Category: Think about!


Efect placebo – efect nocebo

Este incredibil cât de mult poate fi influenţat subconştientul nostru de forţa sugestiei ! Si intrucât mintea subconştientă este cea care controlează corpul nostru şi intreaga viaţă, prin intermediul sugestiei putem avea parte de o mulţime de intâmplări – unele plăcute, altele extreme de neplăcute.
Multă lume a auzit de efectul placebo. In cadrul unui experiment medical, ţi se dă un medicament despre care ţi se spune că este foarte eficient – de pildă ca pansament gastric. Din 100 de voluntari pe care se testează medicamentul, aproximativ 50 constată intr-adevăr că au scăpat de durerea
de stomac. Dar – surpriză ! Aşa-zisul medicament este de fapt o bobiţă de zahăr acoperită de un inveliş albastru. El nu conţine nimic altceva decât zahăr. Si atunci, ce anume i-a vindecat pe cei 50 de voluntari ?
Forţa sugestiei. Li s-a spus că se vor face bine, au fost convinşi că sevor face bine şi s-au făcut bine. In fapt, subconştientul lor a fost convins de eficienţa medicamentului şi a dat organismului comenzilenecesare pentru a se face bine.Tot ceea ce mintea noastră crede, poate realiza.
Mult mai puţini au auzit de “efectul nocebo”. In cadrul unui experiment similar, ţi se dă o pastilă despre care eşti avertizat că iţi va face rău – de pildă crampe stomacale. De data aceasta, numărul celor ce se plâng de dureri la stomac este insă de 90! Evident era aceeaşi pastilă inofensivă de zahăr. Se constată insă că forţa sugestiei negative este mult mai maredecât a sugestiei pozitive.
Lucrul acesta trebuie să ne dea de gândit. Suntem expuşi zilnic, oră de oră, unei adevărate avalanşe de mesaje negative, in primul rând prin presă. Inundaţii, cutremure, avioane prăbuşite, crime, violuri, preţuri care cresc, bârfe răutăcioase ale colegilor, accidente de maşină; etc, etc.
Aceste mesaje cu puternică valoare emoţională lucrează fără să ne dăm seama asupra subconştientului nostru. Iar rezultatul este că ne merge prost fără să ştim de ce. Suntem deprimaţi, ne pierdem increderea intr-o viaţă mai bună, ne aşteptăm să ni se intâmple ce e mai rău. Si, de obicei, la ce
te aştepţi, aşa se intămplă. Dăm vina pe ursită, pe guvern, pe socri, pe colegi, fără să observăm că, de fapt răul este in noi. Că l-am lăsat să pătrundă in mintea noastră ori de câte ori a vrut, fără să realizăm
cătrăim in casă cu un duşman.
Gata ! Puneţi piciorul in prag! Incepând de astăzi inchideţi uşile pentru aceşti musafiri periculoşi.
Evitaţi să mai urmăriţi jurnalele cu ştiri negative. Schimbaţi postul pe altceva. In fond aveţi 25 -30 -40 de canale prin firma de cablu. Urmăriţi emisiunile educative şi cele care să vă refacă starea optimistă.
Muzică,divertisment, comedii… Evitaţi persoanele negative, cele care permanent se vaietă, critică
şi condamnă*. Dacă aşa sunt colegii de serviciu sau, mai rău, şeful dumneavoastră, gândiţi-vă foarte serios să vă căutaţi un alt loc de muncă. Altfel, rămânând alături de ei, riscaţi să vă condamnaţi la o
viaţă de eşec şi frustrare.
*Asociaţi-vă cu persoane pozitive*, optimiste, orientate spre succes. Dacăvreţi să aveţi o viaţă de succes, trebuie să staţi căt mai mult in preajma unor oameni de succes. Invăţaţi de la ei, gândiţi ca ei, acţionaţi ca ei. Folosiţi permanent forţa sugestiei pozitive citind cărţi motivaţionale sau biografii ale oamenilor de succes, ascultând casete şi CD-uri motivaţionale, participând la cursuri şi seminarii despre succes,
urmărind emisiuni radio şi Tv cu oameni de succes.
Pe scurt, folosiţi la maximum forţa sugestiei pozitive şi reduceţi la minim forţa sugestiei negative.
Preluaţi controlul tuturor elementelor de sugestie din preajma dumneavoastră şi folosiţi-le pentru a vă atinge obiectivele.
*Vă sugerez un mic exerciţiu pe care să-l faceţi zilnic:

Timp de două săptămâni :
1) nu vă mai plângeţi de nimic, nici in sinea dumneavoastră, nici faţă de alţii
2) nu mai urmăriţi jurnalele de ştiri la televizor
3) nu ascultaţi văicărelile celor din preajmă, cereţi-le să schimbe subiectul.

Dacă aveţi răbdarea să faceţi acest exerciţiu, veţi observa că perspectiva asupra vieţii vi se va schimba.

Sursa: (mail), http://www.bistritanews.ro/

BELAGINELE – LEGILE FIRII (LEGILE NATURALE)

Codul dupa care traiau, in urma cu mii de ani, pelasgii, inaintasii daco-romanilor… 

1. Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiinteaza toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mainile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicaieri si peste tot este mijlocul Sau, iar chipul Sau este lumina. Nimic nu este faptuit fara de lumina si tot ce vine din lumina prinde viata si ia faptura.

2. Precum fulgerul aduce lumina si din lumina tunetul si focul ce se revarsa, asa este si gandul omului, el trece in vorba omului si apoi in fapta sa. Deci, ia aminte la asta, caci pana la focul ce arde trebuie sa fie o lumina si un tunet. Lumina omului este gandul sau si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvant, iar vointa omului aprinde focul prin care se faptuiesc toate cele ce sunt in jurul sau.

3. Fii ca muntele cel semet si ridica a ta lumina mai presus de cele ce te inconjoara. Nu uita ca aceiasi pasi ii faci in varful muntelui ca si in josul sau, acelasi aer este sus ca si jos, la fel creste copacul in varf de munte ca si in josul sau, la fel lumineaza soarele piscul cel semet ca si pamantul cel neted.

4. Fii cumpatat ca pamantul si nu vei duce lipsa de nimic. Creanga prea plina de rod este mai repede franta de vant, samanta prea adanca nu razbate si prea multa apa ii stinge suflarea.

5. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cat este mai inalt, cu atat radacinile sale sunt mai adanci in pamant, caci din pamant isi trage taria, nu uita asta. Cu cat te ridici mai mult, cu atat trebuie sa cobori mai mult, caci masura ridicarii este aceeasi cu masura coborarii.

6. Puterea omului incepe cu vorba nerostita, ea este asemeni semintei care incolteste, nici nu se vede cand prinde suflare de viata. Lumina semintei este cea care o ridica, pamantul este cel ce-i da hrana, apa ii da vigoarea, iar rabdarea o imbraca cu tarie.

7. Priveste raul si ia aminte la invatatura sa. La inceput este doar un firicel de apa, dar creste tot mai mare, caci vine de la ce este mai mare si lucrurile asa trebuiesc implinite, prin firea lor. Asemenea este si gandul cel bun si drept randuit, el isi face loc printre pietre si stanci, nu tine seama de nimic, isi urmeaza drumul si nimic nu-i sta in cale. Apa cu apa se aduna, iar impreuna puterea este si mai mare.

8. Ia seama de taina aceasta si nu o uita, acel firicel de apa stie unde va ajunge, caci una este cu pamantul si toate cele ce-i vin in cale nu il pot opri pana la sfarsit. Astfel sa iei seama la gandul tau unde trebuie sa ajunga si vei vedea ca nimic nu sta in calea sa . Sa-ti fie gandul limpede pana la sfarsit; multe se vor ivi in calea sa, caci firea lucrurilor din jur este miscatoare asemeni apelor. Apa cu apa se intalnesc, pamant cu pamant si munte cu munte.

9. Ia seama la gandul cel rau, fereste-te de el ca de fulger, lasa-l sa se duca precum a venit, caci te-ndeamna la lucruri nefiresti. Fereste-te de vorbele desarte si de neadevar; sunt ca pulberea campului ce-ti acopera ochii, ca plasa paianjenului pentru mintea si sufletul tau. Ele te indeamna la trufie, inselaciune, hotie si varsare de sange, iar roadele lor sunt rusinea, neputinta, saracia,boala, amaraciunea si moartea.

10. Nu judeca oamenii dupa greutatea lor, dupa puterea lor, dupa averea lor, dupa frumusetea lor sau dupa ravna lor, caci si unul si altul a lasat din ceva pentru a creste in altceva. Cel bogat este sarac in liniste, cel tare este slab pentru altul si cel slab are taria lui ascunsa. Cum firea lucrurilor este miscatoare, asemeni este si omul. Ce da valoare unei unelte, trebuinta sau frumusetea? Duce un om mai mult decat boul? E mai bogat vreunul ca pamantul? Doar cunoasterea si intelepciunea il ridica pe om peste dobitoace. Si degeaba ai cunoastere, daca ea nu este lamurita de vreme.

11. Fierul inrosit a fost rece si se va raci iarasi; Vasul a fost pamant si va fi iarasi pamant; Pamantul ce-a fost sterp acum este pamant roditor si se va starpi iarasi peste vremi. Ravna omului face schimbatoare toate acestea. Dar ravna ii intoarce bucuria in tristete si linistea in neliniste. Fierul si focul ajuta omul, dar il si vatama. Si aceeasi ravna il indeamna a merge pe carari nestiute si nebatute de ceilalti dinaintea lui. Tot ravna il indeamna la strangere de averi, la marirea puterii si a se masura cu altii. Fereste-te de a te masura cu altul, caci trufia de aici se naste; ea te va cobori mai jos de dobitoace si te va desparti de fratele si de vlastarul tau.

