RSS

LEGEA OGLINDIRII

16 Dec

“LEGEA OGLINDIRII este, tehnic vorbind, o lege a rezonantei, deoarece creeaza situatii si pune în legatura persoane între care exista afinitati. Altfel spus, persoanele care vibreaza pe aceeasi lungime de unda, indiferent daca sunt constiente sau nu, SE ATRAG una pe cealalta.

Uneori atractia inconstienta este repolarizata în constient ca respingere, dar asta nu trebuie sa ne induca în eroare.

RESPINGEREA NU EXISTA FARA ATRACTIE ! Tot ce se întâmpla e tesut în laboratoarele inconstientului si are un sens pe care îl numesc spiritual: sa ne cunoastem, sa ne asumam pe deplin si sa ne manifestam creator potentialul.

Nu cred ca exista vreun suflet care sa nu tânjeasca dupa aceasta împlinire, singura diferenta fiind ca, în cazul unora, acest dor este înca plapând sau imperceptibil.

Astfel, vulnerabilitatea pe care nu ti-o accepti NU o vei accepta nici în exterior.

Blândetea pe care ti-o reprimi o vei respinge si în afara ta.

Nevoile pe care le condamni la tine le vei condamna si la altii.

Inainte de a ironiza sau condamna o persoana , reflecteaza putin. Nu este decât un mesager prin care Universul te înstiinteaza de stadiul la care te afli. Universul te înstiinteaza, PRIN ACEL MESAGER, de stadiul la care te afli, in ceea ce priveste cunoasterea propriei tale persoane.

Cu alte cuvinte, responsabilitatea pentru nivelul tau de evolutie îti apartine. A trai constient de acest adevar interior este de natura sa modifice radical atitudinile fata de semenii tai, în sensul de a renunta la a-i judeca pentru ceea ce sunt, din moment ce si tu ai fost asa, esti sau urmeaza sa fii.

A învata sa-i IUBESTI cu dragoste si întelegere pe cei care te înconjoara este echivalent cu a învata sa te iubesti pe tine însuti, deoarece ei nu fac decât sa te reflecte.

Poate îti este imposibil sa admiti o astfel de viziune. Este mult mai usor sa-l urasti pe cel care te raneste, sa-l detesti pe cel care îi face sa sufere pe cei dragi, sa fii intolerant cu prostituatele, homosexualii sau tiganii.

Dar te-ai întrebat vreodata daca nu cumva tot ceea ce se întâmpla are un sens ultim, anume de a-ti deschide inima spre iubire?

Si cum vei lasa iubirea sa înfloreasca în inima ta daca vei continua sa respingi aspecte din tine însuti, parti ale personalitatii tale pe care ai fost învatat sa le devalorizezi înainte de a le cunoaste?

Tot ceea ce respingi în tine însuti Universul va recrea în afara ta, pentru a-ti atrage atentia.

Lumea va continua sa oglindeasca ceea ce refuzi sa accepti si sa transformi la tine însuti, pâna în clipa când vei restabili contactul cu partile negate sau necunoscute ale fiintei tale.

Compasiunea si dragostea pentru parti vulnerabile sau primitive din personalitatea ta, o data devenite stabile, se vor revarsa spontan asupra aspectelor corespondente din ceilalti.

Altfel, nu poti ajuta un om sa-si depaseasca greselile aratându-i si subliniindu-i vinovatia.

Nu-l vei stimula sa se schimbe evidentiindu-i „‘rautatea” si pedepsind-o cu asprime.

Nu-l vei încuraja comparându-l cu cei „buni”. Si nu îi vei oferi un model superior actionând împins de resentimente si cruzime.

O asemenea actiune nu face decât sa arate pulsiunile pe care fapta lui le-a trezit în tine, pulsiuni pentru care tu esti responsabil, nu el.

Desi pare greu de crezut, dusmanul este prietenul nostru. El ne oglindeste cele mai adânci frici sau neputinte, stimulându-ne sa ne asumam responsabilitatea pentru ele.

Inamicul înversunat este doar un ecran de proiectie pentru demonii pe care îi contii, dar pe care înca nu ai învatat sa-i iubesti.

Iisus nu e un lunatic atunci când ne spune: „IUBESTE-TI DUSMANII !” Dusmanii sunt mai întâi înauntrul TAU. Cei din exterior nu fac decât sa-i reflecte si VOR DISPAREA CA PRIN FARMEC ATUNCI CÂND RAZBOIUL CU DEMONII INTERIORI ÎNCETEAZA.

Nu uita ca diavolul este un înger cazut.

De ce anume crezi ca are nevoie pentru a se înalta daca nu de acceptarea si dragostea ta?

Si odata cu demonii transformati în creuzetul întelegerii tale stii cine se mai înalta?

Asa e. TU TE INALTI.”

Fragment din „UMBRA” de A. Nuta

 

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 000000012pm 056000000pm, PM12000000Joi în Think about!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: