RSS

Arhive pe categorii: Cuplu si relatie

Femeia vazuta de parintele Arsenie Papacioc

Lovers 2

Femeia care e bună, nimic nu-i mai bun!
Am cununat odată pe cineva, şi cînd am ajuns la citirea din apostol unde citeţul spune: “iar femeia să asculte de bărbat”, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment care a stăpînit ceremonia, pentru că fetiţa aceea a fost înjosită în cel mai mare moment din viaţa ei.
Dar am tăcut pînă mi-a venit vremea la cuvînt, şi i-am spus: “Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte, care spuneau că bărbatul este dator să-şi iubească nevasta. Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculti!” Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie; suntem plini de obligaţii, suntem plini de datorii. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită de la început, cînd poţi să judeci – pentru că dacă te-ai îndrăgostit nu mai judeci – nişte lucruri pentru viitor, pînă la sfîrşitul vieţii. Deci este dezavantajul celui care se îndrăgosteşte prost, care s-a îndrăgostit pentru că a văzut ceva superficial; el nu mai simte frumuseţea aceea grozavă a iubirii. Credeţi dumneavoastră că acest mare meşter, Dumnezeu, cînd a creat omul, şi pe femeie deci, a creat-o fără să toarne acolo sentimente şi posibilităţi extraordinare?! Femeia, ţineţi seamă, dragii mei, care e rea, nimic nu-i mai rău, dar care e bună, nimic nu-i mai bun! Deci trebuie cu orice chip s-o faci bună, dar cel mai bine este să nu te grăbeşti la începutul începuturilor.
Există un instinct în noi. Odată, mă găseam la Timişoara. Nu eram călugăr, nici la mînăstire nu eram, dar mă gîndeam la asta. Un student la politehnică se îndrăgostise de o studentă foarte urîtă. M-am trezit cu el la mine să-mi ceară sfaturi, că era înnebunit după ea. N-o cunoşteam, că nu putea să pătrundă oricine pînă la mine, dar el o iubea. Am cunoscut-o apoi. Ea, săraca, n-avea cum să speculeze iubirea, pentru că nu avea nimic, era urîtă. Dar nu există femeie urîtă. Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se plece să o ia – adică să-i arate eleganţă, preţuire. Atunci floarea îşi arată şi mirosul, şi calităţile ascunse, pentru că tu ai ştiut să răscoleşti adîncurile şi ai făcut din ea ceea ce nu ştia ea că este. Femeia trebuie preţuită, să ştiti, pentru că mai întîi ne reprezintă o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparînd-o pe ea cu oamenii.
Cum vi se pare, preacuvioase, după experienţa aceasta foarte lungă atitudinea faţă de femeie, în general, sau în relaţia dintre bărbat şi femeie, a evoluat înspre pozitiv sau înspre negativ?
În general, a evoluat spre înflorire, spre pozitiv. Dar, spre îndurerarea momentului istoric în care ne aflăm, există şi foarte multe cazuri cînd femeile abia îşi mai suferă bărbaţii: sunt beţivi, chiar necredincioşi. Au rămas în ateismul anilor trecuţi şi femeile se luptă din răsputeri să-i aducă şi pe ei la credinţă, dar e foarte greu. Cu unii se poate, dar alţii spun: “Iar te rogi, iar te închini? Ce, te-ai pocăit?” Sunt şi cazuri din acestea, dar sunt şi foarte multe familii în care există întelegere duhovnicească. Însă te fură şi treburile. De aceea noi, ca duhovnici şi preoţi, în general, îi sfătuim pe cei care nu au timp pentru rugăciunea de tipic, pentru că se scoală de noapte cu treburi, să aibă o stare de rugăciune acolo unde se găsesc. Dacă tu te duci cu inima deschisă la treburile tale gospodăresti, pe care tot pentru Dumnezeu le faci, cine te opreşte să ai în gînd: “Doamne miluieşte”? Să poţi să intri apoi în casă cu sentimentul acesta de om al lui Dumnezeu.
Nu există “jumătatea mea”
Credeti că fiecare om are o jumătate a lui?
Asta este o expresie care mie nu mi-a plăcut. Nu e o jumătate a ta, ci un tot al tău; tu eşti tot, ea e tot. Nu există grad de rudenie între soţ şi soţie, pentru că ei sunt una. Dumneavoastră ati văzut steaua lui David, evreiască: sunt două triunghiuri echilaterale suprapuse. Ea e făcută de David, care era omul lui Dumnezeu, şi ea reprezintă fiinţa omenească, care are calitatea calităţilor în creaţia lui Dumnezeu: chip şi asemănare cu El. Şi de aceea l-a făcut pe om întîi ca un triunghi echilateral, cu baza în sus, pentru că omul e tare în putere, apoi un triunghi echilateral cu baza în jos, care simbolizează femeia. Nu există “jumătatea mea”. E o expresie spusă la un pahar de vin; la o sticlă de vin, pardon! ca să nu zic la un butoi chiar.
“Să preţuiţi femeia”
Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să şi-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Şi apoi, voi trebuie mai întîi de toate să ştiti să preţuiti femeia foarte mult. Ea este o creaţie a lui Dumnezeu extraordinară. Vă daţi seama ce putere are o femeie să te scoată dintr-o stare amărîtă. Faptul că un bărbat ştie că acasă are parte de o iubire desăvîrşită îl face să muncească, să cîştige războaiele, să-şi rezolve problemele.
Să ştiti că femeia nu gîndeşte simplu. Chiar dacă nu e învăţată, ea are o putere de pătrundere deosebită şi e mult mai realistă decît un bărbat. Ea are încă de astăzi un sentiment pentru ziua de mîine. Însă noi discutăm, raţionalizăm nişte lucruri, dar în iubire nu este nimic raţional.

Parintele Arsenie Papacioc

Sursa: http://astrodeva.wordpress.com/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000004am 004000000am, AM4000000Marți în Cuplu si relatie

 

A fi sau a nu fi monogam? Raspunsul consta in marime…

 monog

Doar 5 % dintre speciile de mamifere sunt monogame, restul fiind poligame.

La inceputul acestui deceniu un studiu asupra vietii amoroase a doua specii de soareci a oferit informatii pretioase asupra mecanismelor cerebrale ale monogamiei. S-a descoperit ca soarecii-de-camp sunt campioni in relatiile de cuplu, formand perechi monogame, relatii pe viata dupa copulatiile maraton. Pe de alta parte soarecii-de-munte trec de la un partener la altul fara a se stabili vreodata la unul anume. Dupa cum au descoperit oamenii de stiinta, diferenta rezida in faptul ca soarecii-de-camp au o gena a monogamiei, un fragment de ADN care le lipseste soarecilor-de-munte. Aceasta este o gena care codifica un anumit tip de receptor de vasopresina la nivelul creierului. Soarecii-de-camp care prezinta aceasta gena au mai multi asemenea receptori decat soarecii-de-munte; prin urmare ei sunt mai receptivi la efectele de stabilizare a unei legaturi, imprimate de vasopresina.

Cand cercetatorii au injectat aceasta gena lipsa in creierul soarecilor de munte, masculii care aveau in general un comportament promiscuu au adoptat instantaneu unul de tip monogam, devenind parteneri de cuplu stabili si parinti legati de camin.

Masculii care au o versiune mai dezvoltata a genei receptorului de vasopresina manifesta un comportament monogam mai sustinut si isi dedica mai mult timp actiunii de ocrotire si de spalare a puilor. Ei arata, deasemnea, o preferinta mai mare pentru partenera chiar si atunci cand au ocazia de a se cupla cu o femela mai tanara, mai fertila si mai jucausa. Masculii cu cea mai a lunga varianta a genei sunt partenerii si tatii cei mai de incredere.

