RSS

Trezirea prin gîndire

01 Apr

vultur

De ce ar dori cineva să se trezească? Dormim?!

Iată, foarte pe scurt, cum ar fi răspuns la vremea lor G.I.Gurdjieff şi Jiddu Krishnamurti:

„Nu dormim la propriu ci trăim într-o anumită stare de existenţă asociativă (asocieri aleatoare de clişee ale gîndurilor şi sentimentelor), de semi-inconştienţă. Nu suntem capabili nici de cea mai mică acţiune spontană sau independentă. Nu reprezentăm decît rezultatul influenţelor exterioare. Nu putem acţiona conştient şi în conformitate cu propria voinţă.”

„Trăim fragmentaţi. Suntem un personaj în societate, altul la muncă, altul acasă; vorbim despre democraţie, libertate însă în inima noastră suntem un dictator; vorbim despre iubirea aproapelui şi totuşi îl ucidem prin spiritul nostru de competiţie; o parte din noi înşine lucrează, priveşte, acţionează independent de cealaltă.”

Mulţi oameni ar spune: „nu este adevărat !”, mai puţini ar spune: „da, dar aşa este viaţa!” şi probabil cîţiva ar spune: „da, şi ce este de făcut ?”.

Să acceptăm pe moment faptul că avem un slab control asupra evenimentelor din viaţa noastră şi să vedem dacă există cauze ale stării de confuzie în care ne aflăm şi soluţii pentru ieşirea din ea.

De multe ori recunoaştem o problemă dar neavînd o rezolvare imediată, neştiind sau neavînd timp să căutăm o soluţie sau, odată începută căutarea, neavînd certitudinea că vom găsi soluţia corectă, preferăm să lăsăm lucrurile în aşteptare şi să uităm de ele. Uitarea este doar la suprafaţa psihicului, problemele sunt tot acolo şi ne aşteaptă. Nu înţelegem că pe noi ne aşteaptă şi, la rîndul nostru, aşteptăm ceva din afară.

Pe un fond de aparentă coerenţă şi stabilitate oferit de, să spunem, locul de muncă, familie, locuinţă, religie gîndurile şi sentimentele noastre sunt permanent schimbătoare sub influenţe exterioare sau, mai precis, sub influenţa reacţiilor noastre la aceste influenţe. Iar în dinamica actuală a vieţii nici fondul tradiţional nu ne mai ajută. Aproape nu mai găsim nimic pe care să ne bazăm pe termen mediu şi lung.

Totuşi tînjim după ceva, avem nişte nevoi de bază pe care nu avem răgazul să le definim.

Iată-le în viziunea Barbarei Ann Brennan, specializată în terapia cîmpului energetic omenesc:

  • senzaţii fizice de confort, plăcere şi sănătate
  • acceptarea şi iubirea de sine aşa cum suntem
  • o minte agilă, în bună stare de funcţionare, clară
  • relaţii afectuoase cu prietenii, colegii şi familia
  • aliniere la voinţa divină din interior – sentimentul scopului puternic, al ordinii şi preciziei
  • dragoste divină şi extaz spiritual – sentimente de bucurie, exaltare, fericire (muzică inspiratoare, ceremonii religioase, meditaţie, a trăi frumuseţea naturii, a vedea frumuseţea din orice)
  • legătură cu mintea divină şi înţelegerea modelului universal larg – cunoaşterea perfecţiunii divine şi a seninătăţii (idei creatoare, înţelegerea conceptelor largi, generale în legătură cu existenţa, cu lumea şi cu natura sa).

Aceste nevoi sunt corelate cu şapte nivele ale cîmpului energetic omenesc. Evident ele sunt de vibraţii diferite şi au nevoie de hrană specifică.

În majoritatea cazurilor aceste nevoi nu sunt satisfăcute integral şi, în plus, nu suntem conştienţi de ele. Cîmpurile în interacţiune se echilibrează automat pentru a putea menţine corpul fizic viu. Acest echilibru aparent provine din descentrarea cîmpurilor, în cazul în care ele nu primesc „alimentaţie” adecvată, iar efectul îl reprezintă asocierile haotice din gînduri, sentimente şi acţiuni şi, ca stare generală, senzaţia de nesiguranţă, de instabilitate, de lipsă de control (se produc oscilaţii plăcere-neplăcere, dragoste-ură, apar judecăţile negative, relaţiile sunt instabile, se manifestă blocajul exprimării, imposibilitatea iubirii necondiţionate, lipsa speranţei profunde).

