RSS

Arhive pe categorii: De prin lume adunate, pentru suflet

Legenda pasarii colibri

440x330_073178-pasarea-colibri

          1. Marele munte de foc
Odata demult, pe cand pamantul era inca foarte tanar si pe el umblau numai copiii Marelui Spirit, doi vanatori mergeau prin padure. De doua zile urmareau o caprioara, asa ca erau foarte departe de satul in care traiau. Se facuse noapte deja, dar pe cerul dinspre apus aparu o lumina puternica.
– Este luna, spune unul dintre ei.
– Nu, zise celalalt. Am vazut de multe ori luna ridicandu-se deasupra copacilor. Asta nu este luna. Sa fie aurora boreala?
– Nu, luminile nordului nu arata asa… si nici o cometa nu este. Oare ce o fi?

          Nu era de mirare ca vanatorii se temeau, pentru ca flacarile rosii s-au ridicat pana sus de tot si acopereau cerul precum un cort. Un fum gros si albastru plutea deasupra focului si ascundea lumina stelelor.
– Oare flacarile si fumul vin de la Marele Spirit? intreba unul din vanatori.
– Da, ma tem ca este manios si ca flacarile astea sunt pedeapsa lui, raspunse in soapta celalalt.
In noaptea aceea, niciunul din ei nu dormi. Privira minunatia si se mirara, iar zorii zilei urmatoare ii gasi la fel de infricosati. Incetul cu incetul, pe masura ce rasarea soarele, vazura ca flacarile veneau dinspre un munte inalt si ca deasupra lui plutea un nor negru de fum.
– Haide, zise cel mai curajos dintre ei, haide sa mergem, sa vedem ce este.
Si au mers ei ce-au mers, pana au ajuns aproape de munte. Limbile de foc tasneau dintre pietre, peste tot in jurul lor.
– Este un munte de foc, vorbi in soapta primul vanator. Mergem mai departe?
– Da, ii raspunse celalalt si impreuna au pornit mai departe, tot mai sus, pana au ajuns pe varful muntelui.
– Acum stim secretul, acum stim! strigara ei bucurosi. Ceilalti se vor bucura cand vor auzi!
Si cei doi vanatori s-au intoars repede la satul lor.
– Am gasit o minune, strigara ei. Am aflat unde locuieste Spiritul Focului. Stim unde isi tine flacarile cu care il ajuta pe Marele Spirit si pe copii sai. Este un munte de foc acoperit zi si noapte de un fum albastru. Inima ii este ca o mare mistuitoare, iar flacarile ei rosii sar si danseaza in jur. Veniti cu noi sa vedeti si voi minunea!
Oamenii din sat erau uimiti. Iarna fusese foarte grea pentru ca lemnele pe care le ardeau ca sa se incalzeasca se gaseau din ce in ce mai greu.
– O, fratilor, ce veste buna aduceti! Ne vom muta colibele la poalele muntelui magic. Asa o sa ne luminam casele cu flacarile sale si nu ne vom mai teme ca vom pieri in noptile lungi si geroase de iarna.
Asa ca indienii isi mutara asezarea langa muntele de foc si cand veni iarna isi zisera:
– Nu ne mai e frig, pentru ca Spiritul Focului este prietenul nostru si ne salveaza de la pieire.

          2. Dansul flacarilor
Luna se ridicase si coborase de pe cer de multe ori si oamenii din sat traiau in continuare la poalele muntelui de foc. In serile de vara, copiii priveau luminile muntelui si de cate ori unul din ei intreba de unde veneau, i se raspundea la fel:
– Acolo sta Spiritul Focului. E prietenul nostru.
Si toti se duceau la culcare linistiti, stiind ca Spiritul vegheaza asupra lor.
Intr-una din nopti, flacarile muntelui erau foarte agitate. Dansau deasupra marii de foc precum indienii in dansul razboiului. Pietre mari erau aruncate din foc, sus in cer. Fumul acoperi stelele, iar muntele insusi tremura si duduia. Flacarile se ridiau din ce in ce mai sus si in cele din urma au sarit marginea muntelui si au inceput sa coboare precum un rau de foc. Spiritul Focului le chema inapoi, pentru ca stia ca oamenii se vor speria, insa flacarile nu il ascultau. Florile din calea raului de foc piereau, copacii cadeau la pamant doborati, pasarie zburau speriate din cuiburile lor si fiecare animal salbatic din padure fugea infricosat care incotro putea

          In cele din urma, se trezi si unul din razboinicii din sat. Fumul greu ii intrase in nas si nu mai putea respira. Fugi afara pe usa si vazu raul aprig venind la vale.
– Hei, oameni buni, treziti-va! a strigat el cat a putut de tare. Vin flacarile peste noi!
Oamenii s-au trezit speriati si s-au adapostit departe in inima padurii, in timp ce flacarile le-au inghitit corturile.
Cei doi vanatori au urcat multele sa vada cum este acolo, dar nu s-au intors cu vesti bune: florile erau arse, iarba parjolita, aerul era cals si innecacios si nu se auzea nici un cantec de pasare.
– Muntele nu va mai fi niciodata prietenul nostru, au spus ei tanguit.

