RSS

Arhivele lunare: August 2016

Trauma este mostenita de la parinti!

trauma copil

Aceasta teorie a fost dezvoltata atunci cand au fost observati copii ai supravietuitorilor Holocaustului care nu au fost niciodata intr-un camp de concetrare si care totusi prezentau aceleasi simptome de stres post traumatic, asemeni parintilor lor; de asemenea, copiii lor, adica nepotii supravietuitorilor din campurile de concentrare, prezentau aceleasi simptome.

In ultimii 50 de ani, intelegerea naturii umane si studiile de psihologie au inregistrat o adevarata revolutie, iar ideea aceasta, ca noi nu mostenim doar trasaturi fizice ci si traumele emotionale ale strabunilor nostri este in aceeasi masura tulburatoare dar si eliberatoare. Consecintele acestei mosteniri creaza conditii care pana acum pareau de neinteles chiar si pentru specialisti.

Acest articol are la baza doua materiale aparute recent in presa internationala pe aceasta tema. Unul dintre acestea, publicat de Science and Nonduality, care incearca sa ne introduca in aceasta teorie despre trauma inter-generationala si al doilea, un material postat de Huffington Post de catre o mama – Kathleen Man Gyllenhaal care, in timpul sarcinii a pornit intr-o calatorie de documentare a acestei experiente si care a realizat documentarul Utero.

“Ceea ce nu iese la suprafata ca si constientizare, se intoarce la noi ca Destin.”, Jung

Primele idei pe aceasta tema au fost schitate chiar de catre Freud si Jung, dar trendurile din psihoterapie incep sa arate astazi foarte clar, nu doar catre trauma suferita la nivel individual, ci si catre evenimentele traumatice suferite in familie, intrand adanc in istoria sociala a unui om, pentru a face o imagine mai ampla asupra problemelor emotionale cu care se confrunta. Astfel, tragediile variind ca tip si intensitate – ca abandonul, sinuciderea si razboiul, sau moartea precoce a unui copil, parinte, frate – pot transmite socuri emotionale de la o generatie la alta, scrie Mark Wolynn, autorul cartii “It Didn`t Start with You” („Nu a inceput cu tine”), pentru Science and Nonduality.

Cercetarile recente din biologia celulara, neurobiologie, epigenetica si psihologie subliniaza importanta faptului de a explora cel putin trei generatii in istoria unei familii pentru a intelege mecanismele patternurilor (sabloanelor) traumatice si suferintei care se repeta.

Specialistul Mark Wolynn descrie mai departe experienta pe care unul dintre clientii sai a avut-o. Jesse avea aproape 19 ani cand a inceput sa aiba episoade agresive de insomnie. Curand, tanarul de nota 10 si cu talente atletice si-a pierdut pofta de viata si a ajuns la terapie dupa un an de insomnii. Mark Wolynn a descoperit impreuna cu pacientul sau faptul ca experienta tanarului avea de-a face cu experienta unei traume inter-generationale. Frica lui Jesse de a adormi si senzatia de frig care il cuprindeau in astfel de momente a fost, intr-un sfarsit corelata cu moartea tragica a fratelui tatalui sau, in mijlocul unei furtuni de zapada, frate despre care tanarul aflase abia recent de la mama lui. Deblocarea acestei emotii a fost cruciala in drumul spre vindecare.

Un baiat poate mosteni picioarele lungi ale bunicului, o fata poate avea nasul mamei, dar Jesse a mostenit frica unchiului ca nu se va mai trezi niciodata…

Aceasta teorie a fost dezvoltata atunci cand au fost observati copii ai supravietuitorilor Holocaustului care nu au fost niciodata intr-un camp de concetrare si care totusi prezentau aceleasi simptome de stres post traumatic, asemeni parintilor lor; de asemenea, copiii lor, adica nepotii supravietuitorilor din campurile de concentrare, prezentau aceleasi simptome.