Potrivit oamenilor de stiinta, in cadrul regnului uman, barbatii manifesta un spectru larg de comportamente, de la poligamie totala pana la monogamia absoluta. Se considera ca genele si hormonii diferiti sunt responsabili pentru aceasta diversitate. Gena umana are cel putin 17 lungimi diferite. Asa se face ca gluma care circula in mod curent printre oamenii de stiinta de sex feminin este ca, femeilor, ar trebui sa le pese mai mult de lungimea genei de vasopresina decat de orice alta lungime sau sa se intrebe daca barbatul ei este soarece de munte sau de camp? Monogamia masculina poate fi, asadar, oarecum prestabilita in cazul fiecarui individ si transmisa genetic generatiilor urmatoare. S-ar putea ca devotamentul tatilor si fidelitatea partenerilor sa fie trasaturi innascute, nu capatate sau modelate sub influenta exemplului patern. Iar pentru barbati acest lucru poate sa fie o scuza buna atunci cand calca stramb: Nu e vina mea! E genetic! Gena mea pentru receptorul de vasopresina este prea scurta…

Sursa: http://www.geneticlab.ro/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 100000011pm 027000000pm, PM11000000Vineri în Cuplu si relatie

 

Despre relatii

 

“Imaginati-va relatia perfecta. Va aflati intr-o stare continua de fericire perpetua, pentru ca traiti alaturi de barbatul ideal sau de femeia ideala. Cum ati putea descrie viata alaturi de o asemenea persoana?

Ei bine, relatia cu o asemenea persoana ar putea fi comparata cu relatia cu un caine. Un caine nu poate fi altceva decat un caine. Orice ati face, el nu se va schimba. Acelasi lucru este valabil si daca aveti o pisica sau un cal. Orice animal este ceea ce este.

Acceptarea acestui adevar in relatia cu alti oameni este foarte importanta. Nici un om nu poate fi schimbat de catre un altul. Fie il iubim asa cum este, fie nu. A incerca sa-l schimbam pentru a corespunde imaginii noastre personale este ca si cum am incerca sa schimbam un caine, o pisica sau un cal.

Realitatea este ca orice om este cel care este, inclusiv noi insine. Este la fel in cazul dansului: fie doresti sa dansezi, fie nu. Trebuie sa fii complet sincer cu tine insuti, ca nu se poate sa dansezi si sa te simti bine daca tu nu doresti acest lucru. Numai cine intelege acest adevar profund poate deveni suficient de lucid pentru a-i vedea pe cei din jur asa cum sunt, nu asa cum doreste el.

Daca aveti un caine sau o pisica, ganditi-va la relatia cu animalul. Sa luam exemplul relatiei cu un caine. Animalul stie perfect cum trebuie sa se poarte cu dumneavoastra. Cum reactionati atunci cand cainele greseste? Orice i-ati face, lui nu-i pasa pentru ca va iubeste oricum. Cainele nu asteapta nimic de la dumneavoastra. Cum stau insa lucrurile cu iubita sau iubitul dumneavoastra, cu sotul sau sotia? Acestia au atat de multe asteptari, si in plus se mai si schimba tot timpul.

Cainele este responsabil pentru jumatatea lui de relatie cu omul. Cand stapanul lui ajunge acasa, cainele latra de bucurie, da din coada, sare pe el. El isi joaca foarte bine rolul, iar omul stie ca este un caine perfect. Cei care isi iubesc cu adevarat animalele isi joaca la randul lor perfect rolul: le hranesc, le mangaie, se joaca cu ele. Ei isi iubesc neconditionat animalele, asa cum ii iubesc si acestea pe ei. Ambele parti isi asuma perfect partea de responsabilitate pentru relatia dintre ele.

Marea majoritate a oamenilor isi pot imagina foarte usor un asemenea tip de relatie cu un animal, dar nu si cu un alt om. Oare de ce? Cunoasteti pe cineva care nu este perfect? Cainele nu este decat un caine, iar acest lucru nu va deranjeaza. Nu va simtiti deloc responsabil pentru el, nu doriti sa-l faceti sa devina un alt caine. La randul lui, el nu incearca sa faca din dumneavoastra altcineva decat sunteti, de pilda un stapan mai bun.

De ce ati incerca atunci sa transformati o femeie intr-o alta femeie, sau un barbat intr-un alt barbat? De ce nu sunteti dispus sa ii acceptati asa cum sunt?

Poate ca va ganditi: “Dar ce sa ma fac daca nu ma aflu alaturi de femeia potrivita sau de barbatul ideal?” Intr-adevar, trebuie sa alegeti femeia potrivita sau barbatul potrivit. Dar cine poate fi partenerul potrivit? Cineva care doreste sa mearga in aceeasi directie cu dumneavoastra, care este compatibil cu valorile si cu convingerile dumneavoastra, din punct de vedere emotional, fizic, spiritual.

Cum puteti stii daca partenerul dumneavoastra este potrivit? Sa spunem ca sunteti barbat si ca o femeie doreste sa va aleaga ca partener de viata. Daca ar exista o suta de femei aflate in cautarea unui barbat, cate dintre ele ar fi dispuse sa va aleaga pe dumneavoastra? Raspunsul este simplu: nu aveti de unde sa stiti. De aceea, este necesar sa explorati si sa va asumati un anumit risc.

Eu va pot oferi un raspuns: femeia cea mai potrivita pentru dumneavoastra este femeia pe care o iubiti asa cum este, pe care nu veti incerca sa o schimbati in nici un fel. Aceasta este femeia potrivita pentru dumnevoastra. Daca gasiti o asemenea femeie, iar ea va raspunde cu aceeasi atitudine, atunci sunteti un om norocos.

Sunteti barbatul potrivit pentru ea daca va iubeste exact asa cum sunteti si daca nu doreste sa va schimbe in nici un fel. Nu femeia este responsabila pentru dumneavoastra; ea trebuie sa aibe incredere ca sunteti cel care pretindeti ca sunteti, ca proiectia dumnevoastra exterioara este identica cu adevarul dumneavoastra interior. Trebuie sa fie la fel de cinstita cu dumnevoastra si sa nu proiecteze in exterior o imagine diferita de cea reala, astfel incat sa descoperiti mai tarziu ca nu este cea care credeati initial ca este.

Cine va iubeste, va iubeste exact asa cum sunteti. Daca cineva doreste sa va schimbe, inseamna ca nu sunteti persoana pe care o doreste. Atunci, de ce ar mai ramane alaturi de dumneavoastra?

Este usor sa-ti iubesti cainele, caci cainele nu are opinii despre tine. Cainele isi iubeste stapanul neconditionat. Acest lucru este extrem de important. Daca partenerul dumnevoastra va iubeste exact asa cum sunteti, iubirea sa seamana cu iubirea unui caine. Alaturi de el/ea, puteti fi dumneavoastra insiva, puteti fi cel/cea care sunteti, exact asa cum cainele este cel care este. ”

Sursa: “Arta de a iubi” de Don Miguel Ruiz

 

 
Un comentariu

Scris de pe 10000007am 045000000am, AM7000000Vineri în Cuplu si relatie

 

Într-o lume plinã de iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc

In timpul uneia dintre intalnirile cu discipolii sai, Osho a fost rugat sa raspunda la urmatoarea intrebare:
”De ce este îmbrãţişarea un instrument vindecãtor atât de eficient? Pânã nu demult credeam cã luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza sunt principalele instrumente vindecãtoare, dar ele nu înseamnã nimic prin comparaţie cu îmbrãţişarea.”

Osho a raspuns:

„Omul simte nevoia sã fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane. Dacã nu se simte iubit, omul începe sã moarã. Dacã simte cã viaţa sa nu conteazã pentru nimeni, ea îşi pierde semnificaţia chiar pentru el însuşi.
De aceea, iubirea este cea mai mare terapie posibilã. Lumea are nevoie de terapie tocmai pentru cã îi lipseşte iubirea.

Într-o lume plinã de iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc; iubirea ar fi mai mult decât suficientã. Îmbrãţişarea nu este altceva decât un gest de iubire, de cãldurã, de atenţie. Simpla senzaţie de cãldurã provenitã de la cealaltã persoanã poate vindeca multe boli, inclusiv rãceala şi egoul. Ea este suficientã pentru a te transforma din nou într-un copil.

La ora actualã, psihologii au înţeles cã dacã nu este îmbrãţişat şi sãrutat suficient de mult, copilul nu poate creşte normal. Lui îi lipseşte un anumit tip de hranã. Sufletul are nevoie de hranã, la fel ca şi trupul. Îi poţi îndeplini copilului toate nevoile fizice, dar dacã nu îl îmbrãţişezi niciodatã, el nu va creşte normal. Psihicul lui nu se va dezvolta. Se va simţi tot timpul trist, neglijat, ignorat, neiubit. A fost hrãnit fizic, dar nu şi afectiv.

Cercetãtorii au remarcat faptul cã dacã nu este îmbrãţişat, copilul scade în dimensiuni şi poate chiar muri, chiar dacã îi este asiguratã
hrana fizicã. Corpul este îngrijit, dar sufletului îi lipseşte iubirea. El se izoleazã, devine rupt de existenţa-mamã.

Iubirea asigurã aceastã punte, ea este rãdãcina noastrã.

Aşa cum respiraţia este esenţialã pentru corpul fizic – dacã încetãm sã mai respirãm, corpul moare –, iubirea reprezintã respiraţia interioarã a sufletului. Acesta trãieşte prin iubire.

Luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza nu sunt suficiente. Poţi sã cunoşti toate terapiile din lume, poţi deveni un expert, dar dacã nu cunoşti arta iubirii nu vei rãmâne decât la suprafaţa activitãţii terapeutice.

Din 100 de cazuri, 90 de oameni bolnavi suferã în primul rând pentru cã nu au avut parte de iubire. De aceea, dacã terapeutul simte o grijã deosebitã faţã de pacientul sãu, hrãnindu-l cu iubire şi împlinindu-i aceastã nevoie, starea acestuia din urmã se poate schimba în mod miraculos.

Dincolo de orice îndoialã, iubirea este cel mai terapeutic fenomen care existã.

Sigmund Freud se temea foarte tare de ea. Îmbrãţişarea nici nu intra în discuţie, dar el prefera chiar sã nu dea ochii cu pacientul, temându-se sã nu simtã o stare de simpatie faţã de acesta dupã ce i-a ascultat toate plângerile şi coşmarurile interioare.

Se temea sã nu înceapã sã plângã, sã nu i se umezeascã ochii, sau – Doamne fereşte! – sã nu simtã chiar nevoia de a-l lua de mânã pe pacient. Se temea atât de tare de relaţia de iubire dintre terapeut şi pacient încât a inventat canapeaua psihanalistului. Pacientul trebuia sã stea întins pe spate, iar psihanalistul stãtea pe un scaun în spatele sãu, astfel încât sã nu fie nevoit sã dea ochii cu el.

Reţineţi însã: iubirea nu poate creşte decât faţã în faţã. Animalele nu pot simţi acest lucru, cãci ele nu ştiu sã facã dragoste decât pe la spate; de aceea, între ele nu se poate stabili un sentiment de prietenie, o relaţie adevãratã. O datã actul sexual terminat, fiecare pleacã în treaba sa, separat, fãrã un mulţumesc sau un la revedere! Animalele nu au reuşit sã îşi creeze familii, relaţii de prietenie, o societate, pentru simplul motiv cã atunci când fac dragoste nu se privesc în ochi, nu stau faţã în faţã. Ca şi cum actul lor amoros ar fi
un act mecanic. El nu conţine nici un element uman.

Omul şi-a creat un întreg univers al relaţiilor pentru simplul motiv cã este singurul animal care face dragoste faţã în faţã. Ochii partenerilor comunicã între ei, expresiile lor faciale devin un limbaj subtil. În acest fel, intimitatea creşte, bazându-se pe împãrtãşirea emoţiilor, atât de intense în asemenea momente (bucurie, extaz, strãlucirea specificã orgasmului).

Omul are nevoie de intimitate; aceasta este o nevoie esenţialã.

De aceea, este mai bine sã faceţi dragoste pe luminã, nu în întuneric – cel puţin într-o luminã mai slabã, cum ar fi cea a unei lumânãri. Actul amoros în întuneric exprimã încã latura noastrã animalã, dorinţa de a evita faţa celuilalt.

Sigmund Freud se temea foarte tare de iubire; de fapt, se temea de propria sa iubire reprimatã. Se temea sã nu se implice. Dorea sã rãmânã în afarã, nu sã se implice în sufletul pacientului sãu, sã fie doar un observator ştiinţific, detaşat, rece, la distanţã. El a creat psihanaliza ca şi cum aceasta ar fi o ştiinţã. În realitate, nu este o ştiinţã şi nu va fi niciodatã! Este o artã, fiind mult mai apropiatã de iubire decât de logicã.

Un psihanalist adevãrat nu se teme sã pãtrundã adânc în sufletul pacientului sãu; dimpotrivã, el este dornic sã îşi asume acest risc. Într-adevãr, apele sunt tulburi acolo, te poţi îneca cu uşurinţã – la urma urmei, eşti şi tu un om! Cine ştie peste ce necazuri poţi da, dar trebuie sã-ţi asumi acest risc.

De aceea îl iubesc atât de mult pe Wilhelm Reich. Acest om a transformat întreaga psihanalizã prin implicarea sa. El a renunţat la detaşarea omului de ştiinţã. De aceea, eu îl consider un revoluţionar mult mai mare decât Sigmund Freud. Sigmund Freud a rãmas un tradiţionalist, speriat de propriile sale reprimãri.

Dacã nu vã temeţi de propriile voastre reprimãri, le puteţi fi de mare ajutor semenilor voştri. Dacã nu vã temeţi de propriul vostru subconştient, dacã v-aţi rezolvat cât de cât problemele personale, vã puteţi implica în lumea interioarã a pacientului, devenind mai degrabã un participant la aceasta, nu un simplu observator detaşat.

Eu înţeleg teama lui Sigmund Freud, cãci şi psihanaliştii au problemele
lor, uneori mai mari decât cele ale pacienţilor lor. De aceea, doresc sã fac o afirmaţie cât de poate de categoricã: dacã omul nu este pe deplin trezit, un iluminat, el nu poate fi un terapeut adevãrat.

Numai un Buddha poate fi un terapeut autentic, cãci el nu mai are probleme personale de rezolvat. El poate fuziona pe deplin cu pacientul sãu. De fapt, pentru el pacientul nici nu reprezintã un pacient.

Aceasta este diferenţa care existã între relaţia dintre un pacient şi terapeutul sãu şi cea care existã între un discipol şi maestrul sãu. Discipolul nu este un pacient, el este copilul iubit al maestrului. Maestrul nu este doar un observator; el devine un participant. Cei doi şi-au pierdut entitãţile separate şi au devenit una. Aceastã unitate este întregul secret.

Îmbrãţişarea este doar un gest care aminteşte de unitate, dar chiar şi acest gest este de mare folos.

De aceea, ai dreptate. Mã întrebi: „De ce este îmbrãţişarea un instrument terapeutic atât de eficient?“

Da, este, şi este doar un gest. Dacã este extrem de autentic – dacã la el participã inclusiv inima – el devine un instrument magic, un fel de miracol care poate transforma instantaneu întreaga situaţie.