12. Neinteleptul este manat de ravna, dar inteleptul incaleca ravna. Neinteleptul sufera cand ravna il duce la pierdere si la cadere, dar inteleptul intotdeauna gaseste castigul in pierdere si inaltarea in cadere.

13. Trufia raceste iubirea inimii si o face in dusmanie si nu exista dobitoc mai josnic decat omul care nu mai are iubire in inima sa. Caci iubirea este cea dintai putere si chipul ei este lumina. Ia seama ca nu cumva gandul tau sa se impresoare cu trufia, caci mai jos de dobitoace vei ajunge.

14. Gandul bun si vorba inteleapta iti pot potoli necazul, iti pot racori inima, dar nu te vindeca, pentru ca omul sufera dupa cum trufia a crescut in el, caci suferinta este umbra trufiei.

15. Nu iti lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, caci ele asa cum vin, asa pleaca. Dupa orice zi vine si noaptea si dupa iarna vine primavara, caci asa este randuit si asa este firea lucrurilor. Toate cele ce se vad, se nasc, cresc si apoi se intorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor ramane pururi, iar aceasta are nenumarate si nesfarsite ramuri si, asemenea izvoarelor mintii si sufletului tau, ele nu se arata la vedere. Caci o suflare si un foc fac sa creasca toate cele ce cresc ierburi, copaci, dobitoace si oameni – si din aceeasi vatra vin si catre aceeasi vatra se intorc si vatra aceasta este pururea.

16. Precum copacul cel falnic creste langa cel mic, fara a-i face rau, asa sa fiti intre voi, cel mare sa nu loveasca pe cel mic si nici sa-i amarasca sufletul, caci va avea datorie mare de dat, la fel ca si hotul. Arunca un lemn pe rau si mai multe vor veni din susul sau catre tine. Adu-i multumire semenului tau, adu-i lumina pe chip si in suflet, iar toate acestea le vei gasi mai tarziu, inflorite in inima ta.

17. Nu lua cu siluire si nici cu vorbe amagitoare ceea ce nu este al tau, caci cel ce priveste prin ochii tai este acelasi cu cel ce priveste prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.

18. Nu grabi nici o lucrare caci trasul de ramuri loveste inapoi. Fructul copt este usor de luat, cel necopt este greu de luat si gustul e neplacut. Nu te grabi deci sa aduni ce este inainte de vreme, caci iti va amari sufletul. Cum creste cadrul, asa creste si stinghia si cum creste roata asa creste si ispita.

19. Ramai mereu in racoarea sufletului tau, dar daca mania se aprinde in tine, ia seama ca nu cumva sa treaca de vorba ta. Mania vine din teama si nu a locuit dintru inceput in inima ta; Daca nu creste prin trufie, ea se intoarce de unde a plecat. Trufia inchide poarta intelepciunii, iar cel trufas se pune singur langa dobitoace. Intelepciunea este mai pretuita decat toate cele ce se vad cu ochii, ea este aurul mintii si sufletului tau si este rodul cunoasterii udata de vreme.

20. Nu-ti amari sufletul cand simti durerea si neputinta, ci mai degraba cauta sa te folosesti de ele pentru indreptare, caci in rod ai si samanta. Nu se poate ca o samanta buna sa dea rod rau. Lacomia intotdeauna duce la pierdere, furtul intotdeauna duce la boala, gandurile sterpe intotdeauna duc spre ratacire, mania intotdeauna loveste inapoi, rautatea si neadevarul intotdeauna aduc neputinta, trufia intotdeauna aduce suferinta.

21. Mergi la izvor cand sufletul ti-e aprins, scormoneste in apa limpede si asteapta pana ce devine iarasi curata. Asa se va duce si aprinderea sufletului tau, precum tulburarea aceea.

22. Ia bine seama la taina semintei. Asemeni ei este gandul tau, si cum samanta nu se poate fara coaja, asa este si gandul cel rodnic al omului. Coaja gandului rodnic este vointa, iar fara vointa,gandul se usuca si nu foloseste la nimic. Dar puterea este in rabdarea semintei, iar vointa si rabdarea fac mladita firava sa razbata pamantul tare.

23. In vremea lucrului tau, inveseleste-ti inima la vederea lucrarii tale, inainte de terminarea ei, caci precum fructul isi anunta venirea cu o floare, tot asa fapta omului este vazuta de cel cu mintea si simtirea limpede, inainte de a fi terminata.

24. Ia bine seama la cauza omului sarac, dar si la cauza omului grabnic avut, caci nici una nici alta nu sunt firesti. Omul sarac are multe ganduri desarte si le schimba de la o zi la alta, vorbeste mult si lenea i-a invelit bratele si picioarele. Cel grabnic avut ori e hot si inselator, ori vede mai bine necazul altuia si cauta a-l amagi, iar de acolo isi trage grabnica avutie.

25. Fii bland si rabdator cu cei de langa tine, caci asa cum te porti tu cu ei, asa se poarta si altii cu tine, caci simtirea lui este la fel cu simtirea ta, din aceeasi suflare este si simtirea lui, iar lumina ce se vede prin ochii lui este din aceeasi lumina cu cea care se vede prin ochii tai.

26. Unde este taria omului acolo ii este si slabiciunea, ceea ce-l ridica il si coboara; ramai in limpezimea mintii si simtirii tale si vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel usor este deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel bland este deasupra celui aprig. Limpede sa-ti fie mintea si simtirea, si ia seama de toate acestea.

27. Taria muntelui vine din rabdarea sa, din linistea sa, stanca ii este numai invelitoare. Dar taria lui este incercata de vant, de apa cea lina. Ia-ti puterea din rabdare si din liniste si foloseste-te de ea prin limpezimea gandului tau, caci nu tulburarea izvorului roade stanca, ci limpezimea sa.

28. Lucrarea facuta din teama nu are viata lunga si taria ei este asemeni unei revarsari de ape care tine putin. Asa este si cu tulburarea oamenilor, ea vine de-afara, dar este chemata de teama lor, insa teama vine prin necunoastere, iar necunoasterea prinde putere prin neadevar, lene si trufie.

29. Soarbe cunoasterea de la cei cu barba alba si nerosita de vin si lasa vremea sa o imbrace cu intelepciune. Nu privi la trupul lor slabit si garbovit, caci toate acestea sunt plata lor pentru cunoasterea lucrurilor si cresterea intelepciunii.

30. Multumeste-i pamantului pentru toate cele ce-ti ofera, multumeste-i cerului pentru ploaia care iti hraneste pamantul, multumeste-i soarelui pentru caldura si lumina casei tale si a pamantului tau, multumeste-i lunii pentru linistea somnului tau, multumeste-le stelelor ca vegheaza asupra somnului tau, multumeste-i muntelui pentru povetele si fierul ce-l iei din el, multumeste-i padurii pentru tot ce iei de acolo, multumeste-i izvorului pentru apa ce-o bei, multumeste-i copacului pentru lucrarile ce-ti arata, multumeste-i omului bun ce-ti aduce bucurie si zambet pe chip.

31. Precum iarba buna creste cu iarba rea, asa sunt si oamenii, dar tine seama ca purtarea lor cea rea este semanata si crescuta din teama si neputinte, iar trufia este invelitoarea lor. Nu certa purtarea lor si nu cauta a-i indrepta din vorbe si mustrare, caci apasarea pe rana nu o vindeca. Oare iarba aceea este rea doar pentru ca este amara pantecului tau? Asa este si cu omul, de vei vrea sa-l indrepti, adu-i pentru inceput gandul si simtirea la ce este placut atat omului bun, cat si omului rau. Unul vede roata plecand, iar altul vede aceeasi roata venind. Cine vede mai bine ?

32. Doar cel inteleptit poate vedea limpezimea si linistea din mintea si sufletul celui tulburat, caci cel inteleptit a fost odata si el la fel ca si cel tulburat si roadele amare l-au facut sa tina seama de alcatuirea fiintei sale. A fugit de roadele sale amare in varful muntelui si acolo nu a scapat de ele, a fugit in mijlocul padurii si iata ca roadele erau cu el, apoi a privit inlauntrul sau si iata ca roadele sale amare aveau radacini in mintea si simtirea poftelor sale.

33. Este o floare mai frumoasa decat cealalta? Este un izvor mai limpede decat altul? Este un fir de iarba mai presus decat altul? Fiecare are taria, frumusetea si priceperea lui. Este in firea lucrurilor ca padurea sa aiba felurite soiuri de copaci, de iarba, de flori si dobitoace. Nu seamana un deget cu altul de la aceeasi mana, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este marul mai intelept decat prunul sau parul ? Este mana stanga mai buna ca dreapta ? Altfel vede ochiul stang de cel drept? Cele de sus isi au rostul lor si cele de jos isi au rostul lor, cele mari isi au rostul lor si cele mici isi au rostul lor, cele repezi isi au rostul lor si cele incete isi au rostul lor, cele ce au fost si-au avut rostul lor si cele ce vin isi vor avea rostul lor.

34. Neputinta vine dupa rautate si neadevar, caci ceea ce dai aceea primesti, ceea ce semeni aceea culegi, dar ia seama ca lumina sufletului tau si al celui de langa tine are aceeasi vatra si ramane fara umbra. Vezi ce tulbura necontenit izvoarele mintii si sufletului aproapelui tau. Adu-i linistea in suflet si limpezimea in minte si batranetile tale vor fi ca pomul copt, oasele si taria ta nu vor slabi si te vei intoarce de unde ai venit, satul de caldura urmasilor tai.

