Relatia

Cum se face ca, atunci cand sunteti indragostiti, aveti impresia ca partenerul dumneavoastra este absolut minunat? Aveti impresia ca el este inceputul si sfarsitul lumii. Nimic rau nu vi se poate intampla. Sunteti invincibil. Sunteti cuplul perfect. Va ganditi ca „ca daca fiecare dintre noi ar avea o asemenea relatie minunata, lumea ar fi mai buna!” Apoi reveniti la realitate. Micile deprinderi ale partenerului, atat de simpatice la inceput, devin enervante. Incepeti sa va certati. Petreceti din ce in ce mai putin timp impreuna. Va strambati in spatele lui. De ce se intampla acest lucru? De ce nu ramanem vesnic in aceasta faza de indragostiti?

Raspunsul este simplu: relatiile sunt ciclice. Fiecare cuplu trece prin momente bune si prin momente mai putin bune. Dar cum trecem peste momentele mai putin bune si cum facem sa revenim la momentele bune? Cum trecem peste aceste cicluri inevitabile? Exista trei domenii pe care le putem lua in considerare, atunci cand incercam sa aflam raspunsuri: 1) cercetarea academica; 2) fluxul de energie (legea atractiei) si 3) reincarnarea/legaturile karmice (legea cauzei si a efectului). Toate cele trei domenii explica, putin diferit, natura ciclica a relatiilor.

Sunt profesor de comunicare si le predau studentilor, de mult timp, fazele relatiilor. Exista mai multe modele acceptate, dar, in general, cele mai multe explica natura ciclica a relatiilor in 4 faze, atat pentru dezvoltarea, cat si pentru deteriorarea relatiei. Inceputul, explorarea, dezvoltarea si intimitatea sunt primele faze. Apoi, atunci cand relatiile se „deterioreaza”, avem de a face cu tumultul/stagnarea, descresterea, individualizarea si, in final, separarea. Cercetatorii sunt de parere ca acestea sunt trasaturi definitorii ale celor mai multe relatii. Ei explica ce se intampla in fiecare stadiu, dar niciodata nu incearca sa explice de ce se intampla. Rezultatele sunt mai mult descriptive si nu prescriptive. Din aceasta cauza, cred ca trebuie sa luam in considerare urmatoarele doua domenii, pentru a vedea cum putem trece, cu bine, prin aceste cicluri.

Dupa parerea mea, este dificil sa studiezi relatiile si natura lor ciclica, fara o perspectiva spirituala. Nu e nici un secret ca suntem cu totii energie. Totul este energie. Eu dumneavoastra, dar si pixul de pe masa – toti suntem  energie. Fiecare energie vibreaza la o frecventa diferita. In esenta, Legea Atractie enunta ca atragem ceea ce ne este asemanator. Cu alte cuvinte, suntem ca un magnet umblator si atragem pe oricine sau orice cu care suntem pe aceeasi lungime de unda. Daca radiati energie pozitiva, atrageti oameni si experiente pozitive. Daca radiati energie negativa, atrageti negativitate. Deci, cum se leaga acest lucru de natura ciclica a relatiilor?

Sa revenim la faza relatiei de pasiune/proaspat indragostiti. Va amintiti cum este? Nu-i asa ca este cel mai bine? Ca va doriti sa dureze pentru totdeauna? Cei mai multi oameni au fluturasii din stomac si simt ca plutesc in aer. De ce ne simtim asa, in aceasta faza? Datorita vibratiei noastre. Atunci cand simtim ca suntem „sus”, bucurosi si euforici, pregatiti sa cucerim lumea, vibratia noastra energetica este extrem de pozitiva. Din aceasta cauza ne simtim atat de bine.

Pe de alta parte, ganditi-va cum va simtiti cand aveti facturi de platit, dar nu si bani in cont. Este sentimentul acela negativ, gretos „imi vine sa vars”. Si il aveti, din cauza faptului ca vibrati la nivele joase.

Este binecunoscut faptul ca relatiile ne dau peste cap energia pozitiva. Cand iesim din etapa pasiunii, pierdem senzatia de euforie. Nivelul nostru energetic scade, la fel ca si cel al partenerului nostru. Nu e mirare ca, atunci cand cad nivelele vibrationale ale oamenilor, dispare sentimentul de ceva minunat. Iar partea trista este ca, de acum incolo, se intra intr-o primejdioasa spirala inversata. Totusi nu ma intelegeti gresit: nu sugerez ca toate relatiile sunt sortite esecului si ca cele mai multe cupluri nu sunt, in general, fericite. Dar fluxul energetic dintre doua persoane este foarte important. Atunci cand partenerul dumneavoastra face ceva dragut pentru dumneavoastra, va simtiti mai bine, nu-i asa? Nu sunteti mai fericit? Iar cand dumneavoastra sunteti mai fericit, si celalalt este fericit. Astfel, ciclul continua. Oamenii se hranesc cu energia celuilalt. Cand dumneavoastra sunteti bine,  la fel este si celalalt (si invers). Cand dumneavoastra sunteti cu energia la pamant, la fel este si celalalt. Din pacate, multe cupluri merg in jos, pe spirala si nu mai gasesc calea de a urca din nou. Dar exista cai de a o face. Trebuie doar sa constientizati fluxul de energie si sa va concentrati eforturile, pentru a reveni la energia pozitiva. Apreciati-va partenerul. Faceti lucruri frumoase pentru el. Acest lucru va va ridica starea de spirit.

In sfarsit putem sa luam in considerare reincarnarea/karma (legea cauzei si a efectului), pentru a explica de ce relatiile sunt ciclice. In esenta, reincarnarea nu este altceva decat un mare ciclu. Ne intorcem, murim, ne intoarcem, murim. Ideal ar fi ca, atunci cand ne intoarcem, sa ne ridicam nivelul vibrational, prin invataminte pozitive. Daca nu, ne reintorcem cu aceleasi suflete si o luam de la capat (sau, cel putin, cu suflete care au aceeasi configuratie vibrationala karmica). Astfel, revenim pana invatam cum sa ne pastram energia pozitiva si sa exprimam iubirea neconditionata.

Cu toate acestea, credeti ca daca aveti o karma negativa cu o persoana, veti fi respinsi de ea. E amuzant cum ne pacaleste Universul. In faza de pasiune, suntem atrasi de ea. Trecem prin faza de „al noualea cer”. Acest lucru este necesar pentru a participa la ciclul de invatare al sufletului. De exemplu, daca, atunci cand il vedeti pe „John” intrand pe usa, va ganditi: „O, Doamne, tipul acesta m-a omorat intr-o viata trecuta… plec repede, inainte sa ma vada!”, niciodata nu ati mai trece prin ceea ce are nevoie sufletul sa invete din relatii.

Asadar, le avem pe toate: trei cai diferite, pentru a explica ciclurile relatiilor. Desi legile nu sunt intotdeauna amuzante, va incurajez sa priviti relatiile ca pe un joc si ca pe o provocare. Daca aveti atitudinea potrivita, puteti sa jucati un joc extraordinar. Asa ca, lasati sa curga energia pozitiva, fiti atenti la ganduri, emotii si actiuni. A castiga jocul, inseamna a evolua ca suflet si a iesi din roata reincarnarii. Totul se refera doar la relatii…

Cu mult timp in urma am ajuns la concluzia ca, in viata, TOTUL TREBUIE sa aiba la baza fundatia rezistenta a relatiilor – increderea si respectul reciproc. In viata mea profesionala, am de a face cu adulti descurajati, care si-au pierdut viziunea si calea, dar si cu tineri care inca isi cauta individualitatea si modul de a-si trai visele.

Datorita faptului ca azi suntem unde suntem, e greu pentru ambele grupuri. La inceput pare ca „nu e nimic nou sub Soare” – ca si cand lumea a luat tot ce era candva nou, proaspat si plin de inspiratie, le-a amestecat intr-o oala si a rezultat o combinatie ametitoare de clisee, cuvinte banale si expresii care toate suna la fel. Ceea ce inainte era intelepciune de bun simt, astazi seamana mai mult cu o campanie de marketing si nu cu un apel la actiune si dezvoltare proprie. Clientii mei simt ca traiesc din ce in ce mai mult in Turnul Babel al secolului al XXI-lea.

Aici intervine baza relatiilor noastre. Avand-o, puteti sa intindeti mana catre celalalt si sa spuneti: „Vino cu mine si te voi ajuta sa gasesti locul in care iti doresti sa fii”. Daca nu exista incredere, respect reciproc si conectare la nivelul sufletului/inimii, acea persoana nu va va urma. Desigur ca exista persoane care isi induc singuri durerea. Aceste persoane isi creeaza propria lor suferinta, datorita faptului ca sunt de prea mult timp atasati de gandurile si obiceiurile lor fixe; se agata de conceptiile lor, asa cum se agata un om pe cale sa se inece, de vesta de o geamandura, mult prea speriat sa mai incerce ceva nou.

Pentru altii este o problema de alegere a momentului potrivit. Cu totii trebuie sa fim intr-un „moment magic” al evolutiei, ca un teren fertil, pregatit pentru semanat, ca sa putem accepta noi metode de invatare si de gandire – acest lucru e adevarat pentru elevi, dar si pentru adulti – pentru ca toti avem ceva nou de invatat si niciodata nu terminam de invatat. Daca nu suntem pregatiti … nu suntem pregatiti. Dar daca nu suntem pregatiti, acest lucru nu inseamna ca nu va trebui sa ne ocupa de acest lucru, intr-un alt moment sau intr-un alt loc. Problemele si scaparile voastre nu dispar niciodata; ele doar stau intr-un colt si asteapta momentul educational cel mai oportun.

Unde duc toate aceste? Totul in viata depinde de fundatia solida a relatiilor. Asa cum o cladire cu o fundatie subreda, se va narui pana la urma, fara relatii, la fel se va intampla si cu scolile, bisericile si guvernele. Atunci cand vorbim limbajul necinstit al politicienilor, intesat de concepte si cuvinte care reprezinta mai degraba obiceiuri, decat convingeri adevarate, atunci cand nu ascultam gandurile si sentimentele celuilalt – atunci nu avem o fundatie, ci mai degraba ceva ce daramam, inainte de a fi terminat.