Suntem oare conştienţi de această lipsă de claritate a existenţei noastre? Inconştienţi între inconştienţi, desigur în grade diferite şi în sectoare diferite de viaţă, ne judecăm unul pe altul şi pasăm între noi presupusa vină. Dar oare, dacă ne-am propune să trecem peste diferenţele aparente şi peste identificările personale, nu am avea şanse mai multe să înţelegem că inconştienţa este boala speciei umane ? Şi, dacă am înţelege profund acest lucru, oare următorul impuls nu ar fi acela de a colabora sincer, deschis, cinstit, responsabil pentru a depăşi această stare ?

Se spune că omenirea în ansamblu nu are nici o şansă să se trezească; şanse sunt doar pentru indivizi luaţi separat. Totuşi în domeniul conştiinţei nimic nu este absolut. Ce este azi „da”, mîine poate fi „nu”. Cum ar fi ca exact acum, trezirea globală să fie posibilă ?

Trezirea unui om începe în momentul în care îşi dă seama că nu se îndreaptă în nici o direcţie şi că nu ştie unde să meargă. Omul se află în somn hipnotic de diferite grade şi crede că poate dobîndi calităţi noi rămînînd ceea ce este. Pentru a deveni o fiinţă diferită omul trebuie să dorească foarte mult acest lucru şi pentru o lungă perioadă de timp.

Trezirea reprezintă datoria faţă de Sine. Înseamnă a te înţelege pe tine însuţi, căutînd fără oprire răspuns la întrebarea „cine sunt eu ?”. Căci nici un răspuns nu este cel final. Finalul nu mai are întrebări.

Diferenţele dintre oameni pot fi reduse la diferenţele dintre gradul de conştienţă cu care acţionează. Dacă există o evoluţie, ea se referă strict la conştiinţă şi, la modul general, are în vedere dobîndirea conştienţei de sine şi a conştienţei obiective.

Studiul modelelor metafizice devine bază pentru auto-observare şi observarea celor din jur, în scopul cunoaşterii de sine. Aceasta poate fi o metodă potrivită mai ales celor care trec totul prin filtrul gîndirii.

Iată cum sintetiza Rodney Collin, pe la 1950, metodele de cunoaştere:

„Omul are două moduri de a studia universul:

  • inducţia – examinează fenomenele, le clasifică şi încearcă să extragă legi şi principii din ele – mintea logică obişnuită, gîndirea liniară.
  • deducţia – după ce a descoperit sau i s-au revelat anumite legi şi principii generale, el încearcă să deducă aplicarea acestora în viaţă – funcţia mentală superioară.

Între aceste două nivele ale minţii este o diferenţă mare de viteză.

Viaţa se derulează cu o viteză ce nu poate fi atinsă de gîndirea logică, obişnuită.

În funcţie de ceea ce urmărim la un moment dat este util să folosim un mod de gîndire adecvat, ştiind că avem la dispoziţie şi o funcţie mentală superioară.

Toate formulările adevărate ale unor legi universale derivă din acţiunea funcţiei mentale superioare, într-un om, cîndva. Dar într-o perioadă cînd aceste revelaţii nu mai sunt accesibile omul trebuie să se bazeze pe mintea logică, obişnuită.”

Deşi are viteză mică, gîndirea liniară poate deveni suport, fond de lucru pentru toate procesele vieţii, aşa cum pămîntul, deşi pare că nu participă, susţine viaţa organică.

Cele două funcţii mentale puse în corelaţie cu cele două emisfere cerebrale duc la ideea tradiţională conform căreia creierul are două modalităţi de a vedea, căci fiecare emisferă culege aceleaşi informaţii, dar le prelucrează diferit. Emisfera stîngă are funcţie analitică, măsoară timpul, exprimă ideile în cuvinte, determinînd o abordare logică şi liniară a vieţii. Emisfera dreaptă ne ajută să înţelegem, să ne imaginăm, să vedem conexiuni şi să avem intuiţii.