          3. Pasarea de foc
Cand Marele Spirit a vazut ce au facut flacarile, s-a infuriat nespus. Focurile muntelui trebuie sa piara, iar flacarile sale rosii sa nu mai lumineze niciodata cerul noptii, a poruncit el.
Muntele s-a cutremurat de frica la auzul acestor cuvinte. Oh, stiu ca flacarile au fost rele, ca au omorat florile si au gonit copiii din casele lor, dar pana acum, timp de luni de zile, au fost ascultatoare si blande, a spus Spiritul Focului. Au alungat gerul si raceala iernii din corturile oamenilor, iar copilasii radeau de fiecare data cand vedeau flacarile pe cer; oamenii se vor intrista daca focul va pieri pentru totdeauna de pe pamantul asta.
Marele Spirit a ascultat cu atentie vorbele Spiritului Focului si, in cele din urma, a vorbit: Focurile trebuie sa piara. Au adus nenorocire multor oameni, iar copilasii se tem de ele acum. Dar pentru ca odinioara le iubeau si se inveseleau la vederea culorilor atat de vii, nu le voi rapi aceasta bucurie. Si a lovit muntele cu ciomagul sau vrajit, iar fumul si focurile au pierit; numai in strafundurile pamantului, inima muntelui, a mai lasat o flacaruie plapanda si neastamparata. Marele Spirit a privit-o si cand a vazut cat e de frumoasa, a indragit-o pe loc. Focurile de pe munte trebuie sa piara, dar tu, micuta flacaruie, vei primi aripi sa zbori departe de aici… sunt sigur ca si copiii te vor indragi la fel de mult ca mine.
Rapid, micuta flacaruie s-a ridicat deasupra muntelui si a zburat departe, in lumina soarelui. Astfel, din inima muntelui s-a nascut prima pasare colibri.

Sursa: https://spiridusii.wordpress.com/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000002am 037000000am, AM2000000Vineri în De prin lume adunate, pentru suflet

 

10 cuvinte străine intraductibile şi înţelesurile lor uimitoare

cuvinte

De câte ori aţi auzit spunându-se că „dor” este un cuvânt specific limbii române şi nu are echivalent în alte limbi? Ei bine, nu-i adevărat; există şi în alte limbi cuvinte cu acelaşi înţeles. După cum există, în alte limbi, cuvinte intraductibile în limba română – nu pot fi traduse printr-un singur cuvânt, ci doar prin perifraze, uneori foarte elaborate. Minunat de expresive adesea, evocând o întreagă bogăţie de imagini şi emoţii, aceste cuvinte, comori unice ale limbilor Pământului, au fost omagiate într-o carte recentă, Lost in Translation, în care artista britanică Ella Frances Sanders a ilustrat 50 dintre aceste cuvinte deosebite, care au înţelesuri specifice în diferite culturi şi nu-şi găsesc un echivalent simplu, printr-un termen unic, în alte limbi decât cea de origine. Iată, mai jos, 10 asemenea cuvinte speciale.

Mangata

Un singur cuvânt, uşor de pronunţat, semnifică o imagine complexă, care, în alte limbi, nu poate fi descrisă decât printr-o lungă perifrază: cuvântul suedez „mangata” desemnează dâra luminoasă, cărarea de lumină creată de lumina lunii pe suprafaţa unei ape.

Akihi

Vi s-a întâmplat vreodată să întrebaţi pe unde să o luaţi ca să ajungeţi într-un anumit loc, să ascultaţi cu atenţie indicaţiile şi apoi, îndată ce v-aţi despărţit de cel care vi le-a dat… să uitaţi ce v-a spus? Nu-i nimic, li se întâmplă multora şi încă atât de des încât, în unele limbi, chiar a fost inventat un termen anume pentru această situaţie: cuvântul hawaiian „akihi” denumeşte exact acest fenomen.

Hiraeth

Hiraeth este un termen din limba galeză care este cumva echivalentul cuvântului portughez „saudade” şi al românescului „dor” – cuvinte ce descriu un sentiment de melancolie asociat nostalgiei după ceva nu putem avea.

Iktsuarpok

Acest cuvânt inuit descrie un amestec de nerăbdare şi sentiment al anticipării, al aşteptării; după cum spune Ella Frances Sanders, citată într-un articol recent apărut pe site-ul BBC,  e acel simţământ care „te împinge să ieşi întruna din casă, iar şi iar, pentru a vedea dacă cineva coboară dealul sau dă colţul străzii tocmai atunci“.