Ascultati, fiti toleranti, mentineti ganduri pozitive, folositi cuvinte pline de compasiune, traiti in religia voastra, dar nu le impuneti altora ideile voastre – creati ceva frumos si intim, confidential cu un partener iubit. Este posibil sa va impiedicati ocazional si sa cadeti, pentru putin timp, dar fiecare zi este diferita si puteti sa o luati de la capat – indiferent de ce s-a intamplat ieri. Ganditi-va ca aceasta promisiune/legamant de reinoire este ca dusul de dimineata – trebuie sa il faceti zilnic.

Carol Morgan

Sursa: Newsletter-ul Editurii For You

Alchimia relatiei

Multi dintre noi trateaza relatiile in aceeasi maniera in care este jucat pokerul. Facem tot posibilul ca sa obtinem pozitia avantajoasa de control. Iar daca nu ne reuseste acest lucru, facem cacialma. Ne prefacem ca avem carti pe care nu le avem. Amagim. Mintim.

Si, chiar daca acesta este modelul pentru multi aflati intr-o relatie, in era noastra post moderna, el nu este modelul pentru Relatia Sacra, asa cum este ea descrisa in Manuscris.

Permiteti-mi sa fiu foarte sincer aici. Relatia Sacra nu este pentru toata lumea. De fapt, banuiesc ca sunt mult mai putine persoane capabile sau macar dispuse sa o initieze, decat numarul de persoane care prefera sa joace jocuri emotionale de carti.

Acest gen de relatie cere sinceritate maxima – atat fata de tine insuti, cat si fata de partenerul tau. In loc sa ne ascundem cartile, le etalam pe toate pe masa. Toate sperantele noastre, toate fricile noastre, toate gandurile noastre marunte si de gelozie, toata siretenia noastra: toate acestea sunt expuse la lumina clara a constientei, pentru ca partenerul nostru sa le vada. Iar el trebuie sa faca la fel. Nu va functiona, daca exista usi secrete nedescuiate, cu gandul la evadarea mentala. Nu va functiona, daca cei doi partenerii nu sunt impecabil de sinceri unul cu altul.

Iar motivul pentru acest gen radical de sinceritate este ca, fara ea, Alchimia Relatiei nu poate avea loc. Acum, s-ar putea ca acesta sa fie un termen nou pentru multi – chiar si pentru cei care studiaza alchimia interioara – intrucat dinamica relatiei intime este rareori discutata in cadrul celor patru curente alchimice majore (egiptean, taoist, tantra yoga si tantra budista).

Ma gandesc, asadar, ca ar fi bine sa definesc ceea ce vreau sa spun aici si sa stabilesc un gen de fundament. Ca toate tipurile de alchimie, acest gen de lucrare are de-a face cu schimbarea formei, intr-o alta. In acest caz, forma o constituie interdinamica ce a devenit obisnuita intre doi oameni. Dupa un timp, oamenii au tendinta de a intra in rutina. Insufletirea care a existat la inceputul relatiei incepe sa dispara. Ambele persoane devin mai mult sau mai putin constiente. Realitatea dura este ca este nevoie de vigilenta continua si de efort, ca sa mentii o relatie constienta si plina de viata.

Multe relatii esueaza, deoarece partenerii fie ca nu sunt dispusi, fie ca nu pot face eforturile necesare ca sa le sustina. In loc sa se bucure de noutatea fiecarei clipe din cadrul relatiei, cu timpul, se infiltreaza un fel de monotonie; ceea ce inainte obisnuia sa fie captivant, acum este plictisitor. Mai rau decat atat, se instaleaza un fel de letargie psihologica si emotionala, iar amandoi partenerii cad prada efectelor deprimante ale inconstientei.

Acest gen de inconstienta este clopotul de inmormantare pentru constienta psihologica si intelegere; si, desi el este rareori mentionat, acest gen de inconstienta are un efect negativ si asupra vietii spirituale a unei persoane.

Asadar, forma care trebuie sa fie schimbata in cadrul unei relatii este exact forma interactiunilor ce au loc, de obicei, intre cei doi parteneri.

Ca in toate tipurile de alchimie, pentru ca reactiile sa se produca, trebuie sa existe un vas. Iar in aceasta situatie, el este vasul sigurantei si aprecierii, care ofera recipientul pentru transformare.

Daca lipseste siguranta si aprecierea, acest tip de alchimie nu poate fi realizat. Iar daca te-ai decis ca vrei sa incerci acest tip de alchimie, in relatia ta, iti sugerez ca mai intai sa faci o analiza. Sa evaluezi, cu sinceritate, daca simti siguranta si apreciere in relatie. Daca nu le simti, iti vei irosi timpul incercand sa realizezi acest tip de alchimie, cu partenerul tau actual. In schimb, iti sugerez sa iti concentrezi eforturile asupra practicilor solitare, mentionate in Manuscris. Daca totusi vrei sa incerci, incepe sa ii vorbesti partenerului tau despre aceste sentimente de nesiguranta si lipsa de apreciere, pe care le simti. Doar daca – si doar atunci cand ele sunt rezolvate – ar trebui sa te gandesti sa te angajezi in acest tip de alchimie.

Asadar, acum avem doua dintre cele trei elemente necesare alchimiei: ceva care sa fie transformat (tiparele obisnuite de interactiune) si vasul (plasa de siguranta, daca vrei, a relatiei in sine). Este necesar si un al treilea element; iar acesta este, desigur, energia necesara pentru a declansa reactia. De obicei, in relatii exista multa energie, sub forma de tipare nervoase, sperante, frici si dorinte. Vom ajunge imediat si la ele, insa acum vreau sa vorbesc despre otel.

Sinele nostru psihologic se aseamana mult cu sabiile confectionate din oteluri aliate. Ele au fost forjate in turnatoria severa si fiebinte a copilariei noastre, in solicitarile formatoare ale experientelor noastre de inceput. Aceasta perioada timpurie din viata este cea care reuneste elementele sufletului nostru. Si, asemenea otelului, acest proces a fost realizat in conditii de presiune si temperatura foarte ridicate. Unii dintre noi au fost abuzati de parinti autoritari, total reci sau chiar distructivi. Unii dintre noi au fost lasati de capul lor, fara sa li se ofere niciun fel de sprijin sau de indrumare. Iar fiecare tip de relatie parinte/copil se incadreaza intre aceste doua polaritati. Posibilitatile de presiuni existente in copilarie sunt efectiv nesfarsite – si la fel sunt si aliajele psihologice ce rezulta din aceste tipuri de experiente.

In multe grupuri de dezvoltare personala, se vorbeste mult despre copilul interior si, chiar daca in mod sigur are valoare sa iei legatura cu acest sine mai tanar, acest lucru nu este intotdeauna incantator. Mitul nostru cultural este ca anii din copilarie constituie o perioada de inocenta, o perioada in care totul e in regula cu lumea. Pentru unii copii, acest lucru este adevarat; pentru multi altii, nu este deloc asa.

Imi amintesc ca acum cativa ani ma aflam in casa unui coleg terapeut, la o petrecere. Majoritatea adultilor de acolo lucrau ca terapeuti, psihologi sau psihiatri. M-am trantit pe o canapea imensa si, in timp ce sorbeam din paharul cu Pepsi, am observat un eveniment remarcabil. Unul dintre terapeuti venise la petrecere cu fiul sau si cu prietenul cel mai bun al fiului sau. Era clar ca cei doi copii erau prieteni. Jucau un fel de joc de carti si asteptau, plini de respect, sa le vina randul. Nu era niciun fel de tentativa de a trisa, parand sa se afle intr-o atmosfera de camaraderie.

Apoi, tatal baiatului a intrat in camera si i-a intrebat pe amandoi daca aveau nevoie de ceva. Cei doi l-au privit cu fete de inger si au zambit. Nu, au raspuns ei, cu cea mai dulce voce de baietel. Tatal si-a batut usor fiul pe spate si, in timp ce iesea din camera, l-a batut cu nonsalanta pe spate si pe prietenul fiului sau. Pentru o clipa, fiul sau a privit incidentul cu un dezgust cumplit. Puteai observa ca nu ii venea sa-si creada ochilor. Dupa care, in timp ce tatal sau a intrat in cealalta camera, fiul sau s-a dat in spate si l-a pocnit in fata pe cel mai bun prieten al sau!

Aceasta nu era deloc inocenta copilariei. Aceasta era furia copilariei. El nu era dispus sa imparta afectiunea din partea tatalui sau, nici macar cu prietenul sau cel mai bun. Acest gen de gelozie este caracteristic mamiferelor superioare, iar noi suntem, cu toate iluziile noastre auto-laudative ale auto-suficientei, inca mamifere. Oricat de sus ajungem din punct de vedere spiritual, atata timp cat vom trai, vom avea trasaturi in comun cu fratii si surorile noastre mamifere.

Viata launtrica a unui copil este deseori mult diferita de cum si-o imagineaza cei din jurul sau. Fiind inconjurat atat de pericole, cat si de oportunitati, viata sufleteasca a unui copil este direct modelata de felul in care el alege sa le trateze. Intr-un sens, nu conteaza daca e vorba de ceva cum ar fi o amenintare a vietii, un parinte alienat mintal, un agresor sexual de copii – sau ceva aparent inofensiv, cum ar fi cu cine sa mearga la balul bobocilor. Cu toate ca impactul pe care il are faptul de se lupta pentru viata sa, ar putea foarte bine amprenta comportamentul unui copil pentru mult timp, pana in varsta adulta, deciziile minore din viata – cum ar fi, cu cine sa socializeze sau nu – au si ele impact. Toate aceste decizii minore si majore creeaza temperatura si presiune psihologica interna. Aliajele personalitatii cuiva se contopesc sau sunt distruse prin foc. In momentul in care devenim adulti, sabia a fost calita, iar aliajul personalitatilor noastre s-a intarit.