În teoriile actuale se discută despre o a treia cale de cunoaştere rezultată din funcţionarea echilibrată a celor două emisfere, o funcţionare de tip hologramă ce transcende căile tradiţionale ale cunoaşterii.

Folosirea corectă a gîndirii liniare în procesul cunoaşterii de sine implică reflecţia asupra evenimentelor trăite de noi sau de cei din jur, cu intenţia de a le include în nişte modele prestabilite.

A reflecta fără a avea în vedere acest aspect reprezintă gîndire incorectă. În mod curent reflectăm avînd ca repere condiţionările personale pe care le considerăm, fiecare din noi, absolute. În majoritatea situaţiilor avem despre lume o viziune strict personală. Nu ţine cont de context şi se raportează doar la „eu”.

Ar fi un punct cîştigat dacă am prefera din cînd în cînd să adăugăm unei afirmaţii tranşante şi observaţia: „este punctul meu de vedere”.

Aspectul incorect al gîndirii curente provine din necunoaşterea condiţionărilor şi prejudecăţilor pe care se bazează conexiunile noastre mentale. Trecem peste cauzele şi utilitatea în viaţa de zi cu zi a condiţionărilor existente în fiecare din noi. Dar trebuie să ne întrebăm dacă ele sunt utile scopului nostru central de a deveni conştienţi. Dacă răspunsul este negativ cea mai la îndemînă metodă este studierea unor modele determinînd astfel alte condiţionări ale minţii, conforme cu scopul declarat. Efectul va fi înlocuirea unor convingeri, condiţionări de care nu suntem conştienţi cu un set de modele conştient dobîndite.

Nu se pune problema că am putea rezolva prin reflecţie ceva concret, că ar putea să dispară problema care ne preocupă sau că lumea se va schimba. Lucrul care se rezolvă este educarea gîndirii, disciplinarea minţii. Antrenăm mintea pentru trecerea de la analiză la sinteză, pregătim o trecere lină către nivelul superior al minţii.

Primim tot timpul impresii din exterior. Cu toate astea doar unele ne atrag atenţia, probabil cele cu care avem o afinitate, o rezonanţă. De multe ori o astfel de rezonanţă ne distrage atenţia de la ce am dori să facem şi astfel un eveniment declanşat de o impresie se consumă folosind energia noastră, fără acceptul nostru. Atunci noi nu mai existăm. Am fost înghiţiţi de evenimentul în desfăşurare. Introducînd intenţionat filtre reprezentate de modelele studiate, impresiile vor trece prin ele dar va fi prezent şi cel care le vede trecînd. Vom alege apoi să participăm activ la eveniment sau să privim prin filtrele construite conştient. Privirea este tot o participare. Şi aici e marea capcană pe care o creează mintea liniară: iluzia puterii. Ne spunem: „eu sunt superior căci văd lucrurile în ansamblu”. Apare mîndria de a nu mai fi identificat, înghiţit de eveniment. Dar acum suntem identificaţi cu mîndria. Singura cale de a trece această probă, dacă am ales să privim evenimentul în desfăşurare, este să privim din Iubire. Şi atunci participarea noastră va consta în canalizarea iubirii în eveniment, fără a impune mental un rezultat sau altul dependent de interpretarea pe care o dăm prin filtru.

Intelectul este atît de obişnuit să se infiltreze în toate nivelele vieţii, încît vedem asta ca pe ceva normal. A spune „nu mai gîndi!” sună frumos dar este neproductiv pentru că, dacă urmează întrebarea „cum să fac ?”, nu poţi indica o cale. Gîndirea este un instrument pe care trebuie să învăţăm să-l folosim, altfel ne foloseşte el. Să ne amintim că atunci cînd gîndirea a început să se manifeste, noi eram.

În cîmpul conştiinţei putem lucra doar cu modele metafizice şi ele au în spate intenţia de a sintetiza funcţionarea unei zone de cîmp. Sunt reprezentări rezultate în urma observării dinamicii vieţii, în urma unor revelaţii sau o combinaţie din cele două. Nu există un model absolut.