Kummerspeck

Un cuvânt caraghios şi trist, în egală măsură: expresia germană Kummerspeck – care are aproximativ înţelesul de „slănina mâhnirii” – descrie un fenomen binecunoscut oamenilor din lumea întreagă: excesele alimentare din cauze emoţionale. Cum s-ar zice, „e atunci când mănânci de supărare”. Mulţi oameni caută în mâncare consolare pentru durerile sufleteşti, iar germanii au reuşit, iată, să descrie acest fenomen printr-o expresie sintetică, un cuvânt compus cu nuanţe amestecate, tragicomice.

Wabi-sabi

Această expresie este, după afirmaţiile autoarei, derivată din învăţăturile budiste: înţelegerea faptului că suntem trecători şi imperfecţi ne poate ajuta să avem o viaţă împlinită. Expresia japoneză „wabi-sabi” înseamnă a găsi frumuseţe în imperfecţiuni, o accepta existenţa ciclului vieţii şi al morţii, a fi împăcat cu lipsa de desăvârşire a lumii şi a găsi tocmai în ea frumuseţea, într-un sens mai înalt.

Pisan Zapra

Această expresie denumeşte o unitate de măsură. În multe ţări ale lumii există unităţi de măsură specifice, vechi şi adaptate naturii şi culturii locale, foarte pitoreşti şi cam bizare, dacă le comparăm cu riguroasele standarde moderne în materie de măsurare a timpului sau distanţelor. În Grecia, de exemplu, „cât ai fuma o ţigară” serveşte drept unitate de măsură pentru timp sau distanţă (înseamnă cam 7 minute sau aproximativ 500 metri). În Finlanda, cuvântul „poronkusema” înseamnă „distanţa pe care o poate parcurge în tihnă un ren înainte de a simţi nevoia să se odihnească”, iar „pisan zapra” este un termen din limba malaeză care desemnează o unitate de măsură a timpului: „cât ai mânca o banană”.

Kalpa

„Trecerea timpului la scară colosală, cosmică” – cam asta înseamnă cuvântul sanscrit „kalpa”. Pentru a descrie ceva atât de greu de cuprins cu mintea, e într-adevăr util să ai un cuvânt pentru a-l denumi; după cum spune autoarea cărţii în articolul citat: „odată ce ai un cuvânt pentru un lucru, acesta devine mult  mai tangibil, mult mai accesibil.”

Tsundoku

Iarăşi japonezii: au inventat o expresie simplă – „tsundoku” – pentru a descrie un obicei larg răspândit, la ei ca şi la alţii: să cumperi o carte şi să n-o citeşti niciodată; să o laşi, necitită, alături de alte cărţi cumpărate şi necitite. Unii au doar câteva astfel de volume, alţii strâng, în acest fel, sute de cărţi.

Boketto

Încă un cuvânt japonez (aţi remarcat ce talent au japonezii de a descrie trăiri şi fenomene complexe printr-un singur cuvânt sau două, cu mare putere de sinteză?)

În cazul de faţă, au dat un nume chiar şi faptului de a nu face nimic şi de a nu te gândi la nimic. „Boketto” înseamnă a privi în gol, a te uita în depărtare, cu o privire vagă, fără a te gândi la ceva anume. Un fel de visare cu ochii deschişi – poate nici atât, de vreme ce nu visezi la ceva anume, ci doar îţi laşi gândurile să rătăcească.

Dincolo de unicitatea acestor cuvinte, este impresionant cât de des – cât de universal, de fapt -, se regăsesc emoţiile şi situaţiile descrise de ele. Chiar dacă nu avem cu toţii cuvinte care să descrie concis anumite senzaţii complicate ori concepţii vaste despre lume, avem cu toţii acele trăiri, acele obiceiuri, sentimentul trecerii timpului, al existenţei Cosmosului şi al caracterului efemer şi imperfect al vieţii.  În mod curios, faptul că unele dintre aceste cuvinte nu se regăsesc în alte limbi nu evidenţiază strict deosebirile dintre noi, ci, dimpotrivă, ne aminteşte cât de asemănători suntem cu toţii.

Sursa: http://www.descopera.ro/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000001am 024000000am, AM1000000Marți în De prin lume adunate, pentru suflet

 

25 lectii de viata, de Albert Einstein

einstein

 

Dezvoltarea intelectuala ar trebui sa inceapa la nastere si sa inceteze la sfarsitul vietii.