Unii dintre noi ies din aceasta turnatorie a copilariei avand ascutisurile sabiilor tari ca piatra; iar cele ale altora dintre noi sunt tocite. Unii dintre noi isi pastreaza taisurile, iar altii par sa nu poata pastra niciodata nimic.

Lucrul cel mai important in legatura cu otelul este ca, odata ce iese din turnatorie, el tinde sa ramana in forma sa originala. Iar unul dintre putinele lucruri ce pot vreodata reconfigura aliajul, survine daca otelul devine la fel de fierbinte ca atunci cand a fost format.

In lucrarea alchimica a Relatiei Sacre, noi intram, in mod voluntar, inapoi in turnatorie. Temperatura care apare intre doi oameni, atunci cand exista frictiuni intre nevroze ale fiecaruia din cei doi, poate deveni destul de ridicata. Daca ambele persoane pot gasi curajul de a fi total sincere cu ele insele si una cu cealalta, in aceste momente incandescente, aliajele psihologice pot fi modificate. Atunci, in relatie patrunde un nou tip de insufletire, alimentat de energia adevarului psihologic.

Treaba este ca cei mai multi dintre noi vor face aproape orice ca sa evite incarcatura psihologica. Atunci cand ajungem sa ne simtim inconfortabil, multi dintre noi parasesc Iluzia. Pentru unii, acest lucru inseamna literalmente sa isi faca bagajele si sa plece din oras – sau cel putin in alta parte. Pentru altii, acest lucru inseamna ca sunt prezenti fizic, dar ca nu mai sunt prezenti emotional. Devenim indiferenti. Devenim roboti. Ne miscam si vorbim, aproape ca atunci cand suntem normali, insa ne-am retras departe, foarte departe, in interior. Altii se anesteziaza cu alcool sau droguri. Iar unii o fac cu ajutorul televiziunii. La urma urmei, noi, oamenii, suntem foarte destepti si creativi. Putem gasi tot felul de metode de a evita sa ne confruntam cu noi insine. De fapt, ele sunt mult prea numeroase, ca sa le enumar aici. Insa cred ca intelegi ideea. Banuiesc ca intrebarea reala de aici este – ce faci atunci cand, din punct de vedere psihologic, lucrurile devin prea fierbinti pentru gustul tau? Ce faci atunci cand esti pe punctul de a simti ceva ce nu vrei sa simti?

Pentru cei care se afla intr-o Relatie Sacra, astfel de sentimente sunt o chemare la a fi prezenti. El este un moment in care sa fii total sincer si in care ambii parteneri sa isi exprime sentimentele adevarate, oricat de stanjeniti sau de speriati ar putea fi cei doi. Spunandu-si adevarurile unul altuia, in dinamica relatiei patrunde un element insufletitor. Sinceritatea psihologica duce la intelegere psihologica – Iar odata cu intelegerea, exista sansa pentru constienta, iar odata cu constientizarea poate avea loc schimbarea.

Acest capitol nu prea este un manual pentru Alchimia Relatiei. El este in principal, cred eu, o prevenire. Magdalena s-a referit la acest lucru, in Manuscris. Ea l-a numit obscuritati in calea zborului. Suna minunat de exotic, nu-i asa? Ei bine, in clipa in care obscuritatea este, in mod clar, in fata ta, nu este ceva foarte exotic. Si nu e o senzatie foarte exotica, atunci cand turnatoria relatiei devine atat de incandescenta, incat simti ca te topesti (din punct de vedere psihological, asta e). Este nevoie de curaj si tarie sufleteasca, ca sa stai in turnatorie, atunci cand fierbinteala incepe sa-ti slabeasca stabilitatea imaginii pe care o ai despre tine insuti. Putini dintre noi sunt dispusi sa arate ca sunt caraghiosi, speriati, meschini sau gelosi. Iar de multe ori vom recurge la mijloace elaborate, ca sa ascundem aceste sentimente, de noi insine sau de altii.

Insa, in Relatia Sacra, aceste lucruri ies, in mod invariabil, la suprafata, la fel ca namolul de pe fundul unui butoi, care a fost tulburat. Lucrul important este sa intelegi ca asta nu inseamna ca o faci (Relatia Sacra) gresit; el inseamna ca e posibil sa o faci bine. Asa cum a spus Magdalena, in Manuscris: puterea alchimiei extrudeaza sau scoate afara zgura. Acest lucru poate fi fascinant, atunci cand zgura este indepartata din partenerul tau, insa e intr-adevar infricosator, atunci cand ea iese din tine.

Ceea ce face ca Relatia Sacra sa fie sacra, este ca ea e intr-adevar o cale dumnezeiasca de a fi. Radacina cuvantului sacru inseamna, de fapt, a intregi [in engleza, holy: sfant/sacru si whole:intreg/total/teafar. N.tr.]. Asadar …  atunci cand facem ceva care creeaza intregire (in acest caz, intregire psihologica), suntem angajati intr-un act sfant sau sacru.

In creuzetul sigurantei, sinceritatii si aprecierii reciproce, e posibil sa fie faurit/forjat un nou tip de sine. Acest nou sine este, din punct de vedere psihologic, mai sincer, mai constient si mai liber decat omologul sau de dinainte de a intra in turnatoria relatiei. Si, asemenea pasarii phoenix care se naste din propria-i cenusa, acest sine are aripi. El poate zbura in locuri pe care, inainte, si le putea doar imagina.

Exista aici taine si comori care ii asteapta pe cei care au curajul sa patrunda in adancurile lor insisi si ale partenerilor lor. Asa cum am spus, ea nu este pentru toata lumea. Probabil ca vei sti daca esti un candidat potrivit, pentru ca o vei simti in sufletul tau, in inima ta.

Daca intri pe acest drum, sa stii ca nu exista manuale. Exista prea putina indrumare de pret, in exterior. In mod traditional, calea spre spiritualitate a fost una a solitudinii. Si, chiar daca celor care sunt intr-o Relatie Sacra, le-ar putea fi necesare perioade de solitudine, ceva s-a schimbat. Ei consimt sa mearga impreuna pe calea spre Divinitate, unul langa altul, prin rai si prin iad, pe piscurile stralucitoare, in care toate lucrurile sunt dintr-odata limpezi ca si cristalul, si prin vaile intunecate ale mortii psihologice, in care ti-e greu pana si sa-ti vezi piciorul pasind in fata celuilalt. Si totusi, din intunericul faptului de a nu sti, incepe sa rasara o profunda forta primordiala. Ea necesita un tip neobisnuit de treime sfanta – trei lucruri, pentru ca ea sa-si indeplineasca sarcina cea mai sfanta – siguranta reciproca, sinceritatea psihologica si aprecierea celui Iubit.

Sa aveti o calatorie grozava!

de Tom Kenyon, Magdalen Manuscript/Manuscrisul Magdalenei (ORB Communications).

http://tomkenyon.com/alchemyofrelationship

Sursa: Ana Nicolai Practician de Vindecare Reconectiva si Reconectare
Reconnection and Reconnective Healing Practitioner
www.TheReconnection.com

 

 

 

Forţa sexuală

Forţa sexuală reţine oamenii pe pământ, dar fără să-i lumineze, fără să-i lege de regiunile sublime de sus. În timp ce înţelepciunea care a luminat anumiţi Iniţiaţi poate să-i apropie de aceste regiuni sublime dar ei nu mai doresc de loc să continue să trăiască pe pământ.

Toţi cei care au vrut să suprime complet această forţă pe care Dumnezeu le-a dat-o nu se gândesc decât să moară, să abandoneze tot, pentru că numai forţa sexuală te poate face să iubeşti viaţa terestră, pentru că ea îi este principala condiţie. Nu trebuie deci să suprimaţi această forţă; toţi cei care au suprimat-o au comis cea mai mare eroare. Evident, ceea ce îi justifică este că ei doreau nirvana, dar o doreau atât de neconvinşi, atât de slab, că ne întrebăm dacă o vor obţine, pentru că pentru a obţine nirvana, dragostea ar trebui totuşi să-şi spună cuvântul. O fiinţă cu adevărat luminată se leagă de Cer şi în acelaşi timp economiseşte această forţă pentru a o consacra realizării Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Ea le va avea pe amândouă: cu cât va trăi o viaţă mai intensă, cu atât ve fuziona cu Creatorul, cu Cerul; şi cu cât mai mult va fi cu Cerul, cu atât mai mult va lucra pentru pământ. Numai această soluţie e perfectă: în acelaşi timp în care trăieşti pentru Cer, să munceşti pe pământ. Altfel viaţa nu are nici cap, nici coadă.

Din păcate, oamenii nu au putut niciodată să înţeleagă aceasta, sunt tot timpul pe cale să aleagă una sau alta, adică ori sunt complet materialişti sau complet… nu putem spune “spiritualişti”, pentru că a vrea să mori nu aparţine spiritualităţii. În orice caz, cei care au ales să-şi suprime forţa spirituală pentru a nu se mai reîncarna în viitor, se vor încarna totuşi, şi încă de câte ori! Da, ei vor învăţa să nu o mai suprime. Cerul le va spune: “Ignoranţilor, de ce aţi dispreţuit această forţă pe care Dumnezeu a creat-o de milioane de ani cu atâta înţelepciune?” şi vor reveni pe pământ.

Singurul lucru important este de a iubi, şi dacă nu pe acel bărbat sau acea femeie, atunci alte persoane, lumea întreagă, pentru că sursa continuă să curgă. Spre cine curge ea, nu e important; ea nu trebuie să se oprească din curgere, asta e tot, dacă nu, nouă înşine ne facem rău: nu mai suntem inspiraţi, avem aripile tăiate. Pentru a iubi din nou nu trebuie să aşteptăm de a cădea asupra unei alte mutriţe atrăgătoare, dacă nu, aceasta este începutul sfârşitului!

Dar pentru a înţelege ce am spus trebuie ştiut că adevărata dragoste este deasupra atracţiei sexuale şi chiar deasupra sentimentului. Adevărata dragoste este o stare de conştiinţă. Atracţia e un fenomen care nu se poate produce relativ la toate creaturile, pentru că e o chestiune de lungime de undă, de vibraţii, de fluide, ea depinde de elemente pur fizice. Sentimentul este deja superior atracţiei, pentru că poate fi inspirat de factori de ordin moral, intelectual, spiritual. Dar sentimentul este de asemenea variabil: o zi iubim, următoarea zi nu mai iubim.

Dragostea trăită ca o stare de conştiinţă este deasupra circumstanţelor şi persoanelor. Este starea unei fiinţe care s-a purificat într-atât, care şi-a dezvoltat într-atât voinţa că a reuşit să se ridice până la regiunile sublime ale dragostei divine, şi atunci orice ar face, mănâncă, se plimbă, munceşte, se întâlneşte cu alţi oameni, simte această dragoste în el şi dispune de ea pentru a ajuta toate creaturile.

Pentru a ajunge la aceată stare de conştiinţă trebuie să învăţaţi să vă stăpâniţi, pentru ca nimic să nu se poate face în afara deciziei voastre, voinţei voastre. Vreţi să va îmbrăţişaţi … ei bine da, puteţi să o faceţi, dar numai când voi înşivă vă decideţi, şi nu aveţi dreptul de a vă decide înainte de a vă fi purificat în timpul a mulţi ani pentru a nu lăsa nici o urmă pe ea, dacă nu, lumea invizibilă vă va judeca şi vă va condamna. Nu aveţi dreptul să îmbrăţişaţi pe cineva, de a avea schimburi fizice cu el (ea) decât dacă aţi ajuns la acest grad de elevare la care nu îi lăsaţi decât viaţă, lumină, elemente care trebuie să continue să acţioneze asupra lui pentru binele său.

În ziua când veţi ajunge să simţiţi dragostea ca o stare de conştiinţă, dragostea voastră va fi de neschimbat. Dar e o idee încă atât de departe de voi! Umanitatea întreagă e încă variabilă: iubeşte, apoi nu mai iubeşte; şi e valabil nu numai pentru creaturi, ci şi pentru obiecte, ocupaţii. Stabilitatea nu e calitatea cea mai răspândită printre oameni.

Pentru a evita ca aceasta să se producă, trebuie să vă obişnuiţi să faceţi totul aşa cum le-aţi face pentru prima dată: să mergeţi în fiecare dimineaţă la întâlnirea cu soarele ca şi cum ar fi prima oară… să vă vedeţi în fiecare zi soţul sau soţia ca şi cum ar fi prima oară, şi chiar după cincizeci de ani să vă simţiţi minunaţi ca şi în prima zi. Veţi spune că nu este posibil. Ba da, este posibil, dacă ajungeţi să trăiţi dragostea ca stare de conştiinţă, e posibil, cu condiţia să nu simţiţi dragostea ca un sentiment sau o atracţie, ci de a o trăi ca o stare de conştiinţă.

Singurul remediu pentru problemele de dragoste este chiar dragostea. Dragostea e un torent formidabil, dar voi nu o ştiaţi, nu aţi fost luminaţi şi asta v-a adus toate barierele. Dacă vreţi să vă salvaţi de aceste suferinţe trebuie să iubiţi, să iubiţi zi şi noapte, să iubiţi toate creaturile… nu vă va mai rămâne timp pentru a suferi, veţi fi atât de ocupaţi! În timp ce acum, cu cât vă închideţi mai mult, cu cât sunteţi mai avar de dragoste, cu atât lucrurile se complică. Fiţi generoşi şi veţi fi salvaţi; daţi dragostea voastră tuturor creaturilor. (Dragostea neconditionata, fara a astepta nimic in schimb)

Sursa, adevărata sursă a dragostei, este Dumnezeu. Dar nu există mai aproape de noi o minunată imagine a sursei divine? Ba da, soarele, care e de asemenea o sursă atât de imensă şi generoasă! Priviţi, toată creaţia beneficiază de prezenţa sa, pentru că el este cel care, prin dragostea lui infuzează viaţă în ierburi, plante, arbori… Vegetalele sunt continuu expuse luminii sale şi din ele primim noi, mai departe, viaţa. De aceea discipolul care doreşte să cunoască ceea ce este adevărata viaţă, adevărata dragoste divină, trebuie să meargă direct spre sursă, spre soare, şi privindu-l, meditând la el, iubindu-l, făcând că să penetreze din ce în ce mai mult în el însuşi, ca un fruct expus la soare el primeşte particulele sale de vitalitate pe care le poate distribui mai departe celorlalţi pentru a le da viaţă şi a-i lumina.

Aceasta este dragostea adevărată, şi nu numai de a îmbrăţişa bărbaţi şi femei şi de a te culca cu ei (ele). Pentru moment soarele nu vă spune nimic, dar veţi vedea, după ce veţi fi vărsat multe lacrimi şi după ce aţi pierdut prea mulţi fulgi şi pene, veţi începe în fine să căutaţi această dragoste a soarelui, pentru că el, cel puţin, nu vă face să suferiţi, şi nu vă ia nimic, din contră, el vă dă! Dar eu ştiu de ce bărbaţii şi femeile nu caută dragostea în soare: pentru că nu suferă după el, iar ei au nevoie de a suferi. Da! Atunci, pentru a găsi aceste suferinţe, ei merg să le caute la bărbaţi sau femei. Aici, cel puţin, e sigur că o vor găsi, şi de asemenea şi complicaţiile şi plictiseala… Toate acestea în soare nu există…Doar dacă sunteţi fără pălărie, în acel moment, păzea la insolaţie!

Omraam Aivanhov

Dumnezeu spune mereu DA

Oamenilor le place sa fie indragostiti. Totusi, “iubire” este un cuvant mare. Autorul M. Scott Peck spune ca dragostea este o decizie, nu o reactie. Este o alegere, nu un raspuns. Acesta poate fi unul dintre cele mai importante lucruri spuse vreodata de cineva pe aceasta tema.
Adevarata dragoste nu este niciodata rezultatul a modului cum celalalt arata, se comporta sau interactioneaza cu noi.
Sa nu confundati cuvintele “dragoste” si “relatie”. Nu dovedim ca iubim pe cineva ramanand intr-o relatie. Intr-adevar, exista situatii cand am putea dovedi ca iubim pe cineva plecand din acea relatie.
Deci nu este adevarat ca dragostea ne cere ca noi sa iubim mult timp dupa ce propria noastra fericire a disparut. Daca nu mai suntem fericiti intr-o relatie, ne confruntam cu una dintre cele mai importante intrebari din viata:  Avem dreptul de a fi fericiti? Si raspunsul este DA. Sa ramanem intr-o relatie in care nu mai suntem fericiti doar pentru ca am spus ca “vom fi fericiti” ar produce doar nefericire. Poate e timpul sa evadam.
Desigur, este adevarat ca nimeni nu poate vreodata cu adevarat sa “scape” dintr-o relatie. Suntem mereu relationati unii cu altii si singurul lucru care se schimba este forma pe care o ia relatia.
Decizia de a iubi pe cineva – de a-l iubi cu adevarat – este o alegere cu adevarat inalta. Este semnul unui maestru.
Sa iubesti pe cineva ca o “reactie” este o altfel de experienta. Este semnul unei persoane care inca invata. Pericolul, atunci cand iubim pe cineva ca o reactie, este ca cel pe care il iubim se poate schimba. De fapt, este sigur ca se va schimba. Ar putea sa se ingrase sau sa slabesca. Ar putea sa-si altereze personalitatea. Ar putea sa-si schimbe ideile despre ceva important pentru noi. Si daca suntem indragostiti de ceea ce celalalt ne aduce in relatia respectiva, am putea fi loviti de o enorma dezamagire.
Asa ca, ajungem la al doilea ,mare adevar despre toate astea: dragostea nu se refera la ceea ce iti aduce celalalt, se refera la ceea ce aduci tu celuilalt. Intr-adevar, scopul tuturor relatiilor de dragoste este de a ne oferi o oportunitate de a decide si de a declara, de a anunta si de a exprima, de a deveni si de a implini CINE SUNTEM NOI CU ADEVARAT. Si aceasta deasemenea, este o alegere, nu un raspuns, este o decizie nu o reactie, desi oamenii cred ca este invers.
Sunt doua intrebari care trebuiesc puse in legatura cu viata si relatia si de pe urma carora ar beneficia fiecare:
1. Incotro ma indrept?
2. Cine merge cu mine?
Este important sa punem aceste intrebari in ordinea corecta. Multi oameni le schimba ordinea si sufera pentru asta tot restul vietii lor. Ades, alegera destinatiei este conditionata si compromisa de alegerea insotitorului. Asta poate face calatoria si drumul foarte accidentat.
Recent, o tanara femeie de vreo 20 de ani m-a intrebat, “Cum te simti cand esti indragostit?” Eu stiu cum ma simt eu. Eu simt ca este o singura persoana in incapere. Atunci cand sunt cu perechea iubita, se simte ca si cum nu exista loc unde “eu” ma sfarsesc si “ea” incepe. Cand privesc in ochii ei, este ca si cum as privi in propriii mei ochi. Cand simt ca ea este trista, este ca si cum tristetea imi strapunge propria inima. Cand ea zambeste, inima mea zambeste cu ea – ca si ea.
As vrea sa pot simti astfel pentru toata lumea. Asta ma straduiesc acum sa fac. Simt asta cu tot mai multi oameni in fiecare zi ce trece.
Pentru Dumnezeu, nici o persoana nu este mai deosebita decat alta. Astfel simte Dumnezeu dragostea. Nu exista conditionari si nimeni nu e mai special decat altcineva.
Deci, al treilea mare adevar despre dragoste este ca nu cunoaste conditii.
Al patrulea mare adevar despre dragoste este ca nu cunoaste limitari. Dragostea este libertatea traita. Libertate totala si absoluta. Si astfel, cineva care iubeste pe altcineva nu incearca niciodata sa-l restrictioneze sau sa-l limiteze pe celalalt in nici un fel. Din pacate, pentru multi, dragostea se traduce intr-un mod nepoliticos prin “apartenenta”. Asta nu este exprimat in cuvinte dar este un simt de felul “esti al meu”.
Desigur, in dragostea adevarata, nimic nu ar putea fi mai departe de adevar. Si in dragostea adevarata, astfel de idei sau de ganduri nu sunt traite niciodata. Nimeni nu detine pe nimeni si nimeni nu se comporta ca si cum ar fi proprietarul celuilalt.
Cel de-al cincilea si probabil cel mai controversat adevar pe care il stiu despre dragoste: dragostea nu spune niciodata nu. Nu fata de persoane de maturitate si inteligenta egale. (Nu vorbim de copii aici.) Indiferent de care ar fi cererea iubitului, dragostea raspunde DA. Asta nu inseamna ca opiniile personale nu sunt exprimate, sau preferintele personale nu sunt anuntate. Inseamna doar ca, in final, o cerere a iubitului nu este niciodata refuzata. Cine suntem noi sa refuzam ceva cuiva?
Dumnezeu spune mereu DA. Indiferent de ceea ce vreti, indiferent de alegerile voastre, el nu spune NU niciodata. Aceasta idee poate fi redusa la doua cuvinte: Dumnezeu permite.
Eu cred ca cuvintele “Dumnezeu” si “iubire” sunt interschimbabile, ati putea spune apoi, “dragostea permite.” Ea nu restrictioneaza niciodata, nu limiteaza niciodata, nu opreste ci doar permite. In relatiile de dragoste adevarate, ajungi sa ai ce iti doresti.
Ultimul adevar despre dragoste este ca dragostea se reinnoieste mereu. Nu se sfarseste niciodata. Deci faceti din fiecare zi o zi de nunta in inima voastra. Chiar daca nu sunteti casatoriti. Pentru ca sunteti, cu toata lumea. CU TOTII UNA SUNTEM.

Neale Donald Walsh

O relaţie de iubire între doi oameni treziţi spiritual

Esenţa unei relaţii este spaţiul din ea.

Paula Coppel: Mulţi oameni spun că sunt nefericiţi şi totuşi nu doresc să-şi transforme starea. De ce rămân oamenii legaţi de nefericirea lor? Eckhart Tolle: Deoarece ego-ul nefericit sau „eu, cel nefericit” a devenit o parte din identitatea lor. Acesta le spune continuu cine sunt sau cât de nefericiţi sunt. Ei nu vor să-i dea drumul deoarece se tem că îşi vor pierde simţul identităţii de sine. Ei au nevoie să li se arate că fluctuaţiile minţii nu îi reprezintă ca indivizi. Pentru unii oameni este începutul unei treziri spirituale atunci când aud sau citesc: „Aveţi o voce în capul vostru care nu tace niciodată. Aţi observat asta?” Şi brusc îşi dau seama că gândurile doar le trec prin cap, în timp ce înainte erau atât de identificaţi cu ele încât se considerau a fi ei acele gânduri. Paula Coppel: Deci, un mod de a ne ajuta pe noi şi pe alţii este să observăm că acestea sunt doar gânduri şi să practicăm observarea mai degrabă decât ataşarea de ele? Eckhart Tolle: Da. Înseamnă că toţi cei care citesc acest interviu şi găsesc că el are un sens, s-au trezit deja. Trezirea nu s-a produs încă pentru toţi cei care citesc acest interviu şi, de aceea, consideră că este de neînţeles. A recunoaşte adevărurile fundamentale ce sunt exprimate prin aceste cuvinte, înseamnă că acea mică deschidere trebuie să fie acolo deja, în interiorul vostru, deoarece doar acolo puteţi recunoaşte toate acestea. Gândirea singură nu poate recunoaşte adevărurile spirituale, indiferent cât de dezvoltată este mintea. Este imposibil. De aceea, foarte des întâlnim oameni educaţi ce lucrează în domeniul mass-media şi care studiază cărţile spirituale, dar care sunt atât de identificaţi cu procesul gândirii lor încât nu prind esenţa lucrurilor. Ei scriu recenzii sau articole despre aceste cărţi, dar nu le înţeleg. Nu pot vedea esenţa. Nu e vina lor – nu este despre ei personal. Este vorba de condiţia umană şi starea de identificare cu mintea. Inteligenţa, în sine, nu ajută. Puteţi avea două sau trei doctorate, dar asta nu vă apropie cu nimic de realizarea spirituală. De fapt, s-ar putea să vă îndepărteze. Un mod de a vă îndrepta privirea către trezire este ca, atunci când vă gândiţi că aveţi probleme mari, să vă întrebaţi: „Ce problemă am în acest moment?” De obicei găsiţi că nu aveţi o problemă în acest moment, deoarece staţi aici şi respiraţi, vă uitaţi pe fereastră şi este bine. Este suficient aer. Chiar aţi şi mâncat suficient astăzi. Şi chiar dacă nu aţi mâncat suficient astăzi nu ar fi o problemă, dar ar putea fi o încercare. Astfel, încercările există, dar problemele sunt generate de minte. Încercările sunt situaţii ce pot fi abordate doar în momentul prezent şi solicită acţiune. Astfel, dacă nu aveţi bani, puteţi să vă folosiţi mintea şi să spuneţi: „Ce acţiune să întreprind?” Apoi deveniţi liniştiţi. Să nu vă folosiţi mintea, deoarece, dacă începeţi să vă gândiţi renunţând la liniştea interioară, s-ar putea ca foarte curând să vă pierdeţi pe voi în propria minte şi asta se schimbă în îngrijorare. Îngrijorarea înseamnă că mintea vă controlează. Ea este întotdeauna fără sens. Din îngrijorare niciodată nu apare o soluţie. Paula Coppel: Deşi ne spunem că îngrijorarea este un lucru productiv, eficient! Eckhart Tolle: Da, mintea vă va spune că trebuie să vă gândiţi la asta, altfel totul se va prăbuşi. Dar, de fapt, activitatea necontrolată a minţii este ceea ce vă opreşte de la a găsi soluţia. Găsiţi o soluţie doar atunci când ieşiţi din ea, deveniţi liniştiţi şi vă daţi seama că, în acest moment, nu există o problemă. S-ar putea ca, datorită faptului că aţi fost în tărâmul liniştii, să vă vină realizarea bruscă a ceea ce puteţi face sau a ceea ce trebuie să faceţi, atunci când nu o căutaţi. Paula Coppel: Este starea aceasta similară cu ceea ce spun oamenii: „Cele mai bune idei îmi vin când sunt la duş”? Eckhart Tolle: Bineînţeles că mulţi oameni sunt prezenţi în minte chiar şi atunci când fac un duş, dar unii sunt capabili să se bucure de duş şi să aibă un moment de relaxare şi de linişte şi astfel le vine o idee, un gând original. Deci, trebuie să fiţi capabili să păşiţi în dimensiunea în care nu există gânduri pentru ca gândirea să devină puternică şi asta înseamnă să fiţi pe deplin conştienţi de momentul prezent. Când sunteţi în contact cu Prezentul, vă simţiţi acasă oriunde aţi fi. În schimb, dacă nu sunteţi aşa, atunci oriunde v-aţi duce, simţiţi întotdeauna că ceva nu este în ordine. Chiar şi aşa-zisele situaţii ideale au limitările lor. Aţi putea spune „Vreau să fiu ca Oprah”. De îndată ce sunteţi ca Oprah, veţi descoperi că nu mai puteţi să ieşiţi singuri în lume, să mergeţi la cumpărături sau să vă plimbaţi pe stradă deoarece sunteţi asaltat de oameni. Deci, brusc apare o limitare în viaţă şi mintea spune: „O, îmi doresc ca asta să nu se fi petrecut”. Paula Coppel: Cum descrieţi o relaţie de iubire între doi oameni treziţi spiritual? Eckhart Tolle: Există o lipsă a aşteptării cum că celalalt ar trebui să te împlinească sau să te facă fericit. Există o deschidere în care, pur şi simplu, te poţi bucura de celălalt şi îi poţi accepta limitele. Orice fiinţă umană are propriile sale limitări. Te poţi căsători, de exemplu, cu Buddha dar, după câteva luni, îi vei găsi în forma lui umană multe limitări. S-ar putea să existe aspecte la Buddha la care mintea ta să reacţioneze şi să te irite. De exemplu: „De ce stă acolo şi meditează?” Atunci când accepţi limitele celuilalt, totul devine un dans între două forme şi o înţelegere a faptului că esenţa relaţiei este spaţiul prezent în relaţie. Astfel, întrebarea care este necesar să vi-o puneţi întotdeauna este: „Există spaţiu în această relaţie?” Spaţiul înseamnă, în mod real, nivelul de cunoaştere şi conştienţă sau prezenţă, nicidecum gândirea. Deci, puteţi să vă priviţi fiinţa dragă şi să nu emiteţi gânduri? Două fiinţe conştiente îşi dau seama că esenţa unei relaţii este spaţiul din ea. Chiar şi când există o formă de ego, nu este dificil să străpungeţi acest strat şi să vedeţi ascunsă esenţa cea adevărată. Nu e nevoie să reacţionaţi la manifestarea ego-ului. Când nu reacţionaţi la el, nu-i daţi forţă. Paula Coppel: Cum ne ajută faptul că suntem mai conştienţi, la abordarea întâmplărilor tragice din viaţa personală şi din lume? Există acolo un element de credinţă că dintr-o tragedie personală se va naşte şi ceva bun? Eckhart Tolle: Da, atunci când formele încep să se năruie – forma fizică, situaţia de viaţă, relaţiile, orice – întotdeauna există o ocazie de pătrundere în profunzime. Prin aprofundare înţeleg ridicarea dincolo de forma care sunteţi. Uneori, oamenii trebuie să experimenteze o mare pierdere pentru a intra, cu adevărat, în profunzime. Atunci când are loc o mare pierdere – moartea cuiva apropiat, sau apropierea de propria moarte – este o ocazie de a ieşi complet din identificarea cu forma şi de a realiza esenţa a cine sunteţi sau că esenţa oricui care suferă sau moare este dincolo de moarte. Asta nu înseamnă că nu aveţi compasiune. Compasiunea are două aspecte. Când vedeţi în jurul vostru forma umană suferind sau dizolvându-se, sunteţi empatic faţă de nivelul uman. Împărtăşiţi suferinţa deoarece aceasta este în relaţie cu aspectul efemer al formei. Dar dacă acesta este singurul nivel care se activează în voi, nu treceţi de suferinţă. Doar la nivelul fiinţei realizaţi că cine sunteţi în esenţă este dincolo de formă şi că cine este cealaltă persoană în esenţă este dincolo de formă. Această înţelegere nu este intelectuală, este o percepţie sau o trăire. Apoi, priviţi cealaltă fiinţă umană şi suferinţa şi poate că plângeţi, dar în profunzime există pace şi putere. Acea pace şi putere reprezintă, de asemenea, aspectul care aduce uneori vindecarea. S-ar putea să vindece forma sau s-ar putea să vindece cealaltă persoană, în sensul că cealaltă persoană intră în contact cu nivelul său mai profund. Aceasta este cea mai importantă vindecare– să înţelegi cine eşti. Vindecarea pe planul exterior e bună, dar ea nu reprezintă esenţa vindecării. Paula Coppel: Aţi spus în interviul cu Oprah: „Lumea nu există ca să vă facă fericiţi. Ea este aici, ca să vă facă conştienţi.” Oare această neînţelegere reprezintă rădăcina suferinţei umane? Eckhart Tolle: Dacă oamenii cred că lumea este aici pentru a-i satisface pe ei, atunci ori de câte ori încep să-şi atingă limitele, vor deveni din nou nefericiţi.