Nu se pot spune prea multe despre acest gest, dar unul din lucrurile pe care trebuie sã le înţelegeţi este urmãtorul: ideea cã un copil moare, iar în om se naşte adolescentul; cã adolescentul moare, iar în el se naşte adultul tânãr; cã şi acesta moare, iar în om se naşte adultul matur, şi aşa maideparte – este greşitã.

Copilul nu moare niciodatã – nici o etapã nu moare. Copilul rãmâne de-a pururi, înconjurat de alte experienţe, de adolescenţã, apoi de tinereţe, de maturitate şi de bãtrâneţe, dar nu moare.

Omul este la fel ca o ceapã, alcãtuit din mai multe straturi succesive. Dacã decojeşti ceapa, vei descoperi în curând foile fragede din interior. Cu cât te apropii mai mult de miez, cu atât mai fragede devin ele. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte omul: dacã pãtrunzi adânc în interiorul lui vei descoperi întotdeauna copilul inocent, iar contactul cu acesta este inevitabil un gest terapeutic.

Îmbrãţişarea permite un asemenea contact. Dacã îmbrãţişezi un om cu cãldurã, cu iubire, dacã îmbrãţişarea ta nu reprezintã un simplu gest golit de semnificaţie, ci unul autentic, dacã inima ta participã la el, intri imediat în contact cu copilul inocent din el. Revenirea acestuia la suprafaţã reprezintã un act cu o imensã valoare terapeuticã, întrucât inocenţa copilului este vindecãtoare în sine. Ea nu a fost coruptã. Ai atins astfel miezul pur al persoanei în care corupţia nu a pãtruns niciodatã, iar acest lucru este suficient pentru a declanşa procesul de vindecare.

Copiii sunt atât de puri, atât de plini de vitalitate, debordeazã de atâta energie. Regãsirea acestei energii este suficientã pentru a-l vindeca pe om. Important este sã scoţi acest copil la luminã, iar îmbrãţişarea este una din modalitãţile cele mai eficiente.

Autoanaliza este o cale mentalã; îmbrãţişarea este calea inimii. Mintea este cauza tuturor bolilor, în timp ce inima este sursa oricãrei vindecãri.”

 
4 comentarii

Scris de pe 10000007am 007000000am, AM7000000Sâmbătă în Cuplu si relatie

 

Relatia

Cum se face ca, atunci cand sunteti indragostiti, aveti impresia ca partenerul dumneavoastra este absolut minunat? Aveti impresia ca el este inceputul si sfarsitul lumii. Nimic rau nu vi se poate intampla. Sunteti invincibil. Sunteti cuplul perfect. Va ganditi ca „ca daca fiecare dintre noi ar avea o asemenea relatie minunata, lumea ar fi mai buna!” Apoi reveniti la realitate. Micile deprinderi ale partenerului, atat de simpatice la inceput, devin enervante. Incepeti sa va certati. Petreceti din ce in ce mai putin timp impreuna. Va strambati in spatele lui. De ce se intampla acest lucru? De ce nu ramanem vesnic in aceasta faza de indragostiti?

Raspunsul este simplu: relatiile sunt ciclice. Fiecare cuplu trece prin momente bune si prin momente mai putin bune. Dar cum trecem peste momentele mai putin bune si cum facem sa revenim la momentele bune? Cum trecem peste aceste cicluri inevitabile? Exista trei domenii pe care le putem lua in considerare, atunci cand incercam sa aflam raspunsuri: 1) cercetarea academica; 2) fluxul de energie (legea atractiei) si 3) reincarnarea/legaturile karmice (legea cauzei si a efectului). Toate cele trei domenii explica, putin diferit, natura ciclica a relatiilor.

Sunt profesor de comunicare si le predau studentilor, de mult timp, fazele relatiilor. Exista mai multe modele acceptate, dar, in general, cele mai multe explica natura ciclica a relatiilor in 4 faze, atat pentru dezvoltarea, cat si pentru deteriorarea relatiei. Inceputul, explorarea, dezvoltarea si intimitatea sunt primele faze. Apoi, atunci cand relatiile se „deterioreaza”, avem de a face cu tumultul/stagnarea, descresterea, individualizarea si, in final, separarea. Cercetatorii sunt de parere ca acestea sunt trasaturi definitorii ale celor mai multe relatii. Ei explica ce se intampla in fiecare stadiu, dar niciodata nu incearca sa explice de ce se intampla. Rezultatele sunt mai mult descriptive si nu prescriptive. Din aceasta cauza, cred ca trebuie sa luam in considerare urmatoarele doua domenii, pentru a vedea cum putem trece, cu bine, prin aceste cicluri.

Dupa parerea mea, este dificil sa studiezi relatiile si natura lor ciclica, fara o perspectiva spirituala. Nu e nici un secret ca suntem cu totii energie. Totul este energie. Eu dumneavoastra, dar si pixul de pe masa – toti suntem  energie. Fiecare energie vibreaza la o frecventa diferita. In esenta, Legea Atractie enunta ca atragem ceea ce ne este asemanator. Cu alte cuvinte, suntem ca un magnet umblator si atragem pe oricine sau orice cu care suntem pe aceeasi lungime de unda. Daca radiati energie pozitiva, atrageti oameni si experiente pozitive. Daca radiati energie negativa, atrageti negativitate. Deci, cum se leaga acest lucru de natura ciclica a relatiilor?

Sa revenim la faza relatiei de pasiune/proaspat indragostiti. Va amintiti cum este? Nu-i asa ca este cel mai bine? Ca va doriti sa dureze pentru totdeauna? Cei mai multi oameni au fluturasii din stomac si simt ca plutesc in aer. De ce ne simtim asa, in aceasta faza? Datorita vibratiei noastre. Atunci cand simtim ca suntem „sus”, bucurosi si euforici, pregatiti sa cucerim lumea, vibratia noastra energetica este extrem de pozitiva. Din aceasta cauza ne simtim atat de bine.

Pe de alta parte, ganditi-va cum va simtiti cand aveti facturi de platit, dar nu si bani in cont. Este sentimentul acela negativ, gretos „imi vine sa vars”. Si il aveti, din cauza faptului ca vibrati la nivele joase.

Este binecunoscut faptul ca relatiile ne dau peste cap energia pozitiva. Cand iesim din etapa pasiunii, pierdem senzatia de euforie. Nivelul nostru energetic scade, la fel ca si cel al partenerului nostru. Nu e mirare ca, atunci cand cad nivelele vibrationale ale oamenilor, dispare sentimentul de ceva minunat. Iar partea trista este ca, de acum incolo, se intra intr-o primejdioasa spirala inversata. Totusi nu ma intelegeti gresit: nu sugerez ca toate relatiile sunt sortite esecului si ca cele mai multe cupluri nu sunt, in general, fericite. Dar fluxul energetic dintre doua persoane este foarte important. Atunci cand partenerul dumneavoastra face ceva dragut pentru dumneavoastra, va simtiti mai bine, nu-i asa? Nu sunteti mai fericit? Iar cand dumneavoastra sunteti mai fericit, si celalalt este fericit. Astfel, ciclul continua. Oamenii se hranesc cu energia celuilalt. Cand dumneavoastra sunteti bine,  la fel este si celalalt (si invers). Cand dumneavoastra sunteti cu energia la pamant, la fel este si celalalt. Din pacate, multe cupluri merg in jos, pe spirala si nu mai gasesc calea de a urca din nou. Dar exista cai de a o face. Trebuie doar sa constientizati fluxul de energie si sa va concentrati eforturile, pentru a reveni la energia pozitiva. Apreciati-va partenerul. Faceti lucruri frumoase pentru el. Acest lucru va va ridica starea de spirit.