  1. Fiecare dintre noi ar trebui sa fie respectat ca individ, dar nimeni nu ar trebui sa fie idolatrizat.
  2. Nu face nimic impotriva constiintei tale, chiar daca situatia in care te afli ti-o cere.
  3. In cazul in care oamenii sunt buni doar pentru ca se tem de o pedeapsa sau fac bine motivati fiind de o anumita rasplata, atunci intr-adevar suntem o rasa lipsita de speranta.
  4. Perfectiunea mijloacelor si confuzia obiectivelor, aceasta pare sa fie principala noastra problema.
  5. In cazul in care nu o poti explica, nu o intelegi indeajuns de bine.
  6. Nici o problema nu poate fi rezolvata la acelasi nivel de cunoastere la care a fost creata.
  7. Nebunia inseamna sa faci acelasi lucru in mod repetat si sa te astepti la rezultate diferite.
  8. Invata din ziua de ieri, traieste astazi pentru ziua de astazi si spera pentru ziua de maine.
  9. A devenit ingrozitor de evident ca tehologia a depasit cu mult umanitatea din noi.
  10. Nu tot ceea ce poate fi numarat conteaza si nu tot ceea ce conteaza poate fi numarat.
  11. Puterea atrage intotdeauna oameni lipsiti de moralitate.
  12. Totul ar trebui sa fie cat mai simplu cu putinta, insa nu mai simplu de atat.
  13. Un barbat ar trebui sa descopere ceea ce este, nu ceea ce crede ca ar trebui sa fie.
  14. Orice om care citeste prea mult si isi foloseste prea putin propriul sau creier deprinde o anumita lene in gandire.
  15. O persoana care nu a gresit niciodata, nu a incercat niciodata ceva nou.
  16. Arta suprema a unui profesor este de a trezi bucuria exprimarii creatoare si bucuria cunoasterii.
  17. Oricine nu ia adevarul in serios in aspectele sale minore, nu o sa poata avea niciodata incredere in cele majore.
  18. Marile spirite au intalnit intotdeauna opozitii violente de la mintile mediocre.
  19. Educatia este ceea ce ramane dupa ce ai uitat tot ceea ce ai invatat la scoala.
  20. Logica te va duce din punctul A in punctul B. Imaginatia te poate duce oriunde vrei.
  21. Furia locuieste numai in sanul nebunilor.
  22. Informatia nu este cunoastere.
  23. Nu-ti pierde niciodata sfanta curiozitate.
  24. Dragostea este un profesor mai bun decat datoria.

Sursa: Editura For You

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 000000012am 018000000am, AM12000000Sâmbătă în De prin lume adunate, pentru suflet

 

9 raspunsuri ale unui intelept

 thales

Thales din Milet s-a nascut in Teba, in anul 625 i.Hr si a murit in Arena, in 547 i.Hr. la 78 de ani.
Filosof grec, fondator al Scolii ionice, este considerat unul dintre cei sapte intelepti ai Greciei.
Matematician, astronom si mare ginditor. Thales din Milet a calatorit in Egipt, unde a studiat. A intrat in contact cu misterele religiei egiptene.
I se atribuie prezicerea eclipsei de Soare din 585 i.Hr. si se spune ca a fost primul om care a explicat logica aparitiei eclipselor.
De asemenea, a mai facut o descoperire remarcabila, datorita talentului sau matematic iesit din comun. A stabilit inaltimea piramidelor cu precizie, doar masurind umbra acestora pe nisip.
S-a dedicat in special studierii filosofiei si matematicii. I se atribuie descoperirea primelor demonstratii si teoreme geometrice prin rationamente logice, fiind considerat Parintele geometriei pentru toate aceste studii. A fost cel dintii care a sustinut ca Luna straluceste datorita reflectiei luminii Soarelui, prin aceasta reusind sa determine numarul exact de zile existente intr-un an.
Pentru a-si proba demostratia printr-un experiment practic, el a afirmat ca, intr-un anumit an, recolta de masline va fi exceptionala.
Atunci a arendat majoritatea distileriilor de masline din Milet.
Prin aceasta manevra a cistigat multi bani, cu singurul scop de a-i face sa taca pe cei care spuneau ca un filosof este inactiv, satisfacindu-si doar capriciile, si ca nu este bun pentru nimic in lume.

“Un sofist s-a apropiat de Thales si a incercat sa-l incurce, punindu-i intrebarile cele mai dificile. Dar inteleptul din Milet a fost la inaltimea probei la care a fost supus.
A raspuns la toate intrebarile fara cea mai mica ezitare si cu cea mai mare exactitate”.
Iata cele 9 intrebari si raspunsuri:

  1. Cine este cel mai batran?
    Raspuns: Dumnezeu, pentru ca a existat dintotdeauna.
  2. Ce lucru este cel mai frumos?
    Raspuns : Universul, pentru ca este opera cuprinzatoare a lui Dumnezeu.
  3. Care este cel mai mare dintre toate lucrurile?
    Raspuns: Spatiul, pentru ca contine toata creatia.
  4. Care este lucrul cel mai constant?
    Raspuns: Speranta, pentru ca omul continua sa existe si dupa ce a pierdut totul.
  5. Care este cel mai bun lucru?
    Raspuns: Dreptatea, pentru ca fara ea nu ar exista nimic bun in lume.
  6. Care este cel mai rapid lucru?
    Raspuns: Gandul, pentru ca intr-un minut ne permite sa zburam pina la limitele universului.
  7. Care este cel mai puternic lucru?
    Raspuns: Nevoia, pentru ca din cauza ei, omul infrunta cele mai mari pericole in viata.
  8. Care este cel mai usor lucru?
    Raspuns: Sa dai sfaturi.
  9. Care este lucrul cel mai greu?
    Raspuns: Sa te cunosti pe tine insuti.