Ne va atrage spontan modelul cu care rezonăm, care ne dă un răspuns la o întrebare rostită sau nu.

Interesul pentru informaţia metafizică poate fi trezit de un amestec de corelaţii logice susţinute de o percepţie directă, emoţională, o senzaţie ce se poate traduce prin „aşa este!”- o înţelegere calitativă. Dar de cele mai multe ori ne mulţumim cu o bucurie de moment dată de faptul că am înţeles o idee sau că am avut o intuiţie confirmată de fapte. Acceptăm că viaţa poate fi şi altfel, că există momente de extaz, le dorim, sperăm, visăm la ele dar totul rămîne la fel. Şi nu ne spune nimeni că aroma pe care am simţit-o este o invitaţie la căutare, nu la visare. Dacă totuşi începem să căutăm, de obicei greşim direcţia căutînd în afară. În noi trebuie să căutăm acel loc în care eram atunci cînd am avut o stare de extaz la privirea unei flori, a unui chip de copil, a unei scene de film, la ascultarea unei piese muzicale, la înţelegerea unei idei. Frumuseţea ne atrage atenţia dar cînd vom fi suficient de sensibili, vom vedea frumuseţea peste tot, ea nu va mai fi o excepţie.

Înţelegerea unui model necesită distanţare, separare, reflecţie. Rostul înţelegerii este să ne ridice conştiinţa la nivelul din care a izvorît modelul.

Plecînd de la una din premizele pe care se bazează modelul holografic, probabil concepţia metafizică a viitorului, care spune: „conştiinţa creează realitatea precum şi propria-i experienţă de realitate”, vom înţelege relativitatea modelelor şi mai ales faptul că fiecare conştiinţă individuală particularizează modelul.

Modelele întăresc mintea, pregătind-o pentru următorul pas, renunţarea la cunoaştere, fiinţarea în realitatea ultimă. Ele devin un ajutor important pentru cunoaşterea de sine. În drumul nostru interior vom întîlni acea calitate a „minţii în inimă” descrisă de Krishnamurti ca nefiind romantică, idealistă, imaginativă, ci faptică şi îmblînzită de iubire.

Este eficient să pornim studiul cu modelul cel mai vast pe care îl putem înţelege, pentru că altfel ne putem crampona de un model cu aplicabilitate restrînsă şi devenim specialişti. Înţelegere înseamnă înţelegerea unei părţi în relaţie cu întregul (a unei probleme mai mici în relaţie cu o problemă mai mare).

Este de asemenea eficient să-i ascultăm, să-i studiem pe cei treziţi chiar dacă nivelul nostru actual de conştiinţă respinge, neagă. Nu ca să-i imităm, căci am deveni ridicoli, ci ca să luăm astfel o amprentă a Realităţii. A nu înţelege ceva la un moment dat nu arată că acel lucru este fals. Dar nici a transforma în dogmă afirmaţiile unui om cu un intelect superior, nu le face să funcţioneze. Ele funcţionează doar pentru cel care se racordează la nivelul de conştiinţă din care ele au izvorît. Atitudinea corectă este acceptarea. Acţiunea corectă este informarea plecînd dintr-o dorinţă, intenţie de a atinge acel nivel de conştiinţă.

Dacă informarea are un scop lucrativ rezultatele vor crea confuzie mai mare. Indirect vom obţine unele rezultate practice: vom fi capabili să privim un eveniment din mai multe unghiuri, să oferim mai multe nivele de interpretare fără a ne identifica cu vreunul. Vom cîştiga astfel în obiectivitate. Dar acesta este un efect nu un scop. Plecînd de la o viaţă care nu ne convine putem dori să schimbăm ceva, dar a dori să atragem vibraţii superioare pentru a ni se rezolva problemele uzuale denotă aroganţă spirituală. Această situaţie este, la începutul studiului de sine, totuşi, inevitabilă. Putem evita doar să ne cramponăm în ea.