In sfarsit putem sa luam in considerare reincarnarea/karma (legea cauzei si a efectului), pentru a explica de ce relatiile sunt ciclice. In esenta, reincarnarea nu este altceva decat un mare ciclu. Ne intorcem, murim, ne intoarcem, murim. Ideal ar fi ca, atunci cand ne intoarcem, sa ne ridicam nivelul vibrational, prin invataminte pozitive. Daca nu, ne reintorcem cu aceleasi suflete si o luam de la capat (sau, cel putin, cu suflete care au aceeasi configuratie vibrationala karmica). Astfel, revenim pana invatam cum sa ne pastram energia pozitiva si sa exprimam iubirea neconditionata.

Cu toate acestea, credeti ca daca aveti o karma negativa cu o persoana, veti fi respinsi de ea. E amuzant cum ne pacaleste Universul. In faza de pasiune, suntem atrasi de ea. Trecem prin faza de „al noualea cer”. Acest lucru este necesar pentru a participa la ciclul de invatare al sufletului. De exemplu, daca, atunci cand il vedeti pe „John” intrand pe usa, va ganditi: „O, Doamne, tipul acesta m-a omorat intr-o viata trecuta… plec repede, inainte sa ma vada!”, niciodata nu ati mai trece prin ceea ce are nevoie sufletul sa invete din relatii.

Asadar, le avem pe toate: trei cai diferite, pentru a explica ciclurile relatiilor. Desi legile nu sunt intotdeauna amuzante, va incurajez sa priviti relatiile ca pe un joc si ca pe o provocare. Daca aveti atitudinea potrivita, puteti sa jucati un joc extraordinar. Asa ca, lasati sa curga energia pozitiva, fiti atenti la ganduri, emotii si actiuni. A castiga jocul, inseamna a evolua ca suflet si a iesi din roata reincarnarii. Totul se refera doar la relatii…

Cu mult timp in urma am ajuns la concluzia ca, in viata, TOTUL TREBUIE sa aiba la baza fundatia rezistenta a relatiilor – increderea si respectul reciproc. In viata mea profesionala, am de a face cu adulti descurajati, care si-au pierdut viziunea si calea, dar si cu tineri care inca isi cauta individualitatea si modul de a-si trai visele.

Datorita faptului ca azi suntem unde suntem, e greu pentru ambele grupuri. La inceput pare ca „nu e nimic nou sub Soare” – ca si cand lumea a luat tot ce era candva nou, proaspat si plin de inspiratie, le-a amestecat intr-o oala si a rezultat o combinatie ametitoare de clisee, cuvinte banale si expresii care toate suna la fel. Ceea ce inainte era intelepciune de bun simt, astazi seamana mai mult cu o campanie de marketing si nu cu un apel la actiune si dezvoltare proprie. Clientii mei simt ca traiesc din ce in ce mai mult in Turnul Babel al secolului al XXI-lea.

Aici intervine baza relatiilor noastre. Avand-o, puteti sa intindeti mana catre celalalt si sa spuneti: „Vino cu mine si te voi ajuta sa gasesti locul in care iti doresti sa fii”. Daca nu exista incredere, respect reciproc si conectare la nivelul sufletului/inimii, acea persoana nu va va urma. Desigur ca exista persoane care isi induc singuri durerea. Aceste persoane isi creeaza propria lor suferinta, datorita faptului ca sunt de prea mult timp atasati de gandurile si obiceiurile lor fixe; se agata de conceptiile lor, asa cum se agata un om pe cale sa se inece, de vesta de o geamandura, mult prea speriat sa mai incerce ceva nou.

Pentru altii este o problema de alegere a momentului potrivit. Cu totii trebuie sa fim intr-un „moment magic” al evolutiei, ca un teren fertil, pregatit pentru semanat, ca sa putem accepta noi metode de invatare si de gandire – acest lucru e adevarat pentru elevi, dar si pentru adulti – pentru ca toti avem ceva nou de invatat si niciodata nu terminam de invatat. Daca nu suntem pregatiti … nu suntem pregatiti. Dar daca nu suntem pregatiti, acest lucru nu inseamna ca nu va trebui sa ne ocupa de acest lucru, intr-un alt moment sau intr-un alt loc. Problemele si scaparile voastre nu dispar niciodata; ele doar stau intr-un colt si asteapta momentul educational cel mai oportun.

Unde duc toate aceste? Totul in viata depinde de fundatia solida a relatiilor. Asa cum o cladire cu o fundatie subreda, se va narui pana la urma, fara relatii, la fel se va intampla si cu scolile, bisericile si guvernele. Atunci cand vorbim limbajul necinstit al politicienilor, intesat de concepte si cuvinte care reprezinta mai degraba obiceiuri, decat convingeri adevarate, atunci cand nu ascultam gandurile si sentimentele celuilalt – atunci nu avem o fundatie, ci mai degraba ceva ce daramam, inainte de a fi terminat.

Ascultati, fiti toleranti, mentineti ganduri pozitive, folositi cuvinte pline de compasiune, traiti in religia voastra, dar nu le impuneti altora ideile voastre – creati ceva frumos si intim, confidential cu un partener iubit. Este posibil sa va impiedicati ocazional si sa cadeti, pentru putin timp, dar fiecare zi este diferita si puteti sa o luati de la capat – indiferent de ce s-a intamplat ieri. Ganditi-va ca aceasta promisiune/legamant de reinoire este ca dusul de dimineata – trebuie sa il faceti zilnic.

Carol Morgan

Sursa: Newsletter-ul Editurii For You

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 000000012am 034000000am, AM12000000Vineri în Cuplu si relatie

 

Alchimia relatiei

Multi dintre noi trateaza relatiile in aceeasi maniera in care este jucat pokerul. Facem tot posibilul ca sa obtinem pozitia avantajoasa de control. Iar daca nu ne reuseste acest lucru, facem cacialma. Ne prefacem ca avem carti pe care nu le avem. Amagim. Mintim.

Si, chiar daca acesta este modelul pentru multi aflati intr-o relatie, in era noastra post moderna, el nu este modelul pentru Relatia Sacra, asa cum este ea descrisa in Manuscris.

Permiteti-mi sa fiu foarte sincer aici. Relatia Sacra nu este pentru toata lumea. De fapt, banuiesc ca sunt mult mai putine persoane capabile sau macar dispuse sa o initieze, decat numarul de persoane care prefera sa joace jocuri emotionale de carti.

Acest gen de relatie cere sinceritate maxima – atat fata de tine insuti, cat si fata de partenerul tau. In loc sa ne ascundem cartile, le etalam pe toate pe masa. Toate sperantele noastre, toate fricile noastre, toate gandurile noastre marunte si de gelozie, toata siretenia noastra: toate acestea sunt expuse la lumina clara a constientei, pentru ca partenerul nostru sa le vada. Iar el trebuie sa faca la fel. Nu va functiona, daca exista usi secrete nedescuiate, cu gandul la evadarea mentala. Nu va functiona, daca cei doi partenerii nu sunt impecabil de sinceri unul cu altul.

Iar motivul pentru acest gen radical de sinceritate este ca, fara ea, Alchimia Relatiei nu poate avea loc. Acum, s-ar putea ca acesta sa fie un termen nou pentru multi – chiar si pentru cei care studiaza alchimia interioara – intrucat dinamica relatiei intime este rareori discutata in cadrul celor patru curente alchimice majore (egiptean, taoist, tantra yoga si tantra budista).