In incercarea de a decodifica astfel de povesti de viata, oamenii de stiinta sunt capabili astazi sa identifice markeri biologici – evidente ale traumei transmise de la o generatie la alta. Rachel Yehuda, profesoara de psihiatrie si neurostiinte la Mount Sinai School of Medicine – New York, este unul dintre expertii lumii in psihologie post-traumatica. In numeroase studii, Yehuda a examinat neurobiologia stresului post traumatic, la supravietuitorii Holocaustului si la copiii lor.

Cercetarile sale care au ca subiect cortizolul (hormonul stresului care ajuta corpul nostru sa revina la normal dupa ce trecem printr-o trauma) si efectele sale asupra functionarii creierului a revolutionat intelegerea si tratarea stresului post-traumatic la nivelul intregii lumi. Oamenii cu stres post traumatic retraiesc sentimente si emotii asociate cu trauma in ciuda faptului ca aceasta s-a intamplat in trecut. Simptomele includ depresia, anxietatea, amorteala, insomnia, cosmarurile, gandurile infricosatoare, tresaririle.

Yehuda si echipa ei au descoperit ca fii supravietuitorilor Holocaustului, persoane care prezentau simptome ale stresului post traumatic, se nasteau cu un nivel scazut de cortizol, asemenea parintilor lor si avand astfel predispozitia de a retrai aceleasi simptome pe care le traia generatia precedenta.

Kathleen Man Gyllenhaal: “Sa nu le mai invinovatim pe mame!”

Cand aflam despre trauma inter-generationala nu putem sa nu ramanem blocati in realizarea pe care a avut-o si autoarea articolului din Huffington Post: „Ce m-a socat a fost sa ma gandesc la lunga istorie traumatica a umanitatii – razboi, sclavie, viol, persecutie si incepi sa te uiti in jur si intelegi ca suntem toti recipientii acestei istorii si in consecinta suntem traumatizati in diverse grade. Si de aici incepe sa se releve acest adevar proaspat si inviorator… ”

De asemenea, studiile mai arata ca structura neuronala si deci mintea procedurala a unui copil se formeaza prin influentele emotionale ale mamei si celor apropiati pe care le resimte intre 0-5 ani, asdar inca de dinainte de a se naste! Si astfel, avem tendinta de a cadea intr-o capcana malefica: „Mamele sunt de vina!”

Toti suntem de condamnat si toti suntem fara de vina

Mai departe, Kathleen Man Gyllenhaal puncteaza asupra aestui aspect foarte important care trebuie adus in discutie: „Cand aceste informatii sunt luate cu totul si cu totul gresit, mamele devin adesea tapii ispasitori. Cand de fapt este vorba despre noi toti. Trebuie sa ne oprim in a le mai ataca pe mame, fiindca ele nu sunt de condamnat. Suntem cu toii in aceasta dinamica, toti suntem de condamnat si toti suntem fara de vina.”

Fiecare barbat, femeie si copil (sau fetus) care a fost subiectul razboiului, saraciei, abuzului, dezastrelor naturale, nedreptatii, neglijentei – fie ca au provocat trauma sau au mostenit efectele ei – vor transmite mai departe aceasta trauma. Intrebarea pe care trebuie sa o adresam ar fi „Putem sa avem aceasta constientizare fara sa mai provocam mai departe suferinta? Putem invata din aceasta constientizare?”
Ne asteptam ca mamele, care se confrunta deja cu schimbarile psihologice ale sarcinii, cu tot disconfortul si anxietatile dintre controale, sau ce sa mai spunem despre mamele sarace care isi fac griji pentru ziua de maine, ne asteptam ca ele sa isi mentina echilibrul psihic ca sa nu influenteze viata intra-uterina a fatului… Sa incetam cu atacurile si invinuirile, spune Kathleen Man Gyllenhaal.

Nu putem incheia decat in aceasta nota ca fiecare ar trebui sa ne asumam responsabilitatea pentru istoriile individuale si de familie si sa devenim mai constienti, pe un drum al vindecarii:

Ridicandu-ne deasupra ramasitelor traumelor suferite de strabunii nostri, fiecare ajuta la vindecarea generatiilor viitoare. – Psichology Today.

Sursa: Iulia Sima, http://www.garbo.ro/

 

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10000008am 003000000am, AM8000000Luni în Cercetari