Sursa: http://filedelumina.ro/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 000000012am 004000000am, AM12000000Sâmbătă în De prin lume adunate, pentru suflet

 

Recunostinta

index

“Cu totii cautam raspunsuri. Aproape in fiecare moment al vietii noastre, luam decizii , facem alegeri care ne conduc fie catre bucurie si iubire, fie catre teama si suferinta.

De azi ne indreptam spre noi inceputuri. Asa ca te invit a pasesti alaturi de mine.

Recunostinta este leacul miraculos pentru orice moment dificil. Este cea mai rapida cale de a dizolva nelinistea, de a vindeca dezamagirea, de a inlocui negativitatea cu pozitivitatea. Este drumul cel mai scurt de la un drum infundat, la Cale. Este energia care te conecteaza cu Dumnezeu. Secretul este sa incetezi sa mai judeci, sa “nu judeci dupa aparente”. Cand incetezi sa mai judeci, pui capat unui intreg mod de viata. Acesta nu este un lucru minor. Este o modificare ce iti schimba viata, in atitudine si comportament. Este un miracol.
Atunci cand recunostinta inlocuieste judecarea, linistea iti cuprinde tot corpul, blandetea iti inconjoara sufletul, intelepciunea iti umple mintea.Lasa recunostinta sa inlocuiasca judecata si intreaga experienta a vietii tale se va imbunatati, in cinci secunde. Si asta pentru ca atitudinea este totul. Atitudinea restabileste traiectoria corecta.

Lasa ca fiecare noua zi, fiecare noua ora, fiecare noua clipa sa marcheze un nou inceput. Chiar daca acesta este cel din urma moment al vietii tale, nu e prea tarziu pentru a-ti exprima si revendica noua si splendida ta identitate. Ce vreau sa spun aici este faptul ca acea transformare e instantanee, ne este accesibila si disponibila in fiecare si in orice secunda. Viata incepe din nou, atunci cand afirmi acest lucru.
De aceea, fii bland cu tine in ceea ce te priveste. Sterge lacrimile greselilor, ale slabiciunilor si insucceselor tale (imaginate) si aminteste-ti mereu ca: daca te-ai vedea pe tine insuti, asa cum te vede Dumnezeu, ai zambi intr-una!”

Neale Donald Walch

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 000000012pm 031000000pm, PM12000000Sâmbătă în De prin lume adunate, pentru suflet

 

FORMULA LUI AL- KHAWAREZMY – despre valoarea Omului

matematicacaietexercitiu-1400570530

FORMULA LUI AL- KHAWAREZMY (matematician arab):
Savantul arab a fost intrebat ce valoare reprezinta omul in matematica
si el a raspuns:

Daca omul are bun simt si caracter = 1
Daca mai este si frumos = 10
Daca mai are si bani = 100
Daca se mai trage dintr-un neam nobil = 1000

INSA, DACA DISPARE SIMBOLUL BUNULUI SIMT SI AL CARACTERULUI,
ADICA 1, RAMAN ZEROURILE ….

Sursa: https://www.facebook.com/corinne2306?fref=ufi

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000006am 050000000am, AM6000000Luni în De prin lume adunate, pentru suflet

 

Paulo Coelho: 10 lucruri pe care le-am invatat din viata

1601003_781388251888614_649286812_n

  1. „Circumstantele si mediul ne influenteaza vietile, insa suntem singurii responsabili pentru noi insine…
  2. Nu trebuie sa ne schimbam prietenii daca intelegem ca prietenii se schimba.
  3. Rabdarea cere multa practica… Sunt oameni care ne iubesc, insa pur si simplu nu stiu cum s-o arate.
  4. Nu este intotdeauna suficient sa fii iertat de catre cineva, in majoritatea cazurilor trebuie sa te ierti pe tine insuti mai intai.
  5. Nu trebuie sa-i spui niciodata unui copil ca visurile sunt false, ar fi o tragedie daca ar sti asa ceva…
  6. Poate ca Dumnezeu vrea ca noi sa intalnim toti oamenii nepotriviti inainte de a intalni persoana potrivita noua…. pentru ca atunci cand in sfarsit il intalnim pe cel potrivit sa fim recunoscatori pentru darul respectiv.
  7. Indiferent de cate bucati din inima ta sunt frante, lumea nu se opreste ca sa le repare.
  8. Uneori persoana despre care crezi ca te va rani si te va face sa cazi se va dovedi a fi in schimb cea care te va ajuta sa te ridici.
  9. Trebuie sa iti controlezi actiunile sau ele te vor controla pe tine.
  10. Sunt momente in viata cand iti lipseste cineva atat de mult…incat iti doresti sa il iei din visele tale si sa il imbratisezi de-adevaratelea.”