Modelele nu pot, evident, să acopere toate laturile vieţii şi nu trebuie să cădem în capcana de a crede că înţelegerea unui model ne va permite să manipulăm viaţa. Dar vom avea un indicator care ne va canaliza atenţia. Vom elibera mintea de centrul său obişnuit iar la un moment dat, liniştită şi calmată, poate recepta valorile eterne. Se va activa astfel funcţia mentală superioară.

Studiul modelelor metafizice ne ajută să ne creştem sensibilitatea. În aparenţă introducem o separare, decupăm un fragment din Întreg. Este totuşi un pas către acceptarea ideii că Viaţa se conduce după reguli, după Legi universal valabile. Modelele nu sunt ca să le imităm, să le urmăm, să le folosim ca scuză pentru ignoranţa noastră de moment. Ele fac parte din viaţă, nu viaţa se orientează după ele. Esenţial este să nu uităm pădurea cînd privim copacii.

La nivel psihic nu contează vîrsta. Iar ceea ce cu toţii căutăm este Iubirea din care venim şi starea de siguranţă percepută în primii ani ai copilăriei. Atunci nu ştiam, de fapt, că lucrurile se împart în „ceea ce este” şi „ceea ce ar trebui să fie”. Totul era natural, perfect.

La scăderea vibraţiei, în procesul materializării corpului fizic, energia a fost atrasă automat în acest scop şi tot aşa şi atenţia spiritului încarnat. Rămîne o amprentă, o senzaţie, o amintire a stării perfecte pe care căutăm apoi s-o recreăm, majoritatea dintre noi, toată viaţa.

Cîtă vreme vom oscila între bine şi rău,
Cîtă vreme vom căuta în orice afirmaţie a cuiva o laudă sau critică,
Cîtă vreme vom căuta să ne impunem un punct de vedere,
Cîtă vreme îi vom critica pe ceilalţi pe motiv că nu fac cum credem noi că trebuie,
Cîtă vreme după o acţiune vom exprima prin gînd, vorbă sau atitudine importanţa de sine,
Cîtă vreme nu vom învăţa să exprimăm ceea ce credem,
Cîtă vreme vom exprima ceea ce vrem cu pretenţia ca ceilalţi să ne ajute,
Cîtă vreme vom compara ceea ce vedem cu ceea ce am vrea să vedem,
Cîtă vreme nu vom înţelege că vedem incomplet, prin filtrul care este „eu”,
Cîtă vreme ne vom proiecta negativitatea,
Cîtă vreme vom comenta critic negativitatea pe care o vedem,
Cîtă vreme nu vom înţelege că vedem o reflexie a negativităţii personale,
Cîtă vreme nu vom înţelege că suferinţa conţine o mare cantitate de egoism,
Cîtă vreme nu vom înţelege că fiecare are exact cît poate duce,
Cîtă vreme nu ne vom plictisi să suferim,
Cîtă vreme nu vom selecta din „ceea ce trebuie” ceea ce ne foloseşte,
Cîtă vreme nu vom căuta în noi înşine răspuns la întrebarea „ce ne este de folos?”,
Cîtă vreme ne vom ascunde de prezent în trecut sau viitor,
Cîtă vreme nu vom înţelege că trecutul există ca să învăţăm din el, nu ca să-l repetăm,
Cîtă vreme nu vom înţelege că viitorul este efectul a ceea ce simţim, gîndim, facem în prezent,
Cîtă vreme nu vom înţelege că învăţare înseamnă reflectare şi extragerea esenţei din experienţe,
Cîtă vreme vom căuta acceptare şi aprobare la ceilalţi,
Cîtă vreme nu vom înţelege că ceilalţi sunt ca şi noi, în permanentă căutare,
Cîtă vreme vom spune că vrem să fie altfel dar vom gîndi, simţi, acţiona la fel,
Cîtă vreme vom crede că „liberul arbitru” ne scuteşte de consecinţele gîndurilor şi faptelor noastre,
Cîtă vreme nu vom înţelege că ne poate fi mai bine,
Cîtă vreme nu vom înţelege că „mai bine” înseamnă să ieşim din starea de „bine-rău”,
Atîta vreme,
Ne vom merita soarta !

