sa il astepte cu dragoste acasa.
Barbatul, in mod obligatoriu trebuie sa se priveze el insusi de diverse lucruri si sa nu isi prea permita distractia. Pentru ca un barbat sa aiba ceva anume, acesta permanent va trebui sa dobandeasca acel ceva. Si anume acest lucru sta la fundamentul naturii masculine. Barbatul trebuie sa munceasca, sa lupte, sa dobandeasca in societate un anumit nivel si situatie. Nu pentru a se fali, ci pentru a deveni el insusi.
Barbatul, este obligat prin natura lui, sa studieze si sa invete, cat si sa isi asume modul corect de viata, mai mult ca atat, este obligat sa o invete si pe femeie aceste lucruri. A o instrui pe femeie despre viata sociala, limitele si riscurile relatiilor sociale, este obligatia barbatului.
Barbatul trebuie sa devina astfel, incat femeia sa il primeasca pe acesta in viata ei ca pe un om adevarat. Acest lucru, cu de la sine putere, in interiorul femeii nu se va intampla niciodata. In societatea moderna, se considera ca un barbat adevarat este acela care poate sa ii suceasca mintile oricarei femei. Insa in scripturile vedice, ariene, se considera ca daca barbatul este fustangiu, inseamna ca este un las. Un astfel de barbat niciodata nu se va arunca sub tanc, nu este capabil de fapte eroice, nu se va tine de cuvant, nu va munci asupra propriei desavarsiri. Se stia, si faptul ca daca un barbat este supus unei puternice influente din partea femeilor, acest barbat s-a pierdut pe el insusi.
A fi barbat, in primul si in primul rand, inseamna a invinge in sine atractia peste masura catre femeie.
Altfel, barbatul nu va fi capabil sa se lupte cu proastele obisnuinte, deprinderi, obiceiuri proprii, nici sa se apere pe sine, psihologic, in fata greutatilor vietii.
Puterea masculina consta in capacitatea barbatului de a invinge in el insusi graba, mandria, mania, egoismul, nepasarea, incapacitatea de a controla propriul caracter, comportamente, obisnuinte. Daca barbatul este un fustangiu, femeile se pot distra si delecta cu el. Dar niciodata nu il vor respecta ca barbat.
Primul lucru care trebuie sa il invete un barbat, este de a se indeparta psihic de femeie. Acest lucru nu inseamna sa fii indiferent fata de femei sau sa le ignori in totalitate, ci sa te comporti in prezenta lor cu demnitate si putere.

Cand barbatul se pierde pe el, atunci se casatoreste?

Barbatul care ori s-a relaxat din cale afara ori s-a distras de la planurile lui, ori devine o carpa ori se transforma intr-un monstru. Barbatul trebuie sa invete sa isi slujeasca sotia si sa nu o foloseasca pe aceasta.
Barbatul trebuie sa dobandeasca fericirea in socium Si atunci fericirea familiala intruchipata il va astepta acasa. Daca barbatul devine puternic ca personalitate, fericirea in familie este garantata.
Barbatului ii este foarte greu sa suporte emotiile femeii, insa cu toate acestea trebuie sa invete sa le rabde, sa le ierte, sa le inteleaga si sa se comporte in asa fel de parca nimic nu s-ar intampla.
Abia atunci cand un barbat poate sa ramana neclintit in fata emotiilor femeii, acesta este pregatit sa se casatoreasca.
Recomandare pentru tinerele domnisoare : incearca sa creezi un moment de isterie in fata barbatului pe care l-ai ales si daca acesta nu ramane de neclintit, calm si rational in momentele de isterie, atunci sa stii ca barbatul ales de tine nu este pregatit sa se casatoreasca.
Daca femeia plange si este suparata pe ea insasi, barbatul este obligat sa o consoleze. Daca femeia se comporta exploziv emotional si ruleaza isterie, barbatul trebuie sa se indeparteze si sa nu acorde acesteia nici o atentie. Cu cat mai multa atentie ii vei acorda in momentele de explozie emotionala si isterie, cu atat mai mult o vei stimula sa repete aceste acte pentru a primi urmatoarea doza de atentie.
Daca te indepartezi si nu ii acorzi atentie, nici o femeie nu este capabila sa continue actul isteric fara nici un spectator. Pentru ca actul de isterie sa se desfasoare in toata frumusetea lui, femeia are nevoie de macar un spectator.
Cu cat mai mult un barbat reactioneaza la intepaturile unei femei, cu atat mai mult aceasta il va intepa. Fiul poate fi educat numai prin propriul exemplu. Baietetii nu inteleg cuvintele. Acestia inteleg doar faptele. Mama nu trebuie sa pedepseasca fiul. Aceasta sarcina sta numai pe umerii barbatului. Tatal trebuie sa ii arate fiului limitele pentru ca acesta sa nu creasca fara de limite.
Cel mai important aspect in educatia fiului, este de a crea din acesta un om volutiv, cu vointa de fier. Numai asa, atunci cand va creste mare va fi capabil sa dobandeasca orice isi doreste in aceasta viata.
Fiul trebuie sa primeasca inca din familie educatie spirituala si camp pentru munca asupra lui. Raul vietii barbatului seaca atunci cand acesta inceteaza sa infaptuiasca eforturi in directia dezvoltarii de sine ca si personalitate.

Anatol Basarab

sursa: http://anatolbasarab.ro/

 
4 comentarii

Scris de pe 000000012am 048000000am, AM12000000Duminică în Cuplu si relatie