Ma gandesc, asadar, ca ar fi bine sa definesc ceea ce vreau sa spun aici si sa stabilesc un gen de fundament. Ca toate tipurile de alchimie, acest gen de lucrare are de-a face cu schimbarea formei, intr-o alta. In acest caz, forma o constituie interdinamica ce a devenit obisnuita intre doi oameni. Dupa un timp, oamenii au tendinta de a intra in rutina. Insufletirea care a existat la inceputul relatiei incepe sa dispara. Ambele persoane devin mai mult sau mai putin constiente. Realitatea dura este ca este nevoie de vigilenta continua si de efort, ca sa mentii o relatie constienta si plina de viata.

Multe relatii esueaza, deoarece partenerii fie ca nu sunt dispusi, fie ca nu pot face eforturile necesare ca sa le sustina. In loc sa se bucure de noutatea fiecarei clipe din cadrul relatiei, cu timpul, se infiltreaza un fel de monotonie; ceea ce inainte obisnuia sa fie captivant, acum este plictisitor. Mai rau decat atat, se instaleaza un fel de letargie psihologica si emotionala, iar amandoi partenerii cad prada efectelor deprimante ale inconstientei.

Acest gen de inconstienta este clopotul de inmormantare pentru constienta psihologica si intelegere; si, desi el este rareori mentionat, acest gen de inconstienta are un efect negativ si asupra vietii spirituale a unei persoane.

Asadar, forma care trebuie sa fie schimbata in cadrul unei relatii este exact forma interactiunilor ce au loc, de obicei, intre cei doi parteneri.

Ca in toate tipurile de alchimie, pentru ca reactiile sa se produca, trebuie sa existe un vas. Iar in aceasta situatie, el este vasul sigurantei si aprecierii, care ofera recipientul pentru transformare.

Daca lipseste siguranta si aprecierea, acest tip de alchimie nu poate fi realizat. Iar daca te-ai decis ca vrei sa incerci acest tip de alchimie, in relatia ta, iti sugerez ca mai intai sa faci o analiza. Sa evaluezi, cu sinceritate, daca simti siguranta si apreciere in relatie. Daca nu le simti, iti vei irosi timpul incercand sa realizezi acest tip de alchimie, cu partenerul tau actual. In schimb, iti sugerez sa iti concentrezi eforturile asupra practicilor solitare, mentionate in Manuscris. Daca totusi vrei sa incerci, incepe sa ii vorbesti partenerului tau despre aceste sentimente de nesiguranta si lipsa de apreciere, pe care le simti. Doar daca – si doar atunci cand ele sunt rezolvate – ar trebui sa te gandesti sa te angajezi in acest tip de alchimie.

Asadar, acum avem doua dintre cele trei elemente necesare alchimiei: ceva care sa fie transformat (tiparele obisnuite de interactiune) si vasul (plasa de siguranta, daca vrei, a relatiei in sine). Este necesar si un al treilea element; iar acesta este, desigur, energia necesara pentru a declansa reactia. De obicei, in relatii exista multa energie, sub forma de tipare nervoase, sperante, frici si dorinte. Vom ajunge imediat si la ele, insa acum vreau sa vorbesc despre otel.

Sinele nostru psihologic se aseamana mult cu sabiile confectionate din oteluri aliate. Ele au fost forjate in turnatoria severa si fiebinte a copilariei noastre, in solicitarile formatoare ale experientelor noastre de inceput. Aceasta perioada timpurie din viata este cea care reuneste elementele sufletului nostru. Si, asemenea otelului, acest proces a fost realizat in conditii de presiune si temperatura foarte ridicate. Unii dintre noi au fost abuzati de parinti autoritari, total reci sau chiar distructivi. Unii dintre noi au fost lasati de capul lor, fara sa li se ofere niciun fel de sprijin sau de indrumare. Iar fiecare tip de relatie parinte/copil se incadreaza intre aceste doua polaritati. Posibilitatile de presiuni existente in copilarie sunt efectiv nesfarsite – si la fel sunt si aliajele psihologice ce rezulta din aceste tipuri de experiente.

In multe grupuri de dezvoltare personala, se vorbeste mult despre copilul interior si, chiar daca in mod sigur are valoare sa iei legatura cu acest sine mai tanar, acest lucru nu este intotdeauna incantator. Mitul nostru cultural este ca anii din copilarie constituie o perioada de inocenta, o perioada in care totul e in regula cu lumea. Pentru unii copii, acest lucru este adevarat; pentru multi altii, nu este deloc asa.

Imi amintesc ca acum cativa ani ma aflam in casa unui coleg terapeut, la o petrecere. Majoritatea adultilor de acolo lucrau ca terapeuti, psihologi sau psihiatri. M-am trantit pe o canapea imensa si, in timp ce sorbeam din paharul cu Pepsi, am observat un eveniment remarcabil. Unul dintre terapeuti venise la petrecere cu fiul sau si cu prietenul cel mai bun al fiului sau. Era clar ca cei doi copii erau prieteni. Jucau un fel de joc de carti si asteptau, plini de respect, sa le vina randul. Nu era niciun fel de tentativa de a trisa, parand sa se afle intr-o atmosfera de camaraderie.

Apoi, tatal baiatului a intrat in camera si i-a intrebat pe amandoi daca aveau nevoie de ceva. Cei doi l-au privit cu fete de inger si au zambit. Nu, au raspuns ei, cu cea mai dulce voce de baietel. Tatal si-a batut usor fiul pe spate si, in timp ce iesea din camera, l-a batut cu nonsalanta pe spate si pe prietenul fiului sau. Pentru o clipa, fiul sau a privit incidentul cu un dezgust cumplit. Puteai observa ca nu ii venea sa-si creada ochilor. Dupa care, in timp ce tatal sau a intrat in cealalta camera, fiul sau s-a dat in spate si l-a pocnit in fata pe cel mai bun prieten al sau!

Aceasta nu era deloc inocenta copilariei. Aceasta era furia copilariei. El nu era dispus sa imparta afectiunea din partea tatalui sau, nici macar cu prietenul sau cel mai bun. Acest gen de gelozie este caracteristic mamiferelor superioare, iar noi suntem, cu toate iluziile noastre auto-laudative ale auto-suficientei, inca mamifere. Oricat de sus ajungem din punct de vedere spiritual, atata timp cat vom trai, vom avea trasaturi in comun cu fratii si surorile noastre mamifere.

Viata launtrica a unui copil este deseori mult diferita de cum si-o imagineaza cei din jurul sau. Fiind inconjurat atat de pericole, cat si de oportunitati, viata sufleteasca a unui copil este direct modelata de felul in care el alege sa le trateze. Intr-un sens, nu conteaza daca e vorba de ceva cum ar fi o amenintare a vietii, un parinte alienat mintal, un agresor sexual de copii – sau ceva aparent inofensiv, cum ar fi cu cine sa mearga la balul bobocilor. Cu toate ca impactul pe care il are faptul de se lupta pentru viata sa, ar putea foarte bine amprenta comportamentul unui copil pentru mult timp, pana in varsta adulta, deciziile minore din viata – cum ar fi, cu cine sa socializeze sau nu – au si ele impact. Toate aceste decizii minore si majore creeaza temperatura si presiune psihologica interna. Aliajele personalitatii cuiva se contopesc sau sunt distruse prin foc. In momentul in care devenim adulti, sabia a fost calita, iar aliajul personalitatilor noastre s-a intarit.

Unii dintre noi ies din aceasta turnatorie a copilariei avand ascutisurile sabiilor tari ca piatra; iar cele ale altora dintre noi sunt tocite. Unii dintre noi isi pastreaza taisurile, iar altii par sa nu poata pastra niciodata nimic.

Lucrul cel mai important in legatura cu otelul este ca, odata ce iese din turnatorie, el tinde sa ramana in forma sa originala. Iar unul dintre putinele lucruri ce pot vreodata reconfigura aliajul, survine daca otelul devine la fel de fierbinte ca atunci cand a fost format.

In lucrarea alchimica a Relatiei Sacre, noi intram, in mod voluntar, inapoi in turnatorie. Temperatura care apare intre doi oameni, atunci cand exista frictiuni intre nevroze ale fiecaruia din cei doi, poate deveni destul de ridicata. Daca ambele persoane pot gasi curajul de a fi total sincere cu ele insele si una cu cealalta, in aceste momente incandescente, aliajele psihologice pot fi modificate. Atunci, in relatie patrunde un nou tip de insufletire, alimentat de energia adevarului psihologic.

Treaba este ca cei mai multi dintre noi vor face aproape orice ca sa evite incarcatura psihologica. Atunci cand ajungem sa ne simtim inconfortabil, multi dintre noi parasesc Iluzia. Pentru unii, acest lucru inseamna literalmente sa isi faca bagajele si sa plece din oras – sau cel putin in alta parte. Pentru altii, acest lucru inseamna ca sunt prezenti fizic, dar ca nu mai sunt prezenti emotional. Devenim indiferenti. Devenim roboti. Ne miscam si vorbim, aproape ca atunci cand suntem normali, insa ne-am retras departe, foarte departe, in interior. Altii se anesteziaza cu alcool sau droguri. Iar unii o fac cu ajutorul televiziunii. La urma urmei, noi, oamenii, suntem foarte destepti si creativi. Putem gasi tot felul de metode de a evita sa ne confruntam cu noi insine. De fapt, ele sunt mult prea numeroase, ca sa le enumar aici. Insa cred ca intelegi ideea. Banuiesc ca intrebarea reala de aici este – ce faci atunci cand, din punct de vedere psihologic, lucrurile devin prea fierbinti pentru gustul tau? Ce faci atunci cand esti pe punctul de a simti ceva ce nu vrei sa simti?

Pentru cei care se afla intr-o Relatie Sacra, astfel de sentimente sunt o chemare la a fi prezenti. El este un moment in care sa fii total sincer si in care ambii parteneri sa isi exprime sentimentele adevarate, oricat de stanjeniti sau de speriati ar putea fi cei doi. Spunandu-si adevarurile unul altuia, in dinamica relatiei patrunde un element insufletitor. Sinceritatea psihologica duce la intelegere psihologica – Iar odata cu intelegerea, exista sansa pentru constienta, iar odata cu constientizarea poate avea loc schimbarea.

Acest capitol nu prea este un manual pentru Alchimia Relatiei. El este in principal, cred eu, o prevenire. Magdalena s-a referit la acest lucru, in Manuscris. Ea l-a numit obscuritati in calea zborului. Suna minunat de exotic, nu-i asa? Ei bine, in clipa in care obscuritatea este, in mod clar, in fata ta, nu este ceva foarte exotic. Si nu e o senzatie foarte exotica, atunci cand turnatoria relatiei devine atat de incandescenta, incat simti ca te topesti (din punct de vedere psihological, asta e). Este nevoie de curaj si tarie sufleteasca, ca sa stai in turnatorie, atunci cand fierbinteala incepe sa-ti slabeasca stabilitatea imaginii pe care o ai despre tine insuti. Putini dintre noi sunt dispusi sa arate ca sunt caraghiosi, speriati, meschini sau gelosi. Iar de multe ori vom recurge la mijloace elaborate, ca sa ascundem aceste sentimente, de noi insine sau de altii.

Insa, in Relatia Sacra, aceste lucruri ies, in mod invariabil, la suprafata, la fel ca namolul de pe fundul unui butoi, care a fost tulburat. Lucrul important este sa intelegi ca asta nu inseamna ca o faci (Relatia Sacra) gresit; el inseamna ca e posibil sa o faci bine. Asa cum a spus Magdalena, in Manuscris: puterea alchimiei extrudeaza sau scoate afara zgura. Acest lucru poate fi fascinant, atunci cand zgura este indepartata din partenerul tau, insa e intr-adevar infricosator, atunci cand ea iese din tine.

Ceea ce face ca Relatia Sacra sa fie sacra, este ca ea e intr-adevar o cale dumnezeiasca de a fi. Radacina cuvantului sacru inseamna, de fapt, a intregi [in engleza, holy: sfant/sacru si whole:intreg/total/teafar. N.tr.]. Asadar …  atunci cand facem ceva care creeaza intregire (in acest caz, intregire psihologica), suntem angajati intr-un act sfant sau sacru.

In creuzetul sigurantei, sinceritatii si aprecierii reciproce, e posibil sa fie faurit/forjat un nou tip de sine. Acest nou sine este, din punct de vedere psihologic, mai sincer, mai constient si mai liber decat omologul sau de dinainte de a intra in turnatoria relatiei. Si, asemenea pasarii phoenix care se naste din propria-i cenusa, acest sine are aripi. El poate zbura in locuri pe care, inainte, si le putea doar imagina.

Exista aici taine si comori care ii asteapta pe cei care au curajul sa patrunda in adancurile lor insisi si ale partenerilor lor. Asa cum am spus, ea nu este pentru toata lumea. Probabil ca vei sti daca esti un candidat potrivit, pentru ca o vei simti in sufletul tau, in inima ta.

Daca intri pe acest drum, sa stii ca nu exista manuale. Exista prea putina indrumare de pret, in exterior. In mod traditional, calea spre spiritualitate a fost una a solitudinii. Si, chiar daca celor care sunt intr-o Relatie Sacra, le-ar putea fi necesare perioade de solitudine, ceva s-a schimbat. Ei consimt sa mearga impreuna pe calea spre Divinitate, unul langa altul, prin rai si prin iad, pe piscurile stralucitoare, in care toate lucrurile sunt dintr-odata limpezi ca si cristalul, si prin vaile intunecate ale mortii psihologice, in care ti-e greu pana si sa-ti vezi piciorul pasind in fata celuilalt. Si totusi, din intunericul faptului de a nu sti, incepe sa rasara o profunda forta primordiala. Ea necesita un tip neobisnuit de treime sfanta – trei lucruri, pentru ca ea sa-si indeplineasca sarcina cea mai sfanta – siguranta reciproca, sinceritatea psihologica si aprecierea celui Iubit.

Sa aveti o calatorie grozava!

de Tom Kenyon, Magdalen Manuscript/Manuscrisul Magdalenei (ORB Communications).

http://tomkenyon.com/alchemyofrelationship

Sursa: Ana Nicolai Practician de Vindecare Reconectiva si Reconectare
Reconnection and Reconnective Healing Practitioner
www.TheReconnection.com

 

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000009pm 005000000pm, PM9000000Vineri în Cuplu si relatie

 

Forţa sexuală

Forţa sexuală reţine oamenii pe pământ, dar fără să-i lumineze, fără să-i lege de regiunile sublime de sus. În timp ce înţelepciunea care a luminat anumiţi Iniţiaţi poate să-i apropie de aceste regiuni sublime dar ei nu mai doresc de loc să continue să trăiască pe pământ.

Toţi cei care au vrut să suprime complet această forţă pe care Dumnezeu le-a dat-o nu se gândesc decât să moară, să abandoneze tot, pentru că numai forţa sexuală te poate face să iubeşti viaţa terestră, pentru că ea îi este principala condiţie. Nu trebuie deci să suprimaţi această forţă; toţi cei care au suprimat-o au comis cea mai mare eroare. Evident, ceea ce îi justifică este că ei doreau nirvana, dar o doreau atât de neconvinşi, atât de slab, că ne întrebăm dacă o vor obţine, pentru că pentru a obţine nirvana, dragostea ar trebui totuşi să-şi spună cuvântul. O fiinţă cu adevărat luminată se leagă de Cer şi în acelaşi timp economiseşte această forţă pentru a o consacra realizării Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Ea le va avea pe amândouă: cu cât va trăi o viaţă mai intensă, cu atât ve fuziona cu Creatorul, cu Cerul; şi cu cât mai mult va fi cu Cerul, cu atât mai mult va lucra pentru pământ. Numai această soluţie e perfectă: în acelaşi timp în care trăieşti pentru Cer, să munceşti pe pământ. Altfel viaţa nu are nici cap, nici coadă.

Din păcate, oamenii nu au putut niciodată să înţeleagă aceasta, sunt tot timpul pe cale să aleagă una sau alta, adică ori sunt complet materialişti sau complet… nu putem spune “spiritualişti”, pentru că a vrea să mori nu aparţine spiritualităţii. În orice caz, cei care au ales să-şi suprime forţa spirituală pentru a nu se mai reîncarna în viitor, se vor încarna totuşi, şi încă de câte ori! Da, ei vor învăţa să nu o mai suprime. Cerul le va spune: “Ignoranţilor, de ce aţi dispreţuit această forţă pe care Dumnezeu a creat-o de milioane de ani cu atâta înţelepciune?” şi vor reveni pe pământ.

Singurul lucru important este de a iubi, şi dacă nu pe acel bărbat sau acea femeie, atunci alte persoane, lumea întreagă, pentru că sursa continuă să curgă. Spre cine curge ea, nu e important; ea nu trebuie să se oprească din curgere, asta e tot, dacă nu, nouă înşine ne facem rău: nu mai suntem inspiraţi, avem aripile tăiate. Pentru a iubi din nou nu trebuie să aşteptăm de a cădea asupra unei alte mutriţe atrăgătoare, dacă nu, aceasta este începutul sfârşitului!

Dar pentru a înţelege ce am spus trebuie ştiut că adevărata dragoste este deasupra atracţiei sexuale şi chiar deasupra sentimentului. Adevărata dragoste este o stare de conştiinţă. Atracţia e un fenomen care nu se poate produce relativ la toate creaturile, pentru că e o chestiune de lungime de undă, de vibraţii, de fluide, ea depinde de elemente pur fizice. Sentimentul este deja superior atracţiei, pentru că poate fi inspirat de factori de ordin moral, intelectual, spiritual. Dar sentimentul este de asemenea variabil: o zi iubim, următoarea zi nu mai iubim.

Dragostea trăită ca o stare de conştiinţă este deasupra circumstanţelor şi persoanelor. Este starea unei fiinţe care s-a purificat într-atât, care şi-a dezvoltat într-atât voinţa că a reuşit să se ridice până la regiunile sublime ale dragostei divine, şi atunci orice ar face, mănâncă, se plimbă, munceşte, se întâlneşte cu alţi oameni, simte această dragoste în el şi dispune de ea pentru a ajuta toate creaturile.

Pentru a ajunge la aceată stare de conştiinţă trebuie să învăţaţi să vă stăpâniţi, pentru ca nimic să nu se poate face în afara deciziei voastre, voinţei voastre. Vreţi să va îmbrăţişaţi … ei bine da, puteţi să o faceţi, dar numai când voi înşivă vă decideţi, şi nu aveţi dreptul de a vă decide înainte de a vă fi purificat în timpul a mulţi ani pentru a nu lăsa nici o urmă pe ea, dacă nu, lumea invizibilă vă va judeca şi vă va condamna. Nu aveţi dreptul să îmbrăţişaţi pe cineva, de a avea schimburi fizice cu el (ea) decât dacă aţi ajuns la acest grad de elevare la care nu îi lăsaţi decât viaţă, lumină, elemente care trebuie să continue să acţioneze asupra lui pentru binele său.

În ziua când veţi ajunge să simţiţi dragostea ca o stare de conştiinţă, dragostea voastră va fi de neschimbat. Dar e o idee încă atât de departe de voi! Umanitatea întreagă e încă variabilă: iubeşte, apoi nu mai iubeşte; şi e valabil nu numai pentru creaturi, ci şi pentru obiecte, ocupaţii. Stabilitatea nu e calitatea cea mai răspândită printre oameni.

Pentru a evita ca aceasta să se producă, trebuie să vă obişnuiţi să faceţi totul aşa cum le-aţi face pentru prima dată: să mergeţi în fiecare dimineaţă la întâlnirea cu soarele ca şi cum ar fi prima oară… să vă vedeţi în fiecare zi soţul sau soţia ca şi cum ar fi prima oară, şi chiar după cincizeci de ani să vă simţiţi minunaţi ca şi în prima zi. Veţi spune că nu este posibil. Ba da, este posibil, dacă ajungeţi să trăiţi dragostea ca stare de conştiinţă, e posibil, cu condiţia să nu simţiţi dragostea ca un sentiment sau o atracţie, ci de a o trăi ca o stare de conştiinţă.

Singurul remediu pentru problemele de dragoste este chiar dragostea. Dragostea e un torent formidabil, dar voi nu o ştiaţi, nu aţi fost luminaţi şi asta v-a adus toate barierele. Dacă vreţi să vă salvaţi de aceste suferinţe trebuie să iubiţi, să iubiţi zi şi noapte, să iubiţi toate creaturile… nu vă va mai rămâne timp pentru a suferi, veţi fi atât de ocupaţi! În timp ce acum, cu cât vă închideţi mai mult, cu cât sunteţi mai avar de dragoste, cu atât lucrurile se complică. Fiţi generoşi şi veţi fi salvaţi; daţi dragostea voastră tuturor creaturilor. (Dragostea neconditionata, fara a astepta nimic in schimb)

Sursa, adevărata sursă a dragostei, este Dumnezeu. Dar nu există mai aproape de noi o minunată imagine a sursei divine? Ba da, soarele, care e de asemenea o sursă atât de imensă şi generoasă! Priviţi, toată creaţia beneficiază de prezenţa sa, pentru că el este cel care, prin dragostea lui infuzează viaţă în ierburi, plante, arbori… Vegetalele sunt continuu expuse luminii sale şi din ele primim noi, mai departe, viaţa. De aceea discipolul care doreşte să cunoască ceea ce este adevărata viaţă, adevărata dragoste divină, trebuie să meargă direct spre sursă, spre soare, şi privindu-l, meditând la el, iubindu-l, făcând că să penetreze din ce în ce mai mult în el însuşi, ca un fruct expus la soare el primeşte particulele sale de vitalitate pe care le poate distribui mai departe celorlalţi pentru a le da viaţă şi a-i lumina.

Aceasta este dragostea adevărată, şi nu numai de a îmbrăţişa bărbaţi şi femei şi de a te culca cu ei (ele). Pentru moment soarele nu vă spune nimic, dar veţi vedea, după ce veţi fi vărsat multe lacrimi şi după ce aţi pierdut prea mulţi fulgi şi pene, veţi începe în fine să căutaţi această dragoste a soarelui, pentru că el, cel puţin, nu vă face să suferiţi, şi nu vă ia nimic, din contră, el vă dă! Dar eu ştiu de ce bărbaţii şi femeile nu caută dragostea în soare: pentru că nu suferă după el, iar ei au nevoie de a suferi. Da! Atunci, pentru a găsi aceste suferinţe, ei merg să le caute la bărbaţi sau femei. Aici, cel puţin, e sigur că o vor găsi, şi de asemenea şi complicaţiile şi plictiseala… Toate acestea în soare nu există…Doar dacă sunteţi fără pălărie, în acel moment, păzea la insolaţie!

Omraam Aivanhov

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 000000012pm 003000000pm, PM12000000Joi în Cuplu si relatie