35. Intotdeauna va fi cineva dedesubtul tau si intotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tau sa te uiti cu iubire si nu cu trufie caci acolo iti sunt radacinile, iar la cele ce sunt deasupra ta sa te uiti cu privirea de prunc si fara teama.

36. Cele tari, cele slabe si cele nevazute sunt cele ce alcatuiesc lumea si toate acestea le gasesti in om si toate alcatuiesc un intreg. Nu este nimic care sa fie afara si sa nu fie si inauntru. Ia seama la toate acestea cand iti apleci privirea inauntrul tau si vei gasi toata intelepciunea zeilor ascunsa in nevazutul fiintei tale. Zeii au luat seama inaintea omului de aceasta intelepciune si asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu si Vesnic.

37. Ia aminte ca bataia inimii, curgerea sangelui prin vine, vindecarea ranilor, frumusetea ochilor si minunatia alcatuirii trupului sunt facute prin puterea si suflarea Focului cel Viu si Vesnic care este in fiecare si al carui chip se arata in lumina. Dar nu uita ca trupul este doar o farama din putinul care se vede…

38. Curatenia trupului si desfatarea sa prin simturi te pun doar putin mai sus de dobitoace, caci nu un sunet placut te ridica, nici o duioasa atingere, nici un gust placut, nici o mireasma imbatatoare si nici o bucurie a ochilor. Caci unde este caldura, apare si frigul, unde este dulcele apare si amarul, unde este placutul apare si neplacutul, unde este mireasma apare si duhoarea, iar unde este ras, si plansul pandeste.

39. Iata dar calea de inceput: cumpatarea in toate cele ce faci, ascultarea de batrani si de cei intelepti, harnicia, multumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevar si de vorbele desarte, ferirea de cearta si de manie, buna purtare intre semeni. Dimineata sa te trezesti cu ele, ziua sa le porti mereu in minte, seara sa le ai cu tine in somn si astfel supararea, lipsa, amaraciunea, neputinta, boala si rautatea altora nu se vor atinge de tine.

40. Dincolo de acestea se afla iubirea, vointa, curajul, rabdarea, modestia si ele ridica omul cu adevarat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Vesnic si, prin ele, calea ta urmeaza calea zeilor, dar ingroparea lor te arunca mai jos de dobitoace. Doar prin ele primesti adevarata cunoastere si intelepciune, adevarata putere, adevarata bucurie, adevarata bogatie, rodnica si trainica lucrare.

41. Dar iata ca unde este iubirea poate aparea si ura, unde este vointa poate aparea si delasarea, unde este curajul poate aparea si frica, unde este rabdarea, poate aparea si graba si unde este modestia poate aparea si trufia. Caci miscatoare sunt si cele ce se vad si cele ce nu se vad din fiinta omului. Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se afla cel ce gandeste si acesta este cel ce vede miscarea in nemiscare, este cel care dincolo de toate aceste virtuti se desfata in cunoasterea si linistea ce intrece orice bucurie, iar atentia, echilibrul si limpezimea sunt uneltele sale.

42. Cel tulburat vede binele ca bine si raul ca rau, este atras de una si fuge de cealalta, dar inteleptul vede si frumosul si uratul, simte si frigul si caldura si finetea si asprimea, aude si placutul si neplacutul, gusta si dulcele si amarul, simte si mireasma si duhoarea si nu face judecata intre ele. El vede deslusit ca firea lucrurilor este in toate, caci frumosul din urat se trage si uratul din frumos, dulcele a fost amar la inceput si se va face iarasi amar, placutul se naste din neplacut si neplacutul din placut. Si toate acestea lumineaza sufletul inteleptului pentru ca cele bune si placute hranesc si bucura trupul si simturile sale, iar cele neplacute neinteleptului hranesc mintea si intelepciunea sa, caci vede innoirea lucrurilor si semintele viitoarelor bucurii.

43. Nu este usoara cararea zeilor, dar nu uita nici o clipa ca omul poate cuprinde in iubirea sa mai mult decat poate cuprinde in ura sa, caldura se ridica mai mult decat poate cobori frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decat cel ce este dedesubt, usorul se intinde mai mult decat se intinde greul, lumina razbate mai mult decat poate razbate intunericul, puterea care uneste este mai mare decat puterea care desparte.

44. Lungul si scurtul au acelasi mijloc; cercul mic si cercul mare, globul mic si globul mare pe acelasi punct se sprijina; nevazutul si vazutul acelasi loc ocupa; toate cele mari stau ascunse in cele mici, iar aici este o mare taina a firii; mare printre intelepti este cel ce o pricepe.

45. Inteleptul uneste pe cel ce vede cu cel ce gandeste, cel ce simte cu cel ce face, dar neinteleptul ii desparte. Deschide-ti bine ochii, caci cel ce face, cel ce simte si cel ce gandeste sunt asemeni norilor care vin si pleaca, dar cel ce vede prin ochii tai este vesnic si lumina sa este fara umbra. El este dincolo de viata si moarte, dincolo de bine si rau, dincolo de frumos si urat, dincolo de curgerea timpului.

Mai multe explicatii si referinte despre aceste legi:

Sursa: Newsletter-ul Editurii ForYou, http://studiidacologice.com/

Reunificarea interioara – “coltul tau de cer senin”


”Exista doua emisfere cerebrale opuse. Ele se afla in opozitie, dar sunt, totodata, complementare. Se opun una alteia pentru ca sunt separate; au functii diferite.

Avem dificultati deoarece folosim una dintre emisfere mai mult decat pe cealalta. Solutia ar fi sa le aducem impreuna, in asa fel incat sa le folosim pe amandoua, fara sa sesizam diferenta. Asta este ceea ce se vede din afara; cu totii stim asta.

Si acum, sa trecem la ceva diferit. Biblia spune: “Dumnezeu l-a creat pe om cu imaginatia sa.” Apoi, ceea ce urmeaza, ne pune in incurcatura: ”El a creat oamenii ca barbati si femei.”

Deci, la Dumnezeu – daca pot spune asa – cele doua emisfere nu erau separate.

In noi, ele sunt separate. In contrast cu Dumnezeu, noi vedem barbatul si femeia ca fiind separati. Dar, nici barbatul singur, nici femeia singura nu corespund imaginii complete pe care a creat-o Dumnezeu. Cei doi corespund imaginii lui Dumnezeu doar impreuna.

Astfel, barbatul singur este incomplet; doar impreuna cu femeia el este complet. Iar femeia este completa numai cu jumatatea ei, barbatul. Totusi, atat barbatii, cat si femeile fac distinctie intre ei. Fiintele umane devin complete numai atunci cand se pot uni cate doua, barbat cu femeie – sub toate aspectele.

Facem multe distinctii care reprezinta continuarea la nivel subliminal a distinctiei pe care o facem intre barbat si femeie. In loc de femeie, spunem corp; in loc de barbat, spunem spirit.

In acest sens, orice cale spirituala, prin negarea corpului, devine in multe feluri o negare a femeii. Prin urmare, caile spirituale sunt anti – corp fizic. Prin negarea uniunii dintre barbat si femeie se da prioritate unuia, in fata altuia.

La fel se intampla cu emisferele dreapta si stanga; una este barbat, cealalta este femeie. Acelasi lucru este valabil si pentru sus si jos.

Ce le aduce impreuna?

Dreapta si stanga

Inchideti ochii. Ne indreptam atentia catre bratul drept si cel stang. Indepartati bratele unul de celalalt si intoarceti palmele in sus. Lasati mainile sa se odihneasca pe coapse. Ramaneti relaxati.

Acum simtiti pe rand o mana si, apoi, cealalta. Care este mai puternica? Care este mai slaba?

Fara sa va uitati la maini, priviti inainte pana va uniti mainile.

Aceasta inseamna ca o mana devine mai mult, si la fel se intampla si cu cealalta. Asteptam pana nu ne mai gandim la o mana sau la cealalta, pana cand stanga si dreapta au devenit una – una la infinit. Se desfasoara un proces in care sensul de opozitie se dizolva. Ele actioneaza ca un intreg.

Sus si jos

Acum, facem acelasi lucru cu sus si jos. Intai privim in sus si, apoi, privim in jos. Unde se afla linia de separare din corpul nostru? Asteptam si de data aceasta pana cand cele doua parti se unesc in una singura. Dupa ce am ajuns la aceasta unificare, simtim diferenta din interiorul nostru.

Tata si mama

Acum procedam la fel cu mama si tata. Simtim locul pe care il ocupa tata in interiorul nostru si, imediat, locul mamei. Ramane unul din ei neglijat, undeva in fundal?

Asteptam sa se produca o miscare in interiorul nostru pana cand amandoi devin unul, unul si acelasi.

Relatia de cuplu

Si acum, sa transferam aceasta miscare la relatia noastra de cuplu. Cine sau ce este in fata? Cine sau ce ramane mai in spate? Este ceva mai la stanga sau mai la dreapta? Cine sau ce este mai sus sau mai jos?

Dumnezeu si lumea

Acum, trecem la o alta opozitie pe care o putem compara cu stanga si dreapta, sau cu sus si jos – opozitia dintre Dumnezeu si lume.

Le lasam sa curga impreuna in noi insine intr-o uniune in care nu mai putem spune ca sunt separate. Devenim imediat una cu ambele parti sub toate aspectele.

Cateva reflectii in plus asupra opuselor

Aceste procedee se pot aplica si la alte opozitii. Le voi mentiona pe scurt aici.

Sanatate si boala

Cand vrem sa scapam de boala, ne comportam ca un barbat. Cand o lasam sa existe, ne comportam ca o femeie. Cand sanatatea si boala sunt lasate sa curga impreuna, ele lucreaza impreuna si devin una.

Viata si moartea

Viata este barbat in sensul de aici, iar moartea este femeie. Ce se intampla cu noi cand cele doua sunt lasate sa se uneasca si sa curga ca una singura in simturile noastre?

Viata noastra devine adunata si completa. O traim inaintea mortii. Apoi, moartea va deveni deplina la momentul potrivit.

Inainte si dupa

In ceea ce priveste timpul, simtim trecutul, ce a fost,  ca fiind feminin. In acest sens el este complet. Ceea ce urmeaza, ce va fi,  este barbat. Cand ne orientam spre viitor, actionam ca un barbat. Cand ceea ce a fost in trecut ne inrobeste, asteptam fara sa actionam. Sunt necesare ambele parti: una fara cealalta nu poate sa rodeasca.

Cum devin una? In acest moment – chiar acum.

Corpul

Tratam deseori corpul nostru ca si cum ar fi subordonat spiritului nostru. Il minimalizam, desi niciun spirit nu poate trai in afara lui insusi, fara un corp.

Opozitia dintre spirit si corp, asa cum multi o accepta ca pe o axioma, inclusiv multi oameni spirituali si religiosi, se reflecta intr-o alta opozitie, mai ales la barbati. Este opozitia dintre barbati si femei.

Ce le-au facut barbatii femeilor – le-au dispretuit, le-au suprimat, le-au desfigurat si le-au criticat cu asprime? Ce au obtinut tratandu-le pe femei ca pe o proprietate personala pe care o pot stapani, schimba sau arunca, fara sentimente sau respect, fara inima?

Adeseori, barbatii se comporta cu corpul lor in acelasi fel. Il neglijeaza si ii pun in primejdie sanatatea in numele unor asa-zise chemari inalte, sau de dragul faimei.

Ce altceva este un razboi sau o cruciada daca nu o invazie? Isi are corespondentul in violarea unei femei, iar razboaiele au condus adesea la violarea femeilor, in absenta sentimentelor, a respectului si a inimii.

Asadar, unde incepe reconcilierea la toate nivelurile?

Incepe cu respectul si iubirea fata de femei, cu barbatii care stau mai jos decat femeile si alaturi de ele.

Aceasta miscare merge dincolo de asa-numita egalitate a sexelor: nu poate exista nicio egalitate intre spirit si corp. Poate exista doar supunere in fata celui de dinaintea ta care te mentine in viata si te sprijina.

Modul in care se comporta barbatii cu femeile este acelasi in care barbatii, mai ales barbatii, se comporta cu pamantul, desi pamantul este acela care ii duce pe ei in spate.

Banii sunt tratati intr-un mod asemanator. Dincolo de ideea de bani ca recompensa meritata pentru munca prestata, in mainile barbatilor, castigurile fara justificare si fundament, intr-un razboi nou si diferit violeaza si jefuiesc pe aceia de la care vin acele castiguri si pe cea de la care, in ultima instanta, vin toate bogatiile, chiar mama pamant.

Cum ne reintoarcem la fundatiile de baza, solide? Cum se reintorc barbatii la femei? Cum se reintorc femeile, care adeseori simt la fel, in legatura cu corpul lor, la mama lor? Cu smerenie. De la o inaltime atribuita cu de la sine putere, ne reintoarcem la pamant. Ajustand greutatile de pe cantar, de la preponderenta mandriei si a inaltimii, ne reintoarcem la mama pamant de unde am venit, cea care ne hraneste si ne sprijina. Si atunci, mama pamant, impreuna cu toate mamele, manifesta fata de toti barbatii si femeile iubire materna. Aceasta iubire nu cunoaste aroganta, se afla toata in aceeasi inima.

In acelasi fel ne intoarcem si la corpul nostru, si prin el, la puterea creatoare, imaginea primara si originea vietii, pe care o intalnim in forma cea mai completa la partea feminina, la femeie si la mama – si in corpul nostru.

Cum? Cu aceeasi iubire de la inceputuri care spune catre tot ceea ce este chemat la viata:  “Sa creasca! Sa existe! Sa fie viu!”

Imbratisarea

Recent,  m-am gandit la ceea ce inseamna o imbratisare. Barbatul si femeia sunt fata in fata. Deci, este barbatul, iar in fata lui femeia. Barbatul desface larg bratele si invita femeia din priviri. Iar femeia isi intinde bratele si invita barbatul din priviri, cu drag. Ei merg unul spre celalalt si se imbratiseaza tandru.

Cat timp pot sta imbratisati? Pot sta asa doar scurt timp. Doar legatura dintre barbat si femeie nu este suficienta cand se topesc intr-o imbratisare. Nu este suficient pentru viata. Asa ca, ei se elibereaza din imbratisare, trebuie sa faca asta. Nimeni nu poate sta asa mult timp.

Ea se da cu un pas inapoi si la fel face si el. Ambii isi desfac bratele, foarte larg, si privesc dincolo de partenerul lor, catre viata ca intreg. Acum, ei includ foarte multe in imbratisarea lor, familia partenerului, de exemplu, tot ceea ce apartine lumii partenerului, si chiar lumea in intregul ei. Si, in timp ce amandoi isi deschid astfel bratele, ei simt in spatele lor ceva maret care ii sustine, care actioneaza in urma lor. Apoi, se privesc din nou, fiind conectati acum cu ceva mult mai important. Amandoi se vad unul pe altul invaluiti intr-o multime de conexiuni. Unul dintre ei nu are curajul sa se desprinda de celalalt si, asta, in avantajul lui. Insa nu mai este posibil. Dar pentru ca privirea lor este atat de cuprinzatoare, se pot simti in largul lor impreuna, se pot duce din nou unul spre celalalt, pentru ca apoi sa se desprinda putin din nou, deoarece relatia lor exista in cadrul a ceva mult mai important.

Acelasi lucru e valabil si pentru noi, cand conform imaginii noastre despre barbat si femeie, simtim in interiorul nostru ca amandoi apartin unul altuia si sunt, in acelasi timp, separati.

De exemplu:

stanga si dreapta,

sus si jos,

corp si spirit,

sanatate si boala,

trecut, prezent si viitor.

Cum se poate sa se reunifice ceea ce este separat in noi, in sentimentele noastre si in actiunile noastre?

Imbratisam cu iubire ambele parti din interiorul nostru. Apoi ne desprindem putin, pana cand putem simti diferenta din interiorul nostru. Ambele parti din noi revin una catre cealalta, pana cand se simt una cu noi, iar noi cu ele. Devenind una cu ele in acest fel, privim inainte la sarcinile care vin spre noi si le indeplinim cu iubire.”

Bert Hellinger – Ajutor pentru suflet in viata de zi cu zi, Scrisoarea lunii ianuarie 2011

Sursa: http://putereaprezentului.wordpress.com

 

Relaxarea

Intr-o lume în care stresul a devenit un cuvant mult prea uzitat, ba mai mult o stare psiho-fizica a ce e resimtita de poate prea multi oameni, relaxarea si implicit meditatia ce o insoteste sunt „bunuri” din ce în ce mai necesare. Nu ne putem cladi un viitor fericit daca suntem într-o continua stare de stres, sau atunci cand putem totusi reusi anumite performante profesionale in urma unei munci stresante, de cele mai multe ori nu ne putem bucura în voie de roadele acestora. De ce? Datorita perioadei de stres parcurse, intervin deseori boli, necazuri, probleme. Energia este epuizata mai precis, energia necesara trairii unui prezent echilibrat si armonios se epuizeaza în urma unor situatii stresante. Faptul ca stresul e cauza majoritatii bolilor, este un adevar demonstrat stiintific, mai mult decat atat, ezoteristii stiu ca el cauzeaza si probleme de destin – Isus ne spunea sa nu ne mai facem griji pentru viitor, la fel si Mikao Usui, fondatorul primului sistem de reiki, ne spune sa nu mai fim îngrijorati… Cu siguranta stiau ce vorbesc!
Dar nu despre stres doresc eu sa vorbesc acum, ci despre unul din remediile sale – RELAXAREA.
Despre cel mai bun medicament anti-stres, despre cea mai simpla forma de relaxare, ce este la îndemana tuturor.
Argument in favoarea beneficitatii folosirii sale: are ce rezultat in timp, schimbarea obiceiului de a fi stresat. Relaxarea poate deveni o stare permananeta indiferent de situatie. Iata însa trei argumente concrete:
1. În afara de bine cunoscutele efecte ale relaxarii asupra sanatatii, mai adag ca argument si „TEORIA DARWINISMULUI NEURAL” – formulata de dr. Gerald Edelman, neourofiziolog – care postuleaza faptul ca neuronii ce realizeaza conexiunile dintre celulele creierului se afla în concurenta pentru o asa numita „selectie naturala”, ce este precum o lupta pentru existenta. În aceasta situatie numai acele conexiuni care sunt cel mai des folosite supravietuiesc. Aceste conexiuni alcatuiesc o retea neurala a celulelor creierului care devine constienta de mediul incojurator si tot ce se întampla în jurul ei prin simturi. Acesta retea creaza UN MODEL ce are efecte, atat în ceea ce priveste perceptia realitatii, dar si asupra modului de a reactiona în urma acestei perceptii, deci – asupra comportamentului. Are efect asupra CONSTIINTEI dar si asupra… INTUITIEI si PERCEPTIILOR EXTRASENZORIALE.
2. GENELE PSI – descoperite în urma cercetarilor stiintifice sunt cele responsabile de energia PSI. Cu cat un om are mai multe gene de acest gen, cu atat puterile sale psihice sunt mai evidente. Se pare ca omul la începutul existentei sale pe Pamant le folosea în mod frecvent, pentru ca a fost construit astfel, însa functionalitatea lor s-a pierdut undeva pe drum, atat datorita preocuparilor cat si vanatorii de vrajitoare, ce a determinat teama de a le mai folosi si „adormirea” lor. Un alt factor ce le „închide” prin eliberarea de neurohormoni si suprastimularea electrica, ar fi tocmai NIVELUL RIDICAT AL STRESULUI. În aceasta situatie o serie de proteine eliberate în corp la comanda (fortata de stres) a creierului inhiba activitatea genelor psi.
3. FRECVENTELE SAU RITMURILE CEREBRALE – corespunzatoare starilor noastre. Acestea sunt:
- delta – (0.5 – 3 cicli/secunda) – corespunde somnului foarte profund fara vise.
- tetha – (3 – 7 cicli/s), este starea de somn cu vise, starea normala a unui copil de 2-7 ani sau starea PSI emisie-receptie de informatii.
- alfa – (8 – 12 cicli/s) este starea de somn cu vise, sau de starea de veghe corespunzatoare RELAXARII în care functioneaza intuitia, inspiratia divina, stare în care intram atunci cand închidem ochii, chiar daca nu dormim SAU cea în care linistiti fiind, visam cu ochii deschisi.
- beta – (13 -20 cicli/s) starea normala de atentie, în care suntem conectati la realitate, orientati spre exterior.
- gamma – de la 20 c/s în sus o stare rar întalnita de suexcitare, furie extrema, nebunie, panica.
4. Activitatile PSI cer energie, fara de care ele nu se pot desfasura. Iar stresul este un mare consumator energetic. Pentru a “vedea in nevazut”, dar si pentru a influenta Holograma, campul nostru biofizic trebuie sa se combine cu campul Pamantului, iar pentru a intra in ACORD ARMONIC cu acesta, trebuie sa fim pe frecventa tetha sau mai nou alfa, respectiv frecventele de acelasi nivel cu REZONANTA SCHUMANN, frecventa “cerebrala” electromagnetica a Pamantului, (despre care se spune ca este in crestere de o vreme, de la 7,83 cit a fost calculata in secolul trecut, ajungand in prezent la 12 sau chiar mai mult, de fapt, ea variind in functie de zona si anumiti parametri ai acesteia, furtuni magnetice, fulgere, etc, de aceea ma refer si la starea afla, ce devine o stare rezonanta cu Pamantul).
Prin RELAXARE ZILNICA, practicata în mod constant, ne putem antrena pentru a fi în starea ALFA sau chiar TETHA în timpul activitatilor normale. Atunci puterile noastre psihice vor fi amplificate si vom functiona dupa alte principii, conectati fiind atat la realitatea încojuratoare cat si la realitati ce exista dincolo de spatiul sau timpul perceptibil în mod obisnuit. Astfel ne putem crea viitorul, putem vedea anumite lucruri ce s-au petrecut la distanta în timp sau spatiu, putem avea intuitii deosebite, si ghidaje de la fiinte superioare din astral, putem patrunde în inima Hologramei, dincolo de ceea ce numim în mod frecvent realitate.
Dar cum sa intram într-o astfel de stare în mod obisnuit? Cum altfel decat obisnuind creierul sa îsi schimbe obiceiurile, schemele ce el însusi si le-a format în timp. Se poate! Realaxandu-ne. Creandu-ne obiceiul de a ne relaxa în fiecare seara, sau de ce nu, pentru cine prefera si are timpul disponibil, în fiecare dimineata. Deci renuntand definitiv pentru 30 de minute la stres, oricare ar putea fi cauza lui, sau pur si simplu, chiar nestresati fiind, antrenandu-ne mintea în exercitii de relaxare pentru a ne spori puterile PSI.
Cel mai simplu si eficient mod de a ne antrena mintea este RELAXAREA si VIZUALIZAREA. Ruperea de realitate si problemele cotidiene macar pentru momentul dedicat meditatiei. Vom proceda astfel:
Ne asezam comod într-un loc linistit, în semi întuneric, lasam vibratiile armonioase la muzicii de meditatie (neaparat foarte lenta), aprindem o lumanare, sau setam lampa pe o lumina difuza, aprindem tamae sau un betisor parfumat, închidem ochii si ne imaginam un ecran mental alb, sau îi tinem usor întredeschisi, dar privim dincolo de realitate. Apoi apasam magicul buton mental si începem sa rulam filmul propriu. Suntem scenaristi si regizori, actori si spectatori. Si asta timp de 30-60 min. Putem alege între:
- RELAXARE pur si simplu: ne imaginam ca suntem într-un loc frumos, preferabil în natura, suntem fericiti, facem ceva ce ne este pe plac, suntem liberi si fara griji, veseli si bucurosi ca traim.
- MEDITATIE – ne fixam atentia asupra unui moment din viata noastra si încercam sa-i întelegem sensul privindu-l cat mai detasat, ca si cum ar fi un film din viata altcuiva. Daca altcineva ar fi actorul principal ce am gandi, care e rostul întamplarii, lectia, etc. Important este sa fim detasati si obiectivi.
- CREAREA VIITORULUI – de data aceasta filmul trebuie sa fie unul frumos, pe care am dori sa-l traim. Unul cu happy-end. Nu trebuie sa ne pese daca îl vom trai sau nu… Trebuie sa stim ca într-un fel sau altul, el ne va aduce beneficii în viata cotidiana.Aceasta tehnica este una din cele mai eficiente – o imagine face cat o mie de cuvinte spun japonezii, iar Iisus ne spunea ca atunci cand dorim ceva sa ne imaginam ca îl avem deja…
Procedeul VIZUALIZARII determina încetarea dialogului interior si fixarea atentiei asupra imaginilor si actiunii imaginate. Iar acest simplu fapt ne sporeste in timp puterile PSI.
Pare simplu, desi nu este de la început asa.
INGREDIENTELE ABSOLUT NECESARE SUNT: rabdarea, vointa, motivatia, atentia, imaginatia, dorinta, pacea, insistenta, continuitatea meditatiei, detasarea, credinta, serenitatea. Folosind toate acestea si urmand aceasta tehnica în mod regulat timp de mai multe luni, (în functie de persoana) nu doar ca ne putem redobandi sau mentine o stare de sanatate benefica, ci si ne putem activa „gena PSI” responsabila cu intuitia si/sau clarviziunea, schimbandu-ne schemele si crescandu-ne puterile psihice. Nu vom deveni cu toti clarvazatori, dar cu siguranta vom deveni mult mai intuitivi si în consecinta mai fericiti.
Putem astfel sa ne creem realitatea dorita, putem sa ne apropiem de Dumnezeu, putem sa functionam la parametri cu care am fost înzestrati, demult… demult de Creator.

Carla von Vlad
www.lumeaspirituala.ro

 

 

Patru Legi ale Spiritualitatii (India)

- prima lege zice: “Persoanele pe care le intalnesti sunt persoanele potrivite”.

Cu alte cuvinte, nimeni nu intra in viata noastra din intamplare; toate persoanele cu care interactionam se afla alaturi de noi cu un motiv, acela de a ne ajuta sa invatam lectiile de viata care apar si sa continuam drumul personal;

- a doua lege zice: “Ceea ce ni se intampla este singurul lucru care ni se putea intampla”. Nimic, absolut nimic din ceea ce se produce in viata noastra nu ar fi putut sa se intample in alt mod (nici macar detaliul cel mai nesemnificativ)…

Nu exista: “daca as fi facut cutare lucru….s-ar fi produs alt cutare lucru….” NU!!!… Toate si fiecare in parte dintre situatiile care se produc sunt perfecte, cu toate ca mintea si egoul nostru nu le accepta …

- a treia lege zice: “Orice moment in care se incepe este momentul corect”. Totul incepe in momentul potrivit, nici inainte, nici dupa; cand suntem pregatiti pentru ca ceva nou sa apara in viata noastra, exact atunci apare (incepe);

- a patra lege zice: “Cand ceva se termina, se termina”. Daca ceva a luat sfarsit in viata noastra, este pentru propria noastra evolutie, deci cel mai bine este sa inchizi capitolul si sa mergi inainte, imbogatit cu acea experienta.

Cred ca nu este intamplator ca citesti aceste randuri acum; acest text ajunge la tine astazi, pentru ca esti pregatit(a) sa intelegi ca “nici un fulg de zapada nu cade niciodata in locul gresit”…

sursa:
Newsletter-ul Editurii ForYou

 

DMT – molecula spiritului

Un documentar de exceptie

Acest documentar, lansat în 26 septembrie 2010 în SUA (Wappinger Falls, New York), se bazează pe cercetările doctorului Rick Strassman, profesor de psihiatrie la Universitatea din New Mexico, făcute între 1990 şi 1995, cu sprijinul a 60 de voluntari, unii dintre ei fiind intervievaţi în film, şi rezultatele fiind publicate în cartea “DMT: The Spirit Molecule”, ajunsă, acum, la a XV-a ediţie. Dimetiltriptamina sau N,N-dimetiltriptamina, pe scurt DMT, este un compus halucinogen din familia triptaminei. DMT este prezentă, în mod natural, nu numai în plante, ci şi în organismul unor mamifere şi mai ales în corpul uman, fiind o substanţă derivată a unui aminoacid esenţial pentru metabolismul uman, triptofanul. Documentarul susţine ipoteza producerii lui, în fapt, de către glanda pineală (epifiza).

Dimetiltriptamina

Conform ştiinţei oficiale, rolul acestei substanţe în organismul uman ramâne nedeterminat şi mecanismul fiziologic al producerii ei nu este elucidaţ fiind considerată mai mulţ la modul evident simplisţ un “reziduu biologic”, când ar trebui să fie clar că o substanţă comună plantelor, animalelor şi omului, poate unică, din acest punct de vedere, trebuie să aibă, dimpotrivă, un rol esenţial; unii dintre protagoniştii filmului o consideră ca fiind “limbajul comun molecular”, un gen de mediator spiritual natural. Ca structură chimică, DMT se înrudeşte cu un neurotransmiţător foarte cunoscuţ serotonina, cu hormonul numit melatonină şi, desigur, cu alte triptamine cu efect halucinogen, ca de exemplu: psilocibina (4-hidroxi-dimetiltriptamina – alcaloid ce intră în componenţa ciupercilor halucinogene), 5-metoxi-dimetiltriptamina, bufotenina (5-hidroxi-dimetiltriptamina) şi psilocina (4-hidroxi-dimetiltriptamina).

Preparare Ayahuasca

În multe culturi, indigene sau moderne, DMT este folosită sub diverse forme, fiind de regulă injectată sau inhalată, dar cea mai cunoscută ramâne totuşi Ayahuasca, o combinaţie folosită de indigenii din zona Amazonului, obţinută prin fierbere, dintr-o plantă ce conţine DMT şi o alta ce conţine un inhibitor al monoaminooxidazei, o enzimă produsă de ficat care metabolizează rapid DMT, făcând-o inofensivă, dacă este administrată pe cale orală. Documentarul are o structură simplă: Joe Rogan defineşte practic capitolele şi conceptele de bază ce urmează a fi dezbătute ulterior, prin prisma a două concepte aflate tradiţional în opoziţie, ştiinţa şi spiritualitatea, de către dr. Strassman, însuşi, de Graham Hancock, de unii dintre voluntarii care au participat la experiment sau alţi consumatori de DMT, de experţi în medicină, neurologie şi ştiinţe sociale şi chiar teologi. Experienţele spirituale narate de cei intervievaţi, sunt însoţite de o grafică ieşită din comun, multe dintre imaginile multicolore, neobişnuite, preluate direct din filmele psihedelice ale anilor `60, reuşesc să dea substanţă vizuală cuvintelor pline de semnificaţii, de altfel, ale scenariului.

Dr. Rick Strassman

Dr. Rick Strassmann, se dovedeşte a fi una dintre excepţiile notabile ale psihiatriei, care şi-a depăşit obligaţiile de om de ştiinţă, atât în termenii deschiderii sale evidente faţă de latura spirituală incontestabilă a experimentelor, cât şi a sensibilităţii recunoscute cu care şi-a tratat pacienţii temporari, pe care nu i-a supus niciodată unei atitudini sceptice, reducţioniste, oricât de bizare le-ar fi fost rapoartele, care contraziceau clar, paradigma naturii noastre exclusiv materiale şi a existenţei noastre limitate, încetăţenită de aşa-zisa ştiinţă oficială cu aportul direct a doi masoni celebri, Isaac Newton, în fizică şi Charles Darwin, în biologie. În carte, dar şi în film, Dr. Strassmann merge chiar mai departe de atâţ amintind paralelismele izbitoare dintre stările induse de administrarea artificială de DMT şi experienţele mistice induse natural de DMT, în cazurile de moarte clinică, ce sunt cunoscute ca NDE (Near Death Experiences), când se raportează, aproape generalizaţ contactul şi comunicarea cu fiinţe autonome, inteligente, non-corporale, în spaţii aparţinând dimensiunilor superioare sau poate, cum îngândurat repeta unul dintre subiecţii experimentelor, pe tărâmul divin. Extrema stranietate a acestor relatări despre “alte lumi” şi “locuitorii lor”, a zdruncinat serios convingerile unui psihiatru de formaţie clasică, până atunci, pe care latura morală a împingerii la limită a unor oameni, numai de dragul cercetării ştiinţifice, nu l-a lăsat deloc indiferenţ mai ales că nu avea, practic, explicaţii pentru conţinutul rapoartelor, tot mai numeroase, dar motivaţia principală a stopării experimentelor, a fost presiunea crescândă generată de comunitatea psihiatrică şi de politicieni, pentru a-l forţa să se retragă din cercetarea psihedelică, finanţată din bani publici. Dr. Strassmann s-a retras, dar nu înainte de a încălca toate preceptele de siguranţă deontologică insuflate colegial de psihiatrul supervizor ce-i fusese impus de organismele de reglementare, Daniel Freeman, de la Universitatea California din Los Angeles, care rezumase magistral interdicţiile oficiale, de a nu căuta cumva remedii eficiente, psihiatrice sau contra dependenţei de droguri şi alcool, care ar fi ruinaţ în timp, monopoluri ale statului şi ale trusturilor farmaceutice, eliminând clienţii potenţiali. Documentarul explorează pe larg atitudinea societăţii faţă de uzul de droguri psihedelice şi contrastul dintre politica strictă antidrog a SUA – care interzice nu numai uzul acestor droguri, dar şi cercetările ştiinţifice asupra efectelor lor – şi societăţile mult mai tolerante, din alte părţi ale lumii.

Graham Hancock

Politica SUA în această privinţă este cel puţin indiferentă şi în mod cert ipocrită şi contradictorie, doar aparent lipsită de logică, însă, fiindcă accesul la realităţi alternative şi în dimensiuni superioare ale existenţei, asigurat de aceste substanţe, este o ameninţare directă la adresa modelului materialist al lumii terestre impus de “cei aflaţi la vârful puterii”, cum spune Graham Hancock în film. Declararea naturii ca fiind ilegală şi, simultan, acceptarea patentării ei de către corporaţii lacome ca Monsanto, reprezintă una dintre caracteristicile definitorii ale “minunii umaniste” numită capitalism. Joe Rogan, prezentatorul acestui documentar, dar şi al celui despre marijuana, The Union – The Business Behind Getting High, din 2007, este binecunoscut ca un critic virulent al acestei politici meschine, denunţând aparenta obtuzitate a politicienilor americani, care legitimează folosirea acestor droguri (inclusiv mult detestata marijuana) pentru bolnavii aflaţi în stare terminală, dar nu şi folosirea lor, legală, de către oamenii sănătoşi. Ce se poate concluziona din (a)moralitatea celor ce impun astfel de legi demente, în timp ce impun, tot legal, folosirea de substanţe ca de exemplu fluorul, acuzat tot mai insistent ca fiind inhibitor al activităţii epifizei şi, impliciţ a secreţiei naturale de DMT? Fie că bolnavii în stare terminală nu mai reprezintă oricum o ameninţare pentru ei, mai marii lumii, indiferent ce revelaţii spirituale vor avea folosind drogurile psihedelice, fiindcă nu vor mai trăi suficient de mulţ cât să şi povestească despre ele, fie că – din moment ce sunt privite ca nocive pentru un om sănătos, al cărui organism şi sistem imunitar ar suporta mult mai uşor o agresiune chimică, decât un bolnav aflat în stadiul terminal, cu sistemul imunitar ruinat de otrăvurile chimioterapeutice – sunt considerate un mijloc sigur de eutanasiere a unor indivizi deveniţi deja o povară, pentru o societate care celebrează “consumismul” şi nu bunăstarea membrilor ei. În orice caz, ipocrizia asasină a conducătorilor masoni ai acestei lumi este evidentă, nouă muritorilor de rând fiindu-ne permis să consumăm în orice cantitate şi legal, alcool, responsabil de 70-80.000 de decese anual numai în SUA şi de escaladarea violenţei sub orice formă, sau, de ce nu, tutun, bine tratat încă din faza de cultură cu insecticide şi erbicide radioactive, apoi cu amoniac în faza de fabricaţie, pentru a creşte gradul de dependenţă faţă de nicotină (fapt dovedit de documentele companiei Lorillard Tobacco Company deconspirate în anii ’70), ceea ce conduce, de asemenea, la peste 400.000 de decese anual numai în SUA.

sursa: http://active.info.ms/?a=articles&p=430

 

Scrisoare de la Neale Donald Walsch

Povestea fiecaruia dintre noi

Scurte comentarii de la Neale Donald Walsch

Saptamana trecuta am spus ca toata viata am cautat Cunoasterea Divinitatii. Toata viata, am stiut ca daca voi cunoaste Divinitatea, mi s-ar putea dezvalui totul. Totul despre Dumnezeu, despre viata si totul despre mine. Singurele intrebari pe care mi le-am pus au fost: ce este Cunoasterea Divinitatii si unde o pot gasi.

Apoi, am vorbit despre modul in care au inceput cautarile mele…la scoala romano-catolica din copilaria mea. Pana cand parintii mei m-au trimis la acea scoala, nu ma indoisem niciodata ca, daca-L voiam pe Dumnezeu alaturi de mine, nu trebuia decat sa-L chem. El ar fi fost intotdeauna acolo, dupa cum mi-a spus mama, iar eu o crezusem.

Cand m-am dus la St. Ignatius, dupa spusele calugaritelor, am aflat ca nu era chiar asa. Dumnezeu vrea sa vina la mine de fiecare data cand il chem, m-au asigurat ele, dar un suflet lipsit de puritate nu-L va primi niciodata pe Dumnezeu.

Am intrebat: Cine avea sufletul lipsit de puritate? Noi toti – mi s-a spus. Niciunul dintre noi nu este demn de a-L primi pe Dumnezeu in viata lui.