Sursa: paulocoelhoblog.com

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000005pm 045000000pm, PM5000000Duminică în De prin lume adunate, pentru suflet

 

Suntem fiinte spirituale: 5 Rugaciuni din intreaga lume

effective-prayers

“Nu suntem fiinte umane care au o experienta spirituala.

Suntem fiinte spirituale avand o experienta umana”. – Pierre Teilhard de Chardin

Avem nevoie de spiritualitate in viata, iar rugaciunea este calea de comunicare cu Divinitatea. Este o forma de meditatie si de regasire a linistii. Acestea sunt rugaciuni care apartin culturilor lumii, toate de o frumusete incredibila. Trebuie sa fim deschisi la diversele forme de conectare la sacralitate, sa rezonam in toate modurile posibile cu ceea ce este frumos, bun, sfant.

O rugaciune budista pentru iertare

Daca am ranit pe cineva, in orice mod, fie constient, fie inconstient
Din cauza nesigurantelor mele, ii cer iertarea.
Daca m-a ranit cineva, in orice mod, fie constient, fie inconstient
Din cauza propriilor nesigurante,
Il iert.
Si daca exista vreo situatie pe care nu sunt inca pregatit/a sa o iert,
Ma iert pentru aceasta.
Pentru toate modurile in care imi fac rau
Negandu-ma, indoindu-ma de mine, minimalizandu-ma,
Autojudecandu-ma sau ne fiind bland/a cu mine
Datorita nesigurantelor mele,
Ma iert.

Rugaciunea islamica a seninatatii

Dumnezeu mi-a daruit seninatatea
De a accepta ceea ce nu pot schimba;
Curajul de a schimba ceea ce pot schima;
Si intelepciunea de a vedea diferenta.
Traind fiecare zi, la timpul ei;
Bucurandu-ma de fiecare moment la timpul sau;
Acceptand momentele grele, ca o cale catre pace;
Acceptand, asemenea Lui, aceasta luma pacatoasa
Asa cum este, nu cum mi-as fi dorit-o eu;
Fiind increzator/oare ca El va face totul bine,
Daca ma supun vointei Lui;
Ca voi fi fericit/a in aceasta viata
Si in mod suprem fericit/a cu El
Acum si pentru totdeauna,
Amin

Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca astazi toata ziua sa am grija sa ma leapad de mine insumi, ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac, si astfel, tinand la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase ajuta-mi ca rugaciunea Prea Sfant Numelui Tau sa-mi lucreze in minte mai repede decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, ca iata mint in tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca umblam impiedicandu-ne prin intunerec. Patimile au pus tina pe ochiul mintii, uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina, si asa risipim in desertaciuni zilele noastre, umiliti si dosaditi pana la pamant.

Citeste si:

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi. Pune foc temnitei in care Te tinem, aprinde dragostea Ta in inimile noastre, arde spinii patimilor si fa lumina sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi. Vino si Te salasluieste intru noi, impreuna cu Tatal si cu Duhul, ca Duhul Tau cel Sfant Se roaga pentru noi cu suspine negraite, cand graiul si mintea noastra raman pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi, ca nu ne dam seama ce nedesavarsiti suntem, cat esti de aproape de sufletele noastre si cat Te departam prin micimile noastre, ci lumineaza lumina Ta peste noi ca sa vedem lumea prin ochii Tai, sa traim in veac prin viata Ta, lumina si bucuria noastra, slava Tie. Amin

Rugaciune maya

De la Est, Casa Luminii,
Fie ca intelepciunea sa se coboare in noi
Astfel incat sa vedem toate lucrurile cu claritate.
De la Nord, Casa Noptii,
Fie ca intelepciunea sa se aprinda in noi
Astfel incat sa cunoastem totul din interior.
De la Vest, Casa Transformarii,
Fie ca intelepciunea sa se transforme in actiunea corecta
Asa incat sa facem ceea ce este de facut.
De la Sud, Casa Soarelui Etern,
Fie ca ceea ce facem corect sa hraneasca ogoarele,
Asa incat sa ne bucuram de fructele existentei Planetare.
De Sus, Casa Cerului,
Acolo unde oamenii stelelor si Stramosii se aduna
Fie ca bine-cuvantarile lor sa vina spre noi Acum.
De dedesubt, Casa Pamantului,
Fie ca bataia inimii sale,
Sa ne bine-cuvanteze cu armonie si sa inceteze tot razboiul.
Din Centru, de la Sursa Galactica,
Care este pretutindeni si in acelasi timp,
Fie ca totul sa fie cunoscut.
Precum lumina iubirii reciproce
Oh Yum Hunab Ku Evam Maya E Ma Ho,
Sa se pogoare Armonia Mintii si a Naturii.