Ei nu-şi dau seama că lumea – şi prin asta vreau să spun orice din lumea formei, forma fizică, unele forme mentale sau forme emoţionale – nu le poate da împlinire durabilă, satisfacţie, sau să le spună cine sunt.

Ei nu-şi dau seama că ceea ce caută se află pe nivelul fără de formă.

Ei caută la nivelul formei şi asta duce la frustrarea din existenţa umană.

Astfel, lucrul important de care trebuie să vă daţi seama este că lumea nu e aici pentru a vă face fericiţi. Când nu pretindeţi ca situaţia, locul, sau persoana să vă facă fericiţi, atunci, de fapt, situaţia, locul sau persoana vă satisfac pe deplin.

Paula Coppel: Învăţăturile dumneavoastră contribuie la o transformare globală a conştiinţei. Cum percepeţi ceea ce se petrece?

Eckhart Tolle: Un număr imens de oameni trec prin procesul de trezire spirituală – unii în etapele iniţiale, alţii în cele finale şi e minunat să văd asta. Ia ceva timp până când procesul se va filtra prin structurile economice, politice şi sociale. Tendinţa oamenilor care conduc aceste structuri este să fie încă total identificaţi cu ego-ul lor. Deci, va lua ceva timp până va ajunge la politicieni … deşi, cine ştie?
Ocazional, deja apar unii politicieni relativ conştienţi şi există şi oameni normali, cu bun simţ (comparativ cu politicienii inconştienţi de dinainte).

Paula Coppel: Faptul că se petrece această trezire spirituală transmite un simţământ de speranţă pentru lume?

Eckhart Tolle: Da. Întrebarea este: „E nevoie ca vechea conştiinţă să continue până când va duce la propria prăbuşire prin haos şi năruire? Sau noua conştiinţă ce se ridică poate să înlocuiască treptat vechea conştiinţă, fără distrugeri excesive?”
Nu cunosc răspunsul. Va trebui să asteptăm şi vom vedea.
Tot ceea ce putem face este să ne asumam responsabilitatea pentru propria viaţă.

Fragmente din interviul luat de Paula Coppel, jurnalistă la Unity Magazine, scriitorului Eckhart Tolle – primit pe mail.

Sa iubesti cu inima

“Incepand de astazi, vei avea ca sarcina de indeplinit in viata ta, sa inveti sa iubesti cu inima. Specialitatea fiecaruia dintre noi este aceea de a iubi cu mintea. Sunt sigura ca stii acest lucru, deoarece toata lumea face asa. Credem ca a iubi inseamna a-i spune celuilalt ce “trebuie” sa faca. Incercam sa il schimbam pe celalalt pentru a evita ca si el sa repete aceleasi greseli ca si noi. Credem ca daca isi va schimba modul de a fi, de a actiona, de a gandi, de a vorbi, viata lui va fi mai buna. Dar atentie… ceea ce se intampla in viata celorlalti nu te priveste pe tine. tu existi pe pamant pentru propria ta evolutie si nu pentru a celorlalti. Analizam si judecam tot timpul comportamentele celorlalti deoarece avem asteptari fata de ei. Toate astea nu inseamna insa decat posesie: a iubi cu mintea.
Iubirea adevarata inseamna a darui si a sfatui fara sa ai asteptari. De cate ori nu am stiut sa iubim! Si de cate ori nu ne-am intrebat ce anume nu merge in viata noastra!
Intr-o zi, o doamna mi-a marturisit ca sotul ei a venit acasa intr-o seara spunandu-i ca vrea sa faca o gradina, incepand din acel an. Iar dialogul s-a derulat cam asa:
” Draga mea, as vrea sa fac o gradina.”
“dar nu are niciun sens! Oricum muncesti mult prea mult, ajungi acasa la ora 20 sau 21, in fiecare seara. Nu vei avea timp sa te mai ocupi si de gradina.”
“Dar chiar vreai sa am o gradina. Daca nu o sa am timp sa ma ocup de ea o sa il rog pe fiul meu sa se ocupe.”
“Doar il cunosti bine pe fiul tau (are 18 ani), nu e niciodata aici cand ai nevoie de el. Ce o sa faci ? nu ai timp de asa ceva. Ar fi prea mult de munca pentru tine!”
Convins de atatea argumente, sotul a decis sa renunte la gradina lui. in timpul acelei seri, sotia lui a simtit o mare nemultumire. Iar el statea tacut si nemiscat in fata televizorului. Ea a inceput sa manance… de emotie! Se simtea rau pentru ca il facuse sa isi schimbe ideea. A facut acest lucru pentru ca il iubeste, dar nu in modul cel bun. Motivul ei era bun, faptul ca voia sa nu il vada muncind in plus, dar nu a respectat alegerea sotului ei. Acest lucru se numeste a fi prea mult centrat pe minte. Ea nu il iubeste cu inima.
Daca l-ar fi iubit cu inima, i-ar fi spus: “Daca iti face placere, dragul meu, fa gradina aceea.” Daca nu ar fi avut timp sa se ocupe de ea, cum ar fi contat acest lucru in viata ei? A iubi inseamna a accepta dorintele celorlalti chiar daca nu le intelegem sau nu suntem de acord cu ele! Sunt sigura ca barbatul acela ar fi facut in asa fel incat sa ajunga mai repede acasa pentru a avea timp sa stea in gradina. In varianta in care ar fi inceput sa o neglijeze deoarece nu ar fi obtinut rezultatele dorite sau nu ar fi avut timp, cel putin ar fi avut satisfactia de a fi facut ceea ce avea chef sa daca in acel moment. As putea sa va dau mii de exemple de acest gen. A iubi inseamna a respecta spatiul celuilalt. De fiecare data cand incercam sa controlam pe cineva, sa-l schimbam sau sa-i controlam actiunile, vorbele si gandurile, intram in spatiul acelei persoane. Cant te afli in spatiul celuilalt iti pierzi propriul tau spatiu iar celalalt il pierde pe al lui. spatiul fiecaruia fiind amestecat, fiecare se va simti sufocat de celalalt. Tot ceea ce exista pe pamant are nevoie de spatiu pentru a creste si a evolua. Daca am incerca sa plantam cinci sau sase copaci in acelasi loc, nu ar functiona, nu-i asa? La fel se intampla si in cazul fiintei umane. Spatiul vital este foarte important. Unii au nevoie de mai mult spatiu decat ceilalti, de exemplu persoanele autonome, cu caractere puternice, care au nevoie de acest spatiu si cand sunt copii si cand devin adulti. Ai observat faptul ca copiii au nevoie de mult spatiu? Copiii din noua generatie sunt foarte evoluati si stiu sa iubeasca. Noi suntem cei care ii invatam in schimb posesia. Ar fi mai bine sa ii observam mai atent. Poti incepe sa intelegi ce inseamna a iubi? Cu toate acestea, diferenta intre a accepta si a fi de acord trebuie sa fie foarte clara pentru tine. A accepta inseamna a constata existenta unui lucru. In timp ce, a fi de acord inseamna a avea aceeasi opinie. A iubi cu adevarat inseamna a fi capabil sa accepti chiar daca nu esti de acord cu ceva. Iar acest lucru se dovedeste a fi cel mai dificil pentru fiinta umana. Orgoliul ne impiedica sa vedem lucrurile astfel.

LISE BOURBEAU – ASCULTA-TI CORPUL CEL MAI BUN PRIETEN AL TAU PE PAMANT – VOL. I

Cealalta parte

“In anumite reincarnari, noi ne divizam. Precum cristalele si stelele, precum celulele si plantele, si sufletele noastre se divizeaza. Sufletul nostru se transforma in doua, aceste suflete noi se transforma in alte doua, si asa se face ca in timp, ne raspandim pe o buna parte a Terrei. (…) Facem parte din ceea ce alchimistii numesc Anima Mundi, sau Alma Mundi, Sufletul lumii (…) daca Anima Mundi s-ar diviza numai, ar creste, dar ar ramane din ce in ce mai slaba. Din acesta cauza, asa cum ne divizam, ne si reintalnim. Pentru ca atunci cand un suflet se divide, intotdeauna se divizeaza intr-o parte masculina si una feminina. Astfel este explicat in cartea Genezei: sufletul lui Adam s-a divizat, iar Eva s-a nascut din el.