Cum puteam deveni demni de aceasta revelatie? Voiam cu disperare sa stiu. Crezusem ca Dumnezeu venea intotdeauna la noi. De fapt, mama ma invatase ca Dumnezeu era alaturi de noi in permanenta si ca, pentru a primi ajutorul si binecuvantarea lui Dumnezeu, nu trebuia decat sa-L chemam, fiindca El era Intotdeauna Acolo, iar ajutorul ar fi venit nemijlocit. Acum mi se spusese ca, ei bine, nu era chiar asa

Trebuia sa fiu demn de a-L primi pe Dumnezeu sub acoperisul meu. Iar problema era ca ma nascusem nedemn de prezenta lui. La St. Ignatius, am invatat despre Pacatul Originar si despre faptul ca pacatuiam in fiecare zi si ca Dumnezeu nu putea veni in sufletul meu, daca eram un pacatos, dar ca nu trebuia sa disper, fiindca Dumnezeu imi putea ierta pacatele, iar apoi putea veni in sufletul meu, dar in primul rand, trebuia sa le marturisesc.

Dumnezeu nu putea ierta pacatele nemarturisite. Prin urmare, Taina Spovedaniei a fost creata de Cea Mai Sfanta Biserica – cea Catolica, aceasta fiind calea catre iertare si, in cele din urma, a Mantuirii.

Daca ne marturiseam pacatele, Dumnezeu ne-ar fi iertat, purificandu-ne din nou sufletele, stergand pacatele cu buretele. Apoi, puteam merge la Impartasanie. Il puteam primi pe Dumnezeu cel viu in vietile noastre, daca (literalmente, nu la figurat) consumam din carnea si sangele lui Christos, care era Fiul lui Dumnezeu si care murise pentru pacatele noastre.

Am fost invatat ca painea si vinul obisnuit s-au transformat in trupul si sangele lui Christos, in momentul Sfintirii (un ritual de baza al fiecarei Slujbe romano-catolice), cand a avut loc miracolul Transsubstantierii*, prima etapa din Sfanta Impartasanie.

*TRANSSUBSTANTIERE: In credinta crestina – prefacerea miraculoasa a painii si a vinului, din cuminecatura, in trupul si sangele lui Christos. NT:

Dupa cum va puteti imagina, dintr-o data, Spovedania a devenit foarte importanta pentru mine. Ma spovedeam cat de des puteam, asigurandu-ma ca nu existau pacate in sufletul meu, daca moartea mi-ar fi batut la usa.

Copil fiind, aceasta problema ma nelinistea teribil. Poate credeti ca glumesc sau exagerez putin, dar nu e cazul. Imi amintesc perfect ca, noaptea, imi era frica sa ma culc, mai ales daca stiam ca facusem prostii in ziua respectiva.

Daca ii raspunsesem obraznic mamei, ma certasem cu fratele meu sau, intr-un fel sau altul, ma purtasem aiurea, ma rugam cu frenezie, strangand cu putere ochii infricosati…

Acum, ma las in voia somnului. Il implor pe Domnul Dumnezeul meu sa-mi pastreze sufletul, Il rog sa-mi ia sufletul.

Speram ca seriozitatea mea sa poata  compensa comportamentul gresit.

Va impartasesc aceasta poveste personala dintr-un anumit motiv. Cautarea lui Dumnezeu, a trairii Experientei Divinitatii este un proces care a avut loc timp de secole, pe aceasta planeta. Este de remarcat faptul ca strabunii nostri si cei care ne-au educat ne-au oferit multe cai de acces. As vrea sa va vorbesc despre calea mea, pentru a va oferi macar un exemplu care sa va arate cat de mult ne-am complicat noi – toti oameni care traiesc pe Pamant – posibilitatea de a-L primi pe Dumnezeu in sufletele noastre, de a-L gasi, de a ne Imprieteni cu Dumnezeu si de a trai in comuniune cu Dumnezeu.

(…) Intr-o zi, voi scrie o carte cu acest titlu: Povestea fiecaruia dintre Noi, care va relata calatoria Noastra, a Tuturor, in cautarea a ceea ce stim, in adancul inimilor noastre, ca este adevarat: ca Dumnezeu exista si ca El nu ne-ar parasi niciodata, nu ne-ar condamna la o tortura eterna si nu ar vrea sa ne raneasca in niciun fel.

Cu iubire si imbratisari,

sursa: newsletter-ul editurii ForYou

Despre manifestarea umana a sufletului tau

 

Venind pe acest taram, in forma umana, nu ti-ai manifestat-o dintr-o greseala. Ai venit aici la cererea sufletului tau in conditii si imprejurari speciale, pentru a primi anumite lectii care sa faciliteze in starea ta de veghe, sursa divina. Nimic nu este intamplator sau din greseala. De fapt, totul, absolut totul, se desfasoara perfect de acord cu gandurile, sentimentele si emotiile, precum si alegerile tale, care sunt strans legate de sursa divina.

 

Atunci cand te afli in mijlocul unor profunde suferinte, ai putea crede ca esti victima circumstantelor vietii tale, adevarul este ca tu ai participat la crearea fiecarei situatii sau eveniment care a avut loc. Nu a fost inconstienta, desi asa pare. Insa, esti aici pentru a transforma inconstientul in constient.  Esti aici pentru a-ti trezi sinele constient, care a fost ascuns, ingropat sub credinte, vise, cufundat in iluzii. Gata, sunt sanse sa te trezesti la natura ta, sa te concentrezi pe aceasta dorinta care, sa devina realitate.

 

Sunt multe persoane care, in momentele cele mai triste din viata lor au simtit sursa divina, au simtit ca s-au apropiat de ea. Se poate sa fi creat in mod inconstient aceasta profunda durere si suferinta in scopul de a fi mai aproape de conexiunea divina.

 

Gandul, cuvantul, fapta vazuta sau nevazuta, auzita sau neauzita, simtita, toate sunt experiente care au avut loc in viata ta si te-au pregatit pentru fiecare moment. In acest univers infinit, nimic nu se pierde. Cu cat constientizezi cine esti cu adevarat, observi ca esti conectat cu toata lumea si tot ce este in acest univers. Esti unul cu tot ce te inconjoara. Vei fi constient in luarea unor decizii, viata pentru tine va fi altfel inteleasa. Mintea/ego-ul nu-si mai are un rol personal. Vei incepe o viata care are mult respect pentru inteligenta divina, care o iubeste si o sustine cu fiecare respiratie. Suferinta ta iti va fi profesor. In loc sa te tavalesti iarasi in suferinta, dand vina pe cei din jurul tau, incearca sa vezi miezul frumusetii care se ascunde in ea. In felul acesta exista o mare oportunitate in a te trezi.

 

Este o onoare pentru tine sa locuiesti pe aceasta frumoasa planeta, sa interactionezi cu tot ce te inconjoara, sa stapanesti toate simturile, sa imbratisezi pe toata lumea si totul. Ai observat vreodata, ca natura suferintei este intr-o stare de non-asteptare? Poate iti petreci mult timp si energie sa te judeci, sau poate esti mereu nemultumit cu viata ta in functie de cum “arata” sau “se simte”. Mintea este intr-o continua cearta cu tot ce este. Cei mai multi oameni sufera intr-o forma sau alta, indiferent daca sunt sau nu constienti de ea.

Nu conteaza daca suferi in urma unei relatii care a esuat, daca ai dificultati financiare, probleme de sanatate, sau pur si simplu viata ta nu este cea pe care ti-ai dorit-o. Cheia pentru a transcende orice suferinta este aceea de a recunoaste ca in mijlocul acestei suferinte exista o oportunitate, un potential de trezire spirituala. Incearca sa vezi acea binecuvantare ascunsa in tot ceea ce apare in viata ta. O bijuterie ascunsa in fiecare experienta. Esti aici pentru a completa in colierul de pe piept, toate perlele pe care viata ti le ofera. Daca vei fi deschis si receptiv la tot ce iti ofera viata, vei incepe sa vezi toate aceste experiente ca oportunitati pentru a te trezi din punct de vedere spiritual. Curand colierul tau va fi complet cu toate perlele pe care ti le-a oferit viata ta.

 

Intotdeauna vei primi exact ceea ce iti trebuie. Multumeste pentru aceasta viata, a ta, binecuvantata.

Binecuvanteaza tot ce intervine in viata ta, bun sau rau, din punctul tau de vedere, si cu siguranta vei fi “recompensat” cum nici nu ti-ai imaginat vreodata. Descopera noi modalitati de a arata cat de valoarosa este viata ta, prin aprecierea celorlalti de catre tine. Vei observa, ca viata ta, va fi afectata mult mai putin. Schimba-ti modul tau de viata, avand bunatate si/dar mai ales iubindu-i. Se zice ca IUBIREA “face” scara la cer…iubirea, este de o importanta covarsitoare in relatia interumana. Sa pui un strop de iubire in tot ceea ce faci, gandesti, rostesti, vei vedea cum totul se schimba in jurul tau.

Este posibil, sa nu primesti tot ceea ce iti doresti,pentru ca dorintele tale sunt schimbatoare,insa universul stie ce trebuie sa-ti ofere. Suferinta este o alegere a ta, nu exista daca nu ti-o doresti. La prima vedere poate parea o provocare,insa, daca te concentrezi si vei vedea cat de puternic esti, cu siguranta iti vei alege sa nu suferi, fiind un co-creator al vietii tale. Iti vei modela viata asa cum vei dori, mentinand consideratia pentru toti si tot ce te inconjoara. Poti gasi pace, recunostinta si iubire in fiecare moment al vietii tale. Trebuie sa inveti sa ai incredere in acest adevar. Dar, mai cu seama sa stii ca esti iubit. Cultiva aceasta credinta, sa stii ca in acest fel vei avea tot ce este mai bun pentru tine. Fi receptiv la viata si aminteste-ti ca esti una cu univesul, si nu separat. Tu esti sursa, Dumnezeul, iar mintea robul tau. Intotdeauna sa fii centrat pe momentul prezent, in liniste, constient de sinele tau, abia atunci esti liber…liber de orice suferinta. Indrumare si sprijin, vei avea, ori de cate ori va fi nevoie.

Tot ce trebuie sa faci, este sa ceri…si-ti va fi dat.

 

TREZESTE-TE, semintele de trezire sunt vii in tine.

 

TREZESTE-TI CONSTIINTA !

 

Pregateste-te sa descoperi sinele tau, sa ai o viata cu adevarat libera.

 

Sursa: http://www.iubiresilumina.com

 

Energia urmeaza atentia

Unul dintre cele mai tainice principii initiatice spune ca “energia urmeaza atentia”. In consecinta, acolo unde iti este atentia, iti este si… energia. Daca privim fiinta umana din acest unghi, din unghiul fascinant al “atentiei”, o putem vedea ca pe un investitor. Constient sau inconstient, fiinta umana investeste energia sa in orice lucru caruia ii da atentie. Se intampla de la sine, este un dat, este un har sau o nefericire, este ceva ce se intampla, fie ca vrei sau nu, fie ca stii sau nu, fie ca esti constient sau inconstient. Natura ne-a conceput investitori, dar – pentru ca nu intelegem prea bine harul nostru – se intampla sa-l folosim distructiv.

O femeie ii da mare atentie frumusetii sale exterioare. Are in minte trusa de machiaj, manichiurista, coaforul, rochiile, parfumurile, bijuteriile si, peste toate, banii. Ea investeste energie in actiunea de infrumusetare exterioara pe masura ce investeste atentie si invers. Ce se intampla in acest timp, in Eul femeii? Ce se intampla in mintea sa, in sentimentele sale, in trairi, in preocupari, in comportamente, in viata de zi cu zi? Energia investita prinde viata, pana acolo unde toate resorturile psihologice imprumuta vibratia preocuparii pentru frumusetea exterioara. Preocuparea predominanta a femeii devine ea insasi, devine Eul sau. Daca intr-o zi femeia ar incepe sa fie atenta la filozofie, de exemplu si filozofia ar intra in centrul atentiei sale, atunci si activitatile de zi cu zi si gandurile si sentimentele si toata fiinta sa ar suferi o schimbare radicala. Mai mult, s-ar modifica anturajul in viata de zi cu zi, preocuparile sociale si, inainte de toate, structura Eului acestei persoane. Ceea ce vreau sa spun este faptul ca noi devenim ceea ce ne intereseaza in mod esential. Eul nostru se transforma de la sine, sub puterea atentiei, a dorintei, a convingerii, a preferintei pentru ceva anume.

Daca energia urmeaza atentia noastra, ce si cine devenim noi atunci cand privim intens si cu patima raul din lume? Cine si ce devine omul care priveste doar starea conturilor, doar ineficienta orandui­rilor sociale, doar vremea rea si doar nefericita experienta omeneasca? Pe de alta parte, daca ne transformam pro­fund si inconstient in ceea ce pri­vim, ce am simti daca intr-o buna zi ne-ar preocupa stelele si frumusetea universului? Ce Eu s-ar crea in noi  daca am face din propriile minti niste faruri capabile sa vada departe, in adancurile fiintei, si nu doar la un centimetru de scara blocului sau de poarta casei? Daca “ce sunt eu” depinde de “ce privesc profund, ce ma intereseaza in mod special, ce vad in existenta”, atunci cand ma simt rau, cand sunt deprimat, cand pare ca alunec si imi pierd echilibrul, cand actionez impotriva existentei si, poate, chiar impotriva firii sau a vietii mele n-as putea sa ma vindec incepand sa privesc in alta directie? Sa-mi dau seama ca privesc un tsunami si, prin aceasta, investesc energie in existenta lui? N-as putea sa aduc schimbari in Eul meu, in ceea ce am crezut ca sunt Eu, cautand o preocupare de suflet, dar atat de puternica, atat de atractiva si de fenomenala, incat sa ma poata extrage, pur si simplu, din vechile metehne, sa pot evada din vechiul Eu, din vechiul fel de a fi si, mai ales, din suferinta care l-a acompaniat?

S-ar putea raspunde “da” acestor intrebari! O sincopa existentiala se poate anunta printr-o deprimare persistenta, printr-un blocaj sau perceptia unui blocaj. Se poate ca nimic sa nu te mai multumeasca. Se poate sa devii din cale afara de suspicios si conflictual in tine insuti. Se poate ca ceea ce vezi in lume sa te deranjeze continuu. Ar fi doar semnul distinct al faptului ca ai fost atent in mod constant, mult timp, poate si ani, intr-o directie care te-a transformat in nemultumitul, depresivul, suspiciosul sau derutatul ce esti. Ai investit energie in aceste stari, iar acum – in loc sa lupti cu ele, in loc sa doresti uciderea lor, ar trebui doar sa-ti indrepti atentia catre altceva. Daca te atrag stelele, daca iubesti muzica, daca o lectura anume te poate acapara, daca ceva iti rasuceste bucuria inlauntru ca pe-un bisturiu vindecator, atunci fii atent acolo. Cauta tot mai mult si mai mult sa fii prins, sa fii captivat, sa te inchizi in aceasta noua lume a predominantei tale preocupari, caci pe masura ce preocuparea te absoarbe, tu devii lucrul de care esti preocupat. Eul tau capata substanta, robustetea si lumina oricarui subiect care-ti atrage atentia. Gandurile, sentimentele, emotiile se infrumuseteaza pe masura ce privesti lucruri, situatii, subiecte si fiinte care-ti plac. De aceea se poate spune ca “Esti ceea ce privesti (aici «a privi» nu inseamna doar a vedea cu ochii fizici, cat mai degraba a percepe)”!

Sursa: Maria Timuc, http://www.jurnalul.ro/

 

Fii prietenul copilului tau!



Mici suflete fragile si însetate de iubire vin în aceasta lume dominata de tot felul de forte vazute si nevazute, luminoase si întunecate, prietenoase sau distrugatoare. Ele vin sa daruiasca, dar si sa vindece, însa de cele mai multe ori vindecarea de sine primeaza, pentru ca daca nu esti puternic sufleteste nu poti vindeca, daca nu stii tainele vindecarii nu poti devenii vindecator. Si nu stim decat din traire!

Sufletele micute vin aici pentru a-si vindeca ranile aparute în conflictele purtate de secole, cu parti rebele ale sinelui, parti certate cu iubirea, cu parti invadate de umbre…
Ele vin la o adresa exacta. Programul univesului nu da erori, el îsi urmeaza legile perfecte, aplicand criteriile exacte ale rezonatei info-energetice în scopul evolutiei Sale. Copii vin la voi pentru ca au rezonat cu luminile si umbrele voastre, în scopul vindecarii prin iubirea reciproca pe care trebuie s-o învatati experimentand-o împreuna.
Si astfel sufletele se întrupeaza, se nasc, cresc, devin copilasi, copii, adolescenti, tineri, maturi, batrani si… ciclul vietii se termina pentru a se relua iar.
Sufletele pleaca spre taramuri nevazute se întalnesc cu Sinele Mama/Tata cu Lumina constiintei înalte si apoi se reîntorc iar pe Pamant pentru ca numai AICI îsi pot întregi sufletul.
Vin pentru a trai cele dorite si netraite, pentru a castiga în lupta cu umbra, iar pentru toate astea îsi creaz? un program numit karma. Perfectiunea programului nu poate fi discutata, numai ca uneori ceva sau cineva il poate opri, bloca, dar programul sta “în asteptarea”, momentului favobrabil pentru a se derula. Programul e întotdeauna favorabil evolutiei sufletul, dar unii parinti prin nesabuinta lor, deseori il pot… virusa.
DA! Este revoltator! Da revoltator, ca un copil sa se sinucida pentru o nota proasta luata la scoala!!! Sa se sinucida de dorul parintelui plecat! Ori dintr-o dragoste adolescentina prieduta! Nu intru in scheme psihologice aflate în psihicul fragil al micului suflet. Nu… e prea mult… prea delicat, prea complicat.
Spun doar, dragi parinti, întelegeti, nu orgoliul vostru conteaza, nu visele neîmplinite ce vreti sa le traiti prin copii, nu dorinta de a domina alta fiinta umana, nu razbunarea pe partenerul de viata pe care-l vedeti în copil, nu… nu astea conteaza. Nu conteza nici banii castigati prin tari îndepartate, ei nu platesc pretul iubirii pierdute si nici nu dau anii copilariei sau vietii înapoi!
Sufletele voastre nu sunt vindecate, dar se pot vindeca prin copii, prin iubirea ce le-a aratati! Ei pot fi un blsam pe ranile voastre…
Copiii au nevoie sa va fie prieteni !
Ei vor sa le fiti partenerii aventurilor vietii, confidentii tainelor sufletului. Ei va acorda încrederea lor oarba o data, apoi o data pierduta nu o s-o mai castigati.
Ei au nevoie de aprecieri si iertare, pentru a avea puterea de a-si asculta vocea sufletului, au nevoie de fermitate, îndrumare si de cunoasterea voastra, pentru a face fata greutatilor vietii. Au nevoie de dragoste pentru a deveni mari.
Nu uitati niciodata. Ei sunt fiinte distincte, nu proiectia voatra, cat despre proprietate nici nu poate fi vorba.
Profesia de PARINTE E cea mai grea!!!
Insa si cea mai onoranta si plina de satisfactii.
Nu uitati niciodata, ei nu sunt voi, dar duc iubirea voastra mai departe.
O lume fara iubire e o lume ce moare…
Fii deci prietenul copilului tau, numai astfel sufletul tau, va planta o samanta ce va înflori în nemuritoarea gradina a Raiului celest dar si pamantean.

Carla von Vlad

http://www.lumeaspirituala.ro/

 

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.