Rugaciune evreiasca pentru raspunsul lui Dumnezeu la ruga

Asculta-ne vocea, O Doamne; iarta-ne si ai mila de noi.
Accepta ruga noastra in mila, cu gratie.
Pentru ca esti Dumnezeul care asculta rugaciuni si rugamintile umile.
O Domnul nostru, nu ne indeparta de prezenta ta,
Pentru ca Tu asculti rugaciunile poporului lui Israel cu mila.
Fii bine-cuvantat, O Doamne, care asculti rugaciuni.

Sursa: http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/16360/5-rugaciuni-din-intreaga-lume/pagina-5.html

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000005am 028000000am, AM5000000Marți în De prin lume adunate, pentru suflet

 

Testul ochiului sacru! Cel mai interesant pseudo-test de personalitate

Prin intermediul privirii comunicam emotii si vorbim despre noi insine. Ochiul simbolizeaza claritatea, concentrarea si scopul. De exemplu, in Egiptul Antic, Ochiul lui Horus simboliza protectia, puterea roiala si sanatatea.
Ochii ne fascineaza si ne atrag. Alege ochiul ce iti place cel mai tare si in felul acesta, afla mai multe despre personalitatea ta. Poti alege mai mult decat un desen pentru ca esti o persoana unica si deci, ai o individualitate complexa. Vei intelege mai multe despre felul tau de a fi, deosebit si valoros in acelasi timp. Acest test este de asemenea, destinat amuzamentului. Pentru ca ochiul este din vechi timpuri un simbol al sacralitatii, am denumit acest test, „testul ochiului sacru”. Lasa-te fascinata de privirea care te atrage cel mai tare.

 

 

Daca iti place ochiul numarul 1:

Atunci, in adancul sufletului, esti o persoana deschisa. Esti genul de persoana care ar primi cu bratele deschise, aproape pe oricine in inima sa. Crezi ca este mai bine sa iti asumi riscuri si sa fii ranit/a, decat sa te inchizi lumii. De asemenea, nu esti genul de persoana care sa arate celorlalti fricile si insecuritatile sale. Crezi ca problemele trebuie gestionate in privat. Incerci sa te implici foarte mult atunci cand cineva are nevoie de ajutorul tau, chiar daca si tu, in adancul sufletului, suferi. Sa ii ajuti pe ceilalti este vindecarea ta si iti aduce fericire.

Daca iti place ochiul numarul 2:

Esti o persoana constiincioasa. Esti genul de om care incearca tot timpul sa faca o impresie buna, sa faca “ceea ce trebuie” si sa nu dezamageasca. Dar asta poate fi adesea, dificil, fiindca nu ii putem niciodata “impaca” pe toti.

Cel mai bine este sa iti cauti forta interioara si increderea in ceea ce esti, indiferent de parerile celorlalti. Vezi in jurul tau multa nefericire si nedreptate, ceea ce te revolta profund. Iti doresti tot timpul sa devii cea mai buna persoana posibil. Crezi ca actiunile tale fac o diferenta in vietile oamenilor, oricat de neinsemnate ar fi si de aceea incerci din rasputeri sa ajuti.

Daca iti place ochiul numarul 3:

In adancul sufletului esti o persoana care sufera inca pentru intamplari dintr-un trecut tumultos ce si-a lasat urmele. Incerci sa iti gasesti pacea ori de cate ori poti si nu impartasesti si cu ceilalti cele mai intunecate ganduri ale tale, de teama sa nu ii afectezi; dar poate este mai bine sa comunici uneori, sa te descarci si sa cauti sprijin in cei apropiati.

Ceea ce este absolut admirabil in ceea ce te priveste, este faptul ca reusesti sa te ridici de jos, oricat de greu ti-ar fi in viata. Esti precum o pasare phoenix care stie sa renasca si sa ii inspire si pe ceilalti cu puterea si magia sa.

Daca iti place ochiul numarul 4:

Esti o persoana filosofica. Iti doresti sa atingi mesajul ascuns al lucrurilor. Iti place sa te pierzi in ganduri si sa lasi ca minunatia naturii sa te patrunda. Traiesti intr-o lume a ta, ce uneori pare de neinteles de catre cei din jur.

Dar esti o persoana minunata si avem atat de multa nevoie de astfel de oameni sensibili care reusesc sa creeze sensul unei lumi mai frumoase! Vezi viata ca pe un puzzle si iti place sa te joci cu piesele, pana cand acesetea se potrivesc.

Daca iti place ochiul numarul 5:

Esti o persoana misterioasa, nu ai reusit sa descifrezi cine esti, ce te defineste cel mai tare, dar nu-i nimic, aceasta calatorie nu poate fi decat una foarte placuta !

Chiar daca in tine traiesc multe contradictii, esti o persoana speciala chiar din acest motiv. De aceea sunt multe persoane care raman fascinate in preajma ta. Daca vei invata limbajul empatiei si al bunatatii, vei reusi sa gasesti mai usor calea catre ceea ce esti. In acelasi mod, preferi sa observi si sa ii analizezi si pe ceilalti, inainte de a-i primi in lumea ta.

Daca iti place ochiul numarul 6:

In adancul sufletului esti o persoana foarte sensibila. Esti genul de persoana care observa totul si nu uita. Esti foarte conectat/a la lume. Simti in profunzime si uneori, chiar si cele mai neinsemnate lucruri te afecteaza. Razi cu usurinta, dar la fel de usor plangi.

Ai capacitatea de a anticipa ceea ce se va intampla in viata ta. Chiar daca adesea vulnerabilitatea ta se vede, nu iti place sa arati lumii fragilitatea ta. Dar iti place sa le arati oamenilor bunatatea si deschideraea ta.

sursa: http://www.garbo.ro/

 

 

Sfantul Gheorghe: Traditii, obiceiuri superstitii

sf-gheorghe

 

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai importanti sfinti in calendarul crestin-ortodox. El se sarbatoreste, in fiecare an, la 23 aprilie. In traditia populara, Sfantul Gheorghe mai este intalnit ca San-George sau Sangeorz, patronul naturii inverzite, al vegetatiei, al vitelor si al oilor.

In credinta populara se zice ca atunci cand broastele canta pentru prima data, Sfantul Gheorghe ia cheile de la Samedru (Sfantul Dumitru) si deschide portile naturii catre viata.

In unele zone, in ziua de Sf. Gheorghe, barbatul pune ramuri verzi la stalpii portilor, la ferestre si usi, la grajduri si gradini, dar si la mormintele neamurilor, pentru a se feri de forte malefice. Aceste ramuri se pastrau apoi peste an, ca leacuri impotriva diverselor boli. O parte dintre aceste ramuri verzi se dadeau hrana animalelor pentru a le feri de duhurile rele.

Se zice ca fetele mari daca priveau intr-o galeata cu apa la miezul noptii, in ajunul zilei de Sangeorz, isi puteau vedea ursitul. In unele zone ale tarii, fetele impleteau cununi verzi si le presarau pe ulita. Apoi urmareau ce feciori calca  pe ele. Daca baietii pe care ii indrageau nu calcau cununele, era semn ca fetele urmau sa se marite in acel an. Apoi coronitele erau pastrate  peste an pentru vraji de dragoste. In alte zone, fetele mergeau in ziua de Sf. Gheorghe in padure pentru a aduna matraguna, apoi atarnau plantele sub streasina pentru a avea petitori bogati.

Si feciorii aveau ritualurile lor. In ziua de Sf. Gheorghe plecau in cautarea ierbii fiarelor, planta miraculoasa care deschide orice lacat. De asemenea, in ajun, flacaii puneau intr-o dumbrava, intr-un loc ascuns o galeata cu apa. Apoi, la rasaritul soarelui, in ziua de Sf. Gheorghe, plecau sa vada galeata. Daca in galeata gaseau iarba verde, era semn ca flacaul se va insura in acel an cu fata care ii era draga. Daca era ceva uscat, era semn ca nu se insoara in acel an. Iar daca gasea pamant, era semn rau si se credea ca feciorul va muri curand.

In unele zone se zice ca cine doarme in ziua de Sfantul Gheorghe, va dormi tot anul.

O alta traditie din ziua de Sf. Gheorghe este urzicatul. Se spune ca cine este urzicat va fi mai ager, mai harnic si mai sanatos intreaga vara.

In ziua de Sangeorz, se aleg ciobanii care urmeaza sa ia in primire oile pana la sarbatoarea de Sf. Dumitru.

Gunoiul din adunat in ziua de Sf. Gheorghe se pune la radacina pomilor, pentru a rodi.

Se zice ca data in dimineata de Sf. Gheorghe e multa roua, anul va fi imbelsugat.

In Bucovina, Maramures, Apuseni, Valea Muresului, Turda, mai exista practia Focului Viu. Focul era aprins de flacai, in gospodariile din sat sau pe pasuni. Trebuia folosite exclusiv lemn si iasca pentru aprinderea focului, nu chibrit sau alte ustensile. Cand fumul incepea sa se ridice, oamenii il directionau catre animale pentru a le apara de strigoi si a le feri de boli. Apoi, tinerii si copiii sareau peste foc pentru a fi feriti de rele si necazuri peste an.

Sursa: http://sfatulparintilor.ro/

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000004pm 001000000pm, PM4000000Miercuri în De prin lume adunate, pentru suflet