(…) In fiecare viata avem o obligatie misterioasa de a reintalni cel putin una din Parti. Iubirea cea mai Mare, care le-a separat, are parte de Iubirea care le uneste din nou.

(…) Era posibil sa cunosti Cealalta Parte prin licarul din ochi – de la inceputul timpurilor asa isi recunosteau oamenii adevarata dragoste (…) Putem intalni mai multe Parti in viata noastra (…) si cand se intampla asa, inima se imparte, iar rezultatul este durere si suferinta. (…) Esenta Creatiei este una singura … iar aceasta esenta se numeste Dragoste. Dragostea este forta care ne reuneste, pentru a concentra experienta raspandita in multe vieti, in multe locuri ale lumii. Suntem raspunzatori pentru tot Pamantul, fiindca nu stim unde sunt Celelalte Parti care ne apartin de la inceputul timpurilor. Daca ele sunt bine, si noi vom fi fericiti. Daca nu sunt bine, vom simti, inconstient, o parte din acea durere. In primul rand insa trebuie sa ne reunim, cel putin o data in fiecare reincarnare, cu Cealalta Parte, cu care mai mult ca sigur ne vom incrucisa drumul. Chiar daca ar fi doar pentru cateva clipe: caci aceste clipe aduc o Dragoste atat de intensa, incat justifica restul zilelor noastre.

(…) ne putem lasa Partea sa mearga inainte, fara s-o acceptam, fara s-o observam macar. Atunci vom avea nevoie de mai multe reincarnari pentru a ne putea reuni cu ea. Din cauza egoismului nostru, vom fi condamnati la cel mai cumplit chin pe care l-a inventat pentru noi insine: singuratatea”

Paulo Coelho, “Brida”



Alungi dragostea din viata ta?

Oricat de greu ar fi sa recunoastem, fiecare dintre noi are momente in care alunga dragostea din viata lui. Bineinteles, suntem tentati sa intrebam:  “ Cum sa alung dragostea? Dragostea este lucrul pe care il doresc cel mai mult in viata, asa ca de ce l-as alunga? “

Ar fi bine insa sa ne facem o autoanaliza si sa vedem daca am facut vreodata unul din lucrurile de mai jos:

• Pretindem ca nimic nu e in neregula atunci cand ceva ne supara cu adevarat.

• Simtim ca iubim pe cineva, dar ii spunem rar acest lucru sau chiar nu-i aratam deloc.

• Nu cerem exact ce ne dorim, deoarece ne temem de un raspuns negativ.

• Ne-ar placea sa petrecem mai mult timp cu persoanele pe care le iubim, dar suntem prea ocupati cu munca si cu alte obligatii.

• Atunci cand cineva ne face un compliment, in loc sa multumim, negam ceea ce spune sau ne straduim sa nu se vada ca suntem de acord cu lauda.

• Ne putem gandi cu usurinta la persoane carora ar trebui sa le scriem sau sa le telefonam, dar nu ajungem sa facem acest lucru.

• Simtim ca nimeni nu ne cunoaste cu adevarat.

• Cand cineva se comporta iubitor fata de noi, ne intrebam oare ce vrea cu adevarat.

• Suntem cel mai aprig critic al propriei personae.

Majoritatea oamenilor se vor regasi in multe din afirmatiile scrise mai sus. Ai putea sa crezi ca faci tot ce poti sa aduci dragostea in viata ta, insa exista un inamic despre care nu stii: acea parte din tine care incearca sa saboteze dragostea din viata ta, te fereste de dragoste sau o respinge.

De unde provine aceasta frica de dragoste? De fiecare data cand am iubit si nu am primit dragoste inapoi, s-a ridicat un zid in jurul inimii inocente si iubitoare, un zid pus acolo in speranta ca ne va proteja data viitoare cand vom fi raniti in relatiile noastre de dragoste sau in cele profesionale.

Redau mai jos un fragment din cartea “How to make love all the time”, de Barbara de Angelis, care ne poate ajuta sa realizam cat de groase sunt zidurile pe care le-am construit in jurul inimii noastre si ce putem face pentru a ne umple viata de iubire si bucurie:“ Imagineaza-ti o reprezentare a inimii tale, iubitoare, increzatoare si deschisa. Imaginea poate fi o minunata floare deschisa, sau tu insuti copil fiind, sau o culoare lumina minunat colorata. Relaxeaza-te in senzatia ca ai inima deschisa si plina de dragoste. Rememoreaza o vreme de cand erai tanar, cand inima ta era in acest fel. Aminteste-ti cum te simteai sa fii atat de iubitor si sa ai incredere in dragoste.

Acum, aminteste-ti pentru prima data cand ai fost ranit in dragoste si ai pus un zid de protective in jurul inimii tale delicate. Poate ca primul zid a fost pus cand s-a nascut fratele sau sora si tu voiai atentie de la mama, dar ea era prea ocupata sa iubeasca pe altcineva. Poate ca primul zid a fost pus cand taticul tau a plecat de acasa si nu s-a mai intors.

Acum, imagineaza-ti celelalte ziduri din jurul inimii tale, care au impiedicat dragostea ta sa zboare si dragostea altora sa te atinga. Cat de multe ziduri vezi? Cand a fost construit fiecare din acestea? Aminteste-ti ce te-a facut sa iei decizia de a te inchide in tine si a goni dragostea. Poate ca unul din ziduri a fost creat cand copiii din cartier ti-au pus porecle si nu au vrut sa se joace cu tine. Poate te-ai indragostit adolescentin de un baietel care statea langa tine in clasa si care, cand a aflat ca il placi, a ras de tine. O alta lovitura, un alt zid.

Pe masura ce anii au trecut, zidurile s-au adunat unul cate unul in jurul inimii tale, facand tot mai greu sa primesti dragostea si tot mai greu sa o oferi cu libertate.  Oare zidurile tale au pe ele etichte de genul : “descoperit ca sotul are o aventura” sau “ tata a parasit-o pe mama” sau “seful m-a dat afara” sau “respins cand am dat intalnire cuiva”  ??

Sunt zidurile tale inalte si groase? Exista vreun mod de a trece prin ele? Observa care dintre ziduri sunt mai vechi si care sunt cele mai noi.

Acum, priveste dincolo de toate aceste ziduri si descopera-te pe tine insuti. Imagineaza-te copil fiind, increzator si cu inima deschisa. Cum te simti ascunzandu-te in spatele tuturor acestor ziduri? Singur? Te temi sa iesi afara? Isi doreste o parte din tine ca cineva sa intre si sa descopere ?

Sursa: http://www.aimee.ro/

iubirea este o experienta estetica

Problema iubirii este centrala in viata mea. Si cum viata nu-mi este separata de profesie (in sensul ca imi percep practica profesionala ca o extensie naturala a sinelui meu) ma intalnesc frecvent cu problematicile iubirii atunci cand „merg la lucru” (nu am lucrat niciodata nine to five, asa ca sintagma de mai sus poate fi privita mai lejer). Era inevitabila construirea unei teorii sau macar a unor referinte interne la care sa pot raporta ceea ce mi se povesteste sau vad. Nu am, totusi, nicio pretentie de originalitate (am consultat zeci de cercetatori ai tematicilor iubirii, cum poate ai facut si tu, fara sa faca parte din fisa postului). Iata un fragment al viziunii personale din prezent:

1. Cand spun „Te iubesc” (sau „il/o iubesc”) oamenii se refera la lucruri foarte diferite. Oricat ar parea de ciudat, sunt multi cei care spunand „te iubesc” vor de fapt sa spuna „te doresc” sau „am nevoie de tine”. Aceasta confuzie periculoasa sta la baza unor probleme interminabile („dar eu te iubesc foarte mult”, ii spune tanarul student fetei care il respinge in favoarea unui alt baiat-si ulterior sare de la etajul 5, pentru a-i demonstra ca a vorbit serios sau doar incercand, inconstient, sa o culpabilizeze pentru toata viata). In „Te iubesc”-ul autentic exista intotdeauna o componenta dinamica, o preocupare activa pentru bunastarea celuilalt si o dorinta spontana de a face ceva pentru el. „Te iubesc” se prelungeste natural in actiuni in favoarea celui iubit iar prin „natural” inteleg absenta unui „trebuie”, a unei exigente sau datorii („Imi doresc sa fac asta pentru tine, chiar daca e dificil sau incomod”- o mama iubitoare va intelege imediat aceasta afirmatie). De aici nu rezulta ca a fi iubitor inseamna a fi exploatat sau transformat intr-un instrument de satisfacere a nevoilor celuilalt (aceea este doar o relatie de cuplu nevrotica). Situatiile critice sunt un test excelent, „hartia de turnesol” a sentimentelor autentice (si nu doar fantasmate sau neclarificate). In ce fel este reala iubirea cuiva daca nu este acolo exact cand ai mai mare nevoie de el? Traieste cineva doar cu declaratii romantice si gesturi facute inauntrul zonei de confort? Doar copiii in acceptiunea psihologica a termenului. Iubirea nu exista in afara dovezilor de iubire (latura concreta, perceptibila, elementul „pamant”). Iar dovezile de iubire nu sunt planificate („o sa-i arat azi ce mult o iubesc”) ci sunt raspunsuri spontane la situatii din aici-si-acum. Cuvantul cheie este spontan. Vreau sa subliniez astfel ca in iubirea matura nu exista control, adica faci un lucru pentru ca il simti si nu pentru ca asa se face, pentru a impresiona sau impins de tot felul de frici (teama de abandon fiind prima dintre ele). Evident ca nu toate raspunsurile sunt spontane (nimeni nu e perfect) dar cele mai multe sunt. A iubi pe cineva inseamna a simti spontan un sentiment a carui natura este sa te impulsioneze sa actionezi in directia dezvoltarii celuilalt (doi oameni uda florile in fiecare zi insa doar unul le iubeste). Sentimentul este spontan si nu actiunea. Actiunea este gandita, elaborata, uneori planificata in detaliu, prin urmare actiunea este orientata de inteligenta (si alimentata energetic de sentiment). Inclinatia mea este sa nu despart emotiile, cognitiile si actiunea cand ma refer la iubirea matura ci sa le unific. Sunt foarte aproape de Maslow in conceptul de iubire matura: doar oamenii aflati in plin proces de actualizare a sinelui sunt capabili de ea (cei blocati pe diferitele niveluri ale trebuintelor psihologice opereaza cu definitii asociate propriilor deficite; de pilda, cineva care a trait intr-un mediu instabil sau haotic din punct de vedere emotional isi va reprezenta iubirea astfel: iubire=siguranta). Rezulta cumva de aici ca iubirea matura nu este posibila cand esti tanar? Da, exact asta rezulta, oricat ar fi de dureros! (nu te teme, anxietatea generata de aceasta afirmatie va fi preluata de mecanismele de aparare in maxim 2-3 minute). Rezulta ca este garantata dupa 40 de ani? (vezi stadiile lui Erikson). Nu, nici asta nu rezulta! Realitatea nu garanteaza nimic. Trebuie sa-ti iei „talantii” (parabola lui Iisus) si sa faci ceva creator cu ei.Pentru mine, posibilitatea unei asemenea iubiri intr-o viata de om este prin ea insasi stimulativa. Vreau sa traiesc experienta iubirii ca scop in sine, ca recompensa prin ea insasi, fara a-i pretinde celuilalt, direct sau subtil, sa ma faca sa ma simt in siguranta sau pretuit (dar bucurandu-ma enorm cand aceste lucruri vin de la sine). Iubirea la care ma refer nu se consuma exclusiv pe scena cuplului si nu se extinde nedefinit in „comunitati spirituale”. Exista cativa oameni carora li te poti dedica, purtat de sentimente intense. Ceilalti intra in sfera persoanelor pe care le placi, le simpatizezi, le ajuti uneori, fata de care esti cald sau binevoitor. Te pacalesti insa daca iti imaginezi ca le iubesti (sa iubesti cu adevarat un om este deja ceva remarcabil)
2. Exista un alt sens al lui „te iubesc”, complementar cu sensul dinamic. Este sensul in care iubirea este o experienta estetica. Cu alte cuvinte, „te iubesc” inseamna ca este o incantare sa fiu cu tine. Nu trebuie sa faci nimic special, doar sa fii tu insati. A fi cu tine este ca si cum as asculta muzica preferata sau as privi un rasarit de soare. Nu mai e nevoie de nimic in plus, tot ce este necesar este deja prezent. Vreau sa spun ca, privita din alt unghi, iubirea este o experienta a incantarii. Evident ca Dumnezeu se califica cel mai bine pentru acest rol insa de ce nu ar fi si oamenii, uneori, expresii trecatoare ale frumusetii divine? Este absurd sa-i spui cuiva „stii, eu te iubesc insa nu-mi place sa fiu cu tine”! Cel pe care il iubesti este cineva atragator, este dorit si pretuit. Nu cred ca gresesc spunand ca iubirea contine o doza considerabila de admiratie. Da, iubirea este si admiratie! Cum l-ai putea iubi pe cel pe care nu-l respecti, il dispretuiesti, il judeci necontenit, il acuzi sau il percepi sub nivelul tau? De aceea iubirea este inaltatoare. Ea te „transporta” intr-o zona in care nu ai fi ajuns cu maruntele tale puteri.

Te iubesc, adica ma bucur sa fiu aici, cu tine (fireste ca uneori ma infurii pe tine, alteori sunt dezamagit sau doar trist, insa aceste trairi mai degraba nuanteaza in mod inedit o experienta incontestabil uimitoare si fericita). Ma bucur de tine asa cum esti, nu vreau sa te schimb, nu vreau sa te modelez (sunt expert in acest gen de greseli), nu vreau sa devii mai buna, mai inteligenta, mai afirmativa sau mai ordonata (insa nu ma opun daca o vei face vreodata). Pentru mine esti minunata asa cum esti. Da, acestea sunt declaratii de tinerete (cand suntem foarte indragostiti) si realizari ale varstelor adulte (maturitate emotionala). Stiu ca spunand toate aceste lucruri risc sa-mi pierd cititorii mai tineri insa avantajul meu este ca nu depind de ei, adica scriu doar de dragul de a ma exprima (in plus, dragii mosului, ati prefera sa va mint frumos? Pentru asta exista filme, cantece si video-clipuri).

Si nu am terminat marturisirile. Insa dupa un pachet de teorie, ma gandesc, se potrivesc si cateva aplicatii. Tu iubesti pe cineva?

Sursa: http://www.adrian-nuta.ro/

10 MOTIVE STUPIDE CARE DISTRUG UN CUPLU

Din ”10 MOTIVE STUPIDE CARE DISTRUG UN CUPLU”
De Dr. Laura Schlessinger
Editura Curtea Veche
2008

CÂND OAMENII SE ÎNDRĂGOSTESC

In vremurile mai inocente ale culturii noastre, noţiunea de „a te îndrăgosti” era principalul criteriu de selecţie a partenerului.

Această prima fază a iubirii înseamnă entuziasm şi proiectarea propriilor fantezii asupra celuilalt, chiar înainte de a şti cine este şi ce intenţii are.

Cu toate acestea, se credea că accentuarea trăirilor emoţionale şi sexuale despre care vorbim era un motiv suficient pentru ca oamenii să se căsătorească.

Datorită noţiunii de devotament pe care o susţinea societatea, probabil că aceasta teorie a dat rezultate de foarte multe ori, chiar şi daca luam în calcul dezamăgirea previzibila care apare atunci cănd ţi se ia ceaţa de pe ochi (şi de pe bunul-simţ).

Devotamentul este podul construit deasupra multor ape învolburate; le oferă oamenilor baza pe care pot construi o relaţie adevărată.

In vremurile noastre, mai puţin inocente, îndrăgostirea nu mai este necesara pentru intimitatea fizica (pentru unii, este de ajuns să fii prin zonă) şi nici o condiţie rezonabila ca să convieţuieşti cu cineva sau ca să ai copii în afara căsătoriei. Desigur, în condiţiile de astăzi, cănd devotamentul este denigrat, odată fericire stupida ce dispare îndrăgostirea (fericirea sintetică), dispar şi oamenii, unii din viaţa altora.

O alta ascultătoare mi-a povestit despre starea ei de îndrăgostită şi ce are de gănd să-i spună fiicei ei într-o buna zi:
„Mass-media reuşeşte să descrie căsătoria ca fiind o instituţie «fără minte», ceva în care intri numai dacă sunt îndeplinite anumite clişee (de exemplu, dacă ţi se taie genunchii, dacă ai fluturaşi în stomac sau dacă eşti obsedat de celălalt).

Cănd m-am căsătorit cu soţul meu (acum şase ani), nu am simţit nimic din toate acestea. Nu eram agitată găndindu-mă la iminenta noapte a nuntii, nu îmi zburau fluturaşi prin stomac şi nici nu eram obsedată de el.

In schimb, eram recunoscătoare pentru binecuvăntarea pe care mi-o dădea Dumnezeu şi pentru ocazia pe care o aveam să închei un legămănt cu bărbatul despre care ştiam că îmi va fi partener întreaga viată.

Sentimentele mele pentru cel cu care eram logodită erau mai mult decăt simplă iubire. Ştiam că va fi un bun sot şi tată, că îşi va întreţine familia şi îi va garanta siguranţa, li respectam modul de găndire, îi admiram realizările şi îi înţelegeam motivaţiile.

Cănd va veni ziua în care fiica mea va vrea să se căsătorească cu cel pe care crede că îl iubeşte, îi voi spune următorul lucru: căsătoria este începutul iubirii pentru sot, nu rezultatul ei”

Cănd vorbesc cu oameni care se confruntă cu situaţii de abuz sau imoralitate, îi întreb cum au ajuns aici. Inevitabil, primesc răspunsul: „Pentru că îl/o iubesc.” La acest răspuns previzibil, îi provoc cu următoarele fraze: „Nu, nu îl/o iubeşti.

Dragostea înseamnă admiraţie, respect şi apreciere. Simţi vreunul dintre aceste sentimente pentru el/ea?”

„Nu.”

„Atunci înseamnă că nu îl/o iubeşti. Este un caz trist de dependenţa, frica de viaţa şi de autonomie. Foloseşti greşit termenul de iubire pentru a descrie un ataşament şi nişte nevoi nesănătoase.”

„Mda../’, vine următorul răspuns previzibil. „Ştiu, dar…” Daca sunteţi în căutarea adevăratei fericiri alături de o persoana, trebuie să fiţi întăi rezonabil de matur, sănătos psihic şi capabil să vă confruntaţi cu adevărul şi realitatea.

Înţelegerea acestor lucruri mă impulsionează să ti rog pe preoţi să nu ofi-cieze nici o căsătorie daca cei doi nu au beneficiat înainte de evaluare şi consiliere premaritale.

Este în joc soarta prea multor copii, pentru a nu mai vorbi de o instabilitate crescănda a societăţii din cauza numeroaselor divorţuri.

In timpul consilierii premaritale, oamenii trebuie să se confrunte cu diferenţele dintre ei, pentru a hotărî daca sunt compatibili şi daca au capacitatea de a se împăca cu aceste deosebiri; vor depăşi astfel stadiul de entuziasm specific îndrăgostirii şi vor deveni mai pragmatici în ce priveşte calităţile cu adevărat valoroase pentru un viitor partener de viaţa şi părinte.

Aş fi multimilionara daca aş fi primit proverbialul bănuţ pentru fiecare ascultător care m-a sunat să mi se plăngă de partener, şi care ştia dinainte de un anumit defect de caracter sau de comportament al acestuia, însă a spus: „Mda, ştiu, însă am crezut că o să se schimbe”

Să exersezi fericirea înseamnă şi asumarea responsabilităţii pentru alegerile despre care ai ştiut că nu sunt înţelepte sau sănătoase.

sursa: http://tainacasatoriei.wordpress.com/