 

Surse de inspiraţie:

  • J.Krishnamurti – Eliberarea de cunoscut
  • G.I.Gurdjieff – Imagini din lumea reală
  • P.D.Ouspensky – Psihologia evoluţiei posibile a omului
  • R.Collin – Teoria influenţei cereşti
  • B.A.Brennan – Puteri tămăduitoare

***

index

Spre exemplificare iată, pe scurt, cum apare un model referitor la relaţiile inter-umane, extras din lucrarea GHID EXPERIMENTAL PT. „PROFEŢIILE DE LA CELESTINE” şi „A ZECEA VIZIUNE” – J. REDFIELD ŞI CAROL ADRIENNE

 

Modelul strategiilor de control

Fiinţele umane se luptă între ele pentru energie. Ne furăm reciproc energia în încercarea de a ne simţi mai bine din punct de vedere psihic. Suntem convinşi că avem dreptul să primim atenţia, iubirea, recunoaşterea, sprijinul, aprobarea celor din jur; toate acestea sunt forme de energie.

Felul în care încercăm să atragem această energie către noi depinde de interacţiunile pe care le-am avut cu părinţii noştri în perioada cînd eram copii.

Termenul „control” se referă la intenţia noastră de a ne păstra controlul asupra conexiunii noastre – uneori incerte – cu iubirea şi atenţia părinţilor noştri, pentru a ne asigura astfel supravieţuirea.

Termenul „strategie” se referă la faptul că am continuat să aplicăm acest comportament şi ca adulţi, autolimitîndu-ne la un anumit gen de răspunsuri faţă de mediu, cu care ne-am obişnuit în copilărie.

Încă din primii ani de viaţă ne-am adaptat inconştient la mediul în care am trăit. Felul în care am fost trataţi de către părinţi şi în care ne-am simţit în preajma lor ne-a învăţat cum putem să controlăm energia care curge către noi. Nu trebuie să uităm că membrii familiei aveau propriile lor reguli ale jocului, încercînd să obţină energie de la noi, copiii. Aşa se explică de ce am fost nevoiţi să ne creăm propriile noastre modele psihologice de control.

Primele tipare psihice apar întotdeauna în legătură cu membrii familiei.

 

Intimidatorul – vede lumea ca pe un cîmp de luptă.

Intimidatorii atrag atenţia tuturor prin vocea puternică, prin forţa fizică, prin ameninţări, prin izbucniri neaşteptate. Îi ţin pe toţi în tensiune, în teama să nu dea naştere unor comentarii răutăcioase, unor crize de mînie, iar în cazuri extreme chiar unor manifestări de furie distructivă. Atrag energia celorlalţi folosindu-se de teama acestora de „ceea ce va urma”.

Sunt întotdeauna eroii principali ai oricărei drame sociale. Ei creează teamă sau anxietate.

Extrem de egocentric, comportamentul lor oscilează între a vorbi încontinuu, a da ordine, a face crize de autoritate, a fi inflexibil şi sarcastic, şi a fi violent. Intimidatorii sunt probabil cei mai puţin racordaţi la energia universală. De regulă, ei îi supun pe ceilalţi prin crearea unei aure de putere în jurul lor.

Ori de cîte ori acţionăm din nevoia de a controla totul, noi ne autolimităm şi eliminăm orice posibilitate de a primi un sprijin dezinteresat de la cei din jur. Deoarece se aşteaptă ca viaţa să fie o luptă continuă, considerîndu-i pe cei din jur doar ca pe nişte potenţiali concurenţi, Intimidatorul atrage către sine exact acest tip de situaţie. Energia urmează întotdeauna gîndirea.

La scară globală această strategie alimentează mentalitatea bazată pe conflict şi luptă.

 

Interogatorul – vede lumea ca pe un joc de societate.

Interogatorii sunt mai puţin ameninţători din punct de vedere fizic, dar foarte agresivi mental, punînd întrebări referitoare la toate activităţile şi motivaţiile tale.

Critici ostili, ei caută în permanenţă căi prin care să-i facă pe ceilalţi să se simtă prost.

Cu cît insistă mai mult asupra greşelilor tale, cu atît mai prudent vei fi data următoare, reacţionînd la fiecare mişcare a lor. Cu cît încerci să te justifici mai mult, cu atît mai multă energie pierzi în favoarea lor. Tot ceea ce spui va fi probabil folosit împotriva ta la momentul potrivit, iar tu te simţi ca şi cum ai fi monitorizat în permanenţă.

Hipervigilent, comportamentul lor poate oscila de la a fi cinic, sceptic, sarcastic, perfecţionist, de o corectitudine rigidă, pînă la o manipulare pe faţă şi cu rea intenţie.

Forţa cu care îi atrag pe ceilalţi în conversaţiile lor este cea intelectuală, logica perfectă, argumentele şi justificările. Îi studiază întotdeauna pe cei din jur pentru a le găsi punctele slabe şi apoi a profita de ele. Subminează ideile celorlalţi punîndu-le întrebări retorice care îi împiedică să se apropie de ei, provocînd reacţii de adversitate. Adevărata motivaţie a celui care pozează în „avocatul diavolului” este importanţa de sine, dorinţa de a capta atenţia celor din jur. Impulsul lor constant este de a contracara orice idei, şi nu de a fi cu adevărat deschişi faţă de părerile altor oameni.

La scară globală această strategie de control menţine sentimentul de separaţie, suspiciunea şi alimentează ura.

 

Distantul – vede lumea ca fiind ameninţătoare sau copleşitoare.

Distanţii sunt blocaţi în propria lor lume interioară de lupte nerezolvate, temeri şi îndoieli. Ei cred inconştient că dacă par misterioşi sau detaşaţi, ceilalţi vor fi atraşi de ei. Singuratici, ei păstrează distanţele de teamă ca ceilalţi să nu-şi impună voinţa asupra lor sau să nu le pună la îndoială deciziile. Convinşi că trebuie să facă singuri totul, ei nu cer niciodată ajutorul celor din jur. Au nevoie de mult spaţiu intim şi evită angajamentele faţă de ceilalţi. Ei nu realizează că distanţa pe care şi-o impun poate fi chiar cauza pentru care nu obţin ceea ce îşi doresc (bani, iubire, respect), sau care explică senzaţia lor de stagnare ori confuzie. De cele mai multe ori, ei consideră că principala lor problemă este că le lipseşte ceva. Comportamentul lor oscilează între dezinteres, indisponibilitate, lipsa cooperării, pînă la condescendenţă, respingere, opoziţie şi laşitate. În timp ce ei hiperanalizează totul, ocaziile trec una după alta pe lîngă ei.

Sunt incapabili să înţeleagă că îşi atrag singuri eşecul, inconştient, pentru că nu participă cu adevărat la evenimente. Îi consideră pe ceilalţi ca nişte invadatori potenţiali. Chiar dacă intuiesc adesea cum ar putea fi lumea un loc mai bun pentru fiecare, nu fac niciodată nimic, căci refuză să se angajeze să facă primul pas. Veşnic prudenţi şi suspicioşi în ceea ce priveşte motivele celorlalţi, Distanţii au tendinţa să opună rezistenţă evenimentelor care îi iau pe nepregătite.

La scară globală, alcătuiesc masele de oameni „inocenţi”, care preferă să stea pe margine.

 

„Bietul de mine” sau Victima – vede lumea ca fiind nedreaptă.

Nu crede niciodată că are suficientă putere pentru a se confrunta singur cu lumea exterioară, aşa că solicită simpatia tuturor, atrăgînd astfel energie către sine.

Dacă preferă tăcerea, oamenii din această categorie pot aluneca spre dispoziţia Distantului, dar în calitate de Victimă au totuşi grijă ca tăcerea lor să nu treacă neobservată. Mereu pesimişti, atrag atenţia asupra lor prin expresii faciale care ilustrează îngrijorarea, prin oftaturi, tremurături, plîns, priviri gînditoare, răspunsuri lente la întrebările puse, prin povestirea frecventă a dramelor şi crizelor care atrag compasiunea. Le place să fie ultimii în şir şi să fie conduşi de alţii. Expresia lor favorită este „Da, dar…”

Seduc prin vulnerabilitate şi prin nevoia de ajutor. Nu sunt totuşi niciodată interesaţi cu adevărat de soluţii, căci dacă le-ar aplica, ar pierde sursa de energie.

Uneori manifestă un comportament superînţelegător, care le permite apoi să se simtă folosiţi şi le întăreşte metoda de a dobîndi energie. În calitate de „înţelegător”, nu au capacitatea de a stabili limite, iar comportamentul oscilează între a fi convingători, a se apăra, a-şi cere scuze, a oferi explicaţii repetate şi obositoare, a vorbi prea mult, a încerca să rezolve probleme care nu le aparţin. Pentru ei, întotdeauna ceilalţi oameni sau situaţia în sine reprezintă problema. Ei se autodefinesc prin traumele lor din trecut şi atrag atenţia celorlalţi concentrîndu-se constant asupra aspectelor negative, pentru a le trezi compasiunea şi a le fura astfel energia.

La scară globală întreaga noastră cultură are la bază ideea de victimizare.

 

Pe vremea cînd eram copii, părinţii noştri erau unica noastră sursă de supravieţuire iar atunci cînd aveam nevoie de energie pentru a ne simţi în siguranţă, aplicam una din schemele care păreau să meargă.

Răspundeţi la:

  • De ce se temea mama dumneavoastră? Ce fel de comportament manifesta?
  • De ce se temea tatăl dumneavoastră? Ce fel de comportament manifesta?
  • De ce anume vă temeţi dumneavoastră? Ce fel de comportament manifestaţi? În ce fel seamănă el cu comportamentul părinţilor dumneavoastră?

Numitorul comun al tuturor strategiilor de control sunt emoţiile inferioare. Indiferent dacă jucăm rolul unui Intimidator sau al Bietului de mine, noi experimentăm stări emoţionale negative, precum: resentimentele, neîncrederea, cinismul, insecuritatea, importanţa de sine, mînia, gelozia sau invidia. Aceste sentimente se nasc din teamă sau din durere, atunci cînd simţim că ne pierdem controlul asupra propriei vieţi. Deoarece aceste stări emoţionale negative ne golesc de energie, este util să le conştientizăm atunci cînd ne aflăm sub puterea lor. Evident, o viaţă emoţională plenară include toate sentimentele, căci fiecare din ele poartă un mesaj. Dar dacă suntem prinşi în capcana energiilor de frecvenţă joasă, noi ajungem să vedem viaţa prin filtrul lor, atrăgînd şi mai multă energie de aceeaşi factură.

Purificarea energiei noastre se poate realiza prin:

  1. conştientizarea strategiilor de control.
  2. înlocuirea vechilor opţiuni reactive, cu soluţii noi, creative.
  3. iertarea trecutului şi desprinderea de el.

 

Transformarea modelelor comportamentale de control

De îndată ce ne centrăm în sine, aceste modele comportamentale de control intră în lumina conştiinţei, putînd fi sublimate şi transformate în însuşiri pozitive.

Intimidatorul/CONDUCĂTORUL.

Cînd se racordează la adevărata sursă a puterii, Intimidatorul îşi poate amplifica respectul de sine dacă îşi va folosi aptitudinile de conducător. Dacă se manifestă convingător, dar fără a fi dominant, dacă trezeşte încrederea, dar fără aroganţă, el se poate bucura în continuare de provocări, dar cu cooperarea celor din jur.

Interogatorul/AVOCATUL.

Transformat, Interogatorul îşi poate canaliza predilecţia pentru întrebări către cercetare/investigaţii, folosindu-şi însuşirile de comunicare în profesiuni precum aceea de profesor, consilier sau avocat.

Distantul/GÎNDITORUL.

Dacă se eliberează de nevoia sa de a rămîne pe dinafară, Distantul poate avea acces la resursele sale intuitive profunde, de unde poate extrage multă înţelepciune şi creativitate, putînd practica cu succes profesiuni precum cea de preot, vindecător sau artist.

Bietul de mine/REFORMATORUL.

Dacă trăieşte experienţa graţiei şi unităţii cu Divinul, „Bietul de mine” se poate transforma într-un reformator plin de compasiune, într-un asistent social sau într-un vindecător.

Sursa: http://www.artadeatrai.ro/

 

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 00000004am 046000000am, AM4000000Marți în